Treci Dunarea cu bacul pe la Braila si urmezi dunga de asfalt catre muntii din departare. In nici jumatate de ceas, soseaua se termina si ai ajuns in cel mai izolat sat din Muntii Macinului: Nifon. Inconjurat din toate partile de crestele tocite ale celor mai vechi munti din Romania, satul pare ghemuit la poalele bisericii. In urma cu un secol, Nifon era doar un catun de tigani lingurari. Ardelenii goniti de razboi au ajuns pana aici si l-au colonizat. Au ridicat biserica din centru si asa s-a schimbat si denumirea satului, in cinstea primului preot. Pamanturile nu erau nici prea multe, nici prea bune, si principala sursa de venit atunci, ca si acum, a fost padurea. Dar ardelenii au aflat ceva ce este valabil si astazi: Dobrogea este paradisul albinelor. Nicaieri in tara, apicultura nu este mai banoasa si albinele mai fericite. Intr-un sat in care astazi pare ca oamenii sunt condamnati la saracie si izolare, Cristi Mauna, un tanar de numai 27 de ani, si-a adus aminte de mostenirea strabunilor sai ardeleni si s-a apucat incet si temeinic de treaba. O reteta model, pentru cei ce vor sa caute fericirea la tara.
- Esti un tanar de 27 de ani, fericit, intr-un sat pierdut printre munti. Asta ti-ai dorit mereu?
- Familia mea a sosit aici cu doua generatii in urma, din Ardeal, de undeva dinspre Bran. Unul din bunici era dintre cei mai buni apicultori din zona. Dar mi-am amintit asta abia cand am devenit, la Tulcea, un orasean disperat. Visul meu era sa imi fac un viitor acolo, intr-un oras mare, cu asfalt si lume multa. Parintii m-au sustinut din toate puterile sa termin facultatea de educatie fizica si sport, sa devin profesor. Ceea ce am si reusit. Un an de zile, am fost profesor de sport. In anul acela, mi-am dat seama insa ca socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din oras. Aveam salariul de opt milioane, care apoi s-a redus la sase. Numai intretinerea ma costa jumatate din bani, restul fiind pentru benzina. Practic, traiam tot pe spinarea mamei mele, care imi trimitea mancarea, hainele, cateodata si banii de buzunar, desi eu aveam serviciu. Nu doar ca munceam degeaba, dar eram in continuare o povara. Asa ca m-am hotarat sa ma intorc acasa si sa gasesc o solutie. Tatal meu, care a murit, avusese stupi, meseria de apicultor fiind mostenita in familie. Eu facusem un curs de apicultura la Tulcea. Ideea de a incepe cu apicultura a venit cumva de la sine.
- Cu ce ai pornit la drum? Ai avut nevoie de capital?
- Am pornit cu mult entuziasm si cu mult sprijin din partea mamei mele si a familiei.
Pentru apicultura, nu aveam masina de plecat in pastoral. Inchiriam un camion si ma costa la fiecare mutare a stupilor cam 4-5 milioane, in functie de distanta. Si distanta o platesti dus-intors. Traseul, in primul an, a fost cam asa: mai intai Braila, la rapita, apoi la salcam, la Beresti, spre Moldova. Apoi la tei, oleandru, inapoi la tei, in zona noastra, floarea-soarelui si acasa! Fiecare miscare inseamna camion, incarcat, descarcat, stat cu albinele 4-5 luni, indiferent de vreme. Am cumparat o rulota din banii mei, deci alta investitie, ca nu puteam sa stau, mai ales toamna, in cort. Am inceput cu 140 de stupi. Si apoi am aflat de programul "Tanarul fermier", cu bani de la Guvern, 25.000 de euro nerambursabili. Am depus dosarul si am primit finantarea.
- Pentru multi romani, finantarile par niste fantome: te bantuie, si cand vrei sa pui mana pe ele, dispar. Cum ai reusit?
- Adevarul este ca fara bani de plecare esti mort. Nu poti sa te misti. Totul se invarte in jurul lor si nu poti accesa fondurile europene sau de la guvern daca nu ai un capital. Eu am dat la pornire 200 de milioane numai pe stupi. Rulota 60, centrifuga 40. Am ajuns la 400 si ceva de milioane, dupa care nu am mai tinut socoteala. Planul de afaceri, ca sa ti-l faca cineva, costa, cererile de finantare costa, proiectul costa. Tot ce tine de avize inseamna bani, plus investitia de plecare. Am un prieten in sat, care a lucrat in strainatate, la sere de flori. E un foarte bun profesionist, si cred ca ar putea sa faca o afacere buna cu flori, dar nu are banii de pornire, asa ca nu face nimic. In apicultura, pentru fondurile din programul "Tanarul fermier", trebuie sa ai 170 de stupi minimum. Daca ii ai, ei iti dau intre 10.000 si 25.000 de euro, din care trebuie sa reinvestesti minimum 30 la suta. Dar daca iei banii, ii bagi in afacere pe toti. Eu am luat o masina pentru carat, o centrifuga, utilaje mai noi. Cine a pornit pe o asemenea investitie va investi banii primiti, ca doar nu o sa plec in concediu cu banii. Este un ajutor important.
