Plante rele, cu efect bun

Plantele cu cea mai mare putere de vindecare sunt adesea periculoase. Folosite in cunostinta de cauza, ele dau insa rezultate spectaculoase, de care nu ne putem lipsi

Aspectul delicat si inofensiv al floricelelor colorate si parfumate poate fi inselator cateodata. In realitate, ele pot avea gust amar, astringent sau sa fie de-a dreptul toxice. "Plante rele" se zice in popor, si totusi, napraznic de bune, care, corect dozate si folosite, au puteri mai mari decat toate ierburile de leac. Din timpuri stravechi, vracii si vindecatorii tarani le culeg si le folosesc cu succes, deoarece in mainile lor pricepute, otrava devine un remediu de vindecare.
Plantele toxice se aseamana cu medicamentele cu efect puternic, de aceea folosirea lor necesita o precizie foarte mare si o precautie judicioasa. Dimpotriva, depasirea dozelor prescrise sau a duratei de tratament poate duce la efecte nedorite sau chiar la deces.
In natura nu exista plante total folositoare sau total daunatoare. Uneori, o picatura de otrava salveaza viata, in vreme ce supradozarea unui ceai obisnuit sau o combinatie nereusita de plante inofensive poate pune sanatatea in pericol.

Pochivnic
(Asarum europaeum)

Planta foarte pretuita de daci, era folosita contra frigurilor si a secarii puterilor omenesti, contra herniei si viermilor intestinali. Are multe denumiri populare: buba inimii, chiparus, chiperul-lupului, dafin mic, ficatea, lingura-popii, piperul-lupului, urechea-hartului si altele. Intre 2-3 frunze cu forma de inima, cu o culoare verde intens, apare o floare rosie-negricioasa, deloc aratoasa, cu 3 petale carnoase. Aroma neplacuta aduce a odolean amestecat cu piper. Pochivnicul si preparatele facute din el au efect vasoconstrictor si, relativ, de crestere a tensiunii, de aceea trebuie luat in doze mici si cu precautie. Planta are si proprietati diuretice, sudorifice, antibiotice, expectorante, antialcoolice. Este si un vermifug bun, rezolva si unele probleme care provoaca constipatia. La nivelul aparatului gastro-intestinal, are efecte diuretice si diminueaza durerile de stomac.

RETETE

* Alcoolism. Se prepara in termos sau pe baie de abur o infuzie din 250 ml de apa clocotita si o lingura de radacina tocata. Se lasa sa stea timp de 30 minute, apoi se strecoara fierbinte, se stoarce bine planta oparita si, daca este necesar, se completeaza infuzia cu apa fierbinte, pana la 250 ml. O lingura de infuzie (nu mariti doza!) se adauga in paharul cu bautura alcoolica, provocand greata, voma, aversiune pentru alcool.
* Se prepara o infuzie din 200 ml de apa fiarta si racita la temperatura camerei si doua grame de radacina tocata marunt. Paharul se lasa acoperit trei ore. Se strecoara si se beau cate doua linguri, de doua ori pe zi.
Am gasit intr-o carte recent aparuta (in 2009), urmatoarea recomandare: "Se beau 1-2 pahare de infuzie pe zi". Este o exagerare periculoasa. N-as pune pe nimeni sa faca un asemenea experiment, cu consecinte foarte grave pentru propria lui viata.
* Ciclu neregulat. In traditia populara, pulberea din radacina uscata de pochivnic se pune pe varful cutitului (nu mai mult!). Se bea dimineata pe nemancate cu un pahar de lapte.
* Epilepsie. Un gram de frunze se infuzeaza trei ore, in 200 ml de apa rece. Se bea cate o lingura, de 2-3 ori pe zi.

Atentie! Planta este toxica. Se foloseste sub supraveghere de specialitate. In cazul nerespectarii corecte a dozelor, sunt posibile tulburari de irigare cerebrala soldate cu hemiplegii.

