Prin intermediul revistei dvs., pe care o citesc de la apariţie neîntrerupt şi care a fost medicul meu de suflet, de nenumărate ori, vreau să aduc mulţumiri părintelui Ovidiu Scrob şi colegului dvs. Claudiu Târziu pentru articolul publicat în "Formula AS", din 21-28 iulie 2016, care i-a salvat viaţa soţului meu. Un articol din care am învăţat un lucru esenţial: cum să ne rugăm pentru a primi mai repede ajutor de la Dumnezeu. Sincer vorbind, nu eram într-un mare impas. Aveam problemele zilnice ale oricărui om normal, dar în textul citat, părintele spune la un moment dat cât de important este să te rogi în fiecare zi, cu ce rugăciuni să începi şi să sfârşeşti ziua. Eu ştiam Tatăl nostru şi Rugăciunea Inimii. Mi-am zis că nu are să fie decât bine, dacă voi citi în fiecare zi rugăciunile indicate de părintele Ovidiu Scrob. Pe unele le aveam în casă, altele mi le-am procurat, şi după două-trei zile, am început în fiecare dimineaţă să mă rog, citindu-le.
Şi minunile au apărut, la nici două săptămâni. Astfel, în data de 8.08.2016, soţului meu îi apare, peste noapte, o durere ca o centură de foc, în zona toraco-abdominală. După câteva manevre de uşor masaj, un pahar de apă cu zahăr şi aerisirea camerei, durerea nu cedează, ba din contră, se înteţeşte, îngreunând respiraţia. Chem Salvarea. Era ora 5 dimineaţa. Vine în câteva minute, soţului meu i se fac câteva investigaţii de urgenţă şi este luat la spital. Îl urmez şi eu, după câteva minute. Este investigat, tratat, intubat...
Şi atunci, fix atunci au început să apară primii Îngeri păzitori trimişi de Dumnezeu şi toţi acei Sfinţi la care începusem să mă rog cu două săptămâni înainte. Soţul meu a avut norocul de un colectiv de doctori, puţin spus minunat, care a acţionat cu maximă urgenţă şi profesionalism. Un diagnostic greu, dar bine pus şi acţionat la timp, a salvat viaţa soţului meu. Eu stăteam pe holul spitalului, mai intram puţin în uşa sălii de la urgenţă, ieşeam. Eram disperată. Nu ştiam ce are, dacă e grav sau nu. Cu toate astea, mă stăpânea o stare neînţeleasă, de linişte, într-un astfel de moment. Un înger de doctoriţă îmi spune apoi pe un ton calm, pentru a mă linişti, că deşi diagnosticul este complicat şi grav - disecţie de aortă descendentă, pentru mai multă siguranţă i se vor face analize imagistice. După câteva minute, se întoarce şi îmi confirmă că, din păcate, diagnosticul fusese corect, dar că în scurtul răstimp ce trecuse s-a luat deja legătura la Spitalul din Târgu Mureş, unde va fi transportat cu un elicopter Smurd. Au început manevrele de intubare şi pregătirea soţului meu pentru plecare. Nu vă pot descrie cum se mişcau acei oameni, care erau de gardă în acel moment: asistente şi doctoriţe, o altă doamnă doctor care ţinea legătura prin calculator şi telefon cu spitalul din Târgu Mureş. Cu toată zarva din jurul meu şi cu toată grija pentru starea soţului meu, eu eram sub pacea acelei linişti, pe care mi-o pogorâseră în inimă rugăciunile.
