Pestera miracolelor

* Urme dacice si minuni ce se arata aievea, povesti cu jupanese aflate in cautarea unor mari iubiri, amintiri ale unor batalii epocale de ev mediu, spectacole culturale contemporane si aventuri in natura la sfarsit de saptamana: Pestera Bolii le tine ascunse pe toate, ca pe o pretioasa comoara. Nicaieri in tara, un monument al naturii nu e mai incarcat de legenda si de istorie ca pestera de langa Petrosani *

Sfanta Maria din Pestera

Trebuie sa crezi ca sa vezi minunea. Trebuie sa crezi ca sa vezi chipul Fecioarei, acolo unde altii ar fi vazut orice altceva, o flacara sau o naluca sau doar un nemaipomenit de frumos joc al rocii cu apa si gheata. Trebuie sa crezi ca sa vezi aura aceea discreta, dar binecuvantata, a Mariei, in intunericul din inima Pesterii Bolii. Si, mai ales, trebuie sa crezi, ca sa marturisesti minunea aratarii Sfintei Fecioare in plina prigoana a Bisericii. S-a intamplat pe vremea comunismului, prin 1984. Cine a vazut primul minunea, nu se mai stie. Se stie doar ca vestea s-a intins soptit prin toata Valea Jiului, apoi prin tara, ca o tainica alinare. Era la mijlocul anilor '80, epoca in care iesirile de duminica ale minerilor aveau ca destinatie preferata tocmai imprejurimile Pesterii Bolii, monument al naturii, aflat la 6 kilometri de Petrosani, pe drumul spre Tara Hategului, in Parcul Natural Gradistea Muncelului - Cioclovina. Pestera a devenit de-atunci loc de pelerinaj. Sfanta Maria se arata doar la marile sarbatori ale minerilor, cand fanfara canta, la lumina tortelor, in amfiteatrul natural din mijlocul pesterii. Atunci, pe unul dintre pereti, chiar in spatele fanfarei, Sfanta Fecioara isi lumina chipul in valvataia focului. Contur perfect, proportiile asemenea, ca si cum o icoana ar fi vegheat din spate, model de sute de ani, slefuirea migaloasa a apei in roca pesterii. Preacurata are fata smeada, intocmai ca in vechile icoane ortodoxe, iar sub faldurile straielor imparatesti, cu fireturi stralucitoare din gheata si din roci metalifere, poti lesne vedea cuprinderea dragastoasa a pruncului Iisus.Nu trebuie decat sa o fixezi cu privirea, in timp ce i te rogi, pentru ca apoi, inchizand ochii, conturul sublim al Nascatoarei din Pestera Bolii sa prinda culoare, iar detaliile sa prinda, la randu-le, viata. De fapt, nu trebuie decat sa crezi, asa cum fac atatia si atatia pelerini care bat drumul pana la pestera, ca sa se umple de harul facator de minuni al Icoanei Mariei. Din 2006, de cand Pestera Bolii a fost iluminata si redata circuitului turistic, vin si mai multi credinciosi sa se inchine la icoana vie din peretele de stanca, aflata la doi pasi in spatele unui altar natural, deasupra caruia troneaza o alta icoana, cea a Sfintei Varvara, protectoarea minerilor. Din vreme in vreme, la sarbatori speciale, si neaparat de praznicul Sfintei Varvara, un preot slujeste in micul amfiteatru. Pestera Bolii se transforma atunci intr-o veritabila capela, iar icoana Mariei e admirata, in toata splendoarea ei, de sute de oameni.

