LUIZA ZAN
"La 30 de ani, stiu ce vreau de la mine"
Am lasat in urma un an plin si intens. 2010 a inceput cu doua concerte in Ungaria, alaturi de Sorin Romanescu, la Budapesta si Szeged, in organizarea Institutului Cultural Roman. Apoi am aflat ca sunt insarcinata. A fost o surpriza primita cu o bucurie fara seaman. Am facut tare multe lucruri frumoase in cele noua luni de sarcina. Am inceput cateva lectii de flamenco (nu multe, dar mi-au facut bine), am fost in juriul Festivalului de Jazz de la Targu Mures, apoi, in luna iunie, am avut cea mai importanta colaborare muzicala de pana acum, sustinand un turneu de opt orase, impreuna cu big-band-ul Louisiana State University si Lab 1 Big Band din Colorado. Aveam nevoie de aceasta colaborare pentru a-mi aduce aminte de ce iubesc jazz-ul atat de mult. M-am bucurat sa lucrez cu oameni pentru care vorba e fapta, care stiu sa respecte un program, care sunt punctuali si seriosi, pentru care muzica este o oglinda. Desigur ca au existat mici probleme de organizare sau tehnice, dar, la sfarsitul turneului, toata lumea a ramas cu o impresie buna despre Romania, ca peisaj si ca public.
In ce ma priveste, a fost incredibila experienta de a canta insarcinata (nu a fost prea placut drumul cu autocarul, in timpul turneului, caci drumurile romanesti sunt asa cum sunt). M-am simtit mai puternica, mai motivata. A fost minunat sentimentul ca, pentru prima data, nu imi cant doar mie, ci si acelei parti din mine care intr-o zi ma va privi si ma va ingana. Apoi mi-am luat vacanta o luna. Am plecat pe 1 septembrie la Brasov, unde urma sa nasc. A fost o luna de relaxare, de meditatie, de conectare cu pruncul din mine, la propriu si la figurat. Am rezervat acele saptamani unui proces de curatare spirituala si am facut pace cu mine, ca sa pot imbratisa viitorul fara nici un fel de umbra din trecut.
Eva Luna, fetita mea, s-a nascut pe 3 octombrie, intr-o zi de duminica. Am privit-o si primul meu gand a fost: "Iata un om".
Primul concert dupa nastere a fost foarte interesant. Eva avea 3 saptamani si am lipsit de acasa fix o ora si jumatate, timp in care ea a dormit. In general, doarme cand eu am concerte. Dar spuneam "interesant", pentru ca m-am simtit un altfel de artist pe scena, o persoana mai increzatoare, stapana pe mine, mai toleranta cu unele si mai intoleranta cu altele. Am invatat sa spun "nu". De exemplu, NU voi mai canta in cluburi, daca se fumeaza in timpul concertului.
Nu cred ca jazz-ul trebuie neaparat asociat cu fum de tigara, ca se inhaleaza musai odata cu fumul. Exista un public nefumator, care nu vine la concerte, tocmai din cauza fumului de tigara. Cred ca un act artistic trebuie rasplatit cu mai multa consideratie fata de artist. Fumatorii pot sa fumeze in pauza.
Tot in 2010, pentru prima data in ultimii sase ani, am incercat si o altfel de abordare stilistica, interpretand o arie de Verdi, pe scena festivalului de muzica de camera SoNoRo. Cred ca lumea stie mai putin faptul ca eu am terminat Conservatorul, la sectia lied/oratoriu, la clasa prof. Maria Jana Stoia, lucru de care sunt foarte mandra. In decembrie, chiar inainte de Craciun, am lansat primul meu album de autor, impreuna cu chitaristul Sorin Romanescu, "Colinde si Povesti de Craciun", album produs de "Soft Records". Acest album inseamna foarte multe emotii si amintiri din copilaria mea, precum si evocarea unor momente importante din viata, mascate sub forma unor versuri aparent dedicate sarbatorilor de iarna. Cam asa s-a terminat anul 2010. Cu o lansare de disc, pe care i-l dedic fetei mele.
