Dacă vă număraţi printre adolescenţii anilor '90, cu siguranţă că nume ca Axxa, 3 Sud Est, Pepe, Class, Andreea Bălan, Akcent şi Valahia vă stârnesc amintiri plăcute. Chiar dacă o parte din ei s-au "risipit" cu timpul prin lume, melodiile lor ne-au rămas în memorie şi ne bucurăm ori de câte ori le-auzim. Ei bine, spre satisfacţia tuturor nostalgicilor după vremurile din urmă cu mai bine de 20 de ani, luna aceasta în iunie, îi veţi putea revedea şi asculta pe mulţi dintre ei, în cadrul unui festival intitulat La Bairam, organizat în Parcul Carol, la Arenele Romane. Vor fi incluse toate hiturile acestor artişti români, atât de apreciaţi la sfârşitul anilor '90 şi începutul anilor 2000.
Adi Sînă şi Akcent
"Pregătim un super show, în care să vă aducem atmosfera acelor vremuri. În afară de asta, vom avea şi un moment special pe scena La Bairam, numit Istoria Muzicii Româneşti", a dezvăluit Adi Sînă de la Akcent. Printre piesele pe care trupa Akcent le va interpreta se numără: "Ţi-am promis", "Buchet de trandafiri" şi "Dragoste de închiriat". Băimăreanul Adrian Claudiu Sînă a fost cel care a pus bazele formaţiei, în 1999. A pornit la drum împreună cu solista Ramona Barta, alături de care a lansat albumul "Senzatzia" (pe casetă în 2000), apoi după ce aceasta a părăsit trupa, lui Adi i s-au alăturat alţi trei băieţi: Marius Nedelcu, Mihai Gruia şi Sorin Brotnei. ?n această formulă, Akcent a lansat şapte discuri şi a participat şi la selecţia naţională pentru Eurovision, în anul 2006, alături de Nico. Piesa lor de atunci "Jockero", nu a reuşit să câştige, dar a devenit un hit la posturile radio autohtone. La mijlocul lui 2013, în urma unor disensiuni, formaţia se destramă. Purtător de steag a rămas doar Adi Sînă. A mai scos în 2014 încă un album, "Around The World", colaborând cu soliste precum Lidia Buble, Lara Lee sau Liv. ?n luna aprilie a.c., Akcent a susţinut concerte în Bangladesh şi Pakistan.
Valahia şi Mihai Trăistariu
"Mă pregătesc cu tot sufletul pentru acest concert!", declara Mihai Trăistariu. "Îmi scriu deja grămezi de fani Valahia din toată ţara, acum căsătoriţi şi cu copii, care îmi spun că abia aşteaptă să reasculte hiturile adolescenţei lor. În mod sigur vom cânta piesele cele mai îndrăgite: «Banii şi fetele», «La mare, la soare», «Banana», «Tornero», «Cât de frumoasă eşti»".
Mihai Trăistariu a fost cooptat de trupa Valahia la puţin timp după înfiinţarea acesteia, în 1998. Era câştigător la secţiunea Interpretare a Festivalului de la Mamaia şi se alătura trupei compuse din Dorin Topală şi Costi Ioniţă. Şi-au lansau primul album intitulat chiar "Valahia" în luna mai 1999, cu un succes nebun. Cu toate acestea, Costi Ioniţă îi părăsea după doar un an, pentru a se dedica unei cariere solo. Alături de Valahia, Trăistariu a mai lansat şi albumul numărul doi, "Why", şi a participat pentru prima dată la preselecţia Eurovision, pentru România. Deşi aflată în plină glorie, în anul 2003, trupa se destramă, Mihai Trăistariu se dedică şi el unei cariere solo, iar partenerul lui de trupă, Dorin Topală, alege muzica autentică a mării. Dorin este azi căpitan de navă în marina comercială.
Nebunie curată: 3 Sud Est
O altă trupă-fenomen, de la începutul anilor 2000, a fost 3 Sud Est. Compusă din Laurenţiu Duţă, Viorel Şipoş şi Mihai Budeanu, trupa constănţeană, înfiinţată în 1997, s-a bucurat ani buni de succes după succes. În 1998, băieţii şi-au lansat primul disc, "3rei Sud Est", primind rapid două premii: "Cel mai bine vândut grup al anului" şi "Cel mai bun cântec al anului", cu melodia "Ai plecat" (la Festivalul de la Mamaia). Apoi au câştigat premiul APTR (Asociaţia Profesioniştilor din Radio şi Televiziune) în 1999 - pentru Cel mai bun videoclip - cu "Amintirile". Un an mai târziu, câştigau la Festivalul de la Mamaia premiul pentru "Cel mai bun grup Dance" şi "Marele Trofeu". Au lansat împreună şapte discuri, numeroase single-uri şi EP-uri, toate de succes. În 2008, după un deceniu, se despărţeau, spre dezamăgirea fanilor. Din fericire pentru aceştia, despărţirea nu a fost de lungă durată, şi în 2014, trupa 3 Sud Est revenea pe scenă, cu un nou single - "Emoţii", iar un an mai târziu, lansau o nouă melodie de succes, împreună cu Inna, "Mai Stai". Anul 2019 a început foarte bine pentru trupa constănţeană, care a pornit în turneu prin ţară cu - "Discoteca - Amintirile mă răscolesc".
Pe numele său real Nicolae-Ionuţ Pascu, Pepe este un alt solist binecunoscut al scenei muzicale româneşti de la începutul anilor 2000. A avut şi el parte de o mulţime de urcuşuri şi coborâşuri, iar ritmurile lui fierbinţi, latino, au fâcut multe victime. Anul acesta, Pepe sărbătoreşte 20 de ani de scenă (s-a lansat alături de Latin Express, în 1999). Şi-a lansat primul disc solo intitulat chiar "Pepe", în 2001, iar acesta a fost urmat de alte şase albume de succes. Anul acesta, chiar de ziua îndrăgostiţilor, Pepe a scos pe piaţă un nou single, "Îmi pasă", compus pentru el de Connect-R. Peste trei milioane de oameni au urmărit videoclipul melodiei pe Youtube şi fanii speră că va scoate cât mai curând un nou album.
Prezentatorul festivalului La Bairam, de la Arenele Romane, din 11-12 iunie, este îndrăgitul prezentator de la Radio ZU, Daniel Buzdugan. Organizatorii vă promit că se va dansa pe rupte, fie ploaie, fie vânt. Biletele pentru festival se găsesc în reţeaua Iabilet. Au preţuri cuprinse între 185 lei VIP (abonament de două zile în faţa scenei) şi 75 lei un bilet de o zi.