Semnele cardinale:
BERBECII petrec grozav, la sfârşit de săptămână, iar cei singuri pot face măcar o cucerire. După eclipsa de luni, vă vin multe idei creative, dar nu vă năpustiţi să le puneţi pe toate în practică. Alegeţi una, începeţi de-acolo.
RACII au nevoie de întregul surplus de energie pe care li-l acordă cu atâta generozitate Venus şi Jupiter. Eclipsa totală de Lună din Leu vă poate activa preocupări legate de câştigul bănesc, dar procedaţi chibzuit şi nu vă apucaţi de hârţogăraie, că puteţi face greşeli.
BALANŢELE au mare căutare printre prieteni. Mai ales pe final de săptămână, toată lumea doreşte să vă vadă. Aveţi de câştigat ieşind, puteţi cunoaşte persoane influente. Aveţi însă grijă de felul în care decurg relaţiile cu femeile, sub influenţa eclipsei de luni.
CAPRICORNII sunt mai puţin autocritici, mai destinşi, pe parcursul weekend-ului. Această relaxare interioară îi atrage pe cei care au nevoie de un sfat sau ajutor din partea dvs. După eclipsa de luni poate fi cazul să regândiţi nişte investiţii, dar acţionaţi treptat.
Semnele fixe:
TAURII care au făcut o investiţie mai curajoasă la finele anului s-ar putea să fie surprinşi de rapiditatea cu care vin rezultatele. Eclipsa de luni vă poate lămuri câte mai sunt de făcut prin gospodărie. Luaţi-o încet, pentru că şi la serviciu se poate accelera ritmul.
LEII degustă din plin succesele mondene de care pot avea parte din plin la sfârşit de săptămână. Dar eclipsa totală de Lună din semnul dvs., de luni, vă poate schimba preocupările, încep să vă intereseze mai mult rolul dvs. în familie, precum şi unele problemele de ordin casnic.
SCORPIONII preocupaţi de găsirea unor noi surse de venituri se bucură constatând câţi oameni doresc să colaboreze cu ei. Nu vă angajaţi însă în mai multe direcţii. E valabil şi în carieră, unde e cazul să vă consolidaţi poziţia, nu să vă risipiţi forţele.
VĂRSĂTORII nu ştiu ce invitaţii să onoreze mai întâi, la finele săptămânii. Unele vin din partea unor persoane cu care e un privilegiu să vă vedeţi. De luni încolo, partenerul de cuplu v-ar putea lua la bani mărunţi, dacă l-aţi neglijat pe el sau îndatoririle casnice.
Semnele mutabile
FECIOARELE reuşesc să rezolve chestiuni legate de casă şi familie. De mare ajutor, inclusiv cu banii, se pot dovedi rudele prin alianţă. Luni e bine să menajaţi sentimentele femeilor, mai ales ale celor din familie şi ale colegelor de serviciu.
SĂGETĂTORII sunt imbatabili, la sfârşit de săptămână, fiind nu doar sub protecţia ambilor benefici, dar şi a lui Marte. Puteţi iniţia proiecte creative, ale dvs. sau ale odraslelor dvs. Dacă sunteţi studenţi sau călătoriţi, aveţi grijă la documente sau completarea unor formulare.
PEŞTII sunt în ascensiune în carieră, cu condiţia să nu piardă din vedere amănuntele importante. N-ar fi rău să vă notaţi ideile care vă vin la sfârşit de săptămână. Şi pentru că de luni încolo poate începe o adevărată nebunie la serviciu.