La patru ani de la publicarea volumului "In tara Miticilor. De sapte ori Caragiale", Ioana Parvulescu duce mai departe o idee de acolo, si anume ca "Tara Miticilor nu e Romania contemporana lui Caragiale. E Romania din gazetele contemporane lui Caragiale". La originea noii carti sta o conferinta din ciclurile duminicale ale Teatrului National, tinuta cu trei luni in urma la sala Atelier, plina de caragiofili care au discutat apoi originala expunere, insotita de argumente ilustrative proiectate pe un ecran. Intr-un timp record, la insistentele lui Gabriel Liiceanu si Vlad Zografi, Ioana Parvulescu a dat acelui eveniment trecator forma unui volum superb, in care textul eseului e imbinat intr-un puzzle cu decupaje din gazetele romanesti aparute intre 1873-1911, precum si caricaturi de presa si fotografii. Avand format de album, hartie speciala, o conceptie grafica si o executie tehnica exceptionale, cartea a fost una din "reginele frumusetii" de la recentul Bookfest. "Lumea ca ziar" - spune autoarea in preambul - "se sprijina pe doua intrebari care ma preocupa de multa vreme, una despre rezistenta operei comice a lui I. L. Caragiale, cealalta despre viata lui. Prima tine de curiozitatea cercetatorului literar, cea de a doua de curiozitatea mea omeneasca, de dorinta de a sti adevarul si, poate, de nevoia romancierului de a trai mai multe vieti deodata". Combinatia de cercetare riguroasa si traire empatica, proprie tuturor cartilor Ioanei Parvulescu, face din Presa si Caragiale eroii unei istorii total detasate de cliseele didactice perpetuate de atata vreme. Ipoteza de la care pleaca Ioana Parvulescu si pe care o demonstreaza apoi cu documentele alaturi este ca ceea ce numim "lumea lui Caragiale" nu e o oglinda a realitatii in care a trait, ci acea realitate deformata de gazetele epocii, gazete deformate inca o data, artistic, de scriitor: "imediatul e ajustat ziaristic de confratii gazetari, iar ziaristica e aranjata estetic de Caragiale". Deci o lume dublu prelucrata, avand ca arta poetica ziarul - element de mare importanta in epoca, singurul care facea legatura intre oameni si forma "opinia publica". Ni se dezvaluie astfel ca, de exemplu, la 1899, "Universul" lui Luigi Cazzavilan se vindea in 97.000 de exemplare, la o populatie a Bucurestiului de 300.000 de locuitori (unul din trei cumpara gazeta!), iar la 1908 apareau in tara 657 de ziare si reviste. Romanii alfabetizati din toate straturile sociale devenisera dependenti de presa ca de un drog. Asa ca nu e de mirare - cum s-a observat mai de mult si repetat - ca in toate marile comedii caragialiene exista cate un ziar in miezul intrigii: "Vocea patriotului nationale" in "O noapte furtunoasa", "Racnetul Carpatilor" in "O scrisoare pierduta", "Aurora democratica" in "Conu' Leonida"... Dupa cum si in schite apar adesea gazete si gazetari (intre acestia din urma, nemuritorul Caracudi din "Reportaj", care isi inventa stirile-bomba "in Cismegiu", sau cronicarul monden Edgar Bostandaki din "High-life" - prototipuri perpetuate pana azi in pestrita noastra presa, ca sa nu mai vorbim de televiziuni si internet). In cautarea spiritului caragialesc, Ioana Parvulescu urmareste doua cai: presa in prim plan si umbra ei in opera; Caragiale in prim plan si presa ca o umbra ce il insoteste. Ea ne arata concret, in text si ilustratii, ca nimic din ceea ce ne-am obisnuit sa consideram caragialean nu lipseste din gazetele epocii: teme, limbaj, nume, stupiditati, exageratiuni, greseli de tipar caraghioase, transformarea banalului in senzational etc. Curajul artistic al lui Caragiale - ni se releva - consta in faptul ca, spre deosebire de alti scriitori care se doreau originali, include in literatura, largind limitele esteticului, banalul presei efemere care, prin harul lui, devine tot mai savuros, ca vinul prin invechire. Conventiile vietii academice de care e legata de doua decenii o fac pe Ioana Parvulescu sa completeze impecabila demonstratie cu anexe pe cat de instructive, pe atat de savuroase, alcatuite in principal din poze de citit. Recomand aceasta carte in primul rand profesorilor de romana, liceenilor si studentilor la Litere, ca un model de a privi altfel spre clasici. Dar si dvs., tuturor, pentru delectare.
