Venitul minim de supravietuire

Din 11 milioane de romani apti pentru munca, peste 2 milioane nu muncesc si nici nu incearca sa se re-profesionalizeze

I se zice "venit minim de insertie", tradus din termenul francez RMI (revenu minimum d'insertion) si vrea sa spuna ca e vorba de un calcul aproximativ, la limita posibilitatilor actuale ale guvernului, prin care se estimeaza amarata suma de bani pe care trebuie sa o ai in buzunar ca sa te poti considera "introdus", "inserat" in societatea oamenilor, nu tinut pe dinafara ei. Actualul guvern roman vrea sa adune laolalta toate ajutoarele sociale existente - alocatii pentru familie, pentru situatia monoparentala, pentru incalzire sau altele care incercau sa corecteze hibele nenorocului social -, si sa le centralizeze sub respectiva denumire. Intentie laudabila, desigur, dar insuficienta. Laudabila, fiindca incearca sa corecteze o realitate statistica scandaloasa: constatarea ca in ultimii cinci ani ai deceniului trecut sumele pentru prestatii sociale s-au dublat sau aproape s-au triplat in Romania, fara sa beneficieze insa de ele tocmai familiile cele mai nevoiase. Dar insuficienta, fiindca nu vine si cu masuri care sa controleze cum sunt folosite acele ajutoare sociale si cum ar putea sa fie impozitati efectiv cei care se strecoara printre lacunele legii, profitand si de indolenta aparatului fiscal, care nu-si face datoria. Din 11 milioane de romani apti pentru munca, peste 2 milioane nu muncesc si nici nu incearca sa se re-profesionalizeze. Nici daca am avea sub picioare petrolul Golfului Persic nu am putea continua sa-i subventionam corect pe toti acesti chiulangii care nu pot pretinde sa fie infiati pe tot restul vietii lor. Apoi, daca niste parinti aberanti folosesc banii pentru scolarizarea copiilor ca sa-si tranteasca noi turnuri la "palatul" de pe ulita, acea indemnizatie nu si-a atins scopul. Asistenta sociala inseamna si pedagogie nationala tenace, o transformare lenta dar ireversibila a mentalitatilor, o re-asezare a sistemului valorilor. Iar daca statul nu reuseste sa izoleze si sa pedepseasca abuzurile medicilor care fabrica handicapati, sau sa puna capat industriei cu certificate revolutionare, si altor exceptii de care beneficiaza atatia smecheri, frustrarea sociala va fi si mai mare, in vasta categorie a oamenilor care au doar cu foarte putin peste limita saraciei. De mai bine de doua decenii, contrastele si abuzurile sistemice atat de evidente par sa fie tolerate de toate regimurile care s-au perindat la putere. Probabil ca este una din acele trasaturi neo-mioritice care in interiorul Romaniei starneste doar vagi ridicari din umeri si resemnare, in timp ce intrebarile si le mai pun doar strainii, uluiti de spectacolul unor bogatii afisate ostentativ, intr-o tara europeana cu unul dintre cele mai mediocre venituri pe cap de locuitor. Cum se face ca exista atata "saracie" opulenta in Romania, etalata in palate cu o mare diversitate de prost gust, in masinile de lux ce nu mai tolereaza nici un pieton pe trotuar, in nuntile sardanapalice pentru care televiziunile par sa fi facut pasiuni isterice, in consumerismul de "mall", care ar face sa paleasca de invidie risipa californiana..., iar fiscul nu reuseste sa-i taxeze pe acei bogatani? E jignitor sa ni se spuna ca nu poate fi elaborat un sistem care sa-i impoziteze corespunzator pe cei cu castiguri exponentiale, chiar in cazul in care nu se dovedeste ca le-au obtinut prin frauda. Fostul sistem comunist se intrecea pe sine in ipocrizie, tolerand si incurajand inegalitati sociale strigatoare la cer. Noul liberalism nu e mai breaz, daca propune ca model de reusita in viata nerusinarea cu care imbogatitii peste noapte, in majoritatea lor niste analfabeti, calca sfidator pe onestitatea omului de rand, de care abuzeaza si parvenitul, dar si autoritatea incapabila sa-l aduca pe acel parvenit la o justa contributie fiscala. Odata cu criza mondiala prelungita, saracia a progresat si in tarile occidentale bogate. Guvernele nu raman nepasatoare, poate si fiindca se tem de explozii sociale. Un francez din 8 traieste sub limita saraciei (fixata, e drept, acolo, la 954 de euro pe luna, pentru un celibatar; dar venitul sau minim e asigurat doar la 466 de euro), iar actualul guvern a elaborat un nou sistem de "solidaritate activa", plus ca desfiinteaza, in mare graba, toate acele "nise fiscale" de care beneficiau cei mai bogati. Iar printre milionarii notorii ai planetei s-a raspandit acum moda sa implore ei sa li se puna mai multe impozite, de-ti vine sa crezi ca i-ar fi atins vreo spaima milenarista medievala si ar fi gata sa isi imparta averile cu o zi inainte de sfarsitul lumii. Nu va fi tocmai maine acel sfarsit, dar s-ar putea ca poimaine sa izbucneasca niste revolte in serie, ale saracimii planetare, care s-a saturat si de nedreptatile neoliberalismului, si de impotenta vinovata a conducatorilor.