Basarabia, altfel decat o stiti: Zidul Berlinului de pe Prut

Pe urmele tinerilor care au iesit, in aprilie, in piata mare din Chisinau. Aripa tanara a Basarabiei. Speranta ei

Curaj.net

"Daca nu ai votat cu ei, vino in piata cu o lumanare!" Acesta a fost primul mesaj care a circulat pe data de 7 aprilie in tot Chisinaul, cand s-a aflat ca alegerile au fost castigate iarasi de comunisti. Apelul trecea de la om la om, de la comunitate la comunitate, pe internet, apoi pe telefoanele mobile. Ma gandesc la miile de tineri care l-au urmat iesind in strada, in timp ce ma indrept spre locul de unde a pornit acest mesaj: organizatia Hyde Park.
Am lasat in urma centrul Chisinaului, cu limuzinele sale luxoase, ca la New York, si bogatasii escortati de bodyguarzi imbracati la patru ace. Luminile teraselor se fac tot mai mici, blocurile noi incep sa se rareasca si locul lor este luat de case pipernicite. Oamenii sunt imbracati in culori sterse - niste umbre alunecand pe trotuare. Cobor din taxi si pornesc pe langa gard, pe o straduta fara lumina, noroioasa. O alta fata a Chisinaului.
Intr-o banala casa taraneasca este cartierul general al Hyde Park, probabil cea mai influenta organizatie non-guvernamentala din Republica Moldova. Peretii sunt tapetati cu afise, harti ale Romaniei, un tricolor. Cateva rafturi cu carti. Un covor terfelit, un pat taranesc. Pe masa este un calculator desfacut, care totusi functioneaza. Ma primeste unul dintre lideri: Ghenadie Brega. E tanar, are pe mana o bratara rosu-galben-albastru si pe tricoul sau e scris mare: "Basarabia pamant romanesc". Abia cand incepe sa vorbeasca, imi dau seama ca saracia si precaritatea de-aici nu inseamna, de fapt, nimic. "Ce vezi este tot ce ne-a mai ramas. In aprilie, dupa ce oamenii au iesit in strada, serviciile secrete au venit si ne-au confiscat tot: calculatoare, dosare, acte. Probabil au pus si microfoane, n-avem de unde sa stim, ca pe noi ne-au inchis in baie. Ne-au tinut acolo in timp ce au perchezitionat si au confiscat tot ce li s-a parut important. Trimisii lui Voronin, comunistii. Mai avem un calculator. E singurul nostru instrument si tinem legatura cu oamenii prin internet", imi spune Ghenadie zambind.
Dar ceea ce nu au putut sa confiste atunci serviciile secrete a fost ceva mult mai important: increderea basarabenilor in organizatia Hyde Park, de care ii lega o prietenie mai veche, inca din 2002. Hyde Park fusese initial o emisiune radiofonica. Oleg, fratele lui Ghenadie, era moderator si nu facea altceva decat sa lase oamenii sa vorbeasca liber despre ceea ce doreau. Audienta a fost enorma. In scurt timp, emisiunea a ajuns printre primele ca notorietate. Numai ca ascultatorii sunau in direct si doreau sa vorbeasca despre Romania, despre limba romana si despre istoria adevarata a