În scurt timp, a sosit echipajul SMURD, care trebuia să îl ducă pe soţul meu din Braşov şi până la Ghimbav, de unde cu elicopterul pleca spre Târgu Mureş. Ne-am despărţit, urmând să plec şi eu cu o maşină, la Târgu Mureş, împreună cu cei doi băieţi ai noştri şi naşul unuia dintre ei. La spitalul din Târgu Mureş, am ajuns la terapie intensivă, unde soţul meu se afla deja sub tratament. Şi acolo uşile ni se deschideau ca în vis... Urma ca a doua zi să i se facă o nouă tomografie, pentru siguranţa deciziei, de a fi operat sau nu. Între timp, am asistat, ca la un spectacol la care păream invitată, cum intră în scenă tot aparatul medical de la secţia ATI şi medicii ce erau de gardă în acea zi şi a doua zi, aşteptând rezultatul tomografiei. Fiecare îşi vedea de treabă, îmi vorbeau frumos, cu răbdare, îmi explicau, îmi răspundeau la întrebări, se ocupau cu blândeţe de soţul meu. Şi nu numai de el, ci şi de toţi ceilalţi bolnavi din salon. Ce cazuri grele am putut vedea acolo, nu-şi poate închipui mintea omenească. Oameni salvaţi de alţi oameni-îngeri. Medici "supremi". Şi ca minunea să nu se oprească, diagnosticul pus la Braşov este reconfirmat, dar fără a necesita operaţie. Nu veţi putea crede motivul: în jurul aortei se formase un hematom, situaţie neaşteptată, dar care putea salva situaţia cu multă grijă şi cu mult tratament şi repaus.
Trebuie să vă mărturisesc că pe lângă rugăciunile învăţate de la părintele Scrob, când aveam probleme de sănătate citeam şi Acatistul şi rugăciunea Sfântului Nectarie, iar de câte ori ajungeam în Bucureşti, mergeam împreună cu soţul meu la Mânăstirea "Radu Vodă", la moaştele Sfântului ca să ne rugăm şi să-I mulţumim. Cred cu toată convingerea că acest hematom creat în jurul aortei, în zona disecţiei, nu poate fi altceva decât minunea Sfântului Nectarie. Citisem două seri la rând Acatistul, dimineaţa la fel, plus rugăciunile despre care vă vorbeam la început. Şi minunile se ţineau lanţ, de parcă erau purtate pe aripi de îngeri. Astfel, ajunşi la Târgu Mureş luni, vineri am plecat cu maşina băiatului nostru, Mihai, acasă. Dar după drumul lung şi obositor, cu vreme rece şi ploioasă, problemele nu s-au terminat. Seara, soţul meu a făcut un şoc de temperatură, cu pierderea cunoştinţei. Din nou ambulanţă, din nou urgenţă de noapte. Infecţie urinară ca urmare a sondei pe care a avut-o de la plecare şi până înainte de reîntoarcere. Eram obosită şi îngrozită de ce urma să se întâmple şi am rămas acasă plângând. Nu mai aveam niciun fel de speranţă. Plângeam şi citeam acatistul Sfântului Nectarie. În hohote, rugându-l să-mi salveze bărbatul. Aţipisem, când pe la 4-5 dimineaţa, aud soneria uşii. Era să leşin, când mi-am văzut soţul "bolnav" în prag. Da, la ora 4.30 dimineaţa. Urcase scările pe picioarele lui. Venise acasă pe picioare, după ce, cu câteva ore înainte, fusese dus, inconştient, cu Salvarea. O altă echipă medicală, cu acelaşi comportament impecabil, îi salvase din nou viaţa.
Din acea dimineaţă, am început tratamentele recomandate cu repaus la pat, regim şi îngrijire deosebită. La început a fost mai greu, dar, încet-încet, l-am pus pe picioare. Din momentul în care s-a aşezat în pat, i-am pus cărticica cu acatistul Sfântului Nectarie sub pernă, o lungă perioadă de timp...
