In curtea Casei Memoriale "Maria Lataretu" din Balcesti, in seara premergatoare sarbatorii Sfintei Marii, pe 14 august, langa bustul de marmura al artistei, in jurul unui foc inalt, ce se va adauga luminii ce-o are cu prisosinta pe lumea cealalta, oltenii si-o vor reaminti pe cea care a fost "privighetoarea Gorjului". Evenimentul se inscrie in seria de actiuni organizate sub egida Anului Omagial "Maria Lataretu", de la a carei nastere se implinesc 100 de ani.
Nascuta in 7 noiembrie 1911 la Balcesti, Maria Lataretu a lasat in urma sa un tezaur muzical impresionant, dublat de amintirea unei personalitati artistice coplesitoare si a unui om de o bunatate ingereasca, adorata de public si iubita de colegii de scena. Gorjenii nu au uitat-o si se aduna sa-i reasculte doinele, pe care le canta acum copiii si tinerii interpreti, reuniti intr-un ansamblu ce-i poarta numele, "Balcestii Mariei". I-au invatat cantecele sub indrumarea doamnei Elena Popescu, castigatoarea trofeului primei editii a Festivalului "Maria Lataretu", din 1979.
Ioana Lataretu, nora Mariei Lataretu si legatara mostenirii sale artistice, un om care si-a dedicat toata viata mentinerii vii a amintirii marii noastre interprete de muzica populara, ne da mai multe amanunte despre evenimentele care marcheaza centenarul nasterii artistei: "In 10 februarie anul acesta a avut loc, la Targu Jiu, deschiderea oficiala a Anului Omagial "Maria Lataretu", cu o sesiune de cuvantari si un concert de muzica populara. Apoi, la mijloc de primavara, am participat la Chisinau, la un festival impresionant, dedicat centenarului "Maria Lataretu", desfasurat sub titlul "Te tinem minte, mai, draga Marie!", organizat de Societatea Culturala "Dor de tara", cu implicarea Ministerului Culturii. Trebuie sa va spun ca acolo, alaturi de premiile date castigatorilor, am inmanat fiecaruia si cate un numar din revista "Formula AS", cu materialul pe care l-ati publicat anul trecut despre Maria Lataretu si care a adus mare bucurie iubitorilor de cantec romanesc. Am fost foarte fericita sa vad cat o iubesc basarabenii, mai ales ca multi mi-au declarat ca, pe masa lor, la zi de sarbatoare, sunt, alaturi de paine si vin, si cantecele Mariei Lataretu. Basarabenii sunt oameni calzi, fierbinti chiar, iar cantecele ei ii rascolesc in mod dramatic.

Varful seriei de evenimente va fi pe 5 noiembrie, la Sala Radio "Mihail Jora", cand va avea loc Concertul Omagial "Maria Lataretu", la care vor veni multime de interpreti de muzica populara, spre a canta in amintirea si de dragul ei. Imediat dupa aceea, in 7 noiembrie, la Targu Jiu, va incepe Festivalul National "Maria Lataretu", care va avea anul acesta o editie omagiala.

De la precedentul nostru interviu, trebuie sa va spun ca soarta Casei Memoriale "Maria Lataretu" s-a schimbat in bine. A fost luata din grija Primariei Balcesti si data in administrarea Muzeului Judetean Gorj, care a restaurat-o, a consolidat-o si a facut din ea o adevarata podoaba.