Basarabiei. Despre deportarile comunistilor si despre crimele lor nepedepsite sau despre saracia din tara. Asta nu a convenit regimului Voronin. Si chiar daca cei ce luau cuvantul in emisiune erau anonimi, serviciile secrete au stiut cum sa-i gaseasca si sa ii ameninte. In 2003, emisiunea a fost inchisa. S-a transformat in organizatie si, timp de cativa ani, fostii ascultatori au incercat sa gaseasca o cale legala de a se intalni.Doreau sa isi faca vocea auzita public, insa toate cererile lor de miting au fost respinse sau inecate intr-un val de birocratie. Oleg si Ghenadie Brega au luptat ani de zile pentru a avea dreptul de a spune public ceea ce gandesc. "Avem condamnari de cate trei luni de inchisoare, doar pentru ca am iesit in strada sa protestam pasnic. Sunt depuse saisprezece dosare la CEDO si trei sunt deja castigate. Ultima oara au arestat noua persoane. Nu le convenea ca stam cu o placarda, nu le convenea ca stam fara sa spunem nimic. De fapt, nu e permis... ce nu doresc ei", ma lamureste Ghenadie.
Din cauza controalelor, asociatia Hyde Park a incetat sa mai existe "cu acte". Este ca o organizatie invizibila - peste tot si nicaieri. Internetul ramane singurul lor instrument si este eficient: sute de oameni sunt legati prin retele invizibile de ce se intampla aici, in aceasta camera, acest cartier general banal, impins intr-o margine a Chisinaului. Nici unul nu are serviciu, majoritatea sunt someri, si te intrebi din ce traiesc, cum pot sa aiba atata entuziasm dupa sapte ani de hartuiala. Se hranesc cu ideile lor, cu dorinta lor de libertate.
"Ce vrem noi dupa toti anii astia de lupta? Ce am vrut si pana acum! Libertate de expresie, drepturi egale, justitie independenta, libertate de circulatie, acces liber la informatii. In Basarabia, sunt 85% romani! 85%! Cu toate astea, limba romana se vorbeste doar la bucatarie, si nimeni nu e interesat sa-i dea adevarata importanta. Ei spun ca rusa e limba de comunicare interetnica, cand de fapt romanii sunt majoritari. De ce sa vorbim rusa? E just asa? A fost interzisa, si acum e marginalizata limba romana. La asta au lucrat de 60 de ani! Suntem majoritari, cu statut de minoritari. As vrea ca timp de 11 ani elevii sa nu invete superficial despre limba si istoria lor!" Dintr-o punga de plastic mancam biscuiti "de casa", cumparati la kilogram. In cele din urma, Ghenadie ma conduce spre iesire. Imi strange mana cu putere si imi spune: "Sunt zeci de familii care au mama, tata aici, si copiii dincolo sau invers. Sunt multe familii care nu mai vor sa se bata pentru o viza, sa suporte umilinte sau sa plateasca doar pentru a-si vedea familia. Pe Prut este zidul Berlinului".
Am pornit prin intunecimea acelei parti de Chisinau, in timp ce el s-a intors in fata calculatorului, la site-ul organizatiei sale: curaj.net.