Vocile Jupanesei

La 70 de ani, Szuhanek Imre infrunta zapada adanca pana aproape de genunchi si pantele abrupte ce preced intrarea in pestera mai ceva ca un tanar in floarea varstei.In spatele lentilelor heliomate, incadrate de rame rotunde, "hippie", ii citesti in ochi linistea unui om ce traieste de o viata in armonie cu natura. E un mare pasionat al apelor, plutas cu state vechi, dar si un montagnard de prima mana. Vezi asta in fiecare gest al sau, iar increderea pe care ti-o castiga de la primele vorbe e intarita de aerul acela serios, marca inconfundabila a unui ardelean get-beget. Domnul Imi Szuhanek, ghidul nostru, e seful Asociatiei Ecologiste PetroAqua Petrosani, ONG-ul care are in custodie Pestera Bolii.
In 2006, cand a preluat administrarea monumentului natural de la poalele Cetatii Banita, pestera era ca vai de ea. Pentru omul de rand, devenise impracticabila. Podetele vechi se prabusisera, iar apa Jupanesei impiedica traversarea turistilor spre salile din spatele pesterii. Dar starea sumbra de la inceputul anilor 2000 nu mai are nimic in comun cu realitatea din 2012. Domnul Imi aprinde instalatia electrica din pestera, iar culorile spectaculoase, imprumutate parca de pe scena unui mare teatru, invaluie bolta de la intrare intr-un spectacol unic. Pestera nu are o mare importanta speologica: nu are provocari nici pentru amatorii de senzatii tari, nici pentru specialistii in fauna carstica.Splendoarea ei sta tocmai in intimitatea cu care te inconjoara, in echilibrul spatiilor si in felul in care scenografia vizuala pune in valoare dantelaria superba a rocii. Iarna e inca si mai frumos, pentru ca scurgerile de apa din peretii pesterii dau nastere unor lumanari de gheata vii si stralucitoare, ca-n noaptea de Inviere.
In linistea balsamica a amiezei de iarna, clipocitul apei pe sub pojghita de gheata da fundal sonor, de film de aventura, primilor pasi prin pestera. De altfel, alaturi de icoana naturala a Sfintei Maria, aceste sunete, nelumesti parca, pe care apa Jupanesei le provoaca de-a lungul trecerii sale prin pestera, aduc cei mai multi turisti aici. Cu causul palmei lungit dupa ureche, calauza noastra ne invita sa ascultam bolboroselile paraului in capatul pesterii. "Multi vin aici convinsi ca aud incantatii ale dacilor sau mesaje ale unor populatii extraterestre", spune Szuhanek Imre. "A venit nu de mult o doamna in varsta de la Cluj. Avea peste 80 de ani si m-a rugat mortis sa o conduc prin Pestera Bolii, pentru ca vrea sa asculte si ea "vocile alea", stiu eu care. I-am spus ca nu stiu la ce voci se refera, dar dansa, complice, o tinea pe-a ei, ca stiu eu bine despre ce voci este vorba. Am dus-o prin toata pestera si a plecat foarte fericita ca auzise, intr-adevar, intocmai acele voci pe care le auzise, spune dansa, si la Cluj, in Padurea Baciului. Alti vizitatori ai pesterii vin la noi, dupa o vreme, si ne arata fotografii facute aici, pe care gasesc tot felul de lumini si de semne extraordinare, pe care le interpreteaza ca fiind OZN-uri sau alte lucruri de genul acesta", ne mai dezvaluie nea Imi. "Fiecare e liber sa creada ce vrea. Povestile atrag mai bine ca orice". Iar Pestera Bolii are - har Domnului! - atatea si atatea povesti fabuloase!