Uz extern

Se folosesc infuzii pentru spalaturi locale, atunci cand trebuie sa tratam eczeme, furuncule, ulcere de gamba, matreata, infectii ale pielii, iritatii ale pielii.
* Frunzele verzi, pisate, se aplica pe rani sau ulcere purulente, iar macerate in otet, se folosesc pentru vindecarea de raie.
* Un decoct din 1/5 lingurita de planta fiarta intr-un pahar de apa se foloseste, sub forma de comprese, pentru ochii bolnavi.
Atentie! Principiile active din uleiul volatil sunt toxice si pot provoca iritatii daca se depaseste doza recomandata. Femeilor insarcinate, folosirea plantei le este interzisa categoric.

Rotunjoara
(Glecoma hederacea)

Planta cunoscuta din vechime, era foarte pretuita de vindecatorii populari, dovada cele peste 20 de nume sub care e cunoscuta in toate zonele tarii. Creste peste tot, prin paduri, tufarisuri, locuri umbrite si umede.Este usor de recunoscut, datorita tulpinei sale culcate, din care se desprind numerosi lastari ascendenti. Are florile albastre sau violete, o aroma care seamana cu menta, dar un pic neplacuta, poate de aceea in unele zone este numita "menta-cainelui". Planta toxica, rotunjoara are multe calitati terapeutice, apreciate in medicina naturista. Este antimicrobiana, antiinflamatoare, analgezica, hemostatica, stimuleaza pofta de mancare.
In popor, rotunjoara era folosita pentru rezolvarea problemelor legate de digestie: diaree, procese inflamatorii la nivel de stomac, intestine, ficat sau rinichi, normalizarea tranzitului intestinal, eliminarea viermilor intestinali. Se foloseste si pentru eliminarea pietrelor mici (de 1-2 mm) din vezica biliara si a nisipului din rinichi, dar si pentru guta. In unele zone ale tarii, frunzele plantei se folosesc pentru vindecarea afectiunilor legate de aparatul respirator: bronsita, laringita, pleurita, pneumonie.
Ceaiul din planta cu flori este un tonic puternic, care se recomanda dupa o boala grea, in special dupa pneumonii si bronsite. Cei care nu au conditii sau timp pentru prepararea infuziilor pot sa foloseasca pulberea fina obtinuta din planta uscata: se ia de 3-4 ori pe zi cate un varf de cutit, intre mese.

RETETE

* Afectiunile vezicii urinare. Doua linguri de iarba tocata se infuzeaza 30 de minute, in 250 ml de apa fierbinte, apoi se strecoara si se stoarce. Lichidul obtinut se imparte in 3 parti egale si se bea intre mese.
* Hepatita, gastrita. O lingurita de frunze si flori proaspete se infuzeaza in 200 ml apa fierbinte (de preferat, in termos), timp de o ora. Se bea ceaiul de 3-4 ori pe zi, caldut, cu 15 minute inainte de masa.
* Afectiunile vezicii biliare. Se rasneste planta uscata, se pune o lingurita de pulbere in 200 ml de apa fierbinte si se tine pe baie de abur sau in termos 30 de minute, apoi se raceste 10 minute, la temperatura camerei. Se bea nestrecurat, cate 2-3 linguri, de 4 ori pe zi, cu 30 de minute inainte de masa.

Uz extern

Pentru uz extern se fac spalaturi locale, se aplica cataplasme si comprese cu infuzie sau pasta obtinuta din planta maruntita si amestecata cu apa. Se recomanda in cazuri de eczema, stomatita, amigdalita, furuncule, rani greu vindecabile, leucoree. Contra varicelor, se fac bai la picioare. In traditia populara se alegeau tulpinile care aveau pe ele nervuri asemanatoare cu varicele.
* Guturai. Sucul proaspat stors se picura in nas, de 4-5 ori pe zi, cate 2-3 picaturi.
* Bronsita, raceala. Se fac inhalatii cu suc sau ceai din rotunjoara.
* Guta. O lingura cu varf de planta se fierbe cu un pahar de apa, pe un foc mic, timp de 10 minute. Se pun comprese pe locul afectat, impreuna cu masa verde a plantei.
* Rani greu vindecabile. Infuzie din 3 lingurite de planta maruntita peste care se toarna o cana cu apa. Se lasa sa stea 30 de minute. Se strecoara si se aplica local pansamente umezite in lichid.
Tinctura din rotunjoara. Se macereaza 15 g de planta uscata in 100 ml de tuica, timp de 2 saptamani. Periodic se agita, apoi se strecoara si se beau 15 picaturi, cu 75 ml de apa, de 3 ori pe zi, cu 15 minute inainte de masa.
Atentie! Preparatele de rotunjoara se folosesc cu mare precautie. Supradozarea duce la dureri de cap, de stomac, apar senzatii de greata si voma.

