Dupa "Jurnalul" complet al lui Andre Gide in patru masive volume, admirabila editura Cartier a publicat in romaneste, tot cu sprijinul Ministerului Francez al Culturii, "Jurnalul inutil", tinut intre 80 si 89 de ani de Paul Morand (1888-1976). Scriitorul prolific intrase dupa moarte in uitare, desi cele o suta de carti ale lui - romane, nuvele, volume de calatorii, eseuri - avusesera intre razboaie un considerabil succes. Francezii nu i-au iertat colaborationismul, ca diplomat, cu guvernul de la Vichy, optiunile politice apasat de dreapta si, dupa Eliberare, a fost nevoit sa stea in Elvetia, asteptand ca apele sa se linisteasca. Abia prin anii '90, opera lui subestimata a inceput sa fie reeditata in Franta si pusa la locul ce i se cuvine, pe un onorabil raft al doilea, in spatele contemporanilor lui deveniti "clasici" - Giraudoux, Montherlant, Mauriac, Saint-John Perse etc. Pe noi ne intereseaza in mod special Paul Morand si pentru legaturile lui cu Romania. Insurat cu Elena Chrisoveloni, dupa divortul acesteia de printul Dimitrie Sutu, cu care avea doi copii, scriitorul a fost dominat in cei 59 de ani de casnicie de sotia mai in varsta cu 9 ani si cu o puternica personalitate. Initial foarte bogata, sotul ii recunostea superioritatea nu doar sociala ("la princesse Soutzo") si morala (ii tolera infidelitatile), ci si intelectuala (Helene stia sapte limbi, avea o cultura mai vasta decat el si un curaj viril al opiniilor). in cuplul Morand, ea a avut rolul principal: i-a sustinut cariera diplomatica prin relatiile ei in inalta societate si prin abilitatile manipulatoare, i-a insuflat antisemitismul, germanofilia si spiritul aristocratic de casta, i-a lasat fraul lung, dar l-a facut dependent de ea. Numirea lui ca ambasador al regimului de la Vichy la Bucuresti in 1943 a fost dorita de ea, pentru reglarea unor afaceri legate de averea Chrisoveloni si Economu din Romania, de care avea sa se aleaga praful dupa razboi. inca din 1935, Paul Morand publicase la Paris o carte despre Bucuresti (tradusa in 2000 la editura "Echinox" de Marian Papahagi si Ion Pop), cunostea numerosi romani din anturajul sotiei si avea notiuni de istorie, geografie si etnografie romaneasca. De altfel, si in "Jurnalul inutil", publicat in Franta dupa 25 de ani de la moartea lui, apar Anton Bibescu si regina Maria, membri ai familiilor Lahovary, Zarifopol, Brancoveanu, Martha Bibescu s.a. in totalitate "Jurnalul" e un interesant portret din bucatele a trei sferturi de veac XX, vazut de un martor subiectiv si grafoman. Cititorul are de dat la o parte mult moloz pentru a gasi piese de valoare documentara in notatiile prolixe ce amesteca prezentul anilor '60-'70 cu amintiri din epoci mai indepartate. Paul Morand a fost un om norocos, care si-a putut satisface lacomia de placeri, un calator impenitent pe mai multe continente, un "om grabit" mereu nerabdator spre altceva, afemeiat, gurmand, sportiv, cosmopolit. De fapt, a fost si a ramas un om de lume al vechii Europe mondene, usuratice si oarecum cinice din La Belle Epoque, un scriitor harnic, cu surse de inspiratie in propriul hedonism si nomadism. A locuit la Paris, Londra, Roma, Madrid, Bangkok, Bucuresti, Tanger, Berna si Geneva - de unde aduce la lumina amintiri. Chiar si in prezentul jurnalului, octogenarul inca mai alearga neobosit prin lume cu avioane, vapoare, trenuri, conduce automobile, calareste, se catara pe munti, se uita pe strada dupa femei si savureaza rafinate mancaruri si bauturi... "Incorect