Selectia "Formula AS"
Ioana Parvulescu, "Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale", cu 248 de reproduceri inedite, Editura "Humanitas" (tel. 021/311.23.30), 176 pag.
La patru ani de la publicarea volumului "In tara Miticilor. De sapte ori Caragiale", Ioana Parvulescu duce mai departe o idee de acolo, si anume ca "Tara Miticilor nu e Romania contemporana lui Caragiale. E Romania din gazetele contemporane lui Caragiale". La originea noii carti sta o conferinta din ciclurile duminicale ale Teatrului National, tinuta cu trei luni in urma la sala Atelier, plina de caragiofili care au discutat apoi originala expunere, insotita de argumente ilustrative proiectate pe un ecran. Intr-un timp record, la insistentele lui Gabriel Liiceanu si Vlad Zografi, Ioana Parvulescu a dat acelui eveniment trecator forma unui volum superb, in care textul eseului e imbinat intr-un puzzle cu decupaje din gazetele romanesti aparute intre 1873-1911, precum si caricaturi de presa si fotografii. Avand format de album, hartie speciala, o conceptie grafica si o executie tehnica exceptionale, cartea a fost una din "reginele frumusetii" de la recentul Bookfest. "Lumea ca ziar" - spune autoarea in preambul - "se sprijina pe doua intrebari care ma preocupa de multa vreme, una despre rezistenta operei comice a lui I. L. Caragiale, cealalta despre viata lui. Prima tine de curiozitatea cercetatorului literar, cea de a doua de curiozitatea mea omeneasca, de dorinta de a sti adevarul si, poate, de nevoia romancierului de a trai mai multe vieti deodata". Combinatia de cercetare riguroasa si traire empatica, proprie tuturor cartilor Ioanei Parvulescu, face din Presa si Caragiale eroii unei istorii total detasate de cliseele didactice perpetuate de atata vreme. Ipoteza de la care pleaca Ioana Parvulescu si pe care o demonstreaza apoi cu documentele alaturi este ca ceea ce numim "lumea lui Caragiale" nu e o oglinda a realitatii in care a trait, ci acea realitate deformata de gazetele epocii, gazete deformate inca o data, artistic, de scriitor: "imediatul e ajustat ziaristic de confratii gazetari, iar ziaristica e aranjata estetic de Caragiale". Deci o lume dublu prelucrata, avand ca arta poetica ziarul - element de mare importanta in epoca, singurul care facea legatura intre oameni si forma "opinia publica". Ni se dezvaluie astfel ca, de exemplu, la 1899, "Universul" lui Luigi Cazzavilan se vindea in 97.000 de exemplare, la o populatie a Bucurestiului de 300.000 de locuitori (unul din trei cumpara gazeta!), iar la 1908 apareau in tara 657 de ziare si reviste. Romanii alfabetizati din toate straturile sociale devenisera dependenti de presa ca de un drog. Asa ca nu e de mirare - cum s-a observat mai de mult si repetat - ca in toate marile comedii caragialiene exista cate un ziar in miezul intrigii: "Vocea patriotului nationale" in "O noapte furtunoasa", "Racnetul Carpatilor" in "O scrisoare pierduta", "Aurora democratica" in "Conu' Leonida"... Dupa cum si in schite apar adesea gazete si gazetari (intre acestia din urma, nemuritorul Caracudi din "Reportaj", care isi inventa stirile-bomba "in Cismegiu", sau cronicarul monden Edgar Bostandaki din "High-life" - prototipuri perpetuate pana azi in pestrita noastra presa, ca sa nu mai vorbim de televiziuni si internet). In cautarea spiritului caragialesc, Ioana Parvulescu urmareste doua cai: presa in prim plan si umbra ei in opera; Caragiale in prim plan si presa ca o umbra ce il insoteste. Ea ne arata concret, in text si ilustratii, ca nimic din ceea ce ne-am obisnuit sa consideram caragialean nu lipseste din gazetele epocii: teme, limbaj, nume, stupiditati, exageratiuni, greseli de tipar caraghioase, transformarea banalului in senzational etc. Curajul artistic al lui Caragiale - ni se releva - consta in faptul ca, spre deosebire de alti scriitori care se doreau originali, include in literatura, largind limitele esteticului, banalul presei efemere care, prin harul lui, devine tot mai savuros, ca vinul prin invechire. Conventiile vietii academice de care e legata de doua decenii o fac pe Ioana Parvulescu sa completeze impecabila demonstratie cu anexe pe cat de instructive, pe atat de savuroase, alcatuite in principal din poze de citit. Recomand aceasta carte in primul rand profesorilor de romana, liceenilor si studentilor la Litere, ca un model de a privi altfel spre clasici. Dar si dvs., tuturor, pentru delectare.