Taramul femeilor legendare

De fapt, pestera insasi e nascuta din legenda. Se spune ca Sfanta Maria, candva, de mult, s-ar fi indurat de rugile unei frumoase domnite ce stapanea aceste locuri."I se spunea Jupaneasa, dupa ce mostenise intreaga zona, zestre din partea parintilor ei", povesteste domnul Ovidiu Rizopol din Petrosani, unul dintre cei mai pasionati culegatori ai legendelor din zona Vaii Jiului. "Batranii vorbeau despre Jupaneasa ca despre o fire domnoasa si cam apucata, mereu sulemenita, gatita cu mare fast si de o frumusete fara seaman. Numai ca, asa bogata, asa de pretentioasa si de frumoasa, nu-si gasea nicicum perechea. Se ruga fierbinte Mariei sa-i aduca in cale un print frumos, care s-o peteasca si s-o iubeasca. Si atunci, vazand-o atat de trista si de neimpacata, Maria i-a ascultat rugaciunile si a transformat-o intr-un paraias cristalin, ce curge vijelios la vale, in cautarea prea-frumosului iubit. Din curgerea aceea navalnica si din dorul dezlantuit al Jupanesei s-a nascut Pestera Bolii. De altfel, Jupaneasa nu a fost singura femeie care a stapanit in vremuri legendare muntii ce inconjoara Valea Jiului. Aici au existat mereu femei puternice, destoinice, legendare, caci si numele cetatii dacice care vegheaza asupra pesterii, Banita, nu e altceva decat femininul de la "ban", ceea ce insemna o mare dregatorie in evul mediu. Ei bine, se pare ca acest important rol administrativ si aceasta putere incredibila in epoca ii apartineau, in Valea Jiului, unei femei", spune domnul Ovidiu Rizopol, unul dintre promotorii proiectelor culturale pe care administratia pesterii, prin Asociatia PetroAqua, le desfasoara in zona Petrosaniului.

Multa istorie si un tezaur furat

Pestera Bolii a avut dintotdeauna ceva special. Altfel, cum se face ca Jupaneasa, apa cea involburata si atat de capricioasa ce coboara din negurile Vaii Jiului, s-a incapatanat sa-si faca loc in inima muntelui tocmai pe aici, mangaind platosa stancii, cu susurul ei fermecat? Ani si ani i-au trebuit apei ca sa-si croiasca drum pe sub piatra aspra a Banitei. Din lupta apei cu muntele, apriga ca o poveste de dragoste, a iesit una dintre cele mai frumoase si mai primitoare pesteri din Romania. Ce minune trebuie sa fi fost, in salbaticia zorilor istoriei, in plin paleolitic, un loc atat de primitor si de ferit precum pestera aflata la doi pasi de Petrosani! Un trib intreg putea sa locuiasca aici, spun specialistii care, dupa 1860, odata cu inceputurile mineritului in Valea Jiului, au cercetat incontinuu zona. Marturiile vietuirii milenare din Pestera Bolii, margele colorate de lut, obiecte din os, vase de lut sau coarne de cerb, apoi securi si alte unelte din piatra, numeroase materiale ceramice din neolitic si piese de podoaba din metale pretioase, monede de mare valoare si arme dichisite, datate din epoci mai recente, au luat, toate, din pacate, drumul Budapestei, in timpul Primului Razboi Mondial, inainte ca Transilvania sa devina parte a Romaniei Mari.
Magia pesterii nu i-a atras, insa, doar pe oamenii preistorici, ci si pe cei din era noastra. Monede din vremea lui Filip al II-lea, Alexandru cel Mare, Lisimah sau Traian si Marcus Aurelius s-au gasit din belsug langa Petrosani, semn ca locul era unul ideal pentru adapostirea convoaielor de marfa care traversau Dacia romana venind dinspre Asia Mica si Grecia.Mai incoace, dupa 1400, povestile medievale redau, cu aerul lor pedant, romantios, batalii epice intre invadatorii turci sau tatari si ostile ardelene, in decorul dramatic al Pesterii Bolii. Imparatul Iosif al II-lea, fiul Mariei Tereza, a vizitat pestera in 1773, in timpul unei campanii de organizare a granitei Imperiului cu Tara Romaneasca. Subteranele sapate in stanca de valea Jupanesei au fost, mai apoi, locul ideal de ascunzis al bandelor de haiduci care au bantuit ani la rand prin zona, pentru ca, in timpul Primului Razboi Mondial, locul sa fie folosit de armata germana ca depozit de munitie. Insusi Erwin Rommel, marele general german supranumit "Vulpea desertului", dupa succesele repurtate in Africa, in vremea celei de a doua conflagratii mondiale, a trecut cu trupele de vanatori de munte Wurttenberg prin Pestera Bolii, in 1916, pe cand era un simplu locotenent... "Nu exista in Romania o minune a naturii care sa fie atat de incarcata de istorie si de legenda ca Pestera Bolii. Lucrul asta nu il spun eu, il spun specialistii de la Muzeului Civilizatiei Dacice din Deva", spune Szuhanek Imre.