politic" - foarte antisemit, homofob si misogin (in sensul ca nu accepta femeilor sa-si depaseasca rolul traditional in slujba barbatilor), Paul Morand are patru obsesii majore: politica interna si internationala (inclusiv reglari de conturi cu generalul De Gaulle si cu Pompidou); Academia Franceza, unde a fost primit (cu acceptul generalului!) in 1968 si care e descrisa ca un viespar de intriganti; amantele de odinioara, pe un fond de baluri si petreceri, de cluburi exclusiviste si voiajuri exotice si, mai presus de toate, sotia lui, teribila Helene. Prezenta ei imbiba paginile inca mai abitir dupa ce moare la 96 de ani, in 1975, si cand diaristul isi da seama ca fara ea n-ar fi fost nimic. Dar cele mai interesante marturii - desi subiective si adesea rautacioase - sunt cele despre confrati, de la Proust, Colette si Claudel la Malraux si Eugen Ionescu, si despre personalitati din lumea artistica sau mondena, de la Chaplin si balerini rusi la Coco Chanel. Datorita lor si atmosferei de epoca, "Jurnalul" lui Paul Morand nu e chiar inutil.
Selectia "Formula AS"
Paul Morand, "Jurnal inutil", vol. I 1968-1972, vol. II 1973-1976, text stabilit si adnotat de Laurent si Veronique Boyer, traducere de Sorina Danaila si Simona Modreanu, Editura "Cartier" Chisinau (e-mail: romania@cartier.md), 1020+998 p.
Dupa "Jurnalul" complet al lui Andre Gide in patru masive volume, admirabila editura Cartier a publicat in romaneste, tot cu sprijinul Ministerului Francez al Culturii, "Jurnalul inutil", tinut intre 80 si 89 de ani de Paul Morand (1888-1976). Scriitorul prolific intrase dupa moarte in uitare, desi cele o suta de carti ale lui - romane, nuvele, volume de calatorii, eseuri - avusesera intre razboaie un considerabil succes. Francezii nu i-au iertat colaborationismul, ca diplomat, cu guvernul de la Vichy, optiunile politice apasat de dreapta si, dupa Eliberare, a fost nevoit sa stea in Elvetia, asteptand ca apele sa se linisteasca. Abia prin anii '90, opera lui subestimata a inceput sa fie reeditata in Franta si pusa la locul ce i se cuvine, pe un onorabil raft al doilea, in spatele contemporanilor lui deveniti "clasici" - Giraudoux, Montherlant, Mauriac, Saint-John Perse etc. Pe noi ne intereseaza in mod special Paul Morand si pentru legaturile lui cu Romania. Insurat cu Elena Chrisoveloni, dupa divortul acesteia de printul Dimitrie Sutu, cu care avea doi copii, scriitorul a fost dominat in cei 59 de ani de casnicie de sotia mai in varsta cu 9 ani si cu o puternica personalitate. Initial foarte bogata, sotul ii recunostea superioritatea nu doar sociala ("la princesse Soutzo") si morala (ii tolera infidelitatile), ci si intelectuala (Helene stia sapte limbi, avea o cultura mai vasta decat el si un curaj viril al opiniilor). in cuplul Morand, ea a avut rolul principal: i-a sustinut cariera diplomatica prin relatiile ei in inalta societate si prin abilitatile manipulatoare, i-a insuflat antisemitismul, germanofilia si spiritul aristocratic de casta, i-a lasat fraul lung, dar l-a facut dependent de ea. Numirea lui ca ambasador al regimului de la Vichy la Bucuresti in 1943 a fost dorita de ea, pentru reglarea unor afaceri legate de averea Chrisoveloni si Economu din Romania, de care avea sa se aleaga praful dupa razboi. inca din 1935, Paul Morand publicase la Paris o carte despre Bucuresti (tradusa in 2000 la editura "Echinox" de Marian Papahagi si Ion Pop), cunostea numerosi romani din anturajul sotiei si avea notiuni de istorie, geografie si etnografie