Madrigal - Concert Extraordinar de Paşti
"Corul corurilor" din România, sub conducerea dirijoarei Anna Ungureanu, susţine sâmbătă, pe 23 aprilie (de Sf. Gheorghe), la Sala Mare a Ateneului Român, tradiţionalul Concert Extraordinar de Paşti. ?nfiinţat în anul 1963 de reputatul dirijor Marin Constantin, Corul Madrigal a oferit peste 4.100 de concerte, pe cele mai renumite scene ale lumii. Ca semn de maximă preţuire, în anul 1992, după înregistrarea a peste 40 de discuri şi promovarea artei la cel mai înalt nivel, Corul Madrigal a fost inclus pe lista valorilor patrimoniului imaterial UNESCO. În ton cu sărbătoarea care se apropie, concertul de la Ateneul din Bucureşti include atât piese cu specific pascal, cât şi o selecţie din celebrele compoziţii ale maestrului Marin Constantin, precum "Florilegiu bizantin", care au făcut istorie în ultimele cinci decenii.
(Concertul va începe la ora 18, iar tichete mai găsiţi pe bilete.ro. Au preţuri cuprinse între 200 lei - categorie VIP şi 70 lei - lojă.)
Ovidiu Lipan Ţăndărică - Concert de Florii
Pe 24 aprilie, chiar în ziua de Florii, Ovidiu Lipan Ţăndărică îşi invită fanii în superbul decor al Casinoului din Sinaia, pentru un concert ceva mai ritmat. "Toboşarul de foc" vine la spectacol însoţit de oaspeţi deosebiţi: Rona Hartner, Stelu Enache, Balcano şi Brass.
La 63 de ani, după mai bine de jumătate de secol petrecuţi pe scenele muzicale ale lumii, Ţăndărică are aceeaşi energie ca în anii de aur ai trupei Roşu şi Negru, când "rupea" tobele. Faimosul percuţionist ştie să facă spectacol şi nu lasă nimic la voia întâmplării. S-a înconjurat întotdeauna de oameni talentaţi, care îi împărtăşesc conceptele muzicale. Unul dintre aceştia este şi extrem de talentata Rona Hartner, convingătoare în mod egal ca actriţă şi cântăreaţă. Recordul ei personal este redutabil, are 32 de filme la activ şi a fost recompensată cu 7 premii internaţionale. În zona muzicii, abordează genuri foarte diferite, cântând de la folclor la jazz şi de la gospel la electro.
Stelu Enache, cel de-al doilea invitat al lui Ţăndărică, este unul dintre cei mai apreciaţi interpreţi ai muzicii aromâne, dotat cu o voce de excepţie. De acompaniamentul celor trei se vor ocupa două grupuri cunoscute şi ele: Balcano, o trupă formată din muzicieni cu o vastă experienţă artistică, ce au colaborat cu mari solişti, şi formaţia Brass, "ruptă" din Fanfara 10 Prăjini. La un loc - artişti cunoscuţi pe aproape toate continentele, cu nenumărate participări la festivaluri naţionale şi internaţionale.
(Concertul de Florii al lui Ovidiu Lipan Ţăndărică va începe de la ora 19, iar bilete găsiţi în reţeaua iabilet. Au preţuri cuprinse între 100 şi 200 lei.)
Colinde de Paşti - Astăzi Cel Prealăudat
Atunci când spunem colinde, ne ducem cu gândul direct la Crăciun, la sărbătoarea Naşterii Domnului. Tradiţia populară cuprinde, însă, şi colinde de Paşti. Şi unde să le ascultaţi fermecaţi, dacă nu la Clubul Ţăranului Român, din Capitală?! Ele vor fi prezentate pe 27 aprilie de trupa folk ACUM, alcătuită din Dan Vasilescu - voce, chitară, Natalia Colotelo Pancec - vioară, Vova Rusnac - voce, Roxana Zanga - percuţie, Paul Bucătaru - percuţie şi Andrei Dincă - bass.
Alături de ei, miercuri seară, sunt invitaţi Grupul de copii al Centrului de zi "Sfântul Nicolae", precum şi actriţa Iuliana Nistor, care va recita.
(Preţul unui bilet este de 20 de lei.)
GREGORIAN - Masters of chant
Dacă nu doriţi, totuşi, să vă tulburaţi postul nici măcar cu muzică şi cântări îngereşti, abţineţi-vă până aproape de jumătatea lunii mai, când veţi avea ocazia unică de a asculta unul dintre cele mai cunoscute grupuri germane - GREGORIAN, un cor bărbătesc, ai cărui membri apar pe scenă învăluiţi în haine călugăreşti şi cântă melodii pop sau rock, dar în stil... gregorian. Până acum, formaţia a vândut peste 10 milioane de albume în întreaga lume şi a fost premiată cu Discuri de Aur şi Platină în 18 ţări. Şi surpriza abia urmează: geniul din spatele grupului este producătorul Frank Peterson (53 ani), partenerul lui Michael Creţu (stabilit şi el în Germania) în proiectul Enigma. "Cu ani în urmă, am vizitat mânăstirea El Escorial, din Spania. ?nainte să păşesc în lăcaşul de cult, ascultam muzică rock la walkman. Imediat ce am deschis uşa, am auzit nişte sunete care m-au atras ca un magnet: corul mânăstirii interpreta un cântec gregorian. Încă având căştile pe urechi, mi-a venit pe loc ideea de-a încerca o combinaţie între acordurile gregoriene din biserică şi sunetele rock...", spune Peterson. Ce a ieşit?! Puteţi asculta şi vedea pe viu la Sala Palatului, pe 16 mai. GREGORIAN interpretează piese din repertoriul trupelor Eurythmics, Metallica, Rammstein şi Tears For Fears, dar şi cântece de-ale lui Peter Gabriel sau Lenny Kravitz. Cântul gregorian este un stil muzical liturgic, specific cultului romano-catolic, şi a fost inspirat din muzica primelor generaţii de creştini de pe teritoriul Imperiului Roman de Apus. S-a dezvoltat în perioada secolelor VI-XI, iar numele "gregorian" se leagă de cel al Papei Grigore I cel Mare (pontif al Romei între anii 590-604).
(Biletele pentru acest concert costă între 59 şi 199 lei şi pot fi găsite în reţeaua Eventim.)