Febra aurului

Nimic nu incita, insa, mai mult in legendele despre Pestera Bolii decat mirajul aurului... Pana mai an, nu era batran in zona care sa nu fi auzit, mic copil, de la bunici, legendele cu dacii care si-ar fi ascuns aici comorile de invadatorii romani.Alimentate de vecinatatea pesterii cu Cetatea Banita, singura fortificatie dacica pe care legionarii imparatului Traian nu au putut-o cuceri prin lupta, legendele au infierbantat, vreme de sute si sute de ani, imaginatia aventurierilor care s-au afundat in intunecimea haului sapat in munte, in cautare de comori. Batranii care stiau adevaratele legende ale pesterii s-au cam dus. Szuhanek Imre a auzit insa de la sursa povestile. De la mos Maniu, un momarlan veritabil, care locuieste aproape de locul in care a fost ingropata comoara lui Decebal. Mos Maniu e mare povestitor. Te-ar putea tine o seara intreaga numai in istorii ale luptei lui si a nevestei sale cu ursii care-i dau, iarna, tarcoale gospodariei. "Care intreji de aur or ascuns dacii in pestera, doara asa vorbeau batranii. Care intreji or dosat, sa nu puna romanii mana pa ele. Zice-se ca ar fi o usa de fier ascusa in maruntaiele pesterii si ca daca dai de ea, atunci dai si de aur. Numa' ca nu s-o gasat nimeni sa afle usa aia, ca or cazut niste stanci pe ea", povesteste mosul tuturor curiosilor care vor sa afle despre comorile ascunse ale dacilor. Domnul Imi stie si alta poveste pe care alt batran, trecut de 80 de ani, Mos Mitu, le-o spunea celor mai tineri. "Se zice ca era un tanar momarlan de La Arsuri, fiul unuia Dumitru, de-l stia tot satul, care, insotit de-un argat, ar fi mers sa caute aur. Voia sa-si cumpere niste animale prin batatura, cu aurul gasit prin Pestera Bolii. "No, s-apai ei or gasit locu' secret. Si-atunci baiatul asta a' lu' Dumitru s-o lasat argatu' acolo si fuga in sat, dupa ajutoare. Cand o vin't inapoi, tat locu' era schimbat, iar pe argat nu l-o mai gasat. Zicea mos Mitu ca baiatu' lu' Dumitru o tot cotat dupa comoara si dupa argat, dar nu a mai gasit nimic, s-apai s-o intors in sat dupa o saptamana, mai mult mort decat viu..." Oricum, dincolo de povesti, cert e un lucru: ca in pestera chiar s-au descoperit monede pretioase, deci ceea ce povestesc batranii are o baza cat se poate de clara in realitate.Multe dintre legende se prea poate sa isi aiba originea chiar la finele secolului al XIX-lea, cand oamenii din zona au vazut sau au auzit despre descoperirile arheologice. In locul numit La Arsuri, chiar a existat o mare comunitate a dacilor, care a fost parjolita total in timpul razboiului cu romanii, de unde vine, de fapt, si numele catunului. De altfel, tot aici, intr-un perimetru de 20 de kilometri, s-au gasit si celebrele bratari dacice de aur", rotunjeste povestea aurului nea Imi Szuhanek, cu aerul sau riguros, de ardelean calculat, in stare sa caute un dram de ratiune in cele mai fabuloase snoave.