romaneasca. De altfel, si in "Jurnalul inutil", publicat in Franta dupa 25 de ani de la moartea lui, apar Anton Bibescu si regina Maria, membri ai familiilor Lahovary, Zarifopol, Brancoveanu, Martha Bibescu s.a. in totalitate "Jurnalul" e un interesant portret din bucatele a trei sferturi de veac XX, vazut de un martor subiectiv si grafoman. Cititorul are de dat la o parte mult moloz pentru a gasi piese de valoare documentara in notatiile prolixe ce amesteca prezentul anilor '60-'70 cu amintiri din epoci mai indepartate. Paul Morand a fost un om norocos, care si-a putut satisface lacomia de placeri, un calator impenitent pe mai multe continente, un "om grabit" mereu nerabdator spre altceva, afemeiat, gurmand, sportiv, cosmopolit. De fapt, a fost si a ramas un om de lume al vechii Europe mondene, usuratice si oarecum cinice din La Belle Epoque, un scriitor harnic, cu surse de inspiratie in propriul hedonism si nomadism. A locuit la Paris, Londra, Roma, Madrid, Bangkok, Bucuresti, Tanger, Berna si Geneva - de unde aduce la lumina amintiri. Chiar si in prezentul jurnalului, octogenarul inca mai alearga neobosit prin lume cu avioane, vapoare, trenuri, conduce automobile, calareste, se catara pe munti, se uita pe strada dupa femei si savureaza rafinate mancaruri si bauturi... "Incorect politic" - foarte antisemit, homofob si misogin (in sensul ca nu accepta femeilor sa-si depaseasca rolul traditional in slujba barbatilor), Paul Morand are patru obsesii majore: politica interna si internationala (inclusiv reglari de conturi cu generalul De Gaulle si cu Pompidou); Academia Franceza, unde a fost primit (cu acceptul generalului!) in 1968 si care e descrisa ca un viespar de intriganti; amantele de odinioara, pe un fond de baluri si petreceri, de cluburi exclusiviste si voiajuri exotice si, mai presus de toate, sotia lui, teribila Helene. Prezenta ei imbiba paginile inca mai abitir dupa ce moare la 96 de ani, in 1975, si cand diaristul isi da seama ca fara ea n-ar fi fost nimic. Dar cele mai interesante marturii - desi subiective si adesea rautacioase - sunt cele despre confrati, de la Proust, Colette si Claudel la Malraux si Eugen Ionescu, si despre personalitati din lumea artistica sau mondena, de la Chaplin si balerini rusi la Coco Chanel. Datorita lor si atmosferei de epoca, "Jurnalul" lui Paul Morand nu e chiar inutil.
Dupa "Jurnalul" complet al lui Andre Gide in patru masive volume, admirabila editura Cartier a publicat in romaneste, tot cu sprijinul Ministerului Francez al Culturii, "Jurnalul inutil", tinut intre 80 si 89 de ani de Paul Morand (1888-1976). Scriitorul prolific intrase dupa moarte in uitare, desi cele o suta de carti ale lui - romane, nuvele, volume de calatorii, eseuri - avusesera intre razboaie un considerabil succes. Francezii nu i-au iertat colaborationismul, ca diplomat, cu guvernul de la Vichy, optiunile politice apasat de dreapta si, dupa Eliberare, a fost nevoit sa stea in Elvetia, asteptand ca apele sa se linisteasca. Abia prin anii '90, opera lui subestimata a inceput sa fie reeditata in Franta si pusa la locul ce i se cuvine, pe un onorabil raft al doilea, in spatele contemporanilor lui deveniti "clasici" - Giraudoux, Montherlant, Mauriac, Saint-John Perse etc. Pe noi ne intereseaza in mod special Paul Morand si pentru legaturile lui cu Romania. Insurat cu Elena Chrisoveloni, dupa divortul acesteia de printul Dimitrie Sutu, cu care avea doi copii, scriitorul a fost dominat in cei 59 de ani de casnicie