Drumului Vinului

Tara Vrancei

Mi-am zis intr-o zi: bine, Suceava are manastiri celebre; Sibiul are bisericile sasesti fortificate; Hunedoara, cetatile dacice. Dar Vrancea? Ce este specific aici? Care este brand-ul local? Si, ca de obicei, am descoperit ca nu exista colt de Romanie care sa nu iti ofere mai mult decat ai asteptat vreodata. Romania nu doar ca este necunoscuta, dar, cu fiecare deplasare a echipei de reporteri de la "Formula AS", avem senzatia, cu totii, ca este nesfarsita.
Dupa cateva zile de peregrinari prin Vrancea, am inteles ca e greu de spus daca exista un singur specific al locului. Pentru ca e greu sa faci o ierarhie. Ai valea Nerejului, unde satele mai pastreaza si azi traditiile ancestrale, de o frumusete si o puritate ce merita oricand sa intre in patrimoniul mondial; exista rezervatia Putna Vrancea, unde natura inca se pastreaza intacta, fiind un paradis pentru animale. Si apoi, nicaieri nu am vazut mai multe care cu boi, mergand alene pe drumurile prafuite ale Vrancei, ca in tablourile lui Grigorescu. Gasesti tesaturi lucrate manual si colorate cu plante, in buna si simpla traditie taraneasca. Si nu cred ca exista sat din Vrancea in care sa nu gasesti un anume cascaval afumat, facut in forma de... soare! Apoi sunt buciumanii, cimpoierii, mastile si cantecele bisericesti vechi. Dar dincolo de toate acestea, mai are Vrancea un specific nepretuit: vinul! Cel putin statistic, Vrancea detine cea mai mare suprafata viticola din Romania: aproximativ 170 de mii de hectare.Adevarul e ca pe orice harta te-ai uita multe din localitatile vrancene iti evoca... arome celebre: Jaristea, Odobesti, Cotesti, Panciu, vestite toate pentru vinurile lor extraordinare. Daca sunteti pasionati de oenologie, probabil ca Vrancea este cel mai bun loc unde sa va petreceti vacanta. Pana sa ajungeti la un pahar de vin bun, veti fi incantati de viile lucrate "la ac", cat vezi cu ochii. In lumina dupa-amiezii, cand soarele devine galbui si aerul mai racoros, vita de vie de pe dealurile vrancene devine, si ea, de un verde translucid. Un loc de cazare e usor de gasit. Multi dintre producatorii de vin nu doar ca si-au facut crame private, unde sunt bucurosi sa deguste un vin cu turistii, dar majoritatea au si cate o mica pensiune. La "Crama de sub Tei" de la Jaristea, la "Crama Bolovan" sau in Cotesti, la "Dyonisos", puteti merge oricand sa va bucurati de parfumul vinurilor alese, sa le aflati povestea, ba chiar sa priviti cum se face licoarea magica.

Podgoria Valaha

Ca sa stii ca esti pe maini bune, chiar la intrare in crama "Dyonisos" din Cotesti te intampina un perete intreg plin cu medalii si diplome. Toate au fost castigate cu vinul de aici, de pe "Podgoria Valaha" a cramei.Urci in sala pentru degustari si intelegi imediat premiile primite. Este construita in asa fel, incat geamurile mari iti asigura o panorama de la inaltime asupra intregii podgorii. Aproape o suta de hectare de vie, aliniata perfect, de jur imprejur. Ion Fagaras se ocupa de aceasta podgorie de cativa ani. Priveste alaturi de mine si vorbeste cu modestie: "Importanta este curatenia. Si in podgorie, si acolo unde se face vinul efectiv. Daca nu ai farmacie, nu ai cum sa faci un vin bun. Aproape tot ce vedeti aici sunt soiuri romanesti. Le-am ales pentru ca ele pastreaza specificul zonei si pentru ca zona, la randul ei, le da o identitate aparte. "Feteasca neagra" are o personalitate foarte puternica. "Feteasca regala" are o aroma extraordinara. Cei care beau ocazional au inceput sa stie ce inseamna un an pentru vin, cauta aroma, profunzimea. Romanii au inceput sa fie mai nuantati in gusturi: cauta un anumit an de productie sau un anumit parfum".
Desi multi s-au grabit sa scoata via veche si sa puna soiuri noi, la moda fiind cele frantuzesti, "Podgoria Valaha" a preferat sa mearga pe soiurile romanesti. In primul rand, pentru ca e greu sa-i egalezi pe francezi in soiurile pe care ei le cunosc de sute de ani. Pe de alta parte, pentru ca nici ei nu ne pot egala in soiurile noastre. "E important sa avem tipicitate", imi spune Fagaras, "soiurile romanesti le cunoastem, le stim si neajunsurile, si calitatile". Un bun exemplu este "Sarba". Denumirea vinului si a vitei vine de la numele unui deal din Vrancea, pe care a fost descoperit. Este un strugure alb, ce da un vin asemanator cu Muscat Ottonelul, dar aroma lui este puternica si inconfundabila. Ca la orice vin, marea dibacie este sa gasesti echilibrul intre aciditate, cantitatea de sulf si gust. Si daca ai gasit formula magica, nu-ti ramane decat sa pui vinul in butoaie. Ca orice crama ce se respecta, "Dyonisos" are si unde. Crama este impecabila. Culoare lungi, de caramida, racoroase si boltite. In intunecimea lor stau celebrele butoaie uriase, in care ai putea si locui. De-a lungul zidurilor sunt sticlele prafuite, puse sa se odihneasca la orizontala. Intr-un colt sunt cateva sticle de "Traminer roz", slabiciunea domnului Fagaras: "O sa punem 10-12 hectare de Traminer roz, chiar daca nu e un soi romanesc. E adus din Germania si este, dupa parerea mea, unul dintre cele mai bune. Culoarea vinului este alba, usor spre roz, iar gustul este divin!".

