Datul în bobi

Dragă redacţie Formula AS,

M-am hotărât să scriu această scrisoare, în urma citirii interesantului reportaj din Munţii Buzăului, semnat de Bogdan Lupescu. La finalul acestuia, eroul său, Nicolai Gavrilă, poveşteşte cum tatăl său "dădea cu bobii", o "taină" pe care el nu a reuşit să o înveţe niciodată. Motivele scrisorii mele sunt două.
Primul motiv este că acest descântat era practicat şi în satele din sud-vestul Banatului, spre exemplu în Slatina Nera, din judeţul Caraş-Severin, la distanţă foarte mare de Buzău. Este un argument solid al unităţii şi comunicării românilor din tot spaţiul vetrei lor, nu numai în privinţa limbii, dar şi a credinţelor şi obiceiurilor.
Al doilea este că în descrierea procedeului, la Nicolai s-a strecurat o inexactitate: din fiecare grămăjoaie "mulgea câte patru bobi, până rămânea mai puţin de patru". Eu am reţinut acest ghicit de la bunica mea şi îl prezint mai jos, aşa cum a fost publicat în Revista NEDEIA, revistă de cultură tradiţională din Reşiţa - anul III, nr.1(5), iunie 2015.

41 de boabe de cucuruz

Datul sau ghicitul cu ajutorul a 41 de boabe de cu­curuz era metoda bunicilor noastre din satele bănăţene, ca să afle veşti despre cei ce erau departe. Lipsa altor mijloace de comunicare la distanţe mari trebuia compensată prin ceva care să le mai reducă din starea de incertitudine şi nesi­guranţă. Unele femei s-au specializat cu trecerea ani­lor şi erau pricepute în citirea configuraţiilor care rezultau. Aveau acest dar, deci şi autoritate.
Datul în boabe era com­plicat, cerea o anume pricepere în descântatul lor, dar mai ales în cititul lor.
Cele prezentate în con­tinuare le-am reţinut de la bunica mea din Sla­tina Nera, Voia Maria (1893-1963), o femeie fără şcoa­lă, care era solicitată des de vecine şi alte femei din sat să le dea în boabe. Eu, fiind copilul cel mic, am fost ataşat mult de Maica, iar acest ghicit în boabe m-a fascinat, aşa că nu pierdeam nicio ocazie să asist la el. În consecinţă, l-am reţinut destul de exact, cu excepţia cititului configuraţiei complete a celor trei rânduri şi coloane. Acesta era doar darul bunicii. În schimb, pasionat de matematică, la bătrâneţe am descifrat al­goritmul procedeului.
Dar iată desfăşurarea exactă a ritualului. Erau 41 de boabe de cucuruz. Acestea se amestecau cu mâna dreaptă, rostind formula următoare: "Patruzeci şi una de boabe, cum ştiţi încolţi, cum ştiţi răsări, cum ştiţi lumea-ţara hrăni, aşa să-mi ştiţi mie ghici: dacă Iacob (sau numele celui despre care se doreau informaţii) este sănătos şi o să vină cu bine acasă, să ieşiţi pe cinci, una şi două, şi bucurie multă; iar dacă nu, să ieşiţi pe opt, câte două şi trei, şi bucurie pic. Maică Sfântă Mărie, să-mi scoţi boabele mie."
Se făcea semnul crucii cu palma pe verticală, peste grămada de boabe. Apoi cele 41 de boabe se împărţeau în trei grămăjoare, din fiecare din acestea se luau deo­parte câte trei boabe, la final puteau rămâne una, două sau trei boabe. Acestea formau o linie, capul aran­jamentului. Restul se amestecau din nou, se separau în trei grupe şi din nou se luau câte trei. Aşa se forma a doua linie şi apoi a treia. Această configuraţie trebuia citită şi interpretată. În asta consta secretul reuşitei. Nu se interpreta doar prima linie, ci şi ansamblul. Femeile cele mai pricepute se spunea că aveau acest dar, reu­şitele lor le sporeau autoritatea şi gradul de încredere. Această cunoaştere, am spune azi, era a lor, im­plicită, nu explicită, şi era greu de transmis, mai degrabă trebuia intuită. Astăzi este pierdută com­plet.
Ar fi important să ştim cum s-a ajuns la stabilirea regulilor, astfel ca rezul­tatul să poată fi doar două variante pe prima linie: cinci sau opt boabe. Să ţinem cont că aceste fe­mei de regulă nu ştiau car­te. Desigur că e puţin probabil că vom afla vreodată cum sau cine l-a născocit, mai ales că obiceiul a dis­părut.
Ceea ce am constatat astăzi, analizând algoritmul de împărţire, este că sunt posibile 9 variante de aranja­mente pe prima linie, iar din acestea, 3 de 8 boabe şi 6 de 5 boabe pe prima linie. E normal ca varianta favorabilă să fie cea de 5 boabe pe prima linie, aceasta având şansa mai mare de reuşită, deci fiind optimistă, fapt care se invoca şi de maica care descânta boabele.
Cred că pentru farmecul şi ingeniozitatea procedeu­lui merită să fie consemnat acest mod de comunicare şi liniştire a sufletelor bunicilor noştri, până nu va fi definitiv uitat.
La final, doresc să mai adaug un mic comentariu, legat de citirea configuraţiei rezultate. Aici este o taină, aşa cum am spus, nu poate fi descifrată decât de cel ce are acest dar, al comunicării cu lumea înconjurătoare, dar pe care, din păcate, l-am pierdut. Foarte frumos este spus acest fapt de scriitorul Paulo Coelho în Alchi­mistul: "Universul este creat într-o singură limbă, pe care toată lumea o înţelege, dar acum a uitat-o. (...) Când mă consultă oa­menii, eu nu citesc viitorul; ghicesc viitorul. Pentru că viitorul îi aparţine lui Dumnezeu şi El îl arată numai în împrejurări deosebite". Şi poate cel mai important lucru este despre cititul semnelor:
"- Cine a îndrăznit să citească zborul ereţilor?
-- Eu, răspunse flăcăul.
-- De ce ai citit zborul păsărilor?
-- N-am citit decât ce voiau păsările să poves­teas­că," (sublinierile îmi aparţin).
Cu drag şi scuze, dacă m-am cam lungit cu vorba. Vă doresc toate cele bune, redacţiei şi cititorilor ei.
Cu prietenie,

Iacob I. VOIA - Timişoara