Omul-zburator din Primorie
La capatul Rusiei, in regiunea Primorie, aproape de granita cu China, exista o regiune salbatica, inca neexplorata, bantuita de animale precum tigrul Amur si ursul asiatic. O zona de taiga, in care omul a patruns cu timiditate abia de mai putin de un veac. In ultimii ani, locuitorii acestei zone indepartate, cu o natura extrem de puternica, au raportat, in nenumarate randuri, existenta unei infricosatoare fiinte inaripate. Conform marturiilor, pe timp de noapte, se aud tipete stranii, iar din curtile oamenilor dispar animale, oi, berbeci si chiar vitei. Ramasitele lor sunt apoi gasite in padure, la cativa kilometri distanta, pe crengile cele mai de sus ale copacilor. Dar oare exista o asemenea fiinta care sa poata ridica in vazduh un animal puternic si greu cum este vitelul? Ce fel de monstru salasluieste in taigaua tinutului Primorie? Locuitorii regiunii povestesc ca aceasta creatura traieste in pesterile muntilor Pidan si sunt convinsi ca este jumatate om-jumatate fluture: omul inaripat.
In iarna anului 2010, in estul Siberiei, pe drumul ce duce de la Vladivostok catre Habarovsk, soferii au avut parte de un spectacol uluitor: pe sosea, printre masini si camioane, se misca dezorientat si speriat un tigru siberian. O asemenea aparitie este complet anormala, cunoscandu-se faptul ca acest pradator nu se apropie niciodata de comunitatile umane. Ceva l-a determinat sa iasa din padure. Cel mai probabil o fiinta mai puternica decat el, o fiara inspaimantatoare il alungase din salbaticie. Oamenii care locuiesc in imprejurimi sunt incredintati ca este vorba despre aceeasi creatura inaripata care, de cativa ani, le tulbura linistea.
Prima referire la aceasta fiinta zburatoare enigmatica dateaza de la inceputul secolului XX. In cartea sa "Dersu Uzala", cercetatorul rus Vladimir Arseniev, un renumit explorator al Orientului indepartat, povesteste despre intalnirea cu o creatura ciudata, in vara anului 1908, in regiunea lantului muntos Sihote-Alin, din estul Siberiei. "Ploaia se oprise complet, temperatura aerului coborase brusc, iar deasupra apelor se ridica o ceata groasa. Deodata, pe carare, am vazut o urma ce parea umana. In stanga, am auzit un zgomot de crengi rupte. Alpa, cateaua mea, s-a zburlit si a inceput sa maraie amenintator, neindraznind, totusi, sa se dezlipeasca de la picioarele mele. Desi din hatisuri nu se vedea nimic, am fost convins ca animalul nu fugise, ci se oprise prin apropiere, urmarindu-mi miscarile. Am ramas asa, incremeniti, cateva minute. Apoi nu am mai avut rabdare si m-am rasucit, cu intentia de a parasi locul. In acelasi moment, animalul s-a miscat si el, fara insa sa isi faca aparitia dintre copaci. M-am uitat cu cea mai mare atentie catre locul unde credeam ca se ascunde, dar ceata era mult prea densa, iar desisul padurii de nepatruns. M-am aplecat, am ridicat de jos o piatra si am aruncat-o in directia in care banuiam ca se afla animalul nevazut. Atunci s-a intamplat ceva la care nu ma asteptam sub nici o forma. Am auzit un falfait de aripi si din ceata a iesit o faptura mare, intunecata, care a zburat dincolo de rau. Pana si natura parea sa fie scuturata de un fior. Padurea a frematat, apele s-au involburat, iar vantul parca a vuit. Apoi, din partea opusa in care zburase fiinta, s-a auzit un tipat ce aducea cu plansetul unei femei. Un sunet similar scoate bufnita cand se simte amenintata. N-am mai stat pe ganduri, mi-am mangaiat cainele pentru a-l linisti si am plecat inapoi pe carare". Exploratorul rus, primul european care se incumetase sa strabata acest tinut salbatic, ce candva apartinuse Imperiului chinez, era insotit