- Din pacate, nu este vorba despre o simpla nevroza de primavara, ci mai degraba de un colaps nervos al PDL. Punctul nevralgic in acest moment este PDL Bucuresti, unde presedinta organizatiei, Elena Udrea, incearca sa impuna candidatura lui Silviu Prigoana - campionul contractelor cu statul si dusmanul de moarte al intelectualilor - si un parteneriat cu UNPR, echivalent cu o capitulare neconditionata, care ar pune Capitala la dispozitia grupurilor de interese ale UNPR si aripii Udrea din PDL. Nu este de mirare ca doar o mana de reformisti - Baconschi, Paleologu, Cristian Preda - au protestat. Ceilalti - "greii" partidului - nu se puteau concentra, pentru ca nu stiau unde sa fuga de tavalugul DNA si DIICOT. In ceea ce-l priveste pe Sorin Frunzaverde, unul din cei patru vice-presedinti ai partidului, iata ca el nu a asteptat sa-i vina DNA la usa si a dezertat la PNL, care nu-l considera un tradator (cum i-a numit pe alti dezertori), ci o personalitate politica exceptionala. Daca dam crezare presei, se pare insa ca si aceasta mare personalitate (de fapt un mare dinozaur politic) ar fi vizata de ancheta DNA in cazul vice-presedintelui Curtii de Apel Timisoara, arestat de curand pentru luare de mita. In aceste conditii, este perfect normal ca premierul Ungureanu sa nu doreasca sa fie asociat prea strans cu PDL. De ce ar dori sa se prabuseasca odata cu el, mai ales cand miza sa este construirea unei personalitati politice credibile, de prezidentiabil? Mai inteligent este sa fii rezervat pana te lamuresti daca PDL este capabil sa foloseasca acest moment de criza pentru a se reinventa pe ultima suta de metri ca partid reformist si a candida cu forte proprii si o echipa primenita in alegeri, sau daca se va consuma in conflicte si vendete interne, care au drept miza conservarea vechiului mod de a face politica - mai concret, de a sifona banii publici in interesul clientelei. A doua varianta este pe cale sa se contureze. In aceste conditii, daca ar accepta pretentiile PDL si UNPR privind alocarea de fonduri bugetare catre fiefurile celor doua partide, Mihai Razvan Ungureanu ar fi etichetat imediat si corect drept o marioneta a coalitiei, fara personalitate si valori proprii. Premierul are insa ambitii mult mai mari si nu intelege sa se compromita de dragul personalitatilor deja compromise ale PDL. Cu o umbra de repros, presedintele Traian Basescu a observat ca intre premier si PDL nu exista "chimia increderii". Dar cine mai poate avea astazi incredere in PDL? Ca sa recastige increderea, in primul rand a electoratului, PDL trebuie sa se reformeze din temelii, pe scurt, sa reprezinte o alternativa la sine insusi. Ma tem ca nici actuala conducere a partidului, nici contestatarii echipei Boc nu sunt capabili de o astfel de revolutie interna.
2. Statul a vandut Cupru Min SA Abrud - Romania unei firme canadiene, Roman Cooper Corp., pentru 200 de milioane de euro. Mina romaneasca are rezerve de cupru de aproximativ 900 milioane tone (60% din rezervele nationale), estimate la 6 miliarde de euro. Compania canadiana care a cumparat-o are legaturi, mai mult sau mai putin vizibile, cu Gold Corporation, care incearca sa porneasca dezastruosul proiect de la Rosia Montana. Daca va incepe exploatarea la Rosia Poieni (unde este mina Cupru Min SA), va fi mai usor sa inceapa si la Rosia Montana. Aceste miscari survin pe fondul insistentelor presedintelui Traian Basescu de a se scoate, cu orice pret, bani din mine. Am ajuns intr-o asemenea cumpana financiara ca stat, incat sa ne dam pe nimic bogatiile subsolului, sa radem muntii din temelie si sa primejduim sanatatea romanilor?
- Nu mineritul in sine este un pericol - il practicau si romanii, ale caror galerii vrem sa le conservam la Rosia Montana, il practica in mod profitabil si alte state civilizate. Este normal ca statul sa administreze resursele naturale ale tarii, cu conditia sa o faca in interesul cetatenilor, adica sa le asigure prosperitatea si o calitate superioara a vietii, ceea ce inseamna si un mediu sanatos, nepoluat. Exact aici se impotmolesc autoritatile de la Bucuresti: din cauza contractelor paguboase, statul nu obtine beneficii substantiale, si din cauza propriei slabiciuni si coruptii nu protejeaza nici mediul, nici sanatatea populatiei. Potrivit unor analize recente aparute in presa, privatizarea Cupru Min prezinta aspecte ingrijoratoare, pe langa posibila asociere a castigatorilor licitatiei cu Gold Corporation. In aparenta, statul ar fi in castig, pentru ca privatizarea Cupru Min s-a incheiat la un pret de patru ori mai mare decat pretul de pornire. Analistii economici se intreaba insa cum va putea o firma cu afaceri de 3 milioane de euro sa achite in zece zile 200 de milioane de euro. Singura explicatie este prezenta unei alte companii, necunoscute, in spatele Roman Cooper Corp. Reprezentantul statului roman a declarat insa ca nu-l intereseaza cine ar putea fi in spatele companiei canadiene, despre care s-a scris ca ar fi fost infiintata cu "un Blackberry, cateva birouri inchiriate ... si cativa avocati buni". Inconstienta, iresponsabilitate sau complicitate a statului, cu adevaratii proprietari ai companiei Cupru Min? O simpla cercetare pe internet si cateva telefoane dau la iveala numeroase semne de intrebare cu privire la identitatea si conexiunile acestora din urma. "Ziarul financiar" a scris pe larg despre legaturile lor cu Frank Timis, Gabriel Resources, care detine drepturile de exploatare pentru zacamantul de aur de la Rosia Montana, si European Goldfields, care detine drepturi de exploatare pentru zacamantul din zona Certej, Hunedoara. Totodata, nimeni nu stie ce va face Roman Cooper cu noua sa proprietate si anume, cu 60% din rezervele de cupru ale Romaniei, din moment ce in contract nu se pun absolut nici un fel de conditii post-privatizare, pentru ca, spune statul, UE nu ne mai da voie sa le punem. Ceea ce nu ne-a cerut insa UE era sa desfiintam cu buna stiinta, in ultimii 22, de ani toata filiera industriala de rafinare a cuprului, din care rezultau si aur si argint. In lipsa unor facilitati de prelucrare in tara - spun specialistii citati de presa - cuprul romanesc va fi probabil exportat in stare bruta, cu un castig minim pentru stat. Acest risc merita analizat, dar, daca este real, atunci ne aflam in fata unei triste consecinte a politicilor economice dezastruoase ale tuturor guvernelor post-decembriste, datorita carora am ajuns intr-o permanenta lipsa de bani, incapabili sa dezvoltam o economie proprie, chiar daca dispunem de resurse naturale, si constransi sa vindem bijuteriile de familie ca sa ne achitam datoriile. Cauzele profunde ale acestei evolutii sunt si cauzele marasmului in care ne zbatem.