Nu mai suportam nici fizioterapia recomandată de medicul de familie, nici unguentele, nimic nu mă mai ajuta. Mă durea atât de tare umărul de simţeam că nu mai rezist. Noroc cu Torserul, că m-a scăpat de rău. După ce l-am folosit o săptămână „ca la carte”, artroza a cedat. De fapt, boala n-a dispărut, că nu scapi uşor de ea, cert e că nu mai am acele dureri groaznice. Sunt tare mulţumită de rezultate. Mai apar câteodată dureri slabe în intensitate când se schimbă vremea sau când e frig afară, dar pun Torserul pe umăr, îl ţin câteva minute şi-mi trece foarte uşor. Mai sufeream şi de spondiloză cervicală, dar Torserul m-a ajutat şi aici - durerile au slăbit, iar când mai apar îmi pun Torserul pe ceafă câteva minute şi mă lasă, apoi mult timp nu mă mai supără deloc. Mai am şi o pareză facială, dar văd şi aici îmbunătăţiri. Gura parcă mi s-a mai îndreptat puţin, vorbesc mai clar şi sper ca în timp să-mi revin. Am încredere deplină în acest dispozitiv. Fiica mea a avut rezultate la fel de bune: suferea de tromboflebită la un picior şi acum este incomparabil mai bine. De când tot ţine Torserul pe venele îngroşate ale piciorului, în ciorap sau în şosetă, circulaţia sanguină i s-a mai îmbunătăţit şi a început să meargă mai mult şi bine. Venele şi-au recăpătat forma cât de cât, nu mai sunt atât de îngroşate şi nici dureroase. În concluzie, n-avem motive să fim nemulţumite de rezultate. Eu am 71 de ani şi sunt pensionară, dar am destule de făcut şi prin casă, poate chiar mai multe decât la serviciu. Noroc că am scăpat de dureri şi am din nou puterea şi energia să mă ocup de treburi. Toţi cei care au cumpărat dispozitive la îndemnul meu spun că Torserul este extraordinar, pe toţi i-a ajutat într-un fel sau altul, mai ales în problemele reumatice şi de natură dureroasă. Aparatul e eficient în orice situaţie şi ar fi tare bine ca toată lumea să se protejeze şi să se trateze cât mai natural cu putinţă. Pe lângă toate calităţile lui vindecătoare, Torserul este şi un bun protector pentru oamenii sănătoşi, pentru că-i apără de stres şi de radiaţii. Sunt de acord să apară şi declaraţia mea în Formula AS, cu numărul de telefon. Vă doresc tuturor sărbători fericite - dvs., redacţiei şi cititorilor revistei! Să ne auzim sănătoşi!
ELENA DĂNILĂ - Câmpulung Muscel, tel. 0743.094.730
„Am luat Torserul pentru un scop anume, dar mi-a rezolvat multe alte probleme”
Da, sunt foarte mulţumită de rezultate, iar drept dovadă stă faptul că am făcut o nouă comandă, pentru că au vrut Torsere şi rudele mele. Eu am luat Torserul pentru un scop anume, dar mi-a rezolvat multe alte probleme. Puteţi căuta în arhivă - o să mai găsiţi o declaraţie de-a mea publicată în ziar. Şi chiar m-au sunat foarte multe persoane, să le împărtăşesc din experienţa mea cu Torserul, dar nu m-au deranjat foarte tare. Nici nu ştiu ce noutăţi să vă comunic, practic nu s-a schimbat nimic de ultima dată când am vorbit! Pe mine Torserul m-a ajutat enorm, slavă Domnului că dorm foarte bine şi am multă putere de muncă. Am o energie mai ceva ca la 50 de ani. Nu mai sunt eu tânără, dar Torserul îmi dă forţa să merg mai departe cu încredere şi optimism. Mă simt foarte bine, am mintea limpede, am scăpat de migrene, de dureri de cap, de ameţeală şi sunt mai energică - nici n-am nevoie de mai mult la vârsta mea! Dacă mă mai doare câte ceva sau mă supără pe ici, pe colo, pun imediat Torserul şi-mi trece. Am fost răcită luna trecută şi de data asta mi-a trecut fără să mai iau pastile cu pumnul, doar cu ceaiuri şi cu Torserul pus pe piept sau pe frunte seara, înainte de culcare... Acum mă simt mai în largul meu, nu mă mai tem de neputinţele bătrâneţii, pentru că pot să fac treabă cât este ziua de lungă fără să mai simt oboseala. Parcă-mi trece un val de energie puternică prin corp când am Torserul la mine şi nu-mi dă pace să stau, tot timpul trebuie să fac câte ceva. Iar seara, când mă duc în pat, la culcare, îmi pun Torserul sub pernă şi adorm imediat, nu mai stau cu ochii pe pereţi, ca pe vremuri. În concluzie, mă simt extraordinar de bine cu Torserul. Să-i dea Dumnezeu viaţă lungă şi sănătate celui care l-a inventat!
MARIA CHIRILĂ - Iaşi, tel. 0770.760.905
COMENZI TORSER: tel. 0733.595.162, 0720.134.685, 0720.148.308, 0740.364.243, 0754.257.988, 0745.359.778
Utilizatorii despre Torser Video: https://www.youtube.com/user/shipov1
Torser in Formula AS http://arhiva.formula-as.ro/articole/torser
Informatii suplimentare pe http://torser-oferte.ro/