in calatoria sa de cativa bastinasi udegi, o populatie ce se afla pe acest teritoriu din vremuri stravechi. Seara, dupa cina, cercetatorul le-a istorisit vanatorilor udegi despre uluitoarea aparitie din taiga. Acestia nu au parut deloc uimiti. Din strabuni stiau ca in aceste locuri traieste un om care poate zbura prin vazduh. Fiinta fusese descrisa de mai multi martori care spuneau ca are peste doi metri inaltime si ca este invaluita de o aura ce raspandeste o lumina puternica. Are chip de om, ochi mari, rotunzi, stralucitori, trup uman, doar ca in loc de brate are aripi imense care se termina in gheare. Multi vanatori au intalnit adesea, prin taiga, urmele enigmaticei fiinte. In mod straniu, darele pasilor apareau pe pamant si dispareau brusc, ceea ce i-a determinat sa ajunga la concluzia ca faptura "ateriza" la sol, facea cativa pasi, iar apoi isi relua zborul. Udegii spuneau ca au incercat chiar sa o vaneze, pandind-o in desisul padurii, dar de fiecare data creatura ii alunga, speriindu-i cu tipete ce semanau cu cele umane, exact asa cum auzise in acea zi si Vladimir Arseniev. Unul din membrii expeditiei, chinezul Dzan-Bao, a povestit ca marturii similare au existat si in China, unde creatura inaripata este numita "li-dzen-zi" (omul cu aripi). Conform relatarilor, ea traieste in munti, departe de asezarile umane.
Mutantii niponiIn anul 1944, in apropiere de localitatea Ekaterinovka, din sudul aceleiasi regiuni Primorie, isi stabilise baza militara un detasament de soldati sovietici. Intr-o dupa-amiaza, cativa dintre ei, care plecasera dupa provizii, se intorceau catre unitate. Nu parcursesera nici trei kilometri, cand au vazut cum, din ceruri, ceva stralucitor se pravaleste peste ei. Soldatii au constatat, cu groaza, ca era vorba despre o fiinta inaripata uriasa, cu chip uman.
Dihania scotea niste sunete "femeiesti", de parca se tanguia. Au aruncat cosurile cu alimente si au rupt-o la fuga catre sat, unde au povestit localnicilor despre aparitia omului zburator. In urma acestor marturii, a sosit o comisie de la Vladivostok care a anchetat cazul. Soldatii au fost interogati zile in sir. Ulterior, din motive necunoscute, au fost expediati sub supraveghere catre o locatie secreta, iar urma lor s-a pierdut.
Mai tarziu, ciudata intamplare l-a determinat pe Viaceslav Dvujilnii, cercetator al fenomenului paranormal, sa ajunga la ipoteza conform careia in spatele "dosarului omului zburator" se afla chiar armata. Profesorul Dvujilnii studiaza de peste zece ani fenomenul fiintei inaripate, adunand de-a lungul timpului si o colectie impresionanta de marturii si schite ale creaturii, realizate de martori oculari. Potrivit teoriei sale, aceasta faptura este rezultatul unor experimente genetice, realizate la baza 731 din Pingfang, nordul Chinei de astazi. Aici, nu departe de granita cu U.R.S.S, in timpul celui de-al doilea razboi sino-japonez (1937-1945), armata imperiala nipona a realizat groaznice experimente umane, fiind responsabila de moartea a sute de mii de oameni. De acolo ar fi scapat faptura inaripata si, ulterior, si-ar fi stabilit habitatul in regiunea Primorie, in taigaua aproape nelocuita. Cercetatorul sustine ca in muntii Pidan, din lantul muntos Sihote-Alin, traieste o intreaga colonie de asemenea mutanti zburatori si ca, cel mai probabil, sunt rezultatul cumplit al unei incrucisari nenaturale dintre doua creaturi din specii diferite. Dar daca cercetatorul rus are dreptate, cum se poate explica faptul ca marturii despre existenta fapturii zburatoare au fost relatate cu mult inainte de inceperea razboiului sino-japonez din 1937 si de crearea "Centrului experimental 731"?