Vinarita
(Galium odoratum)

Denumiri populare: asprisoara, buruiana muschiului, cucuruz de padure, dumbravnic, floarea padurii, sculatoare, mama padurii, tamaioasa. Planta nu este toxica, dar contine compusi cu gust amar si usor astringent. Botezata de daci asprusa, planta se folosea la vopsitul lanii in rosu. Medicinal, infuzia plantei se folosea contra tifosului, iar decoctul contra plagilor produse de sifilis.
In evul mediu, vinarita a atras atentia deosebita a femeilor, datorita aromei sale placute. In lipsa parfumurilor si a gelului de dus, ele o foloseau pentru bai si pentru odorizarea hainelor.
Barbatii nu au ramas mai prejos si au inceput sa foloseasca planta in aromatizarea vinului si a tutunului. Este pomenita in anul 854, in scrierile manastirii Wandalbertus din Germania, in legatura cu adaosul acestei plante in vinul de mai. Inca de atunci se foloseste in loc de tutun (in stare uscata), in special pentru bolnavii cu afectiuni ale cailor respiratorii.

RETETE

* Criza de isterie. Se prepara infuzie din planta uscata (o lingura la 200 ml de apa). Se bea cate o lingurita, de 3-4 ori pe zi.
* Pietre sau nisip la rinichi. Doua linguri de planta tocata marunt se infuzeaza opt ore, in 250 ml de apa rece. Lichidul strecurat se bea in 3-4 transe intre mese.
* Palpitatii. Pentru afectiuni cardiace se folosesc varfurile plantei inflorite (de 8-10 cm). Se culeg in luna iunie, se usuca si se rasnesc. Se amesteca un pahar de tuica de 40-45 grade, cu un pahar de apa plata, se adauga 15 g de vinarita si se lasa la macerat 2 zile. Se bea cate o lingura, de trei ori pe zi. Pe durata tratamentului, se renunta categoric la carne, peste, sare si alimente care contin sare. O cura dureaza 5 zile, apoi se face pauza de 10 zile, timp in care bolnavul mananca zilnic cate o ceapa mare. Cura urmatoare dureaza 10 zile.
* Ascita. Se prepara un macerat in 400 ml de apa rece, din 30 g de iarba uscata. Se lasa 2 zile in frigider, apoi se strecoara, se stoarce bine si se adauga 50 de ml de tuica. Se bea de 5 ori pe zi, cate 1/2 de lingurita. Regimul alimentar este la fel ca in reteta precedenta.
* Diuretic. Se fierb 15 g de planta intr-un litru de apa timp de 3 minute. Se infuzeaza pana la racire. Se beau cate 100-150 de ml, de 4 ori pe zi.
* Contra insomniei. Infuzie din doua lingurite de planta, peste care se toarna 200 ml apa rece. Se lasa mai multe ore, apoi se da in clocot. Se strecoara. Se bea seara cate o cana.
* Dureri de cap. Planta proaspata se toaca marunt, se freaca putin cu o lingura de lemn ca sa-si lase sucul, se intinde pe un prosop ingust si se leaga capul, astfel ca planta sa acopere fruntea si tamplele.
Atentie! In doze mari, planta e toxica. Continutul de cumarina poate duce la dureri de cap si ameteli, daca se beau mai mult de doua cani de ceai pe zi.
Daca in urma folosirii preparatelor din plantele descrise apar reactii adverse, trebuie oprit imediat tratamentul. Nu apelati la ele fara o consultatie cu un specialist in domeniu.