Chris Botti, cunoscutul trompetist şi compozitor american, cântă de peste 40 de ani, şi în lunga sa carieră a vândut peste patru milioane de discuri. Un succes care se datorează şi formulei câştigătoare pe care a găsit-o, îmbinând jazzul cu muzica pop. A obţinut până acum cinci nominalizări la premiile Grammy şi a şi câştigat o mult râvnită statuetă în 2013, pentru "Cel mai bun album pop instrumental", cu discul lui de studio numărul zece - "Impressions", lansat în 2012.
A împărţit scena cu muzicieni celebri, precum Frank Sinatra, Tony Bennett, Paul Simon, Joni Mitchell sau Buddy Rich, însă a devenit cu adevărat un nume cunoscut abia după ce a fost descoperit de Sting, la finele anilor '90, când a fost invitat de acesta să cânte în deschiderea turneului său mondial - "Brand New Day". "Aleg să colaborez numai cu muzicieni care îmi «spun ceva». Dacă aş colabora, de exemplu, cu Justin Bieber, aş avea o tonă de fani. Dar, sincer să fiu, muzica lui nu-mi spune nimic, aşa că nu merg în direcţia aceea... Sunt extrem de mândru de prietenia mea cu Sting. Suntem prieteni la cataramă. Aproape că face parte din familia mea. Mulţumită lui, am azi o carieră. A avut mai multă încredere în mine decât am avut eu. Este extraordinar să fii respectat şi admirat de un om pe care îl admiri şi respecţi la rândul tău", se confesa Chris într-un interviu.
Dar chiar dacă îl divinizează pe Sting, Chris Botti a cântat în ultimii ani şi alături de Lady Gaga, Josh Groban, Yo-Yo Ma, Michael Bublé, John Mayer, Andrea Bocelli, Joshua Bell sau Steven Tyler, de la Aerosmith.
Acum, la începutul lunii iunie, aveţi ocazia să-l ascultaţi şi la noi, cu prilejul mini-turneului său european în care a inclus şi România. "Sunt extrem de încântat să vin pentru prima oară în minunatul Bucureşti, la Sala Palatului. Voi cânta alături de muzicieni extraordinari, vom avea şi invitaţi speciali. Vă aştept la spectacol!", spunea el într-un mesaj video postat pe YouTube.
Magia muzicii
Christopher Stephen Botti s-a născut pe 12 octombrie 1962 în Portland, Oregon, dar şi-a petrecut doi ani din copilărie în Toscana, Italia, la bunicii paterni. "Sunt pe jumătate italian. Nu cred că Italia mi-a influenţat stilul muzical, însă m-a influenţat şi m-a marcat personal. De câte ori pot, merg acolo. ?n Italia îmi fac vacanţele şi îmi place să-mi programez mereu şi câte un concert", mărturisea Botti.
A prins drag de muzică încă de mic, căci îi plăcea s-o asculte cântând pe mama lui, care era profesoară de pian. De la ea a şi luat primele lecţii. Pe întâia lui trompetă a pus mâna la vârsta de 9 ani, iar de la 12 ani, când l-a auzit pentru prima dată pe Miles Davis interpretând "My Funny Valentine", nu s-a mai despărţit de ea.
A urmat şcoala de muzică, şi la 16 ani neîmpliniţi urca pentru prima dată pe scena Carnegie Hall, alături de "All American High School Jazz Band". Şi-a definitivat studiile muzicale la Universitatea Indiana, unde a fost un elev silitor, obţinând două burse consecutive ce i-au permis să îşi petreacă două veri la rând învăţând meserie "ca la carte", de la doi jazzmani cunoscuţi: trompetistul Woody Shaw şi saxofonistul George Coleman. Imediat după ce a terminat şcoala a început să cânte alături de Frank Sinatra şi Buddy Rich, iar în 1990 a pornit o lungă şi fructuoasă colaborare cu Paul Simon, pe care l-a însoţit prin turnee timp de 10 ani. Cu toate acestea, Chris se considera doar "trompeta din fundal" sau mai bine-zis "unul dintre instrumentişti", chiar dacă nişte giganţi ai muzicii îl aleseseră în trupele lor. A scos şi un disc împreună cu Paul Simon - "Concert in the Park", în 1991. Apoi, în 1995, şi-a luat inima în dinţi şi a lansat primul său disc solo, "First Wish", însă nu a avut parte de succesul mult visat. Peste doi ani a lansat un nou album, şi el cu vânzări destul de modeste.
Colaborarea cu Sting i-a schimbat, pur şi simplu, viaţa. Celebrul muzician britanic a fost impresionat de talentul lui Chris, încă din primul moment în care l-a ascultat. El l-a şi ajutat în realizarea albumului cu numărul trei, "Slowing Down The World", lansat în 1999, ba mai mult, l-a luat să cânte alături de el în turneul "Brand New Day". Turneul a durat doi ani de zile, iar la finele lui, a apărut un CD/DVD cu cei doi muzicieni - "All This Time" (2001). În sfârşit, Chris Botti primea toată atenţia criticilor şi fanilor amatori de muzică bună. Patru dintre albumele sale au ajuns pe locul 1 în clasamentul Billboard.
Chris Botti este azi unul dintre cei mai apreciaţi trompetişti, dar nu se culcă pe lauri. Cântă la o trompetă marca Martin Committee (lucrată manual în 1939!), de care nu se desparte cu niciun chip şi, în ciuda faimei sale, exersează zilnic câte 4 ore. Petrece nu mai puţin de 300 de zile pe an în turneu, cântând pe cele mai prestigioase scene ale lumii.
(Dacă vă număraţi printre fanii muzicii instrumentale, îl veţi putea asculta pe american în concert la Sala Palatului pe 3 iunie. Biletele se găsesc în reţeaua Eventim şi au preţuri cuprinse între 98 şi 348 lei VIP.)