Am scris această relatare a încercărilor prin care am trecut, în primul rând, pentru a pune în lumină forţa extraordinară a rugăciunii, care spusă constant şi din inimă are totdeauna ecou. Sunt, efectiv, clipe în care simţi că vorbeşti cu Hristos, că se deschide un canal de comunicare, prin care rugăciunea îţi ajunge la El şi ţi se împlineşte. Cât despre Sfântul Nectarie, pe el îl simţi efectiv, alături. Ai putea să-l atingi dacă ai îndrăzni. Dar scrisoarea mea vrea totodată să fie o laudă meritată, adusă tuturor medicilor pe care încercările soţului meu ni i-au scos în drum. Datorită priceperii şi devotamentului lor, ne-a ajutat Dumnezeu să facem sărbătorile de Crăciun sănătoşi, iar acum ne pregătim pentru Sfintele Paşti. Mulţumesc părinte Ovidiu Scrob, mulţumesc doamnelor şi domnilor doctori din Braşov şi din Târgul Mureş, mulţumesc "Formula AS" că exişti! Pe toţi să vă aibă Dumnezeu în pază, îngerii să-i aveţi mereu aproape, să vă călăuzească în viaţă paşii pentru a vă împlini rostul pentru care aţi venit pe pământ.
DOINA CONSTANŢA FLOREA - Braşov
Visul
Am început să postesc, să mă rog în fiecare zi, să dau acatiste de sănătate, să ofer haine şi alimente celor săraci şi să-i ajut pe oamenii care apelau la mine.
Dumnezeu mi-a răspuns la toate acestea după numai şapte luni, când, în urma unui vis minunat, o voce puternică, caldă, iubitoare, mi-a spus că m-am vindecat şi pot să mă întorc acasă. Dimineaţa, când m-am trezit, nodulul dispăruse complet. I-am mulţumit lui Dumnezeu, şi de atunci Îi mulţumesc mereu, merg la biserică ori de câte ori pot, ajut oamenii şi îi îndemn să creadă în Dumnezeu, să creadă că El e cel care ne dictează viaţa. Eu nu fac un pas până nu cer în gând ajutorul Domnului. De şase ani sunt sănătoasă şi sufletul meu e plin de lumina credinţei.
Elena Tănase - Alexandria, jud. Teleorman
Iubindu-L pe Dumnezeu
Povestea mea nu are nimic extraordinar, dar derulând filmul ultimelor zece luni din viaţă, am simţit nevoia să împărtăşesc şi altora din propriile trăiri, în speranţa că fiecare va găsi lucruri de folos, în lupta cu demonii lumii moderne.
Cu ceva timp în urmă, am pierdut o persoană foarte dragă şi am intrat într-o depresie puternică. Este greu de descris suferinţa produsă de o asemenea stare, pornind de la momente de ezitare şi îndoială, care se transformau uşor în stări de adevărată groază, culminând cu o stare permanentă de frică inexplicabilă, care se aşternea ca un văl negru peste mintea mea, împiedicându-mă să mă comport ca o persoană normală. Munca la serviciu devenise un calvar, iar acasă, neînţelegerile se înmulţeau, adâncindu-mă şi mai mult în deznădejde şi disperare. În fiecare dimineaţă mă trezeam cu groaza perspectivei de a îndura noi şi noi chinuri şi, nu de puţine ori, am fost aproape de a comite un gest necugetat pentru a-mi curma definitiv suferinţa. Citisem despre multe cazuri similare în "Formula AS", despre diferite tratamente medicale pentru astfel de situaţii, dar şi despre multe persoane care au depăşit suferinţa, regăsindu-L pe Dumnezeu, aşa că am hotărât să urmez un parcurs duhovnicesc, în speranţa ieşirii din impas. Am început să merg la biserică, la Sfânta Liturghie şi la Sfântul Maslu, am regăsit rugăciunea, citind câte trei acatiste diferite în fiecare zi, şi mă spovedeam cât puteam de des la duhovnic. Am început să-mi recapăt liniştea, dar pe perioade scurte de timp, şi simţeam că bat pasul pe loc, cu toate că eram extrem de motivat la rugăciune, mergeam destul de des la biserică, şi încercam cu disperare, la spovedanie, să-mi reamintesc şi să mărturisesc păcate mai vechi.
