Zdob şi Zdub - "Basta Mafia"
Etno-rockerii de la Zdob şi Zdub vă aşteaptă să încingeţi hora pe 12 aprilie, în Hard Rock Café din Bucureşti, unde vor lansa în cadrul unui concert special, noul lor disc, intitulat "Basta Mafia". Acesta este cel de-al şaptelea album al trupei moldoveneşti şi conţine 13 piese cu rezonanţe folclorice şi cu voie bună, în stilul inconfundabil pe care îl promovează de 18 ani încoace - Roman Iagupov (voce), Mihai Gîncu (bas chitară), Sveatoslav Staruş (chitară), Andrei Cebotari (tobe), Valeriu Mazîlu (trompetă, cimpoi) şi Victor Dandeş (trombon şi instrumente populare).
Cu ocazia lansării albumului "Basta Mafia", Zdob şi Zdub au pornit într-un turneu prin toată ţara. Până la finalul anului, vor străbate 18 oraşe din România. Cel mai recent single al trupei, cuprins şi pe "Basta Mafia", a fost lansat în luna ianuarie a acestui an şi se intitulează "Moldovenii s-au născut", "un cântec ce este dedicat tuturor moldovenilor care locuiesc la ei acasă şi departe de ea...", după cum afirmă chiar membrii formaţiei. Pentru că au o grămadă de fani aici, iar acest nou disc al lor era aşteptat cu nerăbdare, biletele cu loc la masă s-au vândut ca pâinea caldă. Mai puteţi găsi doar bilete în picioare, în număr limitat, pe www.iabilet.ro la preţul de 50 de lei.
Alternosfera - "Epizodia"
Alţi moldoveni de peste Prut, care au reuşit să cucerească inimile fanilor rock-ului alternativ de la noi, sunt cei de la Alternosfera. Ei şi-au pornit turneul de promovare a celui mai nou album al lor intitulat "Epizodia", cu ocazia Zilei Internaţionale PI (?), respectiv în luna a III-a, ziua a-14-a, în clubul "The Silver Church" din Bucureşti, dar până la finalul lunii aprilie îi mai puteţi asculta live, la "Club Fierărie" din Suceava, pe 19 aprilie, în "Underground Pub" din Iaşi, pe 20 aprilie, sau puteţi da o fugă chiar la ei acasă, la Chişinău, unde vor cânta în TBA, pe 27 aprilie. "Epizodia" cuprinde single-ul "Singurătate", dar şi "Drumuri ? (necunoscute)" sau "Nepoata lui Gagarin" şi face parte dintr-un triptic numit chiar "Epizodia". Chintesenţa tripticului gravitează în jurul celebrei şi importantei constante matematice PI (?). Prima parte a acestuia este albumul "Virgula", lansat în octombrie anul trecut, care a primit deja numeroase aprecieri, iar cel de-al treilea disc al seriei va fi lansat până la sfârşitul anului.
Alternosfera a fost fondată în 1998 şi, în prezent, e compusă din: Marcel Bostan (voce, clape), Marin Nicoară (chitară, clape), Sergiu Aladin (chitară, clape), Vicosh (bass) şi Anatol Pugaci (tobe).
(Pentru concertul de la Iaşi, preţul unui bilet este de 20 de lei. Puteţi achiziţiona bilete din club Underground, în fiecare zi, după ora 20.)
Luna Amară - "Pietre în Alb"
Şi clujenii de la Luna Amară le-au pregătit fanilor o adevărată sărbătoare. Nick Făgădar (voce, chitară), Mihnea Blidariu (voce, trompetă, chitară), Sorin Moraru (bass), Răzvan Ristea (tobe) şi Şerban Onţanu (chitară) sunt în plin turneu naţional de promovare a videoclipului piesei "Pietre în Alb", care face parte din albumul cu acelaşi nume, lansat în octombrie 2011.
Videoclipul, în regia lui Dorin Marcu, are la bază un concept original al trupei, fiind un clip "de stare", care exprimă vizual mesajul muzicii şi al versurilor piesei. Rolul principal în acest videoclip îl interpretează actorul Ovidiu Ghiniţă, tatăl solistului Mihnea Blidariu. "Sunt foarte fericit că am reuşit, în sfârşit, să colaborez cu tata, într-un proiect artistic. Eu sunt muzician, el e actor şi aş fi regretat dacă nu ne-am fi întâlnit şi în lumea artei. De altfel, şi el este foarte bucuros de colaborare. Când i-am propus să apară în clip, a fost de acord imediat, fără rezerve. Pentru mine, e un actor de o expresivitate extraordinară. Poţi să-l filmezi şi când stă şi tot iese ceva fain... Şi pentru că acum a păşit el în lumea mea muzicală, sper din tot sufletul ca pe viitor să păşesc şi eu în lumea lui şi să colaborăm într-o piesă de teatru", declară Mihnea.
"Fără droguri, doar rock"
Acesta este titlul celui de-al treilea eveniment al campaniei "Artă Contra Drog", ce urmea ză să se desfăşoare pe 14 aprilie, la Sala Palatului din Bucureşti. Evenimentul marchează reîntoarcerea pe scenă a lui Cristi Minculescu, alături de formaţia LOTUS, într-un concert special. LOTUS este noua trupă înfiinţată de Minculescu în Germania şi este alcătuită din: Judy Seutter (chitară), Boris Rusakov (bass) şi Jurgen Heigl (tobe). Cristi Minculescu le-a pregătit fanilor mai multe surprize, printre care şi primele piese înregistrate după despărţirea de Iris: "Kingdom Of Dreams" (o baladă cu influenţe celtice), "Mamma Don't Allow" (o melodie rock'n'roll standard), dar şi celebra "Strada ta" (compoziţie integrală, muzică şi text, Cristi Minculescu, din epoca de aur care l-a consacrat ca vocea Iris-ului, refăcută în manieră... europeană).
În cadrul aceluiaşi eveniment, vor mai urca pe scena Sălii Palatului şi membrii formaţiei COMPACT. Paul Ciuci (voce, chitară), Aurel Vasilescu (tobe), Adrian Tinca (bass) şi Adrian Kiseleff (clape) vor face o trecere în revistă a tuturor succeselor care au marcat istoria grupului.
Vor fi 3 ore de rock de cea mai bună calitate, în compania unor nume de marcă din istoria românească a genului.
(Accesul la eveniment se va face pe bază de tichete donaţie, cu preţuri cuprinse între 60 lei categoria a-III-a şi 100 lei categoria I, ce pot fi achiziţionate exclusiv în reţeaua Eventim.)