Profesoară de limba și literatura română la licee bucureștene bine cotate, autoare de manuale, eseistă și critic literar, Elisabeta Lăsconi (Roșca) e în primul rând o mare cititoare și își transmite de mulți ani pasiunea pentru lectură elevilor ei și publicului căruia i se adresează. Dacă ar exista mai mulți profesori ca ea (munca îndelungată la catedră și în activități publice de popularizare a literaturii nu i-a transformat profesia în rutină, ci a făcut-o să inventeze alte și alte modalități interactive de a transmite încântarea descoperirii de sensuri în opere literare), "perlele" de la examene s-ar împuțina și ar crește numărul persoanelor care frecventează bibliotecile și librăriile. Ceea ce vreau să spun e că, așa prost plătiți și hărțuiți cum sunt, mai există dascăli de vocație, bine pregătiți și cu talent pedagogic, a căror influență e hotărâtoare în evoluția adolescenților. Dovadă - generațiile care au păstrat o legătură afectivă cu "doamna lor de română" Elisabeta Lăsconi, fiindcă a știut să-i nărăvească la citit, să-i facă să descopere cât îți pot îmbogăți cărțile existența. Neobosită, curioasă de noutăți și entuziastă în propagarea valorilor, ea mă uimește mereu cu disponibilitatea, energia, hărnicia atât de rare într-o lume sastisită și materialistă. Alergând de la cursuri la simpozioane, vorbind la lansări, citind și scriind temeinic, empatică și simpatică, cu o mare capacitate de a se bucura de reușitele altora, de a admira, Elisabeta e o figură luminoasă în viața literară de azi, în care se ciocnesc cu zgomot vanități, mize meschine, invidii. După 1990, numele ei a putut fi întâlnit frecvent în presa culturală sub cronici de carte românească și traduceri, dovedind finețe analitică și o ușurință a asocierilor și situărilor ce vine din familiaritatea cu istoria și cultura unor variate arii geografice. Începând de prin 2000 și până azi, s-a aventurat într-un demers comparativ original, examinând în paralel opere literare românești și străine, cărora le găsește puncte comune. A avut rubrici de "cărți pereche" în mai multe reviste literare, înainte de a se stabili la "Viața Românească" unde o puteți citi azi. Volumul pe care vi-l recomand azi cuprinde 40 dintre eseurile ei comparatiste, născute, după cum spune ea însăși "dintr-o mare iubire față de literatura română și din pasiunea constantă pentru literatura universală". Corespondențele găsite între cărți scrise de autori depărtați în timp și spațiu sunt un joc superior, un spectacol de inteligență și erudiție frumos în sine, chiar dacă e vorba de speculații fanteziste. Ceea ce se reține e eleganța, farmecul demonstrației, modul cum pune în lumină puncte comune nebănuite. De exemplu, legătura dintre "Povestea porcului" de Ion Creangă și "Măgarul de aur" al lui Apuleius e "sufletul ispitit de iubire". Mai spectaculoase sunt convergențele între Negruzzi și Borges, între Eminescu și Cortázar, între "Enigma Otiliei" de G. Călinescu și "Afinitățile elective" ale lui Goethe. Metoda ei e atractivă chiar și pentru cei ce nu cunosc operele în discuție, fiindcă eseista le rezumă coerent, face referiri și la biografia autorilor, la implicații de natură socială psihologică, etică, estetică. Fără didacticism, Elisabeta Lăsconi ne conduce spre punctele comune văzute de ea prin gândire asociativă, dându-ne satisfacția de a asista, mai mult chiar, a participa la o performanță intelectuală. Iar vibrația iubirii pentru literatură, sesizabilă în fiecare pagină a volumului, e contagioasă.