Romante autumnale - Matilda Pascal Cojocarita

"Toate lucrurile bune ale vietii mi s-au intamplat toamna"

Romanta acestei toamne aurii are un nume: Matilda Pascal Cojocarita. Interpreta a cantecului moldovenesc, are un glas urzit anume si pentru tonurile calde ale romantei, pe care o iubeste patimas si o canta sfasietor, ca o balalaica ruseasca. Romanta Matildei este despre o iubire pierduta, despre suferinta si asteptare, despre intalnirea cu o alta iubire, frumoasa si navalnica, nestinsa nici acum, si care tine cat viata. Nascuta toamna, Matilda Pascal Cojocarita si-a aniversat, de curand, varsta de 53 de ani, aratandu-ne de pe micile ecrane un chip de femeie inca frumoasa, luminat de iubire si implinire, un spirit tanar, care se infrupta din toate micile si marile bucurii ale vietii, ca mama, ca sotie, ca artista consacrata, iubita de public. Daruri mari, despre care am rugat-o sa ne povesteasca pe larg.

Toamna, in burgul Bistritei

- Greu va prinde omul la un pahar de vorba si o ceasca de ceai, d-na Matilda! Dar daca tot stam cu nasul in licoarea aburinda, in vreme ce pe fereastra se scurge ploaia, spuneti-ne inainte de toate - ca sa fim in ton cu anotimpul - cum este toamna la Bistrita, orasul in care traiti...

- Si eu, si barbatul meu, violonistul si dirijorul Stefan Cigu, suntem indragostiti nebuneste de Bistrita noastra, care e un oras fermecator. Mai ales acum, toamna, atat de potrivita prin culorile ei cu zidurile vechiului burg, imi place sa ma plimb pe strazi, in vartej de frunze galbene, si sa respir aerul rece, cu arome amarui, ce razbat peste garduri, din gradinile si parcurile orasului. Sufletul mi se umple de nostalgii nelamurite, si romanta parca incepe singura sa cante in mine. Ma trezesc fredonand.

- In ultima vreme, inima va trage, parca, mai tare spre ea.

- Pentru mine, romanta este o poveste duioasa, o imbinare extraordinara intre simtire si muzica. Ma regasesc in fiecare vers, traiesc intens fiecare poveste pe care o cant. Iubesc foarte mult genul acesta si, odata cu trecerea anilor, il simt parca mai aproape de suflet, exprima mai bine decat orice gen muzical abisul si culmile trairilor omenesti. Am indragit romanta din copilarie, ascultandu-i pe parintii mei cantand-o si, mai apoi, am cantat-o cu drag si eu. Regret nespus ca nu se mai gasesc bani pentru Festivalul "Crizantema de Aur" de la Targoviste. Romanta are inca multi iubitori printre romani, sunt convinsa de asta.

- In sufletul omenesc, tristetea sta lipita de bucurie. La nunti mai cantati?

- Pai toamna e in primul rand anotimpul nuntilor si ma bucur nespus atunci cand sunt chemata sa-i insotesc cu cantecul pe tinerii care incep un drum impreuna. Chiar cred ca legatura casniciei in fata lui Dumnezeu este o taina ce trebuie pastrata cu grija, facuta sa lumineze, peste timp, ca o faclie aprinsa. Ma bucur cand vad oameni care au curajul acestui legamant, si pentru asta fac ce stiu eu mai bine ca sa-i bucur, si sa aiba un inceput bun de drum. Nuntile romanesti sunt pline, inca, de viata si bucurie, aduna in ele tot felul de oameni si e un miracol sa vezi ca, necunoscandu-se intre ei, se simt bine laolalta: aici e meritul nostru, caci, cum se spune la romani, lautarii tin nunta. Ma uit la fiecare si stiu ce sa-i cant, dupa sufletul lui! E minunat sa vezi cum omul acela se lumineaza la fata si sufletul i se deschide pe chip, ca o floare.

Liniste in ochiul vartejului

- Cum se face ca ati ramas in Bistrita si nu ati venit in Bucuresti, unde toti artistii isi doresc o cariera rapida si fulminanta?

