Poetul rockului vine la Bucuresti
"Niciodata" a fost multa vreme un cuvant repetat deseori de publicul roman, amator de muzica pop si rock. "Show-urile Rolling Stones si AC/DC sunt prea grandioase, nu vor ajunge niciodata in Romania"... Dupa primul concert Leonard Cohen la Bucuresti, am auzit: "Asta se intampla o data in viata, e prea batran, nu-l vom mai vedea niciodata". Si iata ca au trecut trei ani de la istoricul concert Stones, la 75 de ani Cohen s-a intors pentru un concert cel putin la fel de bun ca primul, iar Piata Constitutiei inca rasuna dupa electrizantul concert AC/DC de duminica. Chiar si Aerosmith si Eric Clapton vor concerta la Bucuresti in iunie. Mai ramanea un nume nerostit, ca o stea indepartata si rece, despre care nimeni nu indraznea sa aduca vorba. Anuntul companiei "Emagic", despre concertul pe care Bob Dylan il va sustine la Bucuresti pe 2 iunie a luat toata lumea prin surprindere. Concertul va avea loc intr-o noua locatie bucuresteana in aer liber, "Zone Arena" din cartierul Floreasca, si va avea in deschidere doua nume romanesti: tanara formatie Bucium si Nicu Alifantis & Zan.
"Nu poti scrie sau spune nimic despre Dylan care nu s-a spus deja". Asa isi incepe revista americana "Newsweek" articolul in care justifica de ce a plasat "Love and Theft" pe locul doi, in topul celor mai bune albume ale deceniului. Cea mai prestigioasa revista muzicala din lume, "Rolling Stone", l-a desemnat drept "Cel mai influent artist solo al tuturor timpurilor". Ce poti spune mai mult? Cu patru ani in urma, a devenit cel mai in varsta muzician care-si plaseaza un album nou in fruntea clasamentelor. Are in palmares 11 premii Grammy, Oscarul si un Glob de Aur. A fost numit "poetul rockului", "profetul generatiei sale", dar in cartea sa autobiografica, tradusa si in romaneste, "Cronica vietii mele", povesteste cat de mult a incercat sa scape de toate aceste etichete si sa-si urmeze drumul propriu, cel de artist si nu de lider.
A fost huiduit si alungat de pe scena spre sfarsitul anilor '60, cand puritanii folkului au luat ca o infama tradare noile sonoritati electrice, dar iata ca acum, dupa 40 de ani, muzica lui Dylan, departe de protestele sociale si de tanguirile muzicutei si ale chitarei acustice, este mult mai plina de nuante, mai complexa. "Se pare ca nu exista un consens printre ascultatorii muzicii mele", spune Dylan intr-un interviu recent. "Unii prefera cantecele primei mele perioade, altii dintr-a doua, altii din perioada crestina, unora le plac mai mult cele din anii '90. Observ insa ca, mai nou, spectatorii de la concertele mele nu mai dau asa mare importanta perioadei din care vine un cantec. Ei simt stil si substanta intr-un mod visceral, indiferent de varsta pe care o are cantecul". Pe 26 mai, la doua zile dupa ziua sa de nastere, in New York se va tine "Dylan Fest 2010", un eveniment in care cantautorul va fi omagiat de o serie de artisti, intre care si Norah Jones. Ce este fascinant la Dylan e ca si la aceasta varsta, de 69 de ani, se afla intr-o febra creativa intensa, care nu tine numai de muzica. Anul trecut a lansat doua noi albume si a jucat intr-un film, asta dupa ce in 2007 s-a lansat "I'm Not There", un film biografic, in care personajul Bob Dylan este jucat, pe rand, de Cate Blanchett, Richard Gere si Kris Kristoferson. In septembrie 2010, va fi vernisata intr-un muzeu danez noua sa expozitie de pictura. Tot in septembrie, va fi publicata o carte de ilustratii pentru copii, inspirata de una din piesele sale celebre, iar pana atunci va fi lansata o carte despre implicarea muzicii folk in viata politica si sociala a Americii. Figura principala a cartii? Desigur, Bob Dylan!
Turneul fara de sfarsit In autobiografia sa, Dylan povesteste despre un moment foarte delicat de la inceputul anilor '80, cand a simtit ca isi pierde vocea. Se gandea ca va continua doar sa scrie cantece si sa cante la chitara, cand, brusc, si-a amintit de o tehnica vocala auzita de mult, de la legendarul cantaret country Hank Williams, iar asta i-a redat increderea si i-a oferit noi deschideri in muzica sa. In 1988, a pornit "Never Ending Tour" - "Turneul fara de sfarsit", sub deviza caruia a sustinut peste 2200 de concerte!
