Semnele cardinale:
BERBECII investesc multă energie în rezolvarea problemelor de serviciu. Dar încercaţi să evitaţi efortul excesiv. Partenerul de cuplu e tandru, de sâmbătă încolo. O investiţie nouă se poate finaliza cu succes, începând de marţi sau una existentă poate lua avânt.
RACII redescoperă plăcerile vieţii de familie, în weekend, dacă îl petrec alături de cei dragi. Sau puteţi primi cadouri de la ei. După ziua de joi s-ar putea să vă gândiţi la amenajări casnice. Copiii vă pot aduce bucurii de marţi încolo sau vă poate sosi un câştig nesperat.
BALANŢELE devin cu bucurie gazda stăpânitoarei lor, Venus, până pe 7 noiembrie. Ea vă aduce momente plăcute şi vă pune în valoare calităţile de mediatori. Chef de treabă nu aveţi, deci v-ar prii un mic concediu. De marţi însă, ar fi cazul să vă ocupaţi de bani.
CAPRICORNII care şi-au dorit să finalizeze un proiect profesional mai amplu, şi n-au reuşit s-o facă până pe 10, au o nouă şansă alături de Venus, de sâmbătă până pe 7 noiembrie. Dar ideal ar fi să-l reia după Luna nouă de joi. Întâlnirile zilnice devin tot mai productive.
Semnele fixe:
TAURII unifică fără efort echipa cu care lucrează. Dar nu sunteţi mânaţi de ce ştiu eu ce hărnicie, ci de o dorinţă sinceră de a le fi de folos colegilor. Dacă ar fi după dvs., v-aţi ocupa de îngrijirea corporală, pentru că relaţia de cuplu devine tot mai interesantă.
LEII rezolvă cu eficienţă ba chiar şi plăcere problemele zilnice şi se destind în compania amicilor sau rudelor. În urma unor astfel de întâlniri se pot lega şi nişte contracte de colaborare. E posibil să vă viziteze rude prin alianţă ori prieteni din străinătate.
SCORPIONII, de obicei atât de activi, trec printr-o perioadă de leneveală. Vă vine să vă odihniţi, să vă îngrijiţi, să vă relaxaţi ori să vă dedicaţi unor activităţi spirituale pe care le au mulţi dintre dvs. Nevoia de acţiune vă revine cu ajutorul lui Mercur, de joi încolo.
VĂRSĂTORII călătoresc, se văd cu prieteni din străinătate sau se dedică unor studii. Simţiţi nevoia să faceţi lucruri noi, să vă lărgiţi orizontul. Pe de altă parte însă, deveni şi tot mai preocupaţi de carieră, mai ales de joi încolo, când vi se pot aglomera proiectele.
Semnele mutabile:
GEMENII, plini de vervă, până marţi, sunt puşi pe distracţie. Sunteţi amuzanţi, dar cu eleganţă, şi vă vine uşor să cuceriţi măcar o persoană. Ceva mai serios poate începe după Luna nouă de joi. La serviciu sunteţi şi mai eficienţi ca de obicei, de marţi încolo.
FECIOARELE au idei cu privire la depistarea unor noi surse de venituri, dar ideal ar fi să aştepte până după Luna nouă de joi, pentru a le pune în practică. Viaţa dvs. cotidiană ar putea intra într-un ritm frenetic, de marţi.
SĂGETĂTORII socializează cu persoane plăcute cu care pot lega prietenii. Aceste prietenii se pot dovedi, în timp, utile şi din alte puncte de vedere. În viaţa dvs. se succed perioade în care nu puteţi sta singuri şi momente în care nu puteţi fi decât singuri. Bulversant.
PEŞTII se simt tot mai siguri pe ei. Puteţi să vă depăşiţi timiditatea de marţi încolo, când vă vine uşor să vă expuneţi public ideile proprii. Dar aveţi de protejat şi secrete, poate fi vorba despre bani ori o legătură ascunsă.