- Am locuit la Iasi, la inceputurile carierei mele, iar mai apoi la Bistrita, dar n-am stat departe de Bucuresti, pentru ca am fost, trebuie sa recunosc, o rasfatata a emisiunilor de folclor realizate de televiziunile din Capitala. Sotul meu, Stefan Cigu, a fost chemat in Bucuresti, la pupitrul de dirijor al unor mari orchestre de muzica populara, dar a refuzat cu incapatanare. Daca la inceput n-am inteles asta, gandind ca de la Bucuresti se da, cum se spune, "ora exacta", m-am convins dupa aceea ca Bistrita a fost o optiune corecta. Distanta iti da o perspectiva mai clara asupra lumii. Iar dragostea sotului meu pentru orasul acesta m-a molipsit si pe mine, moldoveanca prin nascare, din Negrestii Vasluiului, de langa tinutul Neamtului, indragostita de Iasi si maritata in Ardeal. Oriunde am fi, dupa un concert sau o emisiune, plecam imediat acasa, si nici nu simtim oboseala, pana nu vedem zidurile cetatii si nu ajungem la casuta noastra cu gradina. De altfel, nu ne lipseste deloc Bucurestiul. Viata noastra e inscrisa intr-un vartej de drumuri si evenimente la care participam - si-i multumim lui Dumnezeu ca suntem sanatosi si bucurosi sa facem ceea ce ne place mai mult! -, iar acasa e ochiul acestui vartej, unde ne incarcam cu energie si ne bucuram de tihna.

"Doamna in rochie de aur..."

- Ce inseamna "acasa", pentru un artist care e tot timpul pe drumuri, cu valiza la usa, gata de plecare?

- Avem nevoie de un reper stabil, de un loc care sa ne cheme inapoi, si asta gasim in orasul nostru, intr-un colt din el, pe strada unde e casa noastra. Acolo ne incarcam cu energie, acolo ne umplem zilele cu treburile obisnuite, ori repetand in studioul propriu, primind la masa copiii ori oaspeti dragi.Acolo sporovaim la o cafea, diminetile, sau la un ceai cald, cu miere si lamaie, serile, pana tarziu, chiar daca acum nu le mai luam pe terasa, afara, ci la masuta din fata semineului. Acolo e "acasa". Toate lucrurile care ne incojoara sunt din munca noastra si ne sunt dragi. Am stat la bloc si ne-am dorit foarte mult sa avem o casa pe pamant, iar cand am pornit construirea ei, in 2001, aveam doar o mie de dolari in buzunar. Dar pana la urma, desi a durat cam multisor, am terminat-o. Am decorat casa foarte frumos, dupa ideile mele, iar Fane, barbatul meu, le-a aprobat, pentru ca am facut un camin cald si primitor, pentru noi si pentru prieteni. Nici sotul meu nu sta "degeaba". Ii place sa faca piata, insa stiu bine ca atunci cand iese din casa, chiar daca-i o treaba de o jumatate de ceas, se mai intoarce dupa trei ore: sta de vorba cu toti oamenii care-l opresc in cale. "Vai, domnu' Cigu", ii spun, "am vazut-o pe doamna la televizor, intr-o rochie de aur! Ioi, ce frumos o cantat romanta ceea!". Si Fane se bucura ca ne iubeste lumea, si da mana cu fiecare, apoi discuta de echipa de fotbal Gloria Bistrita sau de altele, si uita de ce l-am trimis la piata. Ma supar pe moment, apoi imi trece, pentru ca umple casa, cand se intoarce, cu vorba lui multa si vesela, gures ca un pitigoi. Ma inconjoara cu multa grija si-mi abate gandurile triste atunci cand ma apuca. E tandru si sincer in afectiunea lui. Are o inima de aur. Il vad si acum tot asa cum l-am vazut in urma cu 17 ani, cand am hotarat sa vin la usa lui cu o valiza si cu un copil de mana. Era tot intr-o toamna! Si tot la inceput de toamna ne-am dus sa ne cununam la biserica. Am fost siguri ca mai mult ne uneste taina legamantului in fata lui Dumnezeu, decat actele semnate la primarie, pe care nu le-am facut nici pan-acum. Si azi imi pare ca traiesc o toamna frumoasa: am strans roade bogate, si in viata, si pe scena. Se pare ca toate lucrurile bune mi s-au intamplat mie toamna...