- E mult de alergat. In jur de o luna mi-a luat sa fac dosarul, dar norocul meu a fost ca am avut prieteni si cunostinte si mi s-au eliberat mai repede actele. Pentru semnarea unei cereri, termenul maxim este de doua saptamani. Daca asteptam doua saptamani la fiecare act si adeverinta, terminam dosarul intr-un an. O cunostinta poate sa te ajute sa obtii semnarea unei cereri intr-o zi-doua. Conteaza foarte mult relatiile. Daca nu ai un asemenea sprijin, probabil dupa trei birouri renunti. Nu-i normal, dar asta e. Daca n-ar fi mers si mama cu mine, cu actele, probabil as fi renuntat la sigur. Am mers la APIA, registrul agricol, primarie, veterinar. A iesit un dosar destul de voluminos, dar a meritat: 25 de mii de euro este o suma mare pentru un sat mic. Cel mai greu la proiectul de finantare a fost obtinerea informatiei. Oamenii sunt foarte secretosi. Se aloca 15 miliarde, si cu cat sunt mai putine cereri, ai sanse sa iei bani mai multi.
"Sper sa am un profit de 1 miliard pe an"
- Profitul pe care il scoti merita un asemenea efort?
- Sigur ca merita! Am facut doar cu stupii mei in jur de 280 de milioane, din primul an. Deci, investitia e amortizata in doi ani. Dar acum, si cu finantarea primita, o sa mai cumpar stupi, probabil pana la 300, si sper sa am un profit de un miliard pe an. Mierea are un pret bun, mai ales cea de salcam, si firmele vin sa ti-o cumpere din poarta. Iti lasa un esantion intr-o sticluta sigilata, si daca e buna, fara antibiotice sau fara prea multa apa, totul e in regula. E important sa nu faci tratamente paguboase la albine si sa nu iei mierea prea repede. Ele, mai ales noaptea, dau din aripi si evapora apa in exces. Daca incepi sa lucrezi cu ele, nu poti sa nu le iubesti inteligenta si disciplina. E o meserie frumoasa. Umbli imbracat in alb, curat, si esti mereu in mijlocul naturii. Eu am avut si marele noroc sa am un unchi foarte priceput in apicultura. Am mers cu el si m-a invatat secrete care altfel nu se spun oricui. Nici o carte nu te poate invata cum sa distingi sunetul stupului sau miscarea albinelor pe fagure. Tot el m-a invatat sa tin pasul cu stiinta, si mergem impreuna la seminarii despre apicultura si la targuri unde se discuta despre ultimele descoperiri in materie. Am inteles ca sustinerea familiei poate sa fie la fel de importanta precum capitalul financiar.
- Acum ai o stabilitate financiara. Nu te-ar tenta sa te intorci la viata de orasean, la Tulcea?
- Ha, ha! Nici vorba! Aici am tot ce imi trebuie si sunt langa mama. La Tulcea ma duc in vizita, sa imi vad prietenii, sa mai povestim, dar nu m-as mai intoarce acolo sa traiesc. N-ar avea nici un rost, la cate oportunitati sunt aici, in satul meu dintre munti. Intre timp, am facut un curs de agroturism si am inceput un altul de perfectionare in apicultura. Urmeaza sa depun cerere pentru construirea unei pensiuni. Uniunea Europeana da 70% din bani si noi punem 30%. Pentru o pensiune de 100 de mii de euro, facem credit la banca, pentru partea noastra. Banca iti da fara garantii, daca finantarea europeana este aprobata. E o zona cu potential mare aici, de la Valea Fagilor incolo, deja se fac pensiuni. Suntem in Parcul National Macin si este foarte frumos si foarte bogat. De la cerb carpatin si lopatar, gasesti orice vietate in afara de urs. Aici este si culoar de migratie pentru pasari. Deocamdata, Nifon e satul unde se termina asfaltul, dar o sa vedeti ca in cativa ani va deveni satul de unde pornesti sa vezi minunatiile Macinului.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
