Din dragoste de tara...

Traim vremuri grele, nemultumirea ameninta sa rupa zagazurile rabdarii.

Presedintele Traian Basescu stie ca romanii nu traiesc bine, cum le-a urat in campania electorala, si a iesit sa-i incurajeze. Desi stie ca suntem o tara de mana a doua, deoarece imprumutam bani pentru pensii, el se simte, totusi, bine in tara lui. Si a adaugat: "Cand toti o sa fim indragostiti de tara noastra, vom fi o tara care are sanse de progres. Cat timp o sa ne injuram tara in fiecare zi, o sa avem o problema". Deci, asta era, nu progresam pentru ca nu toti ne iubim tara! Mai grav, o si injuram! Dar daca conditia progresului este doar iubirea de mosie, ce ne impiedica sa punem de un congres sau de un referendum in care sa dam cu subsemnatul ca ne iubim tara? Insa ma indoiesc ca progresul va raspunde prezent. Pentru simplul fapt ca a mai fost unul care a apelat la dragostea de tara, unul care a strans-o in brate pana la sufocare, a adus-o in sapa de lemn si a sfarsit ciuruit de gloante la Targoviste. Cei care au facut-o nu i-au reprosat neiubirea de tara, azi trece drept mare patriot, ci intinarea socialismului stiintific, insa rezultatul a fost acelasi. Omul crede ca Romania e doar el si confunda poporul cu familia, partidul si securitatea lui.
Sigur, pentru a progresa, iubirea de mosie e o conditie necesara, dar nu si suficienta. Mosia mai trebuie si gospodarita chibzuit, dar si aparata de lotri. Si aici avem o problema. Daca presedintele crede ca tara nu progreseaza pentru ca nu e iubita, ba e si injurata, s-ar putea sa fie rau informat. Sau poate a vrut sa ne spuna ceea ce alt politician, si acela presedinte, a formulat mai exact: "Nu intreba ce poate face tara pentru tine, intreaba ce poti face tu pentru ea". Si e adevarat, multi n-o facem. Dar nu-i mai putin adevarat ca, prin jocul democratiei, cei multi sunt la fel de indreptatiti sa-i intrebe pe cei alesi sau investiti in inalte functii administrative, ce-au facut si ce fac pentru progresul tarii? Altfel, eu n-am auzit prea multi romani injurandu-si tara ca atare. Chiar si in momente de extrema tensiune emotiva, cum a fost nenorocirea de la spitalul Giulesti, putini au injurat tara. Luandu-i gura pe dinainte (i se intampla si presedintelui), unii au intrebat ce tara e asta, in care unsprezece prunci au fost lasati prada focului. Dar la capatul maniei nu era injuratura, ci intrebarile legitime ale celor care platesc impozite pentru ca astfel de nenorociri sa nu se intample, nevoia de a sti ce s-a intamplat, cine si de ce e vinovat.
Recent, un ministru care si-a rupt masina pe sosea a fost ispitit sa injure. Nu Romania, ci pe ministrul transporturilor. Dar si-a amintit la vreme ca el este ministrul transporturilor. Ar avea ocazia sa ne spuna acum pe ce s-au risipit miliarde de euro in ultimele doua decenii, fara ca tara sa aiba soselele necesare. Eventual, sa indice si buzunarele in care s-au scurs, cu eticheta: aici sunt banii dumneavoastra!
A denunta coruptia clasei politice, incuria administratiei, hotia la drumul mare, justitia - nu doar legata la ochi, ci surda si oarba de-a dreptul, nu inseamna ca-ti injuri tara. Este doar constatarea unei exasperante realitati de fapt si de fapte, dar si semnalul de alarma ca ceva trebuie facut pana nu ne prabusim cu totul. Pentru asta, semnalul ar trebui si auzit, luat ca atare de cineva.
Insa a confunda criticarea acestor stari de lucruri cu injuratura la adresa tarii e totuna cu a pune la adapost iresponsabilii, incompetentii si pe toti cei care se infrupta cu nerusinare din banul public si care se bat in piept cu caramida dragostei de tara. Suntem convinsi ca nu asta isi doreste presedintele Traian Basescu. Nici noi!
E grozav ca acum romanii pot pleca si se pot afirma oriunde in lume. Ar trebui sa ne ingrijoreze plecarea in masa a tinerilor si a unor intregi categorii profesionale de care avem nevoie. Vor ramane doar cei care-si vor iubi tara, dar o sa-i deosebim greu de patriohoti.