Acum 9 ani l-am cunoscut pe Sfântul Nectarie şi de atunci nu trece o zi fără să-i citim acatistul. După 13 ani de tratamente, durere, umilinţe şi dezamăgire, am capitulat în lupta cu infertilitatea. Eram fizic şi psihic la capătul puterilor. Atunci, un preot, povestindu-i zbuciumul nostru, ne-a îndrumat să ne rugăm pentru dobândire de prunci, nu pentru naştere, că poate nu ne e rânduit să avem unul zămislit de noi. Am dat ascultare şi, chiar în acelaşi an, înainte de Crăciun, l-am primit în casa şi în inima noastră pe Rareş Nectarie, prima noastră minune. Un ghemotoc de câteva zile, cu ochii mari, care ne-a schimbat viaţa pentru totdeauna! Un an mai târziu am finalizat adopţia şi am devenit părinţi şi în acte. După ce a mai crescut puţin, am vrut să mai adoptăm un copil, dar, amintindu-ne de hăţişul birocratic prin care trecusem, am renunţat. Am continuat însă să ne rugăm zilnic Sfântului Nectarie şi să-i mulţumim pentru toate cele primite. Am continuat să ţinem posturile de peste an, miercurile şi vinerile, să ne spovedim şi să ne împărtăşim. În 2015, şefa mea a fost la Ierusalim şi, ştiind povestea noastră, ne-a adus de la Grota Laptelui un plic cu praf alb din stânca grotei şi frunze de finic, din Lavra Sf. Sava. Am urmat instrucţiunile pe care ni le adusese, dar fără a ne pune mari speranţe. Chiar uitasem de toate astea! Trecuse aproape un an, până când, în Postul Paştelui, am început să mă simt rău. Eram obosită, somnolentă, nu mai aveam poftă de mâncare şi nicio putere. Soţul meu râdea de mine că am îmbătrânit, pentru că urma ca în vară să fac 40 de ani. În Săptămâna Patimilor, am realizat că aş putea fi însărcinată. Mi-am luat un test şi când am văzut cele două liniuţe marcate, am căzut în genunchi la icoane, plângând. Parcă nu-mi venea să cred! Am mai făcut un test, care a ieşit tot pozitiv. Pentru a fi sigură că e adevărat şi ca nu cumva să fie o extrauterină, mi-am făcut programare la un medic în oraş, chiar a doua zi. Nu am spus nimănui, nici măcar soţului meu, până nu eram eu sigură că e adevărat şi e totul bine. N-am închis un ochi toată noaptea! A doua zi, m-am învoit o oră de la serviciu şi m-am dus la ecografie. Nu am avut asemenea emoţii în viaţa mea! Când doctorul mi-a confirmat sarcina, am răsuflat uşurată. Mi-a spus însă că se vede doar săculeţul, fiind prea mică vârsta sarcinii, şi că este posibil să nu fie nimic în el, adică să nu fie făt şi să nu aibă inimioară. Chiar mi-a zis: "Nu vă entuziasmaţi prea tare! Fiind la prima sarcină şi la vârsta pe care o aveţi, nu vă pot da nicio garanţie". Eu, care pluteam de fericire, i-am spus: "Cred că nici dacă aveam 20 de ani nu puteaţi să-mi daţi garanţii. Dacă Dumnezeu a rânduit să am copilul ăsta, îl voi avea, dacă nu, asta e! Facă-se voia Lui". Bucuria mea era fără margini! Eram pentru prima dată în viaţă însărcinată şi urma să devin mamă pentru a doua oară. Seara, a venit soţul meu să mă ia de la serviciu şi să mergem împreună la slujba din Vinerea Mare. Deşi plină de speranţă, îmi făcusem scenarii cum să-i dau vestea cea mare, acum nu am fost în stare să spun nimic, doar i-am arătat ecografia. A amuţit! Se uita când la ecografie, când la mine şi nu înţelegea. Chiar m-a întrebat: "A cui este?". Era gâtuit de bucurie şi emoţie, iar până acasă n-a mai scos o vorbă. În ziua de Paşti, le-am dat vestea şi părinţilor mei, care au fost extrem de bucuroşi. Dar am făcut-o abia după ce am fost la o altă doctoriţă şi am văzut micuţa inimioară a fătului meu bătând. I-am spus că mai am un băieţel acasă, dar care nu a crescut în burtica mea, ci în inimă. Dânsa a zis: "Să