Miracolul luminii de la Sfantul Mormant

Cand vorbesc despre locurile sfinte in care a trait si a patimit Hristos, eu spun mereu ca, desi exista atatea alte asezari minunate pe lume, orase stralucitoare, care merita sa fie vazute si admirate, in ce ma priveste, m-as intoarce oricand la Nazaret, Betleem si Ierusalim, unde calci la fiecare pas pe istorie si traiesti aievea, cu intreaga faptura, realitatea patriei lui Hristos. Lecturile, oricat de dense si de bogate, nu pot suplini contactul direct cu aceste locuri magnifice si cu povestile lor, cu atmosfera lor, plina de iradiere si de mister.

De la Nazaret, la Betleem si Ierusalim

Emotia calatoriei in Tara Sfanta incepe cu Nazaretul, locul unde, pe inverzitele coline ale Galileii inferioare, ingerul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu sa-i spuna fecioarei din casa lui David, logodita cu Iosif: "Nu te teme, Marie, caci ai aflat har de la Dumnezeu, si vei lua in pantece, si vei naste fiu si il vei chema cu numele de Iisus". Este orasul in care, in anii nostri, musulmanii au inceput sa ridice o moschee, chiar in fata Bisericii Bunei Vestiri. Numai vizita din anul 2000 a Papei Ioan Paul al II-lea si protestele sale energice au putut bloca aceasta netrebnicie. Al doilea reper fundamental este Betleemul, care, in ebraica, inseamna "casa painii", iar in araba "casa carnii". Este cetatea in care Mariei i-a venit sorocul si L-a nascut pe Iisus, "L-a nascut , L-a infasat si L-a culcat in iesle, caci nu mai era loc de gazduire pentru ei".
Astazi, la Betleem, se inalta semeata Bazilica Sfintei Nasteri, ce adaposteste Grota Sfintei Nasteri, cu Altarul Nasterii. Al treilea reper - si cel mai important al acestui periplu - este Ierusalimul, un oras legat de cele mai mari momente din viata lui Iisus Hristos, o cetate imensa, in care coexista trei religii - crestina, mozaica si musulmana - si care, nu o data, a platit un tribut urias, din cauza disputelor de natura religioasa. In ciuda invaziilor ori a jafurilor repetate, asezarea de pe Muntii Iudeii a ramas in constiinta localnicilor drept "orasul pacii", pentru evrei, sau "orasul sfant", pentru arabi. Pentru mine, Ierusalimul este, inainte de toate, orasul "epopeii istorice a lui Hristos", locul unde El a patimit crunt, a fost rastignit si apoi a inviat.