de sotia mai in varsta cu 9 ani si cu o puternica personalitate. Initial foarte bogata, sotul ii recunostea superioritatea nu doar sociala ("la princesse Soutzo") si morala (ii tolera infidelitatile), ci si intelectuala (Helene stia sapte limbi, avea o cultura mai vasta decat el si un curaj viril al opiniilor). in cuplul Morand, ea a avut rolul principal: i-a sustinut cariera diplomatica prin relatiile ei in inalta societate si prin abilitatile manipulatoare, i-a insuflat antisemitismul, germanofilia si spiritul aristocratic de casta, i-a lasat fraul lung, dar l-a facut dependent de ea. Numirea lui ca ambasador al regimului de la Vichy la Bucuresti in 1943 a fost dorita de ea, pentru reglarea unor afaceri legate de averea Chrisoveloni si Economu din Romania, de care avea sa se aleaga praful dupa razboi. inca din 1935, Paul Morand publicase la Paris o carte despre Bucuresti (tradusa in 2000 la editura "Echinox" de Marian Papahagi si Ion Pop), cunostea numerosi romani din anturajul sotiei si avea notiuni de istorie, geografie si etnografie romaneasca. De altfel, si in "Jurnalul inutil", publicat in Franta dupa 25 de ani de la moartea lui, apar Anton Bibescu si regina Maria, membri ai familiilor Lahovary, Zarifopol, Brancoveanu, Martha Bibescu s.a. in totalitate "Jurnalul" e un interesant portret din bucatele a trei sferturi de veac XX, vazut de un martor subiectiv si grafoman. Cititorul are de dat la o parte mult moloz pentru a gasi piese de valoare documentara in notatiile prolixe ce amesteca prezentul anilor '60-'70 cu amintiri din epoci mai indepartate. Paul Morand a fost un om norocos, care si-a putut satisface lacomia de placeri, un calator impenitent pe mai multe continente, un "om grabit" mereu nerabdator spre altceva, afemeiat, gurmand, sportiv, cosmopolit. De fapt, a fost si a ramas un om de lume al vechii Europe mondene, usuratice si oarecum cinice din La Belle Epoque, un scriitor harnic, cu surse de inspiratie in propriul hedonism si nomadism. A locuit la Paris, Londra, Roma, Madrid, Bangkok, Bucuresti, Tanger, Berna si Geneva - de unde aduce la lumina amintiri. Chiar si in prezentul jurnalului, octogenarul inca mai alearga neobosit prin lume cu avioane, vapoare, trenuri, conduce automobile, calareste, se catara pe munti, se uita pe strada dupa femei si savureaza rafinate mancaruri si bauturi... "Incorect politic" - foarte antisemit, homofob si misogin (in sensul ca nu accepta femeilor sa-si depaseasca rolul traditional in slujba barbatilor), Paul Morand are patru obsesii majore: politica interna si internationala (inclusiv reglari de conturi cu generalul De Gaulle si cu Pompidou); Academia Franceza, unde a fost primit (cu acceptul generalului!) in 1968 si care e descrisa ca un viespar de intriganti; amantele de odinioara, pe un fond de baluri si petreceri, de cluburi exclusiviste si voiajuri exotice si, mai presus de toate, sotia lui, teribila Helene. Prezenta ei imbiba paginile inca mai abitir dupa ce moare la 96 de ani, in 1975, si cand diaristul isi da seama ca fara ea n-ar fi fost nimic. Dar cele mai interesante marturii - desi subiective si adesea rautacioase - sunt cele despre confrati, de la Proust, Colette si Claudel la Malraux si Eugen Ionescu, si despre personalitati din lumea artistica sau mondena, de la Chaplin si balerini rusi la Coco Chanel. Datorita lor si atmosferei de epoca, "Jurnalul" lui Paul Morand nu e chiar inutil.
Alte articole din acest numar
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
