Tone de bucurie
Stateau asezati in cerc, sufland din toti bojocii in trompetele lor aurii, printre care se invarteau in aer scantei din focul cel mare, de tabara. Asta, chiar pe terasa Teatrului National! Iar intre ei, un batranel uscat si pirpiriu, in costum negru, cu adidasi albi, fara sireturi, bataia energic din picioare, sufla cu trompeta spre stele si, cu vocea ragusita, canta tot soiul de melodii nemaiauzite. "Haida, hat, hat, hat, s-am boala la paru' cret/ Paru' cret facut inele, pe pofta inimii mele".
Asa l-am vazut pentru prima oara, in urma cu 10 ani, pe Nea Marin Schiopu si a sa Mambo Siria, fanfara descoperita de Mircea Dinescu la Darvari, printre sesurile frematatoare ale Campiei Dunarii. Mambo Siria si-a continuat ascensiunea, de la o fanfara fara nume ce canta pe la petreceri, nunti si inmormantari in zona Calafatului, la o trupa invitata prin toata tara, la festivaluri de film si de muzica, la concerte, la evenimente cu staif. Rezultatul s-a masurat in tone de bucurie: cantecele vechi si sprintare, mai deocheate uneori, au adus peste tot un suflu tonic, proaspat, si au imprastiat in jur multa buna dispozitie si zambete.
"Ma cunoaste toata omenirea"
"Pai sa vedeti, ca la noi in comuna, moldovenii au adus muzica de fanfara, cand au venit atunci, pe foametea aia mare."
Se innoptase de-a binelea pe malul Dunarii, luminile de pe mal se prelungeau in fluviu, greierii isi faceau de cap, iar muzicantii asteptau retrasi la o masa sa inceapa cantarea. Batranul de 75 de ani mai radea un paharel cu tuica si-si stergea gura cu degetele rasfirate, date peste cap, un gest devenit faimos pentru fanii fanfarei Mambo Siria, la fel ca si "jocul" sau scenic. Unii zic ca parca se da cu schiurile. El se lasa tachinat, pentru ca simte foarte clar ca toata lumea il indrageste ca pe un copil rasfatat.
"Si cand a fost asta, Nea Marine?."
"In patru-zaci-si sapte, cand moldovenii au plecat care-ncotro prin tara, de foame. Vindeau cearceafuri, oale, cratiti, ce mai aveau de prin case, venisera cu instrumentele dupa ei, cantau la om la poarta, pe-o imbucatura de mamaliga. La noi, nici nu se pomenise de instrumente de-astea, de la ei au invatat batranii. Unii au ramas, s-au insurat, altii si-au vandut instrumentele si au plecat mai departe. Inainte sa apara moldovenii, se canta cu fluiere si-o vioara la claca, si la zaluse, se adunau fete, baieti, jucau hore pana pe la unu noaptea, dupa aia pleca fistecare acasa. Mai veneau de cantau niste tigani dintr-o comuna, da' ce sa-nveti de la aia, dom'le, ca si aia erau straini de viata, unu' batea la cobza, altu' la vioara, da' pe limba lor, ce sa-ntelegi?"
Pe cand era copil, Nea Marin a rescris regulile muzicilor taranesti: nu a invatat sa cante de la parinti, bunici, ci tatal sau a invatat de la el.
"Nu aveam pe nimeni in familie care sa cante. Luasem de la unu' tobita, si bateam si io acasa, dupa ureche. Mai erau unii batrani in sat care stiau muzica, am mai invatat de la ei. Cantam io la toba mica, da' aveam filigoarna acasa, eram cu ochii pe ei, si cum ma-ntorceam, suflam in ea, cum ii vedeam p'aia. Era un tigan care canta cu filogornu', cu trompeta adica, futu-i mama ma-sii, vai de capu' meu cum canta ala, Gratica, gras si brunet. Mai era unu' Baicu, plutonier major, ala ne mai arata noua. N-aveau filigoarne d-astea, aveau d-alea cu colac, B major. Erau si doi trombonisti, buuuuni dom'le, unu' nu mai canta, ca n-are dantura. Altu', Gica Rabontu, are optzeci si ceva de ani, de la el am invatat io, si dupa treij' de ani, tot de la el a invatat si Sorin, baiatul asta tanar din fanfara noastra.
Din cand in cand, nea Marin isi trece mana peste genunchi si priveste cerul cu luare aminte:
Daca-l intrebi pe Nea Marin ce-i cu cantecele astea ciudate, o sa-ti zica: "Io le compun, dom'le, in doua ore-s gata. Ce crezi ca io ma corconesc atata la un cantec?". Dar baietii din fanfara stiu prea bine, si cateodata recunoaste si batranul, ca sunt cantece vechi, pe care le-a auzit in copilarie la nunti, la balciuri si carciumi, si le-a mai schimbat pe ici, pe colo. Cu mult mai tineri, colegii sai de fanfara il venereaza pe Nea Marin, ii fac toate mofturile si au tolba plina cu nazbatii ale batranului. Cum a cantat in tren, printre calatori, spre Sighetul Marmatiei, cum statea imbracat, cu palaria pe cap, pe malul marii, la 2 Mai, si striga la ei sa iasa imediat din apa ca-i mananca rechinii, el stie, ca a facut armata la Constanta, cum s-au inseninat minerii posomorati ce urmau sa intre in schimbul doi si au aruncat in sus cu castile, la Petrosani, cand i-au auzit cantand, ce echipa haioasa forma Nea Marin si Nea Miu ...
