La inceputul anilor '90, nu trecea o zi fara ca la televizor sa nu apara vindecatori celebri ca Anatoli Kaspirovski, Alan Ciumak sau Djuna Davitasvili. Dupa 20 de ani, cand isteria bioenergiei, care cuprinsese intreaga Europa de est, pare sa fi incetat, nu se mai stie aproape nimic despre ei. Ce s-a intamplat cu acesti prooroci ai tamaduirii fara medicamente? Ce se ascunde dincolo de perdeaua de tacere care i-a acoperit? Singurul raspuns aflat pana azi e legat de numele Djunei, celebra caucazianca agreata pentru capacitatile ei extrasenzoriale pana in cercurile cele mai inalte ale demnitarilor de la Kremlin.
Pretul cumplit al succesului
Evghenia Davitasvili - Djuna - este presedinte al Academiei Internationale de Stiinte Alternative si membru al Consiliului Consultativ al presedintelui Federatiei Ruse. Profesor-academician, detinatoare a Ordinului International Medical "Albert Schweitzer", conduce Consiliul Regent al Societatii "Noua Elita din Rusia". Pentru meritele sale deosebite in activitatea de bioterapeut, psiholog si parapsiholog, a fost numita general-colonel al Serviciului Medical Militar. Ea detine in Moscova o clinica inca foarte solicitata. In 1989, Djuna a fost numita in mass-media internationala "cea mai remarcabila femeie din lume".
Insa onorurile si recunoasterea internationala nu i-au adus celebrei Djuna acel lucru pe care l-a cautat cu ardoare toata viata: fericirea. Pretul pe care destinul i l-a cerut pentru celebritate si momentele de glorie a fost peste puterile cuiva de a indura. Djuna a incercat sa forteze limitele la care s-a oprit stiinta, sa contrazica boala si durerea, jucandu-se, poate, cu niste forte care scapa controlului cunoasterii umane. Provocarea adresata acestor energii s-a transformat intr-o lupta marcata de "victoriile" Djunei, dar si de o cumplita, fatidica replica a mortii. In urma cu 10 ani, intr-un groaznic accident de circulatie, unicul ei fiu, Vahtang, in varsta de 26 de ani, si-a pierdut viata. El era vointa ei de a trai, fericirea ei, tot sprijinul fizic si moral. De atunci, Djuna a parasit viata publica si s-a izolat intr-un apartament modest, de pe strada Arbat, din centrul Moscovei. In primele momente de dupa moartea violenta a fiului ei, Djuna nu a vrut sa mai traiasca. Cu timpul, insa, i s-a dezvaluit un nou sens al vietii: acela de a descoperi tineretea vesnica.
Fetita miraculoasa
Djuna s-a nascut la 22 iunie 1949, intr-un sat de la poalele muntilor Caucaz, din regiunea Krasnodar. Tatal ei se tragea dintr-o veche familie de asirieni din Iran, iar mama - din neamul cazacilor din Kuban. Astfel ca Djuna a mostenit atat darzenia si curajul cazacilor, cat si misticismul asirienilor. Capacitatile sale miraculoase s-au afirmat inca din copilarie. Micuta Djuna putea sa vizualizeze aura energetica a oamenilor si astfel, cu mintea ei de copil, stabilea daca prezenta lor este pozitiva sau negativa. Se juca, adesea, cu tatal ei, urcandu-i-se in spate si strigand "Dii, calutul meu". Tatal, care avea probleme cu spatele, a constatat, in timp, ca jocul acesta ii este benefic. Si astfel, se jucau tot mai des, folosind-o pe Djuna ca pe un remediu pentru durerile sale. Localnicii si-o amintesc ca pe un copil de o bunatate rar intalnita. In curand, Djuna si-a inteles scopul in viata: sa se apropie de oameni si sa ii ajute in suferintele lor.
Astfel, la 21 de ani, a absolvit Scoala Tehnica Medicala din Rostov si a primit repartizare in Tbilisi, capitala Georgiei. Aici l-a intalnit pe viitorul ei sot, Victor Davitasvili, care detinea o functie extrem de importanta: era referentul lui Eduard Sevardnadze, la vremea aceea ministrul Afacerilor Interne din Georgia, desemnat de Kremlin. In acea perioada, Djuna si-a descoperit, aproape intamplator, puterile ei uimitoare de vindecare. Totul a pornit de la o prietena apropiata, care avea din nastere o pata pe obraz. Djuna a inceput sa o maseze in acel loc zilnic, iar in scurt timp, pata inestetica a disparut. Zvonurile despre o "vrajitoare din Caucaz" s-au raspandit rapid, ajungand pana la urechile elitei politice din Georgia. Asemenea calitati nu puteau trece neobservate, in tara care s-a interesat, poate, cel mai mult de posibilitatile de aplicare concreta a capacitatilor paranormale. Si iata ca, in 1978, Djuna a primit un apel telefonic care i-a schimbat intreaga viata. A fost sunata de la Kremlin, cu intrebarea daca il poate vindeca pe Leonid Ilici Brejnev, conducatorul Uniunii Sovietice. In 24 de ore, Djuna a fost "smulsa" de langa sotul ei si "insotita" de o echipa KGB la Moscova. Cu ea era si baietelul ei de 3 ani, Vahtang, de care Djuna era nedespartita. La scurt timp, apropiatii sefului statului au observat ca tratamentul Djunei da rezultate. Aceste realizari deosebite si faptul ca se bucura de increderea "stapanului" imperiului sovietic au facut ca faima sa-i creasca si mai mult. La usa ei se inghesuiau oameni atat din nomenclatura comunista, cat si simpli cetateni, uniti parca toti in speranta ca vor gasi alinarea bolilor de care sufereau.
