- A câştigat Franţa, ajutată de grave erori de arbitraj şi de prejudecata că o fostă ţară socialistă nu-şi poate adjudeca trofeul suprem. Şi-a adjudecat, în schimb, stima şi admiraţia pentru jocul prestat, pentru solidaritatea extraordinară a echipei, pentru mândria de a dovedi că o ţară mică poate fi mare, prin muncă, talent şi patriotism -
Modelul croatPentru oricine a trecut măcar o dată prin Croaţia - aşa cum am făcut-o noi, cei de la "Formula AS", în documentările pe urme vlăheşti - evoluţia fantastică a echipei lui Luka Modric şi Ivan Rakitic, la Cupa Mondială de Fotbal, nu e câtuşi de puţin o surpriză. Amestecul acesta de rigoare nemţească şi de creativitate italiană pe care Croaţia l-a etalat timp de o lună pe stadioanele din Rusia - peste care vine amprenta inconfundabilă a dârzeniei balcanice - îl vezi peste tot prin micuţul stat aşezat pe fosta Dalmaţie italiană. Dacă la noi a rămas, în destule privinţe, la stadiul de slogan de campanie, "lucrul bine făcut" e o realitate care te impresionează la tot pasul în Croaţia. Intrată abia în 2013 în Uniunea Europeană, ţinută pe loc multă vreme de durerosul război balcanic din anii '90, Croaţia a recuperat uimitor decalajele faţă de ţările de vază din Europa Centrală şi, în multe privinţe, chiar şi faţă de ţările cele mai dezvoltate din Occident.
Infrastructura e primul lucru care îţi sare în ochi când, venind prin Serbia, ajungi pe fâşia îngustă şi lungă de litoral care străbate Croaţia. Autostrăzi ca-n filme taie malul înalt şi pietros dinspre mare: o privelişte de cinci stele, care e doar "introducerea" în ceea ce poate Croaţia în materie de turism. Fără resurse remarcabile, cu o suprafaţă mică şi fără prea multă mână de lucru - croaţii sunt, de toţi, sub 4,5 milioane de locuitori - micul stat balcanic a făcut după război ceea ce trebuia să facem şi noi, din capul locului, după Revoluţie: şi-a pus la punct infrastructura şi serviciile, şi cu asta şi-a ambalat deja motoarele în susţinerea economiei şi în apropierea de Vest. Calitatea drumurilor este considerată de raportorii UE ca fiind peste media europeană!
Muncă, apoi mândrieDe cinci ori mai mică decât România, Croaţia atrage de două ori mai mulţi turişti. Pe bună dreptate: Croaţia refuză spoiala şi are cel mai mare respect faţă de istoria şi faţă de monumentele sale. Un firicel de nisip nu e irosit! Istria, Dalmaţia, insula Krk, superbul Dubrovnik te fac, fiecare în parte, să te îndrăgosteşti iremediabil de Croaţia. La fel şi oamenii, a căror mândrie naţională vine la pachet cu virtuţi care nu doar că o justifică, ci o şi înnobilează: voluntari disciplinaţi şi harnici, mereu dispuşi să dea totul ca să iasă treaba ca la carte, exact aşa cum au fost, la Mondialul din Rusia, simpaticul Luka Modric şi colegii săi de echipă. Pur şi simplu, n-ai cum să nu îi apreciezi când vezi cum luptă până în ultima secundă pentru victorie, n-ai cum să nu prinzi drag de ei când vezi cum, pe lângă uriaşul talent care i-a promovat la cele mai mari cluburi de fotbal din lume, de la Real Madrid şi Barcelona la Juventus Torino şi Inter Milano, Modric, Rakitic, Mandzukic sau Perisic ştiu să fie "mari", fără să uite de modestie, de muncă şi orgoliul de a fi croat. În vreme ce Messi, Cristiano sau Neymar au plecat devreme acasă, scuzaţi de unii că "nu ar avea cu cine să joace", croaţii au strâns rândurile în momentele grele şi au mers din victorie în victorie. "Copiii războiului" din anii '90, mulţi dintre ei născuţi şi crescuţi în Occident, ca refugiaţi, au devenit eroii unei ţări mici, dintr-un colţ de Europă la care, la fel ca şi în cazul României, Vestul se uită adesea cu condescendenţă ("biete victime ale socialismului"). Dar pentru croaţi, pentru "copiii războiului", pătrăţelele alb-roşii de pe stema ţării şi a tricourilor echipei naţionale de fotbal sunt simbolul suprem al unui popor care şi-a regăsit identitatea şi e mândru de ea.
