Sindicate

Ultima motiune de cenzura depusa de opozitie a fost un esec, desi a fost sau ar fi trebuit sa fie insotita, ca factor de presiune, de o motiune a strazii, adica de o mare demonstratie sindicala.

Insa muntele a nascut un soricel. Cei peste o suta de mii de protestatari anuntati au fost mai putini de treizeci de mii. Acest esec si intrarea in functiune a legii care obliga liderii sindicali sa depuna declaratii de avere au adus din nou in actualitate sindicatele, problema spinoasa si forma fara fond, dar cu fonduri, a democratiei noastre originale. Liderii sindicali s-au opus cu inversunare legii. Pasamite, asimilarea functiilor sindicale cu functii si demnitati publice ar fi un abuz menit sa supuna liderii sindicali la presiuni din partea autoritatilor. Au si incercat blocarea legii, invocand independenta sindicatelor, pentru ca "asa este in toate tarile civilizate".
E bine ca liderii sindicali invoca tari cu democratii consolidate. Acolo, insa, forta sindicatelor nu consta in a scoate lumea in strada, ci in stiinta de a negocia si de a apara drepturile salariatilor, in tratative, uneori, epuizante, pentru a gasi un echilibru intre salarii si munca, pe de o parte, si interesele patronatului, pe de alta parte. O intreprindere falimentata de o politica sindicalista radicala inseamna somaj, ceea ce nu este in interesul sindicatelor, nici al membrilor sai. Liderii din Romania n-au astfel de preocupari.
In schimb, mai toti sunt corupti de politica si de afaceri. Pentru a-si asigura linistea sociala, politizarea a fost politica deliberata a celor care au pus mana pe putere dupa decembrie 1989, perpetuata mai apoi in beneficiul unor lideri si in paguba miscarii sindicale. Miron Mitrea a fost primul care a schimbat haina de lider sindical cu costumul de politician. De atunci si alti lideri au facut pasul spre politica, unii au devenit chiar parlamentari, conservandu-si prin interpusi influenta in sindicate, uneori chiar si functiile. Peste tot in lume, avand in vedere obiectivele sociale, sindicatele sunt apropiate de partidele de stanga. Insa, in tarile civilizate, sindicalismul nu se substituie politicului, si viceversa, atat de fatis si atat de pagubos ca in Romania.
Obligativitatea depunerii declaratiilor de interese si de avere a scos la iveala faptul ca la noi exista lideri sindicali cu castiguri lunare insumate care depasesc de zeci de ori salariul mediu pe economie. De unde atatia bani, intr-o tara cu mase de oameni care traiesc la limita saraciei? Salariile lor fabuloase nu sunt din cotizatii. Liderii sindicali n-au fost corupti numai de politica, ci si de mediile de afaceri, uneori devenind ei insisi afaceristi sau parteneri docili ai unor oameni de afaceri. Sunt si lideri atrasi in consilii de admnistratie, unii in mai multe, contra tantieme grase. Din aceste pozitii au manipulat proteste care au influentat privatizari in favoarea unor investitori sau pentru a bloca anumite investitii. Cu timpul, liderii au intrat in randul gulerelor albe, au trecut la costumul de baron, vocali in apararea sindicalistilor la televizor, dar membri cu drepturi depline in oligarhia politico-financiara, cateodata in marginea codului penal. Si au tendinta de a se eterniza in functii de lideri, desi prin statute au dreptul doar la doua mandate de cate patru ani. Din aceasta cauza, liderii care marsaluiesc in fruntea sindicalistilor care vantura fluturasi cu salarii mizere, dar au venituri insutite fata de cei pentru care sustin ca lupta, nu mai au credibilitate. De unde lipsa de solidaritate si de efect a protestelor, chiar si cand sunt indreptatite. Ce-i de facut? In situatia actuala - nimic. Dar de schimbari care sa puna sindicalismul pe baze sanatoase si eficiente ar fi nevoie. La nevoie, chiar prin lege. Pentru a face din sindicate un partener respectabil si respectat al unui necesar dialog social, si nu o poteca a coruptilor sau a celor care abia asteapta sa fie corupti.