ştiţi că băieţelul adoptat v-a adus copilaşul acesta. Să luăm fiecare zi ca atare şi, cu ajutorul Lui Dumnezeu, o să duceţi sarcina la capăt". Aşa credeam şi noi, că datorită adopţiei lui Rareş Nectarie, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu încă un copil. Lunar am mers la control şi am făcut toate analizele recomandate. La dublul test, mi-a ieşit risc crescut de malformaţii fetale din cauza vârstei şi doctorul mi-a recomandat amniocenteza. Ştiind că este o procedură invazivă cu risc de avort, am refuzat. I-am zis că eu nu renunţ la sarcină, indiferent de rezultat, aşa că analiza e inutilă şi nu vreau să risc. Am avut o sarcină uşoară, fără incidente, mulţumesc lui Dumnezeu. În toată perioada ei am purtat Brâul Maicii Domnului, m-am uns cu ulei din candelele Sf. Nectarie, Sf. Ioan Rusul şi Sf. Spiridon şi am mers la Sf. Maslu de câte ori am putut. În săptămâna Crăciunului, am fost programată la cezariană. Aveam o laringită de nici eu nu mă auzeam vorbind. La internare, aveam tensiunea arterială uşor crescută şi puţină temperatură. Asistenta mi-a zis că s-ar putea să amâne operaţia. Am început să mă rog la Sf. Nectarie, iar când a venit doctoriţa, toate valorile erau în limite normale. Am intrat în sala de operaţie. Eu mă rugam neîncetat în gând la Sf. Nectarie, să fie alături de mine şi de prunca din pântece (aflasem că este fetiţă). După anestezie, am făcut laringospasm. Nu mai puteam respira şi aparatele au început să piuie. Imediat mi-au pus în perfuzie medicamente, iar eu nu aveam decât un singur gând "Sf. Nectarie, ajută-mă! Nu mă lăsa!". Cu ajutorul bunului Dumnezeu, al Maicii Domnului şi al Sf. Nectarie, am adus pe lume o fetiţă sănătoasă şi frumoasă: Ioana Nectara! Şi astfel, la 40 de ani şi după aproape 20 de ani de căsnicie, Dumnezeu a îngăduit să avem şi un prunc zămislit de noi. Fără tratamente, doar cu puterea credinţei. Când am ţinut-o în braţe prima dată, am avut aceleaşi sentimente de bucurie şi împlinire ca atunci când mi-am ţinut băiatul în braţe. Avem cea mai frumoasă şi împlinită familie, cu doi copii "cu ochi de ciocolată", cum le spun eu, pentru că amândoi au ochii căprui, ca ai tatălui lor. Acum 7 ani, casa, sufletul şi braţele noastre erau goale, iar astăzi avem o familie minunată!
Cu adevărat "necunoscute sunt Căile Domnului".
NICOLETA GAUCA - Târgu Neamţ
"Rugăciunile ne-au fost ascultate"
Condamnarea lui Iisus - Sălişte, Hunedoara
Îi sfătuiesc pe cei aflaţi în momente de cumpănă şi disperare, care caută sprijin spiritual, să aibă încredere deplină în puterea tămăduitoare a Sf. Nectarie. Ajutorul va veni nesperat de repede pentru cei care se roagă din suflet, cu credinţă şi speranţă.
Nu promiteţi nimic Sfântului Nectarie din ceea ce nu puteţi realiza!
RUXANDRA - Bucureşti
"Crezul" călugărilor
Răstignirea - Biserica din Lăpugiul de Jos
Sfântul Nectarie a murit pe 8 noiembrie, dar este trecut în calendarul ortodox pe 9 noiembrie, probabil pentru că pe data de 8 noiembrie sunt Sfinţii Mihail şi Gavril. Pe băiatul meu îl cheamă Mihai. Nimic nu este întâmplător. Din ziua aceea, copilul meu e mai bine, şi cu ajutorul Sfântului Nectarie, cu rugăciunile către Cel de Sus, se va vindeca complet, sunt sigură. I-am mulţumit Sfântului Nectarie şi i-am promis să scriu despre ajutorul dat, dar nu am făcut-o. A trecut un timp, şi sfântul meu drag mi-a apărut în vis cu o hârtie goală, albă, în mână. O fac acum. Iartă-mă, Sfinte Nectarie! Roagă-te neîncetat pentru iertarea păcatelor noastre şi pentru întoarcerea noastră spre înfierea harului. Amin!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