Zaibarelu' e de baza

In afara de marii producatori cu crame dichisite, in Vrancea poti degusta un vin bun si la taranii din zona, amatori de taclale si bucurosi de oaspeti. Ei pot spune adevarata poveste a vinului din dealurile Vrancioaiei.
"Ba da, ba da... Ce tot ii dai cu "Ba da"... Tu esti venetic aci. Ai stat tu in vie, sa o pui si s-o faci vin? Lasa-l pe nea Anghelache sa spuie, ca el stie", il repede nea Ion pe unul dintre consatenii de la masa. Si nea Anghelache, bucuros ca i s-a facut dreptate si i se da cuvantul, incepe sa explice "care-i treaba cu jinu ista".
"Dupa ce pui via, astepti 3-4 ani sa intre pe rod. O tai, o legi, o cercuiesti pe sarme. Stropeste-o! Aici e intrebarea! De cate ori o stropesti? Ca daca intra mana in ea, n-ai facut nimica. Io iti zic: din 7 in 7 zile tre' stropita. Si tot asa, pana toamna. Ori cu tractoru', ori cu pompa. Plus ca tre' s-o prasesti de doua ori. Pai, pana toamna, cam stai numa' in ea. Multe munci is, si toamna se rade di tine. Si daca mai vine si o piatra, nu mai alegi nimic. Mai vine si o ploaie acida... Si ti-o da cand e aproape gata, cand o vezi aburita si te bucuri, deja te gandesti cum dai cep la butoaie. Noi nu avem loturi mari. Facem vin mai mult pentru noi, de-o pomana, de-un musafir. Aici nu iti cumpara nimeni. Ca vin samsarii si te ia in ras cu pretu'. Nici nu mai cumpara la kilogram. Cam 7-8 sute randu' azi iti da, rar iei un milion. Da' oamenii dau, ca sa isi ia lemne, sa iasa din iarna".
Discutia continua cu zonele unde a cazut piatra, "la Panciu e mai rau", "la Odobesti nu se stie", concluzia fiind ca Jaristea sta cel mai bine. Ceea ce se poate servi in toiul discutiilor cu taranii nu se gaseste la marile crame: vinul facut din vita de vie hibrid, adica soiuri ce nu sunt recunoscute de Uniunea Europeana, pentru ca nu sunt soiuri "nobile".In schimb, pentru ca sunt cele mai rezistente, dau numai struguri bio, ce nu necesita stropire. Cel putin nea Anghelache e gata sa concureze cu orisicine: "Dom'le, poa' sa vina si frantujii si congolezii. Ia sa vina sa le dau eu vin, din ceaslaua mea. Sau din nohan. Sa bea si doi litri si sa vorbim a doua zi, ca nu te doare capu' si esti cel mai fericit pa lume".
Pe langa aceste soiuri, in zona Odobesti-Jaristea inca se mai gasesc vitele "interzise de UE": Castelu, Tirazu, Zaibaru, Fraga, Aligoteul sau Sarba, "de talie cocheta". Toate dau vinuri "grase", de tara. Pe langa soiurile domnesti, taranii spera ca aceste soiuri "traditionale" sa le aduca musafiri si degustatori. "Poate nu e cel mai rafenat vin la gust, dar te face fericit si daca te-a lasat nevasta pentru altu'" concluzioneaza nea Anghelache si coboara in beci, sa mai aduca o carafa aburita de nohan.
In Vrancea, inca mai poti vedea cum se face vinul la teasc si cum copiii sunt chemati sa joace pe struguri. Daca nu aveti timp sa stati sa vedeti si sa discutati pe indelete, va puteti opri la orice poarta, sa cereti un pahar cu vin de casa. Cu siguranta nu veti fi refuzati. Si poate ca asta este, de fapt, cel mai bun brand al locului.

Fotografiile autorului