Pe baza zecilor de marturii ale vanatorilor, geologilor, turistilor si chiar ale politistilor de frontiera, Viaceslav Dvujilnii a realizat o harta a posibilelor zone in care salasluiesc aceste creaturi. Convins ca fiintele inaripate si-au gasit adapostul in muntii Pidan, criptozoologul rus a pornit in expeditie, pe urmele lor. Se stie ca in muntii Pidan exista mai multe pesteri foarte adanci, interconectate intr-o vasta retea. Intr-acolo s-a indreptat si profesorul Dvujilnii, in vara anului 2010, insotit de cativa vanatori, un biolog si o echipa de reporteri de la televiziunea "Rossia", din Moscova. Incursiunea prin padurea deasa de conifere a durat peste cinci ore si expeditia a ajuns la locul de intrare in pestera cand deja se intunecase. "Fara sa ne fi ghidat padurarul Vladimir Eliciev, care cunostea geografia locului, nu am fi gasit probabil niciodata intrarea in subteranele muntelui.
Este atat de bine camuflata, incat pana si padurarul, desi cunoaste zona ca-n palma, s-a invartit ceva vreme, creandu-ne impresia ca s-a ratacit. Pestera, total neexplorata, este extrem de periculoasa si de imprevizibila. Fara un echipament adecvat si o conditie fizica excelenta nu poti ajunge pana la capatul ei. Am coborat in adancuri, peste 30 de metri", povesteste profesorul. Dupa ce au strabatut kilometri intregi, prin zone accidentate, prin galerii pe care le-au traversat tarandu-se pe burta, expeditia a ajuns intr-o camera mai spatioasa. Acolo au descoperit mormane de oase, resturi ale unor animale care fusesera devorate. De ceva timp, simteau in preajma lor o prezenta puternica, ca si cum cineva sau ceva ii urmarea. Mai multi membrii au inceput sa se planga de dureri puternice de cap si de o stare de slabiciune. Atunci Viaceslav Dvujilnii a hotarat ca este momentul sa se intoarca la suprafata. Nu au facut nici cativa pasi inapoi, cand, deodata, un tipat ascutit al unei fapturi neomenesti a strabatut tunelul, incremenindu-i de spaima pe toti membrii expeditiei. Ecoul sunetului terifiant s-a prelungit cateva secunde. Au continuat ascensiunea, fara insa ca sentimentul ca ceva ii pandeste sa dispara.
Traversand inapoi padurea, au descoperit printre frunze urme proaspete de sange. La cativa metri distanta, au gasit intestinele si ramasitele unui berbec. Biologul echipei a atras atentia asupra faptului ca nici un animal de prada nu ar da deoparte tocmai aceasta "delicatesa". Orice carnivor mananca intai intestinele pline cu vegetale, bogate in vitamine pretioase, apoi bea sangele, pentru a se hidrata, dupa care mananca organele bogate in apa si, la sfarsit, daca nu este satul, carnea si muschii. Amanuntul, aparent neimportant, demonstra faptul ca acest pradator nu este un carnivor obisnuit, dintre speciile cunoscute care habiteaza zona, cum ar fi tigrul siberian sau lupul.
Toate aceste dovezi, dublate de marturiile oamenilor adunate de-a lungul timpului si de descrierile cercetatorilor, realizate inca de acum un secol, l-au determinat pe Viaceslav Dvujilnii sa traga concluzia ca omul inaripat nu este o simpla legenda, ci ca el traieste cu adevarat in taigaua din estul Siberiei.
Omul-molie din VirginiaMarturii similare, despre o creatura jumatate om-jumatate pasare exista si in arhiva Fortelor Aeriene Americane, in baza de date a departamentului care studiaza fenomenul OZN. Printre cele mai studiate rapoarte au fost cele ale martorilor oculari din localitatea Point Pleasant, Virginia de Vest, din anii 1966-1967.
In seara zilei de 15 noiembrie 1966, sotii Roger si Linda Scarberry se indreptau cu masina, impreuna cu inca doi prieteni, catre Point Pleasant. Deodata, au observat in fata lor, la cativa metri distanta, doua luminite rosii, stralucitoare. Apropiindu-se, au vazut pe sosea o creatura ciudata, cu chip de om si aripi imense. Ingrozit, Roger a rasucit volanul masinii si a demarat cu cea mai mare viteza in directia opusa. Fiinta a pornit in urmarirea lor, cu un tipat prelung, tanguitor. Conform martorilor, zbura prin aer cu o viteza putin mai mica decat cea a masinii, care prinsese 160 kilometri la ora.