Darurile ursitoarelor

- Si tot toamna ati venit si pe lume, la inceput de octombrie. Ursitoarele v-au pus multe daruri in leagan: frumusete, intelepciune, glas frumos. Cum v-ati "descurcat" cu toate?

- Asa a facut Dumnezeu, ca eu sa vin pe lumea asta atunci cand oamenii isi aduna roadele pamantului si mustul se preface-n vin, ca eu sa ajung sa le veselesc inima, ca si un vin bun. Sa le cant cantece de pahar, de voie buna, ori romante care sa le inmoaie sufletele. A fost o binecuvantare venirea mea pe lume, in ciuda faptului ca mama nu ar mai fi dorit inca un copil, ca erau vremuri grele, dar a fost fericita ca a facut o fata cu har de la Dumnezeu sa poata canta. Si ea are glas frumos, si tatal meu canta, Dumnezeu sa-l odihneasca, ca s-a dus Dincolo. De la el am invatat primele cantece. Si tot de la parintii mei, care au avut o casnicie minunata, am invatat ce inseamna o familie unita, armonioasa, si cum s-o construiesti ca sa fie asa. Fane, barbatul meu, spune tuturor ca sunt o femeie puternica si ca nu e nici o rusine sa recunoasca asta. Eu vad aici, dincolo de sinceritatea lui, si o nuanta de intelepciune: de ce sa-si iroseasca energia, ca sa mi se opuna doar asa, din orgoliu barbatesc, cand, de fapt, e mult mai comod sa intretina o atmosfera de "pace si prietenie"? Imi zice mereu: "Cred ca sunt un baiat bun de vreme ce mi-a dat Dumnezeu o femeie asa grozava ca tine, ca sa ne fie usor si sa ne fie viata frumoasa! Stiu ca daca merg pe mana ta, merg bine. Si chiar daca pierd, nu-mi pare rau, ca am pierdut cu un om destept!". Are un haz nebun! Ei, ce poti sa mai spui?! Cat despre frumusete, ce sa spun?! In 1979, la Costinesti, am fost aleasa Miss Romania, la primul concurs de acest gen organizat la noi, dar sub egida socialista "Munca, tinerete, frumusete!". Nu m-am folosit niciodata de frumusetea mea, ci moneda mea de schimb a fost munca. Am realizat totul prin munca sustinuta. Frumusetea trece, banii se cheltuiesc, ramane bucuria de a-ti trai frumos si onest viata.

Salt cu parasuta

- Cum se simte o Miss Romania la 53 de ani?

- Mai bine ca niciodata. Puterea de munca nu mi-a scazut, muncesc si acum, fara ragaz, dar cu bucurie, si asta ma tine tanara in spirit si in forma fizica. De la ultimul interviu dat in revista dvs., pot sa ma laud ca am terminat Facultatea de Muzica la Universitatea "Spiru Haret" si am facut un master in folclor. Am editat si doua albume de romante si cantece de petrecere si am sustinut o multime de spectacole in tara si in strainatate. Am sarbatorit printr-un spectacol memorabil implinirea a 15 ani de activitate a ansamblului "Dor Romanesc", pe care l-am fondat impreuna cu sotul meu si cu alti artisti bistriteni, cu sustinerea Consiliului Judetean Bistrita Nasaud, alaturi de care am participat la vreo 30 de festivaluri mari, nationale si internationale, si unde am "crescut" un nucleu de tineri artisti interpreti, vocali si instrumentali.Cu "Dor Romanesc" vom fi, pe 8 decembrie, la Roma. De asemenea, la capitolul "realizari", mai bifam si propria noastra casa de discuri, pe care am infiintat-o impreuna cu sotul meu si cu copiii nostri. La care ne editam albumele, fara a le comercializa, ci doar ca sa le oferim admiratorilor nostri. Pentru ca nu am gasit distribuitori seriosi, albumele mele nu se gasesc pe piata. De aceea, am decis ca ultimele inregistrari sa le postez pe site-ul meu, www.matilda.ro, pentru cei care doresc sa ma asculte. Suntem impreuna cu alti artisti ardeleni membri in Uniunea Artistilor Interpreti de Folclor Muzical din Romania, al carei presedinte este Ionut Fulea, si incercam sa facem prin ea ceva pentru statutul celor ca noi, preocupati de un repertoriu folcloric autentic, dar si de drepturile pe care le avem, ca interpreti. Si, ca afacere personala, am deschis o covrigarie unde se vand covrigii "Matilda", facuti dupa o reteta speciala, si unanim apreciati drept cei mai buni din toata tara. Ei, si acum, la 53 de ani ai mei, am mai facut ceva de pomina: am sarit cu parasuta. A fost unul din cadourile neobisnuite primite la aniversarea mea. Am sarit cu instructorul, iar teama de la desprinderea de avion s-a risipit repede: suspendata la 4.500 de metri deasupra lumii, eram doar eu, norii si restul omenirii. Pe la 1.500 de metri as fi vrut sa stau cateva clipe, sa ma opresc din coborare: in fata mea, orasul incepea sa se contureze intr-un tablou incredibil. A fost un exercitiu de autocunoastere formidabil si cred ca am sa mai incerc!...

