Doi bătrâni morocănoşi, plictisiţi de dureri de şale şi oase obosite, cu vederea slăbită, cu nopţi lungi, lipsite de somn. Şi încărcate de agitaţie. Toate ne dădeau de furcă: fie că foşneam prea mult, fie că scăpam o ceaşcă ce se spărgea cu zgomot, fie că uitam lumina aprinsă, în ziua următoare, toate erau subiecte de conflict interminabile. Gândul că liniştea, pacea casei ne lipsea şi nu o vom mai afla niciodată punea stăpânire pe sufletele noastre. Dar iată că necazurile s-au dus, iar fericirea noastră apăru pe neaşteptate. Am găsit-o la Timiş, în staţiune, într-o vară, când cu doi din cei patru nepoţi ne întorceam dintr-o plimbare în pădure. Era un pui necăjit de pisică, chinuit de copii răutăcioşi, care-l aruncau în sus, să vadă dacă batista legată în patru colţuri de trupul ei se desface ca o paraşută. La ultima cădere a aterizat într-o garniţă cu ulei de maşină. Când am scos-o de acolo, năclăită toată, se îneca, neputând respira, zbătându-se să-şi îndepărteze din urechi şi din ochi uleiul negru şi gros. Am luat-o sus, am spălat-o, am hrănit-o şi, înfăşurată într-un prosop, a dormit până a doua zi, când am văzut că avea o blăniţă albă şi pufoasă, stropită pe cap cu câteva pete cafenii. Deşi eram hotărâtă s-o duc jos, în preajma sălii de mese, la rugăminţile copiilor am cedat şi am luat-o acasă. Ne-am sfătuit, i-am dat numele de Lissa (ceva mai sâsâit şi mai apropiat de pis-pis) şi ca să-mi facă hatârul, fiindcă locuim la parter, tataie i-a făcut o scăriţă pe care urcă şi coboară de câte ori are nevoie. Doarme vara în grădiniţa din faţă, între tufele de trandafiri, cu burta pe iarba verde şi răcoroasă, uitându-şi cu desăvârşire copilăria necăjită. Jucăuşă şi graţioasă, ne oferă momente de desfătare şi distracţie. Orice fir de iarbă mişcat de vânt o face să sară, închipuindu-şi că prinde prada. Pândeşte noaptea şi dimineaţa şi chiar vânează şoricei şi biete vrăbiuţe neatente, pe care ni le aduce, trofee de vânătoare, chiar în bucătărie. Mi-am jurat în gând că n-o s-o mai las la televizor; unele secvenţe din Animal Planet, cu feline care se hârjonesc sau vânează în junglă o înfioară şi-i ridică părul pe spinare, simţind prin fibra neamului oarece mesaj.
Este al treilea membru în familie, cu drepturi depline, pe care şi le cunoaşte foarte bine. Îşi crănţăne hrana uscată - pâinea ei de toate zilele -, dar savurează, lipăind cu zgomot, şi iaurt din cel mai bun, cărniţă de pasăre şi chiar ciocolată, acestea din urmă ceva mai rar, căci preţurile lor rânjesc diabolic neputincioaselor noastre pensii.
Are momente de mare tandreţe când toarce, urcând pe speteaza fotoliului, şi te mângâie cu botul ei cald şi catifelat pe ceafă sau pe mână. Dacă-i atingi blana moale, se prăvale pe spate, se întinde cât e de lungă, savurând mângâierea. Caută locuri curate şi calde pentru dormit, de preferinţă pledurile pufoase sau fotoliul cel mai apropiat de calorifer. Aici doarme ore întregi, într-o totală relaxare, în poziţii din cele mai neobişnuite, cum ar fi pe spate, cu burta în sus. Lăbuţele din faţă îndoite frumos, capul puţin într-o parte, iar labele din spate acoperite pudic cu coada. Uneori, doarme sus, pe şifonier, în scobitura unei valize cu miros de vacanţă, vârându-ne în suflet un ghimpe de spaimă, că a dispărut.
Doamne, dar ce fericită sunt când, obosită, mă aşez puţin la odihnă şi ea vine moale şi caldă în poala mea, păşind cu precauţie, până se asigură că-i acceptată, aşezându-se apoi colac pufos de linişte şi pace, pentru casa şi sufletul meu.
Mâinile obosite se odihnesc şi se încălzesc în blana ei curată şi catifelată, gândurile zburdă în voie la copii, la nepoţii prinşi în vâltoarea şi exuberanţa adolescenţei. Atunci le acord înţelegere pentru graba cu care comunică cu noi, din ce în ce mai telegrafic, găsesc toleranţă pentru ceaşca spartă, pentru lumina uitată aprinsă, pentru uşa trântită cu zgomot.
JEANA H. - Bucureşti
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