Singur, singurel
L-am intalnit odata pe Nea Marin la un festival in Maramures, la 600 de kilometri de Darvari, si l-am intrebat daca-i e dor de casa, de campie. "Dom'le, stii ce, cand merg undeva si ma simt bine, e frumos, ma place omenirea, n-as mai pleca dom'le d-acolo".
Daca-l vedeti vreodata pe Nea Marin putin trist, tacut, la lasarea intunericului, dupa ce a coborat de pe scena, sa stiti ca asta-i marele lui of, care-i nu-i da pace.
"Cum e, Nea Marine, e bine?"
"E, na, e bine! Nu-i bine, ca acu' ma duc acasa si tot singur sunt, de cand mi-a murit sotia, acu' 9 ani."
Au fost casatoriti 35 de ani, dupa ce parintii ei nu prea l-au vrut, ca era mai saracut.
"Cum o chema?"
"Ioaaana", mi-a spus batranul, prelungind cu tandrete literele.
"Era blonda si rotunda asa, la fata, am avut sotie cuminte si prezentabila in omenire. Ne stiam de mici, ca doar cantam pe la ea prin sat, la Obarsia de camp, la 5 kilometri de Darvari. Uite asa-mi tupaie inima cand ma gandesc la ea. De multe ori imi zic: "Ia-ma, Doamne, si pe mine acolo, la ce sa mai stau p-aici?". Da, asta e problema, si pot sa spun ca pe unde m-as duce si orice as face, cu cine m-as intalni si cu cine as vorbi, nu e cum vorbesti cu omu' tau de acasa, cu sotia. E alta treaba. Dupa ce pleci de langa el, dai mana, eu cu el, el cu mine, sa traiesti, sa traiesti, pleaca el, plec si eu acasa, da' poate dupa aia, el ma-njura-n gandul lui. Eu nu pot sa fac asta. Daca am spus: "Sa traiesti si numa' bine", asa gandesc si mi-am continuat drumu' inainte".
"Nu era geloasa sotia cand plecati mereu de acasa, pe la nunti, la petreceri?"
"Noooo, ma astepta acasa si ma-ntreba "A fost bine, Marine? Da? Stiam eu ca tu te descurci". Pai, io, cand ma duceam la cantare, n-aveam io treaba cu femeile, eu plecam de acasa ca sa castig o imbucatura, un ban. Ca nu stiai cu cine stai de vorba. Ele radeau, ha ha, hi hi, io nu le bagam in seama, pe baza ca ma vede barbata-sau, or vine sa ma atace. Mai bine-mi vedeam de treaba. Uite asa am indurat 63 de ani, de cand cant. Acu' pot sa-mi aprind o tigara?"
L-am intrebat pe batran ce face atunci cand ii e mai dor, cand e mai suparat.
"Pai, ca sa spun cinstit, ma-nchin si ma rog la Iisus Hristos, la Dumnezeu, la Maica Domnului, ca aici e puterea noastra. Cum ma trezesc dimineata, ma-nchin, mananc un pic, beau cafeaua, jumate cafea, jumate tuica, o amestec bine si-o dau peste cap, si a inceput ziua. La pranz, nu ma asez la masa pana nu ma-nchin. Si seara, cum termin cu televizoarele, ca am cinci televizoare acasa, sting lumina si ma-nchin, sa ne ajute pe toti, si pe dusmanii mei, si pe toate goangele de pe Pamant, si pe cel mai distrus om, sa-L ajute si pe el. Asa sunt io, nu exista sa treaca cineva pe la mine si sa plece fara sa-i fac cinste. Ca asa e pe Pamant, il cinstesti p-ala, te cinsteste si A de sus, nu-l cinstesti, se supara si intoarce si Ea spatele la tine."
Un simplu vagabond
A venit si momentul concertului. Cum de-a urcat pe scena mica, din lemn, batranul a inceput sa se strambe-n toate felurile, sa sufle in trompeta, sa zbantuie din picioare, sa strige si sa cante.
Fata lui Nea Marin s-a inseninat deodata. Si-a adus aminte. Mandru de el, si-a rotit trompeta in aer si-a pornit nebunia asta de melodie pe care-o canta de patruzeci de ani, fara sa inteleaga nimeni nimic. "Pe tata-m omorat, pe mama-m omorat,/ Iar sora ca o floare, in mare-am aruncat,/ Si sunt un siiimplu vagabond!"
Fotografiile autorului
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