- Iar frumusetea? Cum faceti sa nu paleasca de pe obraz?

- Nu fac nimic special. Imi dau pe obraz cu aceeasi crema de 15 ani, dimineata si seara, cateodata imi fac masti din fructe si legume de sezon, cu smantana sau un galbenus de ou si miere. Merg si la sala de fitness, alerg cu barbatul meu, dimineata, sau, daca nu plec nicaieri, urc pe bicicleta de acasa. Imi place mai mult sa inot, lucru care m-a ajutat, pe langa un regim destul de restrictiv, sa scap de vreo zece kilograme. Si inca ceva: n-am cartit niciodata, n-am barfit, n-am invidiat pe nimeni. N-am lasat ura sa-mi urateasca chipul. Nici pentru mine nu mi-am dorit foarte multe, ci am lasat lucrurile sa vina in voia lor. Asa m-am bucurat mai mult de ele, iar daca n-au venit, n-am fost nici dezamagita. Asa ca pot sa-i spun toamnei varstei: "Ai batut si-ai intrat, draga toamna/ Te primesc, dar atat nu inseamna/ Ca am timp de amare tristeti!/ Ma mint sau nu ma mint, dar cand iubesc/ Ma-mbat cu nopti de-argint si-ntineresc!". Ar mai fi ceva: barbatul meu imi spune ca sunt cea mai frumoasa femeie din viata lui. Conteaza... cred... Macar e ceva bun pentru moral! Si mai cred ca o femeie care are dragostea si pretuirea barbatului ei poate sa rastoarne muntii! Cand spun: "Au!" si el imi pune mana pe frunte, imi trece jumatate din durere.

Sarea si piperul vietii

- Unul cate unul, copiii au plecat din casa si acum sunteti doar dvs. si omul cu care va impartiti viata. Sunt acum serile prea lungi, prea tacute?

- Cu Fane alaturi? Niciodata! Supararea si uratul nu-si fac loc intre noi, desi mai discutam si noi in contradictoriu, ca oricine. Uneori, ne lasam fiecare in gandurile lui, ne simtim unul pe altul si stim cand avem nevoie si de taceri. Dar astea nu dureaza mult. Suntem de 17 ani impreuna si nu ne-am plictisit defel. Am facut impreuna tot ce-i trebuie unui om in viata: o casa, copii, sa sadeasca un pom. Ba, si profesional ne-am implinit impreuna, pe scena, si emotiile traite acolo, bucuria de a le impartasi cu publicul ne-au unit foarte tare, peste sentimentele pe care le avem unul catre celalalt. El e omul pe care mi l-am ales ca tovaras de drum pana la capat. Si nu m-am indoit niciodata de asta. Uneori, venim de pe drumuri lungi, obositi de la spectacol si de condus masina, cate 500 de kilometri, mancam ceva si ne spunem ca vom adormi repede. Dar, incepem sa vorbim de una, de alta, si ne trezim ca ne-a prins trei dimineata. Daca-s eu plecata, el doarme cu lumina aprinsa. Daca-i el dus de-acasa, parca-mi tiuie urechile de atata liniste. Asa suntem noi: ca sarea si piperul!