Trupa cu care canta se schimba foarte des, la fel si variantele, foarte diferite, in care canta aceeasi piesa de la un concert la altul. Editia 2010 a turneului a inceput in Japonia, cu cinci concerte in sase zile consecutive la Osaka, plus alte sapte in Tokyo. A urmat Coreea de Sud, in vreme ce concertele din China au fost interzise de Ministerul Culturii. Dupa o pauza de o luna si jumatate, turneul vine pentru prima oara in Balcani: Atena, Istanbul, Bucuresti, Skopje... Parerile legate de prestatia live a lui Dylan sunt impartite: unii spun ca a gasit cea mai buna cale de a-si prezenta pe scena impresionanta colectie de cantece, altii ca le canta atat de diferit fata de variantele originale, incat abia le recunosti, plus ca raceala, distanta emotionala pe care o pastreaza fata de publicul cu care nu interactioneaza deloc, este deranjanta. Pana la concertul din 2 iunie, cand puteti trage singuri concluziile, am invitat doi artisti romani ce l-au ascultat deja pe Bob Dylan in concert sa ne impartaseasca aceasta experienta.
DUCU BERTZI: "La sfarsitul anilor '60, inceputul anilor '70, prin intermediul radioului Europa Libera si a emisiunilor lui Cornel Chiriac, am ascultat "Blowing in the Wind" pentru prima oara. M-a cucerit datorita textului care, uite, si azi e la fel de adevarat. M-a atras muzica lui si modul de transmitere a mesajului, iar treaba asta m-a influentat la inceputurile carierei mele, la fel ca si Joan Baez sau Cat Stevens. De la noi, multi ani am fost influentat de Tudor Gheorghe. Nu ma omor dupa ultimele albume Dylan, exceptie facand cel de Craciun, lansat anul trecut, si care este nemaipomenit prin abordarea sa. Sincer, nu ma asteptam la o astfel de provocare - daca era sa ma intrebi daca e in stare (cu vocea lui) sa cante colinde, ti-as fi raspuns negativ. In rest, raman cu drag si incapatanare la primele albume. Acolo e Dylan care a rupt gura targului. Apoi s-a cam jucat. Am vazut un concert de-al sau la Paris, in aprilie 2007. M-a invitat Motu Pittis, el a facut rost de bilete. Ma asteptam la mai mult, am vazut un om care a dat impresia ca e pe scena doar pentru el si baietii care il acompaniau. Ma intrebi de o paralela intre el si Cohen. Desi ii iubesc pe amandoi deopotriva, Dylan mi s-a parut un strain, iar Cohen un prieten care iti impartaseste amintirile lui cele mai secrete. Sigur, sunt emotii inaintea concertului Dylan, il vad a doua oara, si macar in gand am sa-i multumesc, pentru ca in copilaria mea mi-a aratat un drum frumos."
NICU ALIFANTIS: "Nu-mi amintesc cu exactitate cand l-am ascultat prima oara pe Dylan, dar eram tanar, era demult, era frumos. Aveam un prieten la Braila, Silviu, care primea discuri din afara si ne adunam la el, la auditii. Ne informam cum puteam, ascultam muzicile din Vest si de peste Ocean pe la prieteni, la Radio Europa Libera. Totul avea alta valoare in anii '70. Sincer, nu m-a atras de la bun inceput, toate cantecele lui aveau multe, foarte multe cuvinte, cantate intr-o engleza americana pe care nu o intelegeam perfect. Ce mi-a starnit interesul a fost intonatia cu totul speciala cu care canta. Daca m-a influentat muzica lui? Cred ca e mult spus. Mai degraba mi-au placut discursul, trecerea atat de lina, de fireasca a textelor, tematica abordata, frumusetea, in toata simplitatea lor, a liniilor melodice, orchestratiile, maniera de a canta. Consecventa, credinta cu care a facut totul, atat pe scena, cat si in afara ei. Toate albumele sale sunt incarcate de valoare, de emotie, de poezie pura. Ascultandu-le in ordine cronologica, ajungi sa il cunosti cu adevarat pe Dylan. Discografia sa e aidoma unui traseu pe care trebuie sa-l urmezi, fara sa trisezi, de la start pana la sosire. Acum trei ani am fost tarat de Florian Pittis la un concert Dylan, la Paris. Doamne, cat de frumos a fost! De-o simplitate fara margini. Fara ecrane, nimic spectaculos, doar Dylan, muzicienii si instrumentele. N-a spus nimic, nici macar "buna seara", a prezentat trupa la final, a mai cantat 3 bisuri si-a plecat. Abia tarziu, in noapte, am realizat minunea ce mi-a fost dat s-o traiesc. Cat de dens a fost spectacolul si cata muzica! Si azi ii multumesc lui Motu pentru acea intamplare, si cat de rau imi pare ca nu va fi si el, pe 2 iunie, la Bucuresti! Pana atunci, repet cu ai mei, cu Zan. Imi doresc sa avem un recital foarte bun in deschidere. Este extrem de onorant ce mi se-ntampla, dar si responsabilitatea e pe masura. Sper sa am prilejul de-a schimba macar o vorba cu Domnul Dylan si sa am onoarea de a-i strange mana."
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