Într-o seară de martie, uşor deznădăjduit, îngenunchiat pentru rugăciune, gândeam retrospectiv la toată suita de chinuri şi suferinţe pe care le-am îndurat, la faptul că parcursul meu duhovnicesc se lovea parcă de un zid, şi atunci, aproape involuntar, mi-am ridicat privirea spre o icoană dragă a Mântuitorului, am privit-o câteva clipe şi cu lacrimi în ochi am strigat: "Doamne, de ce nu mă laşi să Te iubesc?". Mesajul a fost probabil primit, pentru că din acel moment, totul a început să capete substanţă. Rugăciunea sporise calitativ, mai ales pentru că spuneam cu cuvintele mele ce aveam pe suflet, trăiam cu toată fiinţa slujbele la biserică şi descopeream cu bucurie, pe Internet, pilde şi fapte ale unor sfinţi părinţi, dintre care cei mai dragi îmi erau cuvioasa Parascheva, Sfântul Nectarie, Sfântul Calinic de la Cernica, Arsenie Boca, Sfântul Dimitrie cel nou. Am regăsit şi Rugăciunea inimii, care spusă de trei ori, în orice situaţie de tulburare, mă liniştea imediat.
Treptat, treptat, liniştea a venit, mai ales că în permanenţă luptam să am certitudini solide, pentru ca în momentele de frică şi ezitare să am răspunsuri imediate, care să-mi readucă starea de linişte. De ce să-mi fie frică, când deja ştiam că frica vine de la diavol, şi Dumnezeu îngăduie astfel să fim încercaţi, dar nu mai mult decât poate îndura fiecare. De ce să-mi fie teamă, când am înţeles că prin aceste încercări, Dumnezeu vrea să ne apropie şi mai mult de El. Spunea foarte frumos părintele Arsenie Boca: "Rugaţi-vă la Dumnezeu să vă pedepsească în această viaţă pentru faptele nespovedite de voi sau nedezlegate de duhovnicii voştri, căci în viaţa de apoi, amarnice sunt pedepsele Celui de Sus!". Cât adevăr! Paradoxal, suferinţele prin care trecem, inclusiv depresia care chinuie atâta lume, ar trebui să ne aducă bucuria gândului că Dumnezeu se gândeşte la noi, nu ne-a uitat şi ne îndeamnă astfel să regasim credinţa curată, fără de care nu există mântuire. Fiecare om ajunge, mai devreme sau mai târziu, să-L cunoască pe Dumnezeu, şi ar trebui să considerăm un privilegiu faptul că primind suferinţa, suntem invitaţi ACUM să ne apropiem de El. Să considerăm deci, că alături de bucurii, prin suferinţă, am primit un dar, Dumnezeu ştie cum este şi ce este cel mai bine pentru fiecare dintre noi, şi prin aceste încercări, nu doreşte decât să ne cureţe de tot ce este rău, pentru că nu putem ajunge şi nu putem sta în faţa Lui, decât curaţi şi neprihăniţi! Vă invit şi eu, aşadar, să vă depăşiţi suferinţa, să priviţi un pic în jur şi să vedeţi că sunt lângă voi oameni care trebuie ajutaţi, oameni pe care să-i smulgeţi din patimile lumii acesteia efemere, oameni care să înţeleagă că adevărul capătă substanţă, doar în năzuinţa apropierii de Iisus Hristos. Şi oare cum să nu vrem să fim lângă El, când ştim cât a pătimit pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, când ştim că a înviat pentru învierea credinţei din noi, când ştim că s-a înălţat la ceruri cu păcatele noastre, ca să putem noi primi apoi duhul cel sfânt, mângâietorul. Cum să ne fie frică de suferinţă, când ştim că astfel L-am jigni pentru tot ce a făcut pentru noi şi pentru toate darurile minunate pe care ni Le-a dat, daruri nepreţuite, pentru care putem da în schimb întreaga noastră fiinţă. Şi asta, doar Iubindu-L pe Dumnezeu!
