Semnele cardinale:
BERBECII, mânaţi de energia lui Marte retrograd, au tendinţa nefericită de a regla nişte socoteli băneşti cu prietenii, dintre care multe pot trena de doi ani. Încercaţi să cultivaţi conştient relaţiile de familie, pentru că astfel preveniţi deteriorarea lor în urma eclipsei.
RACII, gazdele eclipsei, pot deveni acut conştienţi de calitatea relaţiilor lor. Deşi sunteţi firi emoţionale, nu sunteţi lipsiţi de simţ practic şi vă puteţi folosi de configuraţia pe semnele de pământ pentru a vă consolida relaţiile şi a beneficia şi concret de pe urma lor.
BALANŢELE îşi vor putea reconsidera viziunea asupra statutului social de care se bucură şi a carierei. S-ar putea să renunţaţi la o parte dintre considerentele idealiste şi să deveniţi mai pragmatici. Un prieten ar putea juca un rol important în acest sens.
CAPRICORNII care sunt încremeniţi într-o poziţie conservatoare, în privinţa relaţiei de cuplu sau de asociere, vor trebui să depăşească acest punct de vedere static. Responsabilă e eclipsa, care va introduce o nouă dinamică în această relaţie, dar nu în sens negativ.
Semnele fixe:
TAURII vor vedea schimbări în anturajul lor. Se poate să vă apropiaţi mai mult decât de familie, de amici, vecini sau rude mai îndepărtate, persoane ale căror merite nu le-aţi apreciat înainte. Se poate să vă descoperiţi şi noi interese pe plan mental.
LEII care vor şti să observe reacţiile celor din jur vor avea posibilitatea să îi depisteze pe cei care au uneltit împotriva lor. Şi, da, veţi putea contracara o parte dintre maşinaţiuni. De miercuri aveţi şansa de a vă rotunji veniturile directe. E bine să investiţi o parte în casă.
SCORPIONII îşi pot da seama, fie că nu folosesc din plin anumite cunoştinţe dobândite în urma unor cursuri sau studii, în preajma eclipsei, fie că e nevoie să continue să se informeze. Vă puteţi sfătui şi cu prietenele asupra acestui subiect, şi cu mare folos.
VĂRSĂTORII ar trebui să fie grijulii cu sănătatea. Pe măsură ce se apropie momentul eclipsei, s-ar putea să constataţi că stomacul dvs. e mai sensibil şi nu este exclus să aveţi şi aritmii cardiace.
Semnele mutabile:
GEMENII îşi schimbă cu uşurinţă punctul de vedere, pentru că sunt un semn zodiacal maleabil şi raţional. De astă dată însă e vorba de mai mult decât de o schimbare a poziţiei faţă de banii câştigaţi prin mijloace directe, şi anume, răsturnarea întregului dvs. sistem de valori.
FECIOARELE vor putea constata schimbări semnificative în cercurile lor sociale. Modificări profunde pot interveni şi în relaţiile dvs. cu copiii ori vă puteţi lăsa pradă unor obiceiuri nesănătoase, cum ar fi jocurile de noroc. Alegeţi-vă distracţii creative, nu distructive.
SĂGETĂTORII care au investit mult în afaceri cu mai mulţi parteneri sau în vreo legătură pasională s-ar putea trezi prinşi în nişte jocuri de putere la care nu s-ar fi gândit sub nicio formă când a început respectiva investiţie sau aventură.
PEŞTII se transformă ca urmare a unor demersuri creative sau a interacţiunii cu odraslele lor. Mai este posibil şi ca o poveste de dragoste neobişnuită, poate cu cineva care până acum v-a fost prieten, să vă dea peste cap, nu neapărat în sens neplăcut.