După 20 de aniPovestea ascensiunii Croaţiei în fotbalul mare începea acum exact 20 de ani, într-un meci cu România, în optimile Campionatului Mondial de Fotbal din Franţa. Croaţii aveau atunci o echipă chiar mai talentată ca acum, noi îi aveam încă pe Gică Hagi, Ilie Dumitrescu şi Adrian Ilie. Balcanicii ne-au învins greu, cu 1-0, după un penalti care, cu tehnologia de video-arbitraj de azi, nu s-ar fi dat niciodată. Suker, Prosinecki şi Boban au mers atunci mai departe, până în finala mică, câştigând medaliile de bronz. "Generaţia noastră de aur" s-a dus, iar generaţia lor magică, la fel. Numai că, în vreme ce la noi nu a venit nimic din spate, Croaţia are acum o echipă cu adevărat de aur, care a întrecut marea performanţă de acum două decenii, ajungând în finala mare a unui Mondial. Croaţii au jucat atât de bine la acest turneu final, că milioane de români au ajuns să fie fanii lor împotriva Franţei, în marea finală. O simpatie sportivă, dar şi "frăţească", pentru o ţară cu un trecut asemănător cu al nostru şi care, iată, îşi ia revanşa prin fotbal, arătând că valoarea nu este limitată geografic, şi că dacă vrei, poţi. "Sunt mândru de ceea ce au făcut jucătorii noştri, de forţa pe care au arătat-o, de rezistenţa şi energia lor...", declara, după semifinala cu Anglia, selecţionerul croat Zlatko Dalic. "Voiam să fac schimbări, dar nimeni nu voia să iasă, toţi îmi spuneau: «Pot să alerg în continuare». Unii fotbalişti au evoluat cu mici accidentări, care i-ar fi împiedicat să evolueze în alte meciuri, iar doi dintre ei au jucat într-un picior şi asta nu s-a văzut".
Cel mai bun jucător: Luka Modric
După trei meciuri eliminatorii de mare luptă şi o semifinală de infarct, în care au întors rezultatul iniţial de 1-0 pentru englezi, Modric şi colegii săi i-au depăşit pe idolii copilăriei lor şi au câştigat respectul lumii întregi. Să treacă şi de Franţa ar fi fost curată nebunie! Sute de mii de pătrăţele alb-roşii au umplut străzile Zagrebului, Zadarului şi Dubrovnikului, în aşteptarea marii finale. Susţinuţi din tribună de preşedinta Kolinda Grabar-Kitarovic, primul lor fan pe durata întregului turneu, croaţii au luptat ca nişte lei şi împotriva Franţei. Vreme de jumătate de repriză, francezii nici n-au văzut mingea, dar au deschis scorul după o fază dubioasă şi au făcut 2-1, după superba egalare a Croaţiei, tot la capătul unei decizii discutabile a arbitrului. Pragmaticii jucători francezi au profitat la maximum de şansă şi s-au desprins în câştigători. Sleiţi de puteri, după un turneu lung şi dificil, croaţii atacau şi în minutul 90, când nu mai era nimic de făcut. O lume întreagă le-a aplaudat abnegaţia, de-a dreptul eroică. Pentru nişte campioni înnăscuţi, înfrângerea a fost dureroasă, iar asta s-a văzut în ochii plini de lacrimi ai jucătorilor croaţi. Dar mândria, mândria că au fost acolo, în marea finală, mândria că o lume întreagă a fost martora şi susţinătoarea performanţei lor deosebite, mândria a fost mai mare decât durerea. La 33 de ani, căpitanul şi coordonatorul lor de joc, sufletul echipei, Luka Modric, a fost desemnat jucătorul Mondialului din Rusia, recunoaşterea internaţională a talentului şi dăruirii sportive a unui mare sportiv croat, fără fiţe şi tatuaje. Muncă, patriotism şi mândrie: modelul croat.
Luka Modric: nepotul de păstor din munţii vlahilorLuka Modric, căpitanul Croaţiei şi cel mai bun jucător al Cupei Mondiale din Rusia, a copilărit în satul Modrici, din Munţii Velebit, vechii munţi ai vlahilor, la 40 de kilometri de oraşul Zadar. De altfel, la fel ca vechii vlahi, bunicul lui Luka se ocupa cu păstoritul. Chiar şi băiatul în vârstă de 5-6 ani e surprins într-un domentar realizat în anii 1989-1990 adunând turma de capre a familiei. În 1991, când a început războiul sârbo-croat, bunicul lui Luka a fost împuşcat, pe când se întorcea cu turmele acasă. Întreaga familie s-a refugiat atunci la Zadar. Joaca cu mingea a devenit pentru Luka Modric singurul refugiu, deşi miuţele copiilor erau întrerupte, adesea, de sunetul alarmelor antiaeriene.
Copilul plăpând care ieşea cu caprele pe păşune înainte de 1990 este azi unul dintre cei mai apreciaţi fotbalişti din lume. A făcut impresie bună în Anglia, la Tottenham, de unde a fost adus la Real Madrid, la dorinţa expresă a lui Jose Mourinho. După ce, cu Real, Luka Modric a câştigat de patru ori Liga Campionilor, marele vis al puştiului din Velebit era să obţină o performanţă istorică, alături de echipa naţională a Croaţiei. A obţinut-o la recent încheiatul Mondial din Rusia, unde echipa sa a luat argintul, iar el aurul individual, după ce a fost desemnat omul turneului.