Nu se stie ce s-ar fi intamplat in acea noapte, daca masina sotilor Scarberry nu ar fi fost oprita de politie, pentru depasirea limitei de viteza. Cei patru pasageri terifiati au povestit despre strania creatura si despre urmarirea care tocmai avusese loc. Politistii au cercetat zona, insa nu au descoperit nimic suspect. Si poate s-ar fi crezut ca cei patru tineri ar fi avut o halucinatie, daca in zilele urmatoare, la sediul politiei nu ar fi venit mai multi locuitori ai oraselului, foarte speriati, care declarau aparitii similare. In arhivele armatei americane exista peste o suta de asemenea marturii. Fenomenul a continuat pana in decembrie 1967, cand un eveniment tragic s-a produs in Point Pleasant: podul din apropiere s-a prabusit, omorand 46 de persoane. Dupa acest accident, "omul-molie", asa cum fusese numita creatura zburatoare, a incetat sa se arate oamenilor. Astfel, s-a ajuns la concluzia ca intre prabusirea podului si straniile aparitii exista o legatura directa. Localnicii credeau ca fiinta inaripata poate prezice viitorul, facandu-se vazuta doar inaintea unor dezastre. Acest lucru l-a sustinut si Linda Scarberry care, dupa noaptea de 15 noiembrie, a fost martora mai multor aparitii ale "omului-molie". "Nu pare ca vrea sa ne faca vreun rau. Doar incearca sa comunice cu noi."
Fluturele noptiiSe spune ca in statul Virginia de Vest exista mai multe zone paranormale, in care se petrec fenomene neobisnuite. Cu aproape doua sute de ani inainte ca umbra "omului-molie" sa se intinda peste localitatea Point Pleasant, campiile dimprejurul raului Ohio au fost inrosite de sange, deasupra lor plutind un blestem. Aici, la mijlocul secolului al XVIII-lea, au avut loc batalii sangeroase intre nativii americani, in special indienii shawnee, si colonistii care inaintau in teritoriu, in expansiunea lor catre vest. Blestemul a fost aruncat de un lider al indienilor shawnee, Cornstalk, omorat cu cruzime, impreuna cu fiul sau, de catre colonisti. Inainte sa-si dea suflarea, indianul a blestemat pamanturile din jurul localitatii Point Pleasant.
Exista o legenda care spune ca spiritul sau bantuie aceste teritorii. In culturile vechi ale indienilor din nordul Americii, "fluturele noptii" sau molia reprezinta o forma de spirit sau un suflet captiv pe veci in taramurile mortii si care poate, in anumite conditii, sa-si faca simtita prezenta fizica in planul real.
In folclorul indienilor, moliile sunt copii ai Lunii care, in intunericul noptii, cauta sursa ei de lumina, fiind inzestrate cu puterile magice ale prezicerii, clarviziunii si cunoasterii altor lumi. Ele au capacitatea de a se misca cu usurinta in bezna, de a se metamorfoza si de a auzi mesaje din alte dimensiuni. Ipoteza conform careia "omul molie" este o entitate energetica, o forma de spirit care se poate manifesta in planul concret, pentru a transmite oamenilor avertizari si mesaje, a fost acceptata in unanimitate de cercetatorii fenomenului paranormal. O alta ipoteza a fenomenului "omului-molie" este si cea a originii sale extraterestre. Aparitii de OZN-uri au fost adesea raportate atat in zona statului Virginia de Vest, cat si in regiunea Primorie din Rusia. De cele mai multe ori, s-a constatat ca aparitia omului-molie anticipeaza valurile de obiecte zburatoare neidentificate. Intreruperile electromagnetice din localitati si mesajele transmise oamenilor prin telepatie, in timpul somnului, au fost asociate, de asemenea, cu omul-molie si OZN-urile.
Desi aceste argumente par suficient de puternice, iar dovezile descoperite sunt tot mai convingatoare, totusi este greu sa crezi in existenta acestor creaturi. Misterul omului molie este unul inca foarte adanc si, foarte probabil, va ramane nedezlegat pentru multa vreme. Poate chiar pentru totdeauna. Totusi, nu trebuie sa ignoram faptul ca, uneori, raspunsul este mai aproape decat credem.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
