Daca e vineri, e "Formula AS"

Scrisori de la cititori

Am cumparat ziarul mereu, chiar de la aparitie, incat din intreaga colectie (de la alb-negru, la "culorile bucuriei") s-ar putea, din intamplare, sa-mi lipseasca doar cateva exemplare. Oricum, pentru mine, daca e vineri, e... "Formula AS". Multe, foarte multe articole au fost o incantare pentru mine si mi-au trezit simtaminte profunde si adevarate... Asta inseamna, si nu mi-e rusine sa spun, ca la "cuvantul scris" am raspuns, de multe ori, cu lacrimi! De ce? Pentru ca, si eu, ca si voi, iubesc pamantul asta, cu pietrele si ierburile lui, cu toate vietatile necuvantatoare, cu oamenii lui. Si mai iubesc ceva, cu o iubire de copil cuminte, recunoscator ca i s-a dat viata cuvintelor: iubesc graiul nostru cantator, din care, cred eu, s-a nascut poezia.
Cateodata, as vrea sa cred ca "Formula AS" a fost facuta anume pentru unii cititori, asemenea mie. M-au impresionat nenumaratele lucruri, aparent marunte, dar cu adevarat marete, pe care le "scoateti" la lumina si ni le daruiti atat de frumos: nume de oameni uimitori, adesea anonimi, pe care-i cunoastem doar prin scrisul vostru; locuri incredibile, pe care le "vedem" cu ochii vostri; trecutul, pe care nu l-am trait, dar pe care-l percepem ca pe o legenda vrajita.
Uneori, sunteti singurii care ne tineti o lectie de omenie, de "romanism", o lectie pe care ar trebui s-o repetam iarasi, si iarasi, ca sa putem ramane in "palmele Lui Dumnezeu", pe acest pamant mirabil, in forma de inima. Voi ne aduceti tara, cu frumuseti nestiute (ascunse, nebagate in seama, de foarte multi), ne spuneti de ce trebuie sa le iubim, ne invatati cum sa le iubim. Ne aduceti aminte ca, printre noi, sunt semeni al caror cuget e undeva sus, deasupra maruntelor rosturi si zbateri zilnice, semeni ce-si traiesc destinul cumva mai aproape de "Casa Lui Dumnezeu", decat a oamenilor, si carora ai vrea sa le spui ca vrei sa fii ca si ei.
Cred ca din multe articole publicate in revista "Formula AS" s-ar putea face o carte a iubirii de tara, de tot ce ne inconjoara si ce uitam adesea sa pretuim in fiecare zi. Uneori, raman doar cu regretul ca nu pot sa vad si eu acele locuri, ca nu pot sa cunosc acei oameni. Nu-mi va parea rau niciodata ca n-am fost la Las Vegas; dar voi regreta ca n-am vazut un sat, un colt uitat de lume, peste care umbrele amintirilor cresc asemeni hatisurilor de ierburi salbatice... Suntem gemeni de suflet, "Formula AS". Imi vine sa plang atunci cand vad ca se taie un copac, de parca mi s-ar lua un prieten drag; nu pun flori in vaze, pentru ca nu pot sa le privesc murind incet si apoi sa le vad azvarlite la gunoi, ca pe orice lucru fara folos; inchid ochii si incerc sa ma visez in alta lume, mai buna si mai curata, cand vad vreun animal chinuit. Insa revolta mea, suspinul meu, nu au nici o valoare, intr-o lume care uita ca Dumnezeu ne-a creat pe noi mult mai tarziu decat a facut arborii si florile si animalele; si ca ele ne-au primit, in sanul lor, cu multa dragoste; dar noi, oamenii, am uitat ca oricare viata e un dar de la acelasi Dumnezeu.
De ce scriu toate astea, acum? Pentru ca simt cum se apropie, tot mai repede, o noapte a iubirii, a simtirii frumoase, aducatoare de bine si de liniste. Simt ca ne pandeste o "gaura neagra" a inimii, care nu va mai putea fi astupata vreodata, daca nu ne trezim mai repede din acest somn ce "naste monstri", din acest vis urat... De-asta pretuiesc truda voastra! Fiindca luptati pentru "intregirea" sufletului romanesc, pentru luminarea cugetelor nestiutoare de iubire, pentru ocrotirea firului de dumnezeire din noi, prin care viata poate trece dincolo de moarte.
Si mai pretuiesc truda voastra fiindca m-am nascut si am crescut intr-un loc mirific, binecuvantat de Dumnezeu cu multa frumusete; fiindca "ma trag" dintr-o straveche familie de "oameni ai pamantului", intelectuali care au simtit frigul mortii in inchisorile comuniste. Inaintasii mei demni si-au facut din slujirea de tara si iubirea de neam - destin si rost sfant, pentru care merita sa porti o cruce, pentru care merita sa mori. Pamantul, Neamul si Trecutul nu sunt doar niste vorbe mari si frumoase; ele fac parte din religia, din credinta mea, sunt "o avere" cu care m-am nascut, in suflet...
Dumnezeu sa ne ajute pe toti si sa ne tina uniti, mereu!

DOINA IOVANEL SPINEANU - e-mail: doina_iovanel@yahoo.com, www.doinaiovanelspineanu.ro