"Fenomenul D", sub supraveghere KGB
La inceputul anilor '80, Djuna Davitasvili a inceput sa lucreze in cadrul Academiei de Stiinte ca cercetator si, totodata, ca subiect al cercetarilor. In aceeasi perioada, i s-a pus la dispozitie o echipa de ofiteri KGB, care o insotea peste tot. Din cand in cand, era chemata la policlinica Kremlinului. In anii aceia, Brejnev se simtea tot mai rau. Presedintelui Sovietului Suprem al URSS ii era aproape imposibil sa stea ore in sir la conducerea plenului. Dupa cateva minute de masaj terapeutic, realizat de Djuna, Brejnev aparea restabilit. Tehnicile ei de revigorare au uimit atat medicii, cat si biologii si fizicienii din intreaga Rusie.
In anul 1984, oamenii de stiinta de la Institutul de Cercetari Stanford din California, sub auspiciile Academiei de Stiinte a URSS si monitorizati de KGB, au realizat impreuna cu Djuna un experiment cu totul neobisnuit. Aflata la Moscova, Djuna trebuia sa descopere, folosind doar puterea mintii, locul de pe teritoriul SUA in care se ascundea o anumita persoana. Ea trebuia sa-si concentreze atentia la peste 16.000 de kilometri catre vest, sa gaseasca si sa descrie zona unde se afla cel ascuns. Conform relatarilor celor doi oameni de stiinta americani, Russel Targ si Jane Katra, care se aflau in aceeasi incapere cu Djuna, experimentul a reusit. Djuna a putut descrie uimitor, aproape in detaliu, locatia in care se afla martorul, in San Francisco, la mii de kilometri distanta. Acest experiment a fost mediatizat pe larg, atat in presa sovietica, dar si in cea occidentala.
Insa la inceputul anilor '80, moartea lui Brejnev parea sa se reflecte negativ asupra puterilor Djunei. Disparitia inaltului sau protector a lasat-o pe Djuna expusa atacurilor celor care de mult o urau si o invidiau. Autoritatile sovietice, prinse intre rationalismul oficial si misticismul traditional rusesc, au oscilat adesea intre admiratie si suspiciune, cu privire la darul vindecator al Djunei. Vizitele ei la Kremlin erau adesea comparate cu cele ale lui Rasputin la Curtea tarului Nicolae al II-lea, de la inceputul secolului XX. Si, nu de putine ori, oamenii vorbeau despre ea cu teama, ca fiind un "Rasputin cu fusta". Pentru unii reprezentanti ai clerului, puterile ei erau de natura diavoleasca, Djuna trezindu-se acuzata chiar si de vrajitorie.
Faima mondiala
In 1987, experimentele au incetat, iar viata Djunei a intrat pe un nou fagas: cel al deschiderii fata de oameni. Efectul pe care il avea asupra multimii era incredibil. Dupa ce ani de zile lucrase cu atatia oameni de stiinta, fizicieni, medici, biologi, Djuna avea o credibilitate foarte mare. Popularitatea ei din anii '80-'90, din intreaga Uniune Sovietica, a a avut o finalitate neasteptata. Oamenii credeau in puterile Djunei cu toata forta.
Dupa caderea "Cortinei de fier", faima Djunei s-a raspandit si mai mult, depasind granitele tarii. Ar fi putut pleca in Occident, unde i s-a oferit un mediu de lucru fabulos si sume mari de bani, ce urmau a fi investite in cercetarile sale. Dar Djuna a refuzat ofertele generoase. "Ii vreau pe copiii si nepotii nostri sanatosi!", spunea Djuna. "Nu sunt doar cuvinte frumoase. Aici, in Rusia, este patria mea, tara mea, sunt prietenii mei. Fara Rusia, eu nu sunt Djuna".
