Dacă n-ar fi avut curaj, ar fi rămas probabil o simplă absolventă de Litere. Însă Andreea Vasile şi-a dorit mai mult. A lăsat deoparte un viitor călduţ de profesoară şi s-a înscris la Actorie. De atunci au trecut zece ani, în care aţi putut-o vedea pe scena teatrelor, în serialele "La urgenţă" şi "Umbre", dar şi în recentul lungmetraj "De ce eu?", o producţie realizată de Tudor Giurgiu, onorată recent cu Premiul Criticilor de Film, la Festivalul de Film de la Sofia. O poveste cu final fericit, începută într-o dimineaţă de vară.
Spectacole cu casa închisă
- Bună dimineaţa, Andreea, pe unde eşti?
- Bună dimineaţa! Sunt chiar în camera mea, am ajuns azi-noapte pe la ora 4 în Bucureşti, am fost plecată în turneul de promovare al filmului "De ce eu?", regizat de Tudor Giurgiu. În două săptămâni am făcut aproape 5000 de km prin ţară. Am început pe 23 februarie în Bucureşti, apoi au urmat Oradea, Timişoara, Cluj, Târgu-Mureş, Sibiu etc. Acum ne-am întors în capitală, fiindcă mai avem şi spectacole programate, dar săptămâna următoare plecăm iar, în alte zece oraşe.
- E un adevărat turneu, cum rar au parte filmele româneşti.
- Am fost şi eu uluită de impactul pe care îl poate avea întâlnirea cu spectatorii. E un film de două ore, la finalul căruia simţi parcă nevoia să rămâi tu cu tine, să te gândeşti la ce ai văzut. Şi cu toate astea, oamenii mai rămâneau în sală încă o oră, ca să discute cu noi şi să ne pună întrebări. Am întâlnit chiar tineri care văzuseră deja filmul, dar mai veniseră o dată doar pentru noi. Filmul a rulat cu casa închisă, de fiecare dată.
- Un succes în toată regula!
- Da. Cu atât mai mult, cu cât nu e vorba de vreo comedioară, de vreun film uşurel. Pe unii chiar îi marchează serios. La Râmnicu-Vâlcea, am văzut în sală oameni plângând.
- Spune-ne şi nouă câte ceva despre film.
- E un film bazat pe fapte reale - povestea procurorului Cristian Panait, care în 2002, la vârsta de 29 de ani, s-a sinucis. Este o poveste despre salvarea sufletului unui om, despre degringolada prin care trece cineva care luptă cu un sistem corupt, de tip mafiot şi dictatorial. E şi un film despre curaj, o virtute foarte importantă, fără de care nici celelalte virtuţi nu pot sta în picioare. Fără curaj, nu poţi să trăieşti, nu poţi să iubeşti, nu poţi să faci nimic.
- Ce curiozităţi avea publicul, Andreea? Care erau întrebările cele mai frecvente?
- 90% din întrebări sunt legate de încrengăturile politice. Oamenii sunt curioşi să afle amănunte despre ce s-a întâmplat, cât e ficţiune şi cât e realitate, fiindcă e totuşi un film artistic, nu unul documentar. Sunt interesaţi de toate picanteriile cazului, şi de fiecare dată, în fiecare oraş, oamenii îl întreabă pe Tudor Giurgiu dacă s-a simţit în vreun fel ameninţat sau dacă s-au făcut presiuni politice asupra lui atunci când şi-a făcut documentarea, când şi-a strâns cazuistica.
- Şi s-a simţit?
- Din fericire, trăim într-o ţară liberă şi nimeni nu a intervenit în niciun fel.
Bunătăţile mamei
Andreea Vasilescu şi Emilian Oprea în "De ce eu?" (regia - Tudor Giurgiu)
- Aţi încheiat prima parte a turneului la Râmnicu-Vâlcea, chiar în oraşul în care te-ai născut.
- Da, aseară am ajuns acasă şi recunosc că am fost foarte emoţionată. Nici n-ai cum să nu fii, când vezi în sală oameni care te cunosc de când erai mică.
- Familia ta trăieşte în continuare acolo?
- Da. Acolo e şi fratele meu mai mic. Când eram copii, ne băteam tot timpul. Acum e prima persoană cu care mă sfătuiesc la nevoie, ca să nu-i împovărez pe ai mei cu toate. Se pare că, pe măsură ce trece timpul, devenim cei mai buni prieteni. Acolo sunt şi părinţii mei. Mama e educatoare, m-a crescut cu foarte multă afecţiune. Iar tata, la un moment dat, mi-a zis: "Poţi să faci orice vrei tu!" Generozitatea asta a lor a fost esenţială în viaţa mea, n-am simţit din partea lor nicio constrângere, n-am avut niciodată oră de venit acasă. Pentru mine era uluitor, fiindcă trăiam printre copii cu tot felul de restricţii. Tatăl meu m-a învăţat însă şi ce înseamnă responsabilitatea faptelor mele. Şi n-am uitat asta. A fost o formulă câştigătoare. Am avut din partea lor un sprijin uriaş în toate deciziile, deşi cu unele nu au fost neapărat de acord.