Două mari erori de arbitraj în finală!După îndelungi dezbateri în ultimii ani, Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia a fost prima mare competiţie care a folosit tehnologia de video-arbitraj VAR, care îi permite arbitrului de centru să consulte pe un ecran reluările unor faze controversate, înainte de luarea unei decizii finale. După ce, cu foarte rare excepţii, a funcţionat excelent la acest turneu final, făcând dreptate în situaţii în care arbitrii nu au văzut exact ce s-a întâmplat pe teren, sistemul VAR s-a "gripat" tocmai în marea finală dintre Franţa şi Croaţia. Ambele goluri ale Franţei din prima repriză au venit după miopia arbitrului, în câteva faze controversate: primul după un fault inexistent şi după un ofsaid nesemnalat, al doilea, după un penalti mai mult decât discutabil. Protestelor din teren şi de la vestiare ale jucătorilor croaţi, în frunte cu Modric şi Rakitic, li s-au alăturat nume mari ale fotbalului mondial. "Sincer, nu înţeleg ce rol mai are sistemul VAR, dacă Franţa dă gol după un fault inexistent la Griezmann", a scris, pe o reţea de socializare, Iker Casillas, căpitanul campioanei de acum 4 ani de la Mondiale, Spania. "Ai dreptate, Iker! Mai mult, Pogba era în ofsaid şi a participat la fază", i-a răspuns imediat atacantul Barcelonei şi al Uruguayului, Luis Suarez. Foşti mari jucători englezi, azi comentatori de fotbal, au sărit şi ei ca arşi, la penaltiul acordat Franţei. "Este absolut ridicol!", a declarat Alan Shearer. "Croaţii au fost fantastici. Nu i-au dat Franţei nicio şansă, niciun culoar spre poartă, iar acum sunt conduşi după o lovitură liberă care nu a fost şi după un penalti care nu e penalti".
Superlativele Cupei MondialeImediat după încheierea marii finale, pe lângă acordarea medaliilor de argint şi de aur celor două echipe combatante, Mondialul din Rusia şi-a stabilit şi celelalte superlative ale ediţiei. Balonul de Aur i-a fost oferit căpitanului Croaţiei, Luka Modric, care s-a detaşat în faţa căpitanului şi coordonatorului de joc al echipei de bronz a Mondialului, Belgia, precum şi în faţa vedetei echipei Franţei, Antoine Griezmann. Rămas fără medalie după finala mică pierdută cu Belgia, atacantul Angliei, Harry Kane, a trebuit să se consoleze cu Gheata de Aur a Mondialului, pentru cele şase goluri înscrise în timpul turneului. Pe locurile 2 şi 3 în cursa pentru Gheata de Aur s-au clasat Antoine Griezmann (4 goluri şi 2 pase de gol) şi Romelu Lukaku (4 goluri şi 1 pasă de gol). Cel mai bun portar a fost desemnat belgianul Thibaut Courtois, în vreme ce premiul pentru cel mai bun tânăr jucător i-a revenit, pe merit, revelaţiei echipei Franţei, Kylian Mbappe, cel mai spectaculos fotbalist de la acest turneu.
Vedeta Mondialului: preşedinta CroaţieiUna dintre prezenţele cele mai agreabile de la Mondiale a fost preşedinta Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, suporterul numărul 1 al lui Modric şi compania. Preşedinta şi-a plătit din banii ei şederea în Rusia şi biletele la meciuri, pe care le-a urmărit din rândul suporterilor până în ultimele runde, când a fost invitată la tribuna oficială. În euforia victoriei împotriva Rusiei, din sferturile de finală, Kolinda a intrat direct în vestiarul jucătorilor croaţi, pentru a fi prima care-i felicită. După marea calificare, Kolinda Grabar-Kitarovic a plecat la summit-ul NATO, acolo unde s-a prezentat cu tricoul Croaţiei pe sub sacou şi cu un fular de suporter în culorile ţării sale. La capătul meciului cu Franţa, Kolinda a rezistat cu stoicism în ploaie (ea n-a beneficiat de umbrelă, ca Putin), la festivitatea de premiere şi i-a consolat, personal, pe fiecare dintre jucătorii Croaţiei.
Kolinda Grabar-Kitarovic are în spate un CV impresionant. Înainte de a ajunge preşedintă, a fost ministru de Externe, ministru al Afacerilor Europene, ambasador al Croaţiei în Statele Unite şi Asistent pentru Diplomaţie Publică al Secretarului General NATO. Are o licenţă în ştiinţe sociale de la Universitatea din Zagreb şi studii post-universitare la Viena, o bursă Fulbright la "George Washington" University, o bursă Luksic la Kennedy School of Government de la Harvard. O femeie care îi dă politicii energie, suflet şi competenţă.
Foto: Agerpres - 3; Guliver/Getty - 1
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
