Mi-am recăpătat mobilitatea, lucru la care nici nu speram, iar în plus am şi foarte multă putere. Pot să muncesc din nou în gospodărie fără să mă mai vait de dureri şi nu mai obosesc, mă simt foarte uşoară şi am spor în tot ceea ce fac. Aveam deseori şi dureri mari de burtă, care acum au dispărut definitiv. Eu sunt casnică şi am 56 de ani. Oricât de mult efort fac, nu mă mai doare nimic. Am constatat că nu mă mai supără nici stomacul şi am o altă stare fizică, sunt mult mai activă. Soţul meu nu foloseşte Torserul, pentru că nu are nevoie; eu eram cea cu probleme, el l-a cumpărat să-mi fie bine. Mai ţine şi el Torserul câte o oră pe zi, când stă seara la televizor - e bun pentru protecţie, mai ales că sunt atâtea radiaţii în atmosferă. Ultimele Torserele comandate au fost pentru surorile mele şi pentru nişte rude. Toţi sunt mulţumiţi de rezultate, fiecare dintre ei şi-a rezolvat una sau mai multe probleme de sănătate şi au mare încredere în Torser. Eu simt că îmi face foarte bine, ceea ce-mi dă speranţe şi pe viitor, că-mi va rezolva şi alte probleme, dacă mai apar. În prezent nu mai iau medicamente, nici măcar naturiste, folosesc doar Torserul şi mi-e de mare folos. Cu Torserul am energie, am linişte psihică, mă simt odihnită chiar dacă trebăluiesc toată ziua, iar seara, când mă aşez în pat, nici nu ştiu când mă fură somnul. Pe lângă toate acestea, Torserul îţi rezolvă multe dureri de care înainte nu puteai scăpa. Eu sunt mulţumită şi recomand Torserul din toată inima.
ANTAL AUREL - Nisiporeşti, tel. 0767.632.718
„Acest aparat m-a ajutat să trec peste multe probleme”
Sigur că sunt mulţumită, cu toate că am Torserul de puţin timp. Din ziua în care l-am primit şi până în prezent, acest aparat m-a ajutat să trec peste multe probleme - unele minore, altele mai complicate. Sufeream de gonartroza de ceva timp, am şi hernie de disc în zona lombara şi aveam dureri mari de oase. Mă mai încercau şi durerile cervicale uneori, când stăteam în poziţii fixe. Am folosit două Torsere, le-am pus pe dureri când într-o parte, când în alta, ba pe coloană, ba pe ceafă, ba pe frunte ori pe genunchi - unde simţeam că mă încearcă durerea. Ei bine, din clipa în care am pus Torserele, am simţit cum se ameliorează durerea, mai ales în zona lombara. Dacă înainte mă mişcam cu greutate, acum mă simt mai uşoară şi pot să fac orice mişcare fără să mă mai supere coloana sau spatele. Folosesc de puţină vreme Torserul, dar în acest timp Torserul mi-a dat drumul la mers şi sunt mai stabilă, mai sigură pe picioare. De la gonartroză aveam dureri de picioare şi o instabilitate ce mă supăra încontinuu. Acum este perfect, vă spun sincer că merg mult mai uşor şi am o stare excepţională de linişte şi relaxare. Chiar dacă mă mai supără câte cava pe ici, pe colo, nu mai simt deloc durerile de dinainte. Sunt sigură că Torserul îmi va rezolva toate problemele de sănătate. Pentru mine este suficient să am linişte şi energie, că restul se rezolvă de la sine, cu ajutorul Celui de Sus. Eu nu folosesc medicaţia alopată, am probleme cu ficatul şi nu vreau să mi-l distrug cu chimicalele din pastile. Folosesc doar Torserul, deoarece ştiu că nu are efecte secundare şi simt că-mi face bine ori de câte ori îl ţin la mine. Când m-au durut rău genunchii, m-am dat cu fel de fel de unguente antiinflamatorii, dar degeaba! Acum folosesc doar Torserele şi mă simt minunat. Pentru câte a făcut Torserul pentru mine, într-un timp destul de scurt, mă declar foarte mulţumită şi-l recomand tuturor celor ce au probleme de sănătate, dar şi oamenilor sănătoşi, pentru că Torserul este în primul rând un bun protector împotriva tuturor elementelor nocive din mediu, dar şi împotriva radiaţiilor electromagnetice de la aparatura electronică, pe care o folosim zi de zi. Vă mulţumesc mult pentru telefon, Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să aveţi succes în tot ce faceţi!
BUSUIOC ADELA - Glodenii Gândului, jud. Iaşi, tel. 0748.609.363
COMENZI TORSER: tel. 0733.595.162, 0720.134.685, 0720.148.308, 0740.364.243, 0754.257.988, 0745.359.778
Utilizatorii despre Torser Video: https://www.youtube.com/user/shipov1
Torser in Formula AS http://arhiva.formula-as.ro/articole/torser
Informatii suplimentare pe http://torser-oferte.ro/