Drumul Crucii

In Sambata Mare, procesiunea ce porneste de la Patriarhia din Ierusalim si merge la Mormantul Sfant, pentru momentul miraculos al Luminii Invierii, parcurge Drumul Crucii, despre care nu se va scrie niciodata indeajuns, pentru ca fiecare crestin care ajunge acolo traieste altfel emotia uriasa a martiriului lui Hristos, biciuit si batjocorit, pe Golgota. Sa pasesti pe urmele Domnului, chiar si la 2000 de ani de atunci, sa simti sub talpi acelasi pamant, inseamna o solicitare morala si sentimentala din care iesi marcat pentru totdeauna.
Judecat in cetatea Anatonia si condamnat la rastignire de Pilat din Pont, al 5-lea guvernator roman al Iudeii (intre anii 26-36), pedeapsa data lui Hristos a fost cea mai dura, la vremea aceea, intrucat doar marii criminali au murit ca Iisus. Obligat sa poarte o cruce care-l frangea si il seca de puteri, Hristos a parcurs un traseu de circa doi km, pana la locul rastignirii. Cortegiul a intrat in orasul vechi prin Poarta Leilor, mergand pe o strada intrata apoi in istorie, cu numele de Via Dolorosa ori Calea Suferintei. Este considerata una dintre cele mai faimoase strazi de pe glob si cea mai sacra din lumea crestina. Pe Via Dolorosa, Iisus a trebuit sa se opreasca in 14 randuri, toate fiind marcate azi prin bisericute ori capele. Dintre aceste opriri, 9 sunt pe traseu, iar 5, in complexul Bisericii Sfantului Mormant.
Prima oprire este in cetatea Anatonia, locul in care Iisus a fost judecat si condamnat de Pilat, care a ordonat si flagelarea Lui. Soldatii romani L-au schingiuit, I-au pus o coroana de spini, L-au scuipat si batjocorit. Mai e numita si "Ecce homo", marcand momentul in care Pilat L-a aratat multimii, rostind aceste cuvinte. Azi, acolo, a fost inaltata o scoala musulmana.
Urmeaza oprirea nr. 2, cea in care Iisus a fost biciuit de soldatii romani. Astazi, doua biserici franciscane marcheaza momentul.
Oprirea nr. 3 s-a petrecut la intersectia strazii Via Dolorosa cu cea a Vaii, fiind determinata de prima cadere a lui Iisus, coplesit de povara crucii. De aici, convoiul a luat-o la stanga, spre sud. Episodul nu este mentionat in Noul Testament.
Oprirea nr. 4 este cea in care Hristos si-a intalnit Mama. Vazandu-si fiul prabusit sub cruce, cu fata sangeranda din cauza spinilor, Maria a lesinat. Momentului ii este consacrat un relief in piatra, peste arcada unei mici capele aflate la intrarea complexului Patriarhiei Armene.
Oprirea nr. 5 are loc la intersectia strazii Vaii, cu Via Dolorosa, cand Iisus e sfarsit de puteri, iar soldatii romani il pun pe Simion din Cirene sa-L ajute. Hristos se sprijina de un perete, unde exista o nisa. Azi, acolo este o capela franciscana.
Oprirea nr. 6 are loc la jumatatea distantei dintre strada Vaii si Khan A-Zeit, unde drumul incepe sa urce, iar efortul lui Iisus e si mai chinuitor, fata siroindu-i de sange si de sudoare. Din multime se desprinde o femeie, care Ii sterge chipul. O cheama Veronica si portretul Mantuitorului ramane imprimat pe naframa ei. Acum, pe acel loc se afla o biserica greco-catolica si o manastire.
Oprirea nr. 7 este determinata de a doua cadere a lui Hristos. Acolo se afla "Poarta de judecata", ce dadea spre iesirea in afara orasului, intrucat Dealul Golgotei era in exteriorul zidului de aparare a orasului. Pe poarta se afisau sentintele celor condamnati la moarte, cum a fost si cazul lui Iisus. Aici se afla Biserica Sfantului Mormant.
Oprirea nr. 8 este marcata pe o piatra insemnata cu o cruce latina si cu inscriptia in limba greaca: "Iisus Hristos invinge".
Oprirea nr. 9 e provocata de a treia cadere a lui Hristos, in locul in care se revine inspre piata, chiar pe treptele ce urca spre vest.
Oprirea nr. 10 se face intr-un punct unde, la capatul treptelor Golgotei, Iisus e dezbracat si I se impart hainele. O capela, singura aflata in afara Bisericii Sfantului Mormant, marcheaza momentul.
Oprirea nr. 11 e la cativa pasi de cea precedenta, dar pe partea dreapta a Golgotei, unde Iisus a fost batut in cuie pe cruce.
Oprirea nr. 12 reprezinta locul in care Hristos a murit, dupa rastignirea Sa. De fiecare parte a altarului Bisericii zidite aici ulterior se afla cate o lespede de marmura neagra, ce arata locul crucilor hotilor rastigniti odata cu Hristos. Azi, pelerinii stau la coada pentru a atinge roca originara din Golgota, care, asa cum spune Noul Testament, s-a fisurat odata cu seismul ce a avut loc in momentul mortii lui Hristos ("De la ceasul al 6-lea, pana la ceasul al 9-lea s-a facut intuneric peste toata tara. Iisus a strigat iarasi, cu glas tare, si Si-a dat duhul. Si indata, perdeaua dinauntrul Templului s-a rupt in doua, de sus pana jos, pamantul s-a cutremurat, stancile s-au despicat", spune evanghelistul Matei) .
Oprirea nr. 13 este momentul coborarii lui Hristos de pe cruce, cand Maria, maica indurerata, a primit in brate trupul neinsufletit al Fiului ei.
Oprirea nr. 14 este in locul unde Iisus a fost inhumat in parcela mortilor, apartinand lui Iosif din Arimateea.
Cum se stie, mormantul este gol, intrucat Hristos a inviat dupa trei zile de la rastignire. Distrus de un incendiu, in 1808, edificiul a fost refacut doi ani mai tarziu, de grecii ortodocsi, cu ajutorul tarului rus. In pronaos se afla o bucata din piatra ce a fost rostogolita, inchizand intrarea la pestera mormantului initial. In partea laterala a capelei, sunt doua orificii rotunde, ce folosesc la scoaterea flacarii sfinte din mormant si a raspandirii luminii in Sambata Mare. O usa da spre mormantul propriu-zis. Acolo exista 43 de candele ce ard zi si noapte: 13 ale latinilor; 13 ale grecilor; 13 ale armenilor si 4 ale coptilor. Mormantul e acoperit cu marmura, pe care sunt trei gravuri ce simbolizeaza Invierea lui Iisus.

