"Va multumesc ca-mi alungati singuratatea"

Draga mea "Formula AS",

Imi permit sa ma adresez asa, din varful celor 90 de ani pe care-i port pe umeri (sunt nascuta in 1919 in Romania Mare si "dodoloata", de la Nistru pana la Tisa).
Sunt ani multi de cand vreau sa va scriu, sa exprim tot ce simt fata de aceasta revista si fata de pleiada colaboratorilor ei, dar m-a retinut gandul ca, fara indoiala, primiti o multime de astfel de aprecieri si... n-am indraznit a va rapi timpul atat de pretios, cu cititul randurilor mele. Am citit din tinerete ca "batranete egal singuratate", dar atunci nu eram convinsa de acest adevar. Acum o spun din experienta. Este adevarat. O mama poate creste 10 copii, dar oricati ar fi ei, nu pot ajuta batranetea. Copiii isi au acum preocupari multiple, grijile lor, copii de crescut. Desi isi dau silinta si tot interesul sa asigure batranilor tot ce le este necesar vietii, nu au timpul material necesar sa stea de vorba cu ei. Ca sa nu mai vorbim ca auzul scade. Chiar daca este ajutat de aparate moderne, creierul nu mai "pricepe" usor ceea ce aude, si cat de neplacut si greu este sa tot repeti ceea ce spui, pana este inteles asa cum trebuie. De aici vine singuratatea. Ramai cu gandurile, fie bune, fie rele, in capul tau. Sa scrii! Dar si scrisul, de la o vreme, devine o greutate (constat si eu din aceasta scrisoare) si deci, asta este singuratatea!
De ce am insirat toate acestea? Pentru ca "Formula AS" mie mi-a anihilat singuratatea. Acesta este marele dar pe care bunul Dumnezeu ni-l da prin voi, minunati colaboratori si creatori ai revistei. In momentele cele mai grele, cand ma gandesc ca am tot ce-mi trebuie si totusi ma simt trista, deprimata, inutila, deoarece nu mai pot face nimic util, deschizand revista "Formula AS" gasesc tot ce-mi umple singuratatea. In primul rand, apelurile celor necajiti ma fac sa-mi fie rusine de gandurile mele triste, pe care nu am cui le impartasi. Sunt atatia necajiti, mame care nu au cu ce-si creste copiii, bolnavi tineri legati de pat, oameni amenintati cu evacuarea din locuinta, incat am spus: mi-e rusine de depresia mea! Dar mai este ceva, ceva si mai important: raspunsul oamenilor, ajutorul pe care il dau din putinul lor, celor ce solicita sprijin. Si atunci, cum sa nu te gandesti ca Dumnezeu nu-i uita pe oameni, ca exista atatea suflete care vibreaza la necazul semenilor si-i ajuta (sunt convinsa ca prin voia Bunului Dumnezeu). Si ma bucur in suflet, simt in adanc o bucurie vie, desi eu personal nu pot sa ajut cu nimic, nici macar sa ma deplasez la posta, sa-mi trimit ajutorul. Dar faptul ca bunatatea exista, ca milostenia nu a disparut acum, in tumultul vietii acesteia atat de involburate politiceste, e minunat. Si cei ce dau sunt cei modesti, nu cei cu venituri fabuloase si viata luxoasa. Dumnezeu exista pentru cei slabi, nu pentru cei tari.
Vreau sa va mai spun ca sfaturile de sanatate cerute si oferite mi-au ajutat si mie, apoi calatoriile, deplasarile dvs. in toata tara asta atat de frumoasa, ma fac sa calatoresc cu gandul, alaturi de echipa "Formula AS" si, efectiv, sa ma simt acolo unde sigur n-as mai putea merge. In scurt, "Formula AS" imi risipeste singuratatea. Imi aduce acasa tot ce ma poate interesa si bucura, asa ca trebuia sa va spun toate acestea.
Multumesc d-nei directoare Sanziana Pop, pe care bunul Dumnezeu a ajutat-o sa adune in jurul sau o pleiada de oameni inzestrati cu talent, dar si cu suflete ce se daruiesc cu multa bunavointa, spre a ne umple viata cu bucurie.
Urez sanatate, satisfactie si realizari minunate tuturor colaboratorilor revistei, celor de acum si celor care ii vor urma in viitor. Inchei cu speranta ca cineva, totusi, a avut rabdare sa-mi citeasca scrisoarea, pentru care multumesc.

LIDIA CODREANU - Alba-Iulia