CRISTIAN ALEXANDRU - Bacău
Cum am învins cancerul
În martie 2008, în urma unei radiografii făcute la Spitalul de la Palazu Mare (Constanţa) am fost diagnosticat cu tumori la ambii plămâni. Doresc să precizez că nu a existat niciun fel de simptom care să presupună existenţa acestei maladii, singurul lucru care mă jena era o tuse grea, de care nu puteam scăpa cu niciun fel de tratament. În momentul citirii rezultatelor, doctorii au dat verdictul: nicio şansă de vindecare, iar durata de viaţă pe care mi-o mai dădeau era de câteva luni. Rugăciunile duhovnicului familiei noastre, arhimandrit Ciprian de la Mânăstirea Sihăstria, ale rudelor şi ale celor apropiaţi, către Bunul Dumnezeu şi Maica Domnului, ne-au îndreptat paşii, pe data de 25 martie, de Buna Vestire, către Spitalul Militar Central "Carol Davila" din Bucureşti. Aici a urmat un nou set de analize şi investigaţii, care au confirmat existenţa tumorii pe plămânul stâng, plămânul drept fiind... sănătos. Extirparea tumorii de pe acest plămân era, totuşi, împiedicată de artera aortă care se află în apropierea lobului.
Părintele duhovnic ne-a sfătuit să citim acatistul Sfântului Nectarie. Am aflat, de asemenea, că o parte a moaştelor Sfântului se află la Mânăstirea "Radu Vodă" din Bucureşti. Pe toată durata spitalizării m-am rugat Sfântului, care mi-a ascultat rugăciunile şi a înfăptuit minunea. După operaţia care a durat 6 ore, doctorul a comunicat familiei vestea cea bună: aorta nu a împiedicat extirparea tumorii şi nu a fost necesară decât eliminarea unui singur lob: lobul inferior din plămânul stâng.
De la operaţie duc aceeaşi viaţă normală ca şi înainte şi toate acestea, datorită minunii pe care Sfântul Nectarie a săvârşit-o cu mine, nevrednicul.
Mulţumesc din suflet bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, Marelui meu Binefăcător, Sfântului Nectarie, şi tuturor Sfinţilor, pentru grija pe care mi-au purtat-o şi mi-o poartă. Îmi doresc ca Bunul Dumnezeu să mă învrednicească să dau slavă şi mulţumire Sfântului care mi-a fost atât de aproape, ajungând să mă închin la locurile care i-au fost atât de dragi: Insula Eghina.
Nu în ultimul rând, doresc să aduc mulţumirile mele şi celor care au închinat rugăciuni pentru mine, mi-au purtat de grijă şi mi-au fost alături: familia şi cei apropiaţi, părintele duhovnic arhimandrit Ciprian împreună cu părinţii de la Mânăstirea Sihăstria, preotul Alois Adrian.
De asemenea, minunea s-a împlinit prin măiestria, profesionalismul şi priceperea care le-a fost dată doctorilor care m-au consultat şi operat: dr. Anca Alexa, de la Spitalul din Palazu Mare, dr. Natalia şi dr. Cezar Motaş, de la Spitalul Militar Central "Carol Davila" din Bucureşti, care m-au operat.
Singura scăpare este la Dumnezeu!
IOAN GHIRCA - Constanţa
Mulţumire din partea mamei
Mulţumesc Bunului Dumnezeu şi Sfântului Nectarie că nu ne lasă pe noi, păcătoşii. Sfinte Nectarie, ai tu grijă de toţi cei care sunt în suferinţă, oameni, copii, în spitale şi orfelinate, pe patul suferinţei, vindecă-i pe toţi.
O cititoare fidelă
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