La patru ani de la publicarea volumului "In tara Miticilor. De sapte ori Caragiale", Ioana Parvulescu duce mai departe o idee de acolo, si anume ca "Tara Miticilor nu e Romania contemporana lui Caragiale. E Romania din gazetele contemporane lui Caragiale". La originea noii carti sta o conferinta din ciclurile duminicale ale Teatrului National, tinuta cu trei luni in urma la sala Atelier, plina de caragiofili care au discutat apoi originala expunere, insotita de argumente ilustrative proiectate pe un ecran. Intr-un timp record, la insistentele lui Gabriel Liiceanu si Vlad Zografi, Ioana Parvulescu a dat acelui eveniment trecator forma unui volum superb, in care textul eseului e imbinat intr-un puzzle cu decupaje din gazetele romanesti aparute intre 1873-1911, precum si caricaturi de presa si fotografii. Avand format de album, hartie speciala, o conceptie grafica si o executie tehnica exceptionale, cartea a fost una din "reginele frumusetii" de la recentul Bookfest. "Lumea ca ziar" - spune autoarea in preambul - "se sprijina pe doua intrebari care ma preocupa de multa vreme, una despre rezistenta operei comice a lui I. L. Caragiale, cealalta despre viata lui. Prima tine de curiozitatea cercetatorului literar, cea de a doua de curiozitatea mea omeneasca, de dorinta de a sti adevarul si, poate, de nevoia romancierului de a trai mai multe vieti deodata". Combinatia de cercetare riguroasa si traire empatica, proprie tuturor cartilor Ioanei Parvulescu, face din Presa si Caragiale eroii unei istorii total detasate de cliseele didactice perpetuate de atata vreme. Ipoteza de la care pleaca Ioana Parvulescu si pe care o demonstreaza apoi cu documentele alaturi este ca ceea ce numim "lumea lui Caragiale" nu e o oglinda a realitatii in care a trait, ci acea realitate deformata de gazetele epocii, gazete deformate inca o data, artistic, de scriitor: "imediatul e ajustat ziaristic de confratii gazetari, iar ziaristica e aranjata estetic de Caragiale". Deci o lume dublu prelucrata, avand ca arta poetica ziarul - element de mare importanta in epoca, singurul care facea legatura intre oameni si forma "opinia publica". Ni se dezvaluie astfel ca, de exemplu, la 1899, "Universul" lui Luigi Cazzavilan se vindea in 97.000 de exemplare, la o populatie a Bucurestiului de 300.000 de locuitori (unul din trei cumpara gazeta!), iar la 1908 apareau in tara 657 de ziare si reviste. Romanii alfabetizati din toate straturile sociale devenisera dependenti de presa ca de un drog. Asa ca nu e de mirare - cum s-a observat mai de mult si repetat - ca in toate marile comedii caragialiene exista cate un ziar in miezul intrigii: "Vocea patriotului nationale" in "O noapte furtunoasa", "Racnetul Carpatilor" in "O scrisoare pierduta", "Aurora democratica" in "Conu' Leonida"... Dupa cum si in schite apar adesea gazete si gazetari (intre acestia din urma, nemuritorul Caracudi din "Reportaj", care isi inventa stirile-bomba "in Cismegiu", sau cronicarul monden Edgar Bostandaki din "High-life" - prototipuri perpetuate pana azi in pestrita noastra presa, ca sa nu mai vorbim de televiziuni si internet). In cautarea spiritului caragialesc, Ioana Parvulescu urmareste doua cai: presa in prim plan si umbra ei in opera; Caragiale in prim plan si presa ca o umbra ce il insoteste. Ea ne arata concret, in text si ilustratii, ca nimic din ceea ce ne-am obisnuit sa consideram caragialean nu lipseste din gazetele epocii: teme, limbaj, nume, stupiditati, exageratiuni, greseli de tipar caraghioase, transformarea banalului in senzational etc. Curajul artistic al lui Caragiale - ni se releva - consta in faptul ca, spre deosebire de alti scriitori care se doreau originali, include in literatura, largind limitele esteticului, banalul presei efemere care, prin harul lui, devine tot mai savuros, ca vinul prin invechire. Conventiile vietii academice de care e legata de doua decenii o fac pe Ioana Parvulescu sa completeze impecabila demonstratie cu anexe pe cat de instructive, pe atat de savuroase, alcatuite in principal din poze de citit. Recomand aceasta carte in primul rand profesorilor de romana, liceenilor si studentilor la Litere, ca un model de a privi altfel spre clasici. Dar si dvs., tuturor, pentru delectare.
Alte articole din acest numar
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