2011 a inceput bine. Sunt premise bune pentru acest an, atat pe plan profesional, cat si personal. Despre planurile muzicale va spun doar ca lucrez cu un compozitor din Statele Unite la reorchestrarea catorva piese de pe albumul pe care tocmai l-am lansat, si ca aceste piese in noua forma vor fi inregistrate in America, in cursul acestui an, spre marea mea bucurie. Mai am o oferta de colaborare cu un saxofonist din California, impreuna cu care voi inregistra un album pop/fusion, probabil nu mai devreme de doi ani de acum incolo, insa lucrul cu piesele va incepe din toamna acestui an.
Am foarte multe idei pe care doresc sa le pun in aplicare in 2011, sper sa gasesc sprijinul necesar sa le pot duce pe toate la capat, asa cum mi-am propus. Stiu ce vreau de la mine, stiu ce vreau de la ceilalti, stiu ce am de oferit. Asta sunt eu la 30 de ani. Sigur ca mai tarziu voi spune: "Habar n-aveai tu, Luizo"... Dar ma bucur de clipele astea de incredere in mine si in viitor si vreau sa impart bucuria si increderea mea cu publicul iubitor de sinceritate. Pana una-alta, vineri, 14 ianuarie, am avut primul concert din acest an, un concert de bossa nova, impreuna cu Alex Man, in Art Jazz Club (unde nu se fumeaza in timpul concertului) si, tot in "Art Jazz", pe 15 ianuarie, am concertat in formula de trio Sorin Romanescu/Alex Man/ Luiza Zan - Standards on Double 6 plus 1.
IRINA SARBU
"M-a cucerit muzica interbelica"
Am multe proiecte incepute anul trecut, pe care mi-as dori sa le continui si in 2011. As vrea sa calatoresc si sa cant in cel putin tot atat de multe si de frumoase orase precum in 2010, care a fost poate cel mai bun an al meu.
Am cantat swing si bossa nova la Lisabona, am concertat, la invitatia Institutului Cultural Roman, la un festival parizian, alaturi de Marius Mihalache, Ovidiu Lipan Tandarica si de Rona Hartner, iar la Praga, am mers cu programul "Bucuresti, mahala de suflet". Un proiect la care tin foarte mult este cel cu muzica romaneasca interbelica, intitulat "Bucuresti, mon amour". Totul a pornit de la CD-urile, cinci la numar, editate de Radio Romania, pe care mi le-a adus acasa mama. M-a cucerit muzica interbelica, am stat nopti si zile la rand sa le ascult, sa scot partiturile, iar concertele cu aceasta tema au fost foarte bine primite, fie ca s-au tinut la Festivalul de film de la Rasnov, fie in cluburi sau spatii underground. Ma bucur ca primesc si acum pe e-mail mesaje cu diferite cantece vechi, pe care spectatorii si-ar dori sa le includ in program. In rest, am multe in gand, vreau sa cant si sansonete, tangouri, dar vreau sa le pregatesc temeinic. Avem in plan si un nou CD, al doilea, cu Marius Mihalache.
Primele mele concerte pe anul acesta sunt programate pe 21 ianuarie, la clubul ARTJAZZ, si pe 28 ianuarie, la "Le Theatre", cladirea UNITER-ului, cu "De la Swing la Bossa Nova". La ambele voi fi alaturi de trupa mea de jazz, compusa din baietii Ancai Parghel, Tudor si Ciprian, si din pianistul Puiu Pascu. Avem o istorie impreuna, ne intelegem grozav si suntem buni prieteni, e o mare bucurie sa urcam pe scena. Iar prima mea aparitie pe o scena in 2011 a fost in rolul soricelului Rica, la Sala Opera a Conservatorului. Este vorba de o serie de spectacole educative pentru copiii intre 4 si 10 ani, ce au ca subiect copilaria marilor compozitori clasici. Si cum Rica s-a nascut in casa lui Mozart, are multe de povestit.