A primit deja premii şi aprecieri ale specialiştilor şi ale marelui public din Berlin până în India. Pelicula "Jurnal de România. Jurnal de musulman" spune povestea adevărată a singurei actriţe de etnie tătară şi de religie musulmană din ţara noastră: Turchian Guzin Nasurla, de la Teatrul de Stat Constanţa. De câţiva ani Carmen Lidia Vidu a început un proiect dedicat actorilor şi comunităţilor din care aceştia fac parte. Aşa au luat naştere spectacolele-documentar "Jurnal de România. Sfântu Gheorghe" şi "Jurnal de România. Constanţa". Pe când lucra la proiect, regizoarea a cunoscut-o pe actriţa Turchian Guzin Nasurla cu care a lucrat la spectacol. Povestea actriţei a devenit apoi şi subiect de film.
"Nu am crescut cu senzaţia că a fi musulman este o «malformaţie»"
- Turchi, eşti personajul principal al documentarului "Jurnal de România. Jurnal de musulman", un film despre viaţa ta, care a călătorit pe la multe festivaluri şi a fost multipremiat. Cum îţi explici acest succes?
- Etnia mea m-a făcut personaj principal al acestui film. Faptul că sunt tătăroaică le-a părut, probabil, unora un pic exotic. Fiindcă pe teritoriul României musulmanii pot fi întâlniţi în număr mare doar în Dobrogea. Avem o istorie aici. Ne-am putut conserva tradiţiile şi cultura. Pe teritoriul Dobrogei se află foarte multe etnii: români, aromâni, greci, lipoveni, etnii cu care noi, tătarii, am învăţat să trăim în pace.
- Ai crescut într-o familie de tătari, dar şcoala ai făcut-o în româneşte. Ai fi preferat să ai învăţământ în limba ta, cum au, de pildă, maghiarii?
- Nu am simţit nici o secundă nevoia să învăţ în limba maternă. Dar este drept că la grădiniţă am avut probleme la început, pentru că eu am crescut vorbind limba tătară. Eram cumva asemeni familiilor de români care locuiesc pe teritoriul altor ţări, dar pe copii îi învaţă limba română.
- Cât de dificil ţi-a fost să te afirmi într-o comunitate relativ închisă, ca femeie puternică şi cu spirit liber?
- Pe mine m-au ajutat foarte mult cele două profesii ale mele. Sunt actriţă şi asistent medical. Aşa că spre deosebire de alte femei musulmane, care trăiesc în comunităţi închise, mie mi-a fost mult mai uşor. Dar trebuie să spun că nu am crescut cu senzaţia că a fi musulman este o "malformaţie".
- Este greu, oricum, pentru o femeie să fie actriţă, cred că pentru o femeie musulmană cu atât mai mult. Ai primit critici din partea comunităţii pentru alegerea profesiunii tale?
- În film povesteşti că erai judecată de comunitate, că nu te-ai căsătorit de foarte tânără. Este căsătoria o obligaţie pentru o fată musulmană?
- Da, este o trăsătură a femeii musulmane, aceea de a avea mai întâi un statut social, înaintea unuia profesional. Toate fetele sunt presate de familie să se mărite, dar asta se întâmplă mai ales în religia mea, unde bărbatul este educat să deţină un monopol, şi social şi familial. Un proverb tătăresc spune: "So?an başî bol ama baş bol", adică "fie şi căpăţână de ceapă să fii, dar cap să fii". Bărbaţii noştri sunt crescuţi să fie şefi în familie.
"Îmi învăţ fetiţa că religia islamică este una a iubirii aproapelui şi a blândeţii de miel"
În costum tradiţional
- Cum ţi-ai cunoscut soţul, în cele din urmă?
- Jucam în spectacolul "Terorism", în regia lui Felix Alexa, şi aveam o scenă de striptease. Soţul meu era spectator. Aveam un prieten comun, care, după spectacol, ne-a făcut cunoştinţă. Şi soţul meu este tot tătar.
- Ce învăţăminte îi dai tu fiicei tale şi cât de importantă este religia în viaţa voastră?
- Pentru copilul meu, religia este importantă mai mult ca informaţie de cultură generală. Îi explic să înţeleagă de ce avem obiceiuri diferite de alţi oameni, de ce nu mâncăm carne de porc şi de ce în luna Ramadamului ţinem post negru până la apusul soarelui, avem Bayram şi sacrificăm berbecul. O învăţ că religia islamică este una a iubirii aproapelui şi a blândeţii de miel.
- Ce mesaj ai dorit tu să transmiţi celor care văd filmul "Jurnal de musulman?"
- Aş vrea ca oamenii să nu mai trăiască cu impresia că toţi musulmanii sunt terorişti şi să înţeleagă că, indiferent de etnie, religie, presiuni sociale, eu am realizat ceea ce mi-am dorit în viaţă: să fiu independentă şi să mă simt în siguranţă în familia, în profesia şi în ţara mea.
Povestea documentarului "Jurnal de România. Jurnal de musulman" spusă de regizoarea Carmen Lidia Vidu
"Jurnal de România. Jurnal de musulman"
Filmul l-am făcut pentru un festival experimental din România, care nici măcar nu m-a selecţionat. Am câştigat premii internaţionale şi nominalizări la care nici nu am visat. Bucuriile astea apar din când în când în viaţă şi nu ştiu dacă e meritul meu sau e pur şi simplu un cadou de sus, o încurajare".
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