Miracolul luminii sfinte

Unul dintre cele mai tulburatoare momente ce insotesc Invierea lui Hristos este, de departe, cel in care, in Sambata Mare, se aprinde lumina sfanta. Marturii convergente, citate intr-o revista de specialitate, spun ca, in anul 1326, turcii, care stapaneau si pe aceste meleaguri, au cerut 9.000 de taleri de aur crestinilor ce voiau sa serbeze Pastele la Ierusalim. Patriarhul ortodox Ioachim nu avea o asemenea suma, intrucat existau doar o suta de preoti si putini enoriasi, care erau si saraci. In schimb, existau doua strazi de armeni foarte bogati, ce s-au oferit sa achite taxa.Atunci patriarhul Ioachim a anuntat o "minune mare", la slujba sa de a doua zi. Minune care s-a si implinit. La rasaritul soarelui, cand el a rostit: "Hristos a inviat!", un stalp de marmura din biserica a crapat, iar din varful lui a iesit Sfanta Lumina.
Ne intoarcem acum in zilele noastre, la acelasi ritual pastrat peste o mie de ani. Momentul magic incepe in vinerea mare, cand clopotul cel mare, din aur, de la Biserica Sfantului Mormant, plange moartea lui Iisus. El se trage singur, rar, si suna a jale mare. La terminarea deniei prohodului, in Biserica intra politisti civili necrestini - un arab, un turc si un altul, din partea statului Israel - care controleaza tot ce se afla in cladire, urmarind sa nu existe vreo sursa de foc. Sting si toate candelele de la Sfantul Mormant. Tot ceea ce se intampla ulterior face parte dintr-un fel de formula matematica, respectata cu cea mai mare rigurozitate. Pe lespedea Sfantului Mormant se pun pecete, iar preotii insira bucati de vata, ce va fi aprinsa de sfanta lumina. Urmeaza momentul in care armata pune trei sigilii pe usa Sfantului Mormant: unul este al armatei israeliene, altul englezesc, iar celalalt arab. Imprejur, candelele ori lumanarile au fost stinse si ele. Cativa calugari raman sa pazeasca pana dimineata urmatoare, cand are loc Vecernia Sambetei Mari, in cadrul careia se va aprinde Sfanta Lumina.Toate aceste clipe desprinse, parca, dintr-un scenariu astral, sunt precedate de momente concepute cu aceeasi rigoare despre care am vorbit. Mai intai, la ora 9, 00, la sediul Patriarhiei Ortodoxe din Ierusalim, se strang capii acesteia, impreuna cu preotii si enoriasii, care pleaca in grup organizat spre Biserica Mormantului Sfant. Intra prin Poarta Leilor, dupa care strabat Drumul Crucii, pana in punctul terminus. In fruntea lor sunt patru dragomani, civili greci, ce au tinuta speciala, in maini tin toiege metalice, cu care anunta debutul procesiunii. Dupa ei vin doi diaconi, ce duc Sfanta Cruce in maini. Ea are incorporate bucati din Crucea adevarata purtata de Iisus. Urmeaza alaiul sutelor ori miilor de credinciosi (cifra variaza in functie de starea violentei din Israel, care influenteaza direct numarul pelerinilor, indeosebi cu prilejul marilor sarbatori crestine si, mai ales, al Invierii).Ajunsi in Biserica, toti cei care incap, Patriarhul, 20 de mitropoliti, 400 de preoti, fiecare purtand in maini 33 de lumanari albe, lipite una de alta, si enoriasii ortodocsi se opresc in fata Sfantului Mormant. Sunt clipe de mare incordare. Acompaniat de dangatele clopotului, alaiul inconjoara de trei ori Sfantul Mormant, mergandu-se pe partea dreapta. Cu totii canta "Invierea Ta, Hristoase, Mantuitorule, ingerii o lauda in ceruri si noi, pe pamant, ne invredniceste