- Cu ce te-au aşteptat ai tăi, aseară?
- Mama a invitat toată echipa la masă, e mare specialistă în bunătăţi. A făcut un tiramisu senzaţional şi nişte sarmale pentru care e faimoasă. Am devorat tot, fiindcă eram obosiţi şi înfometaţi.
Dimineţi din altă viaţă
Emilian Oprea, Andreea Vasilescu şi Tudor Giurgiu la premiera de gală (Foto: Agerpres)
- Ştiu că n-o să mă credeţi, dar epoca aceea mi se pare atât de departe, încât nici nu-mi mai amintesc cum a fost. Erau dimineţi din altă viaţă. Pe atunci, eram studentă la Litere, în Bucureşti, ştiam că nu ăla e drumul, că-mi doresc, de fapt, să fiu actriţă, dar nu ştiam de unde s-o apuc. Mi-era foarte teamă de un posibil eşec. Şi încercam să-mi găsesc singură drumul. Când am aflat de preselecţia pentru Big Brother, mi s-a părut că o să mă ajute să capăt încredere în mine, să mă obişnuiesc cu privirile oamenilor asupra mea. Şi chiar aşa a fost. Am scăpat atunci de frica de a fi judecată.
- Şi ai cotit-o spre actorie?
- Am dus la bun sfârşit Literele şi abia apoi am dat examen la Actorie. Pur şi simplu m-am trezit într-o dimineaţă de august şi mi-am dat seama că trebuie să fac asta. Mai erau doar zece zile până la examen, dar m-am pregătit şi l-am luat. A fost cea mai frumoasă şi mai grea perioadă din viaţa mea. Zic asta pentru că, deşi era a doua facultate, mi-am dorit s-o fac pe bune, nu ca pe un hobby. Şi e foarte complicat să trăieşti pe banii părinţilor, la a doua facultate. Mă străduiam să găsesc soluţii financiare, fără să-mi trădez cursurile: mai făceam câte-o reclamă, câte o mică emisiune la tv, apoi am început să joc şi la Nottara, în anul doi făcusem deja un scurtmetraj, iar în timpul masterului, îmi amintesc că filmam. Dar nici nu mai conta că trăiam la limita decenţei, era sursa mea de energie şi bucurie. Viaţa mea a început cu adevărat abia după ce am dat la Teatru.
În faţa oglinzii
Oglindă, oglinjoară...
- Femeile îşi încep ziua prin a se face frumoase. Tu ce ritual ai dimineaţa, Andreea?
- Mă demachiez, chiar dacă e dimineaţă, şi mă dau cu o cremă bună de ochi şi cu o cremă de faţă. Încerc să nu mă machiez decât dacă merg la castinguri sau dacă am spectacol. Prefer să las faţa să respire. În rest, ştiţi şi voi că nu există reţete miraculoase. Frumuseţea înseamnă să ai o energie bună. Când eşti obosit sau nervos, nicio cremă din lume nu-ţi poate pune faţa la loc. Cea mai bună alegere e să dormi. Nu există perfecţiune, şi asta e valabil în tot ceea ce facem. Avem zile şi zile, căderi, reveniri şi transformări, că doar de aia suntem oameni. Nu putem fi tot timpul fără greşeală. Obişnuiam să fiu foarte dură cu mine cândva, până am înţeles că n-are rost. În viaţă, faci exact atât cât ştii. Dacă ai fi ştiut mai mult, ai fi făcut mai mult. Datoria noastră e să ştim mai mult, ca să nu ne ofilim interior. Să învăţăm cât mai mult, ca să trăim cât mai mult. Că doar atunci experienţa e completă.
- Andreea, ai vreun loc preferat unde îţi bei cafeaua?
- Da, de fiecare dată într-un colţişor din bucătăria mea. Primăvara, îmi place să am flori proaspete în casă, îmi dau o senzaţie de bine. Acum sunt chiar înconjurată de flori, aseară am fost la Vâlcea şi oamenii mi-au adus flori de primăvară. Mă cunosc bine şi ştiu că-mi plac narcisele, zambilele şi lalelele. Le-am luat cu mine şi mi-am făcut din bucătărie, grădină.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
