"UN MINUT DE DANS sau UF!!!"
Marele şi renumitul dansator Gigi Căciuleanu va evolua din nou pe scena Teatrului Mic, pe care a debutat în urmă cu 50 de ani. Invitaţia este incitantă şi datorită felului în care a fost formulată de artist: "UN MINUT DE DANS sau UF!!!". Vor fi două reprezentaţii, pe 5 şi pe 6 septembrie, ambele în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu.
În urmă cu 50 de ani, Gigi Căciuleanu (68 ani) debuta ca dansator pe scena Teatrului Mic, sub îndrumarea altei mari dansatoare, Miriam Răducanu. De atunci, faima lui a crescut constant, premiile s-au tot adunat, iar Gigi Căciuleanu a devenit un nume cunoscut pe plan internaţional nu doar pentru talentul lui de balerin, ci şi pentru coregrafiile sale extraordinare. La ceas aniversar, maestrul Gigi Căciuleanu lasă Parisul şi se întoarce în ţară cu un nou spectacol dedicat (ce frumos!) "măiastrei", Miriam Răducanu. În ce priveşte conţinutul spectacolului, "Gigi Căciuleanu Romania Dance Company" îşi informează publicul că va prezenta, în fiecare seară, altceva. Dar iată cum sună "ademenirea" marelui coregraf: "Montarea piesei coregrafice este aproape terminată. Nu lipseşte decât un minut de dans, înainte de partea finală. Acest minut de dans coregraful îl va re-inventa, la fiecare spectacol, în prezenţa publicului. Iar protagoniştii, compozitorul muzicii şi cuplul de dansatori vor trebui să «facă faţă», să se adapteze în «stare de urgenţă», fanteziei sale de moment. Vor memora partitura coregrafică şi, bineînţeles, pe cea muzicală, inventate ambele în ultima clipă, le vor integra şi interpreta cât se poate de bine, pentru a putea prezenta imediat publicului piesa în forma finală. La fiecare reprezentaţie, coregraful şi compozitorul vor fi nevoiţi «să-şi pună picioarele în apă rece», pentru a produce, de fiecare dată, complet altceva... O re-creaţie ad-hoc, pentru fiecare seară, pentru spectator... Chinurile creaţiei pentru artişti! Uf!!! ", declară Gigi Căciuleanu.
Muzica acestui spectacol îi aparţine "omului-orchestră" Paul Ilea, căruia coregraful i-a cerut să pornească de la temele cele mai cunoscute şi îndrăgite ale lui Wolfgang Amadeus Mozart, pe care apoi să le dezvolte în felul lui, cu cât mai multă "drăgăstoasă ireverenţă". Dansatori vor fi Gigi Căciuleanu, Paul Ilea, Irina Ştefan şi Răzvan Stoian, iar asistent al coregrafiei, Lelia Marcu-Vladu.
(Biletele se găsesc la Teatrul Mic sau în reţeaua Eventim şi au preţuri cuprinse între 45 şi 75 de lei.)
Luna Tango
Dacă preferaţi ritmurile fierbinţi, latino-americane, şi dacă vara transformată în iarnă nu se va îndrepta, atunci nu ar trebui să rataţi măcar unul din cele două spectacole programate în luna septembrie la Opera Română din Craiova (pe 9) şi în Bucureşti, la ArCub (pe 16), unde tangoul va fi rege. Mai concret: un spectacol extraordinar, cu muzică live-tango-teatru, intitulat Luna Tango.
De muzică se vor ocupa: Mariano Castro - pianist la Narcotango, cvartetul Passione şi Jezebel (Izabela Barbu), iar pe lista dansatorilor îi găsim, printre alţii, pe Csongor Kicsi şi Laura Iaru (Campionii Europeni de Tango de Salon 2015) şi pe Lucian Stan şi Raluca Aldea, semifinalişti europeni la Tango de Salon şi Scenic în 2014 şi 2013.
Mariano Castro s-a născut în Argentina, în 1975, şi a moştenit pasiunea pentru muzică, şi în special pentru tango, de la bunica lui, pianistă în anii de glorie ai acestui dans, 1921-1950. El a venit pentru prima dată în România în 2009, ca să susţină un concert alături de trupa Narcotango, recunoscută la nivel mondial (o fuziune între tango, jazz şi muzică electronică). Alături de această formaţie a şi obţinut două nominalizări la premiile "Latin Grammy". Apoi a revenit la noi, doi ani mai târziu, în 2011, pentru un alt concert care i-a schimbat şi viaţa: argentinianul s-a îndrăgostit de una dintre organizatoarele evenimentului, Simona Pop, care între timp i-a devenit soţie. Acum, Mariano locuieşte în România, dar nu a renunţat nicio clipă la trupa alături de care a devenit celebru - Narcotango, chiar dacă a început să colaboreze şi cu muzicieni de pe la noi.
Un alt personaj interesant, invitat să cânte în cadrul "Luna Tango", este şi Jezebel. Izabela Barbu (cunoscută sub numele de scenă Jezebel) s-a născut pe 7 ianuarie 1968, la Tulcea, şi chiar dacă a studiat pianul mai bine de opt ani, s-a orientat mai întâi, ca orice român pragmatic, către un domeniu "sigur" - cel bancar. A lucrat timp de 20 de ani printre hârtii şi cifre şi a reuşit chiar să aibă o carieră de succes în acest domeniu. Dar la 41 de ani, vechea ei pasiune, muzica, a răbufnit şi ea a renunţat la universul dobânzilor şi al depozitelor bancare, în favoarea cântatului cu... vocea. Încurajată de partenerul ei de viaţă şi de Ioan Gyuri Pascu, şi-a atras încet, încet propriul public, reuşind să-şi creeze adepţi. Pasionată de flamenco, Jezebel a fost iniţiată în tainele acestui gen de dans de coregraful Rosa Olympia Estrella. În 2009, şi-a încercat norocul şi pe scena teatrului, atunci când regizorul Toma Enache a distribuit-o în rolul Cleonice, din piesa "Mincinosul", de Carlo Goldoni, alături de Claudiu Bleonţ, Sebastian Papaiani, Valentin şi Bogdan Uritescu. Azi, Jezebel interpretează melodii din genuri diferite: muzică românească din perioada interbelică, melodii ale Mariei Tănase, şansonete, melodii pe ritmuri spaniole şi sud-americane, fado, jazz şi muzică clasică. Şi suntem siguri că vă va cuceri şi pe dumneavoastră, dacă veţi merge s-o ascultaţi.
(Preţul unui bilet la spectacolul "Luna Tango" este cuprins între 25 şi 50 de lei, atât la reprezentaţia de la Craiova, cât şi la cea de la Bucureşti, şi poate fi achiziţionat online pe myticket.ro)