cu inima curata sa Te slavim". La ocolirea a treia, se canta imnul vecerniei "Lumina lina a sfintei slave". Ulterior, patriarhul si toti slujitorii merg in altarul bisericii ortodoxe alaturate, in vreme ce credinciosii isi pregatesc cu mare febrilitate felinarele, cu care vor duce acasa Lumina Sfanta. Clipa cea mare se apropie, intr-o tacere incremenita. Intre timp, are loc un eveniment urmarit cu interes de cei de fata. De la Betleem vin arabi ortodocsi, care sunt foarte credinciosi, dar si zgomotosi. Inconjoara si ei Sfantul Mormant, se roaga cu voce tare, au mainile ridicate spre cer, se tin unii pe altii pe umeri. "Doamne, trimite-ne din cer Lumina", spun ei in cor, urmariti de toti cei prezenti. Traditia spune ca daca ei nu vin, Lumina intarzie. Patriarhul este dezbracat de vesmintele sale traditionale si ramane in stihar alb. E controlat in vazul celor de fata, ca sa nu aiba surse de foc la el. E ora 13,00. Imbracat din nou in straiele sale, Patriarhul spune in trei limbi: "Sa ne rugam sa vina Sfanta Lumina". Apoi, sprijinit de diaconi, cade in genunchi si se roaga, cam 30 de minute. Slujba de Vecernie, inceputa la 12,00, e aproape de sfarsit. In Biserica se aude: "Kirie eleison, Gospodi pamilui, Doamne miluieste". Patriarhul a desigilat usa Sfantului Mormant, a intrat in "Capela Ingerului", avand alaturi un arab musulman. La usa sunt diaconii si slujitorii. Intr-o cupa de argint se aduna ceara celor patru sigilii, care e dusa la altar, ea fiind pastrata pana la Pastele viitoare. Ingenuncheat in fata lespedei Sfantului Mormant, Patriarhul e urmarit atent de arabul musulman ramas in "Capela Ingerului". Vecernia tocmai a ajuns la cantarea "Lumina lina a sfintei slave a Tatalui ceresc", clipa in care in Biserica intra un nor orbitor, de culoarea azurului, care coboara in zig-zag. Ajuns deasupra Capelei Sfantului Mormant, se destrama in bucati si intra apoi inauntru, aprinzand scamele de vata, presarate in ajun deasupra lespedei. Patriarhul le aduna cu mainile, fara sa se arda. Vata aprinsa e pusa in doua cupe de aur, dupa care el iese din "Capela Ingerului" si aprinde doua manunchiuri de cate 33 de lumanari pe care le transmite afara, prin cele doua orificii speciale, celor doi diaconi ortodocsi care le asteapta.Una dintre cupe ajunge la Sfantul Altar, iar cealalta la Biserica Sfintilor Imparati Constantin si Elena, de la Patriarhie. Momentul cel mare a sosit: Patriarhul iese afara, tinand doua faclii aprinse in mana si striga: "Veniti de luati Lumina!". In paralel, cele sase candele ale ortodocsilor se aprind singure, ca si unele dintre lumanarile din sfesnice si candelele din Altarul Bisericii, unde tocmai a ajuns Partriarhul, de la care credinciosii isi aprind, si ei, buchete de cate 33 de lumanari, inundand astfel Biserica intr-o mare de lumini. Se spune ca totul nu dureaza decat trei minute. Cei de fata traiesc un extaz greu de exprimat in cuvinte. Este un moment maret si inaltator, care ii va marca pentru toata viata. Deodata, spre cer razbat dangatele, acum vesele, ale clopotului cel mare, din aur. Incet, incet, tot mai multe lumini inunda strazile si casele oamenilor, care, noaptea, la ora 23,00, pleaca din nou in procesiune, de la Patriarhie, la Slujba Invierii de la Biserica Sfantului Mormant, eveniment ce desavarseste miracolul la care cu totii au asistat.

Fotografii: ATLASUL BIBLIC