In acea perioada, din preajma anilor '90, atat Rusia, cat si alte tari din fosta Uniune, erau zguduite de puternice convulsii politice, luptand pentru independenta de comunism. Pe acest fond tulbure, au aparut mai multe figuri mesianice, vindecatori, vraci, bioenergeticieni, profeti, care raspundeau unei cereri indiscutabile: aceea a solutiilor de mantuire. Intr-un sistem in care nimic nu mai functiona, oamenii cautau cu disperare drumuri salvatoare. Insa aparitia Djunei a fost cu totul deosebita de cea a celorlalti bioenergeticieni. Nimeni altcineva nu incercase ani de zile cu atata indarjire sa-si inteleaga natura puterilor. Nimeni nu acceptase atatea experimente in laborator. Nimeni altcineva nu reusise sa trateze atatea boli cumplite.
Djuna nu percepea taxe pentru consultatiile si tratamentele sale. Cel mult, accepta mici cadouri. In casa de pe strada Arbat, Djuna a fost "vizitata" de multe personalitati, ca Federico Fellini, Andrei Tarkovsky, Robert De Niro, Nastassja Kinski. Dar Djuna nu facea caz de toate astea, iar banii pe care ii obtinea ii dona cu o generozitate rar intalnita scolilor, spitalelor, caminelor de batrani, mamelor ce isi pierdusera fiii in razboiul din Afganistan. In timpul sedintelor de tratament, Djuna executa serii de pase asupra pacientului, insa fara a-l atinge. Potrivit spuselor sale, aceasta tehnica ii fusese transmisa in familie si se "inrudea" cu masajul fara contact direct din traditia orientala. Djuna spunea ca se concentra asupra organului bolnav, creand mintal imaginea unuia sanatos, ca si cum ar fi incercat sa impulsioneze trupul pacientului pentru a "corecta" greselile dinauntrul sau.
Vindecari fara contact
Djuna insa nazuia la mai mult. Ea nutrea dorinta apriga de a le oferi oamenilor sansa invatarii metodei sale terapeutice. Stranepoata a asirienilor, Djuna a mostenit caracterul ferm si perseverent al stramosilor ei si a luptat darz pentru a-si impune metoda de tratament in lumea oamenilor de stiinta. Iar primii sai ucenici au fost medicii. Treptat, metoda masajului fara contact a inceput sa se aplice in clinici ca tratament suplimentar celui traditional.
Perioada de recunoastere in tara natala a fost mult mai indelungata decat peste hotare. Despre Djuna s-au scris volume intregi, s-au turnat filme, s-au compus melodii si poezii. Ea a primit diplome de la organizatii internationale, a fost medaliata in multe tari ale lumii. Dar Djuna nu este doar om de stiinta, ci si inventator. "Biocorectorul Juno", fara precedent in lume, a fost proiectat sa aiba aceeasi forta terapeutica cum au si mainile ei. In marile clinici din Moscova, s-a demonstrat ca sub influenta acestui aparat, din corpul pacientului dispare nu numai agentul de hepatita virala, dar si virusul oncogen. "Biocorectorul Juno" imbunatateste in mod semnificativ starea imunitara a organismului, crescand astfel eficienta tratamentului impotriva cancerului. Dispozitivul a dovedit si o eficacitate ridicata la depistarea si prevenirea mai multor boli de neurologie, endocrinologie, ginecologie, dermatologie.
In martie 1992, Djuna a primit patent pentru inventia sa in SUA. In prezent, "Biocorectorul Juno", desi detine 16 patente in diverse tari ale lumii, in Rusia nu este folosit decat in clinica sa. Djuna este foarte dezamagita de actualul guvern si de faptul ca 35 de ani de munca continua in folosul stiintei nu reprezinta nimic pentru Rusia.
Visul negru
Multi s-au intrebat atunci cum de vestita Djuna, care salvase mii de oameni, nu reusise sa-si salveze propriul fiu. "Ce as fi putut face? Nimic nu-l mai putea ajuta. A avut coastele rupte, vertebrele fracturate, volanul i-a intrat in piept. A fost oribil! Cum ar fi putut trai dupa toate astea? Cum as fi putut eu sa il salvez pe Vaho, daca masina in care el a murit s-a transformat intr-o bucata de metal?".
Batranetea - o boala vindecabila
Astazi, la Moscova, "gurile rele" spun ca Djuna si-a pierdut mintile si ca lucreaza la un proiect prin care sa il "reinvie" pe fiul sau.
In fiecare sambata, indiferent de vreme sau anotimp, Djuna merge la cimitir, la mormantul lui Vahtang. Singura. Exista suferinte pe care timpul nu le poate vindeca. In rest, casa ei e deschisa pentru oricine are nevoie de ajutor. In fiecare zi, la ea vin multi oameni pentru a cere sprijin, credinta. Si pleaca din casa ei plini de nadejde, plini de speranta. Dar pentru Djuna urmeaza iarasi noaptea. Si singuratatea. Din pacate, Djunei mainile sale nu-i sunt de nici un folos!