Cultura si aventura

Ne plimbam prin pestera, iar povestile par tot mai credibile, cu fiecare pas. Scenografia naturala, cu sali monumentale, completata de unghere pe care reflectoarele colorate ti le dezvaluie discret, ca o provocare la imaginatie, fac din Pestera Bolii decorul ideal pentru reverie.Nu e de mirare ca specialistii de la studiourile germane de televiziune ZDF au ramas muti de uimire cand au aflat din presa, acum cativa ani, despre minunea naturii de langa Petrosani. Stirea era despre o nunta oficiata in pestera, imediat dupa reamenajarea ei. Domnul Imi Szuhanek insistase sa se faca in pestera: a fost conditia lui sa vina de nas tanarului cuplu, si a iesit o nunta de basm, in acel decor superb! Vazand imaginile de la nunta, nemtii au inteles pe data ca e intocmai locul pe care il cautau de atata amar de vreme, pentru filmarea catorva dintre super-productiile lor cu tematica istorica. Aici s-a filmat "Codul Zeilor", un documentar artistic despre viata in pesteri a omului primitiv! A fost o desfasurare de forte care l-a coplesit pe seful de la PetroAqua. Ca sa dea o nota cat mai fina de autenticitate, specialistii germani au realizat pe peretii Pesterii Bolii reproduceri dupa cateva dintre cele mai cunoscute picturi rupestre din lume. "Le-au facut intocmai cum o facusera oamenii in vechime, cu carbune, noroi si saliva. Au iesit niste splendori, care nu afecteaza cu nimic peretele pesterii", ne explica Imi Szuhanek, in vreme ce arata minunatiile de reproduceri dupa picturile de la Altamira, care il facusera, odinioara, pe Dali sa exclame ca arta nu a facut nici un pas inainte in ultimii 20.000 de ani. Tot aici s-a filmat si "Cantecul Nibelungilor", ecranizarea uneia dintre cele mai cunoscute capodopere ale literaturii medievale germane, dar si numeroase reclame sau videoclipuri.Pe langa cadrul oferit productiilor de film, pestera gazduieste, in pavilionul improvizat la intrare, intr-o salita mai scunda, expozitii de fotografie sau de arta plastica. Apoi, imediat cum treci primul dintre cele patru poduri, adevarate opere de arta ele insele, e amfiteatrul. De la reintrarea Pesterii Bolii in circuitul turistic, aceasta sala rontunda, inconjurata de apa Jupanesei, e locul predilect pentru concerte camerale si "a capela", pentru reuniuni religioase, dar si pentru proiecte mai ambitioase, precum piese de teatru sau reprezentatii ale unor trupe ca "Passe Partout", a lui Dan Puric. Nimeni nu credea ca astfel de proiecte sunt posibile, dar Szuhanek Imre, Ovidiu Rizopol si colegii lor au transformat Pestera Bolii intr-un veritabil pol cultural de nivel european, imbogatind zestrea naturala si istorica a zonei cu un staif artistic de prima clasa.
"Nu e pestera atat de lunga pe cat ar fi povestile despre ea... Apropo, stiti de la ce vine numele de Pestera Bolii?", ne intreaba domnul Imi, pana ne tragem sufletul dupa urcusul pe panta inzapezita care ne scoate din pestera. "Vine de la numele unui nobil ardelean, Bolia, care a primit aceste pamanturi de la imparat, pentru ca luptase cu turcii prin secolul XIV... Asa ca puteti merge linistiti la Bucuresti, ca n-ati luat nici o boala de aici!", glumeste ghidul nostru. Prea tarziu! Eram deja, si eu, si Andrei, contaminati de-a binelea de aventura din Pestera Bolii si de fabuloasa sa energie.

Fotografii de ANDREI CHERAN