Liceenii

Ca de obicei, am intarziat. Cand am intrat in sala, cei zece liceeni erau deja asezati la masa lunga de conferinte. Imbracati impecabil, cu atitudini de oameni seriosi, ce urmeaza sa discute probleme serioase. Am dat drumul reportofonului. Ceea ce ma gandeam ca o sa fie o discutie lejera cu cativa adolescenti s-a dovedit a fi o intalnire cu oameni maturi in gandire, si cu o educatie civica si istorica exemplara.
"Eu, din cea mai mica tinerete, am avut asa ganduri... In aprilie am mers in piata, pentru ca lupt impotriva comunismului, cam de cand inteleg ce inseamna asta. Cam de la 13 ani, cand s-au inceput protestele legate de limba romana. Am inteles ca regimul Voronin este o unealta a imperiului rus si noi nu le apartinem, am fost furati si trebuie sa scapam. Strabunicii si bunicii au avut mult de suferit. Au fost la un pas de deportare, au trait in foame, au trecut prin gulag. Pentru ca bunicul meu a fost ofiter in Armata Romana. De-asta am mers in piata. Am fost exmatriculat din liceu din cauza asta", spune Dan Tabaran, un tanar de 18 ani.
Au urmat povestile celorlalti, despre cum au participat la "rasturnarea lui Voronin". Majoritatea au membri in familie care au fost deportati sau au avut de suferit din cauza "radacinilor sociale nesanatoase". Pentru ei, comunismul este o amenintare reala. Dar iesirea lor in strada nu a fost nici razbunare, si nici euforie adolescentina. Problemele lor actuale au fost enumerate pe rand, foarte coerent si foarte clar. Fiecare tanar de la masa stia care ii sunt drepturile, ce inseamna o democratie reala si ce nu merge in Republica Moldova.Citesc ziarele, se informeaza prin internet, urmaresc chiar si posturile TV comuniste, pentru a sti pozitia lor. "La scoala am refuzat "istoria integrata", am ales istoria romanilor. Istoria integrata era cu portretele lui Voronin si ale altora de la putere. Plus ca se spuneau anumite lucruri trunchiat. La 1918, se considera ca Romania a invadat Basarabia. Taiau din context si asezau in asa fel incat sa ii avantajeze pe comunisti, si anumite pasaje erau prezentate succint pentru ca nu conveneau. Sunt 20 de ani de la caderea blocului comunist in Europa si 6 ani de la ultimele proteste in Chisinau, si nu s-a schimbat nimic, si-au batut joc de noi. De data asta am mers mai departe. Poate trebuia si mai departe", imi spune Adrian, un baiat slabut, cu ochelari mari.
Sorenela este cea mai mica din grup. Are 16 ani. In toate liceele s-au facut presiuni asupra elevilor, sa nu mearga la manifestatiile din aprilie. Liceul ei a avut chiar portile incuiate, pentru a nu-i lasa pe elevi sa iasa. Ea s-a dus in piata, asa cum a facut-o si la 10 ani, cand a cerut sa invete in limba romana. "In piata, telefoanele nu mergeau. Lumea era agitata. Dupa un timp, au inceput sa arunce cu pietre. Am vazut steagul Romaniei pe Presedintie. Comunismul nu e mana in mana cu Romania, asta e clar. Ei au vazut in Romania un dusman. Au incercat sa ne invrajbeasca. E ciudat... astia sunt batraneii care ies de la biserica si merg sa se inchine apoi la statuia lui Lenin", imi spune Sorenela.

Studentii

"Stare de urgenta" este cea mai noua revista de atitudine din Moldova. Pe scurt, SdU. Daca inainte de 1990, revista "Literatura si Arta" a fost bastionul rezistentei anticomuniste, unde se strangeau vocile dizidentilor, dupa caderea blocului comunist a aparut "Contrafort", ce se doreste tot o revista a elitelor, mult mai orientata catre curentele noi ale scriitorimii romane. Apoi a aparut "Stare de Urgenta", o revista deschisa catre Europa si, mai ales, catre societatea basarabeana.
E fum si galagie, si muzica suna strident, din difuzoare, in cafeneaua Uniunii Scriitorilor din Chisinau. Stalpul central din fata barului este un colaj cu fotografii ale scriitorilor romani. Dumitru Crudu, redactorul sef al revistei "Stare de Urgenta", e la masa cu mine. Dramaturg, romancier de prima mana. "Literatura contemporana din Basarabia are un nou val care s-a manifestat. Sunt cateva nuclee ale acestui val, unul foarte pronuntat in zona dramaturgiei. La SdU suntem deschisi, nu doar dialogului literar, dar si celui social. Am abordat teme de interes major, cum sunt problema dosarelor kgb-iste, cenzura, totalitarismul. Eu consider ca Basarabia trebuie sa revina la patria mama, dar trebuie sa scapam mai intai de tarele comunismului. Mai intai sa vorbim despre democratie. Cu armata a 14-a in Transnistria, orice provocare este posibila. Este un subiect foarte sensibil. La momentul asta sunt asteptari foarte mari de la Romania. Dar sunt lucruri foarte concrete: cei de langa granita vor sa se deschida micul comert liber, altii vor cetatenie mai usor, intelectualii vor reviste culturale la preturi normale. Vrem legaturi mai stranse intre dramaturgi si UNITER sau intre scriitori si Uniunea Scriitorilor din Romania."
Am plecat din biroul boem al lui Dumitru, cu un brat de reviste SdU. Am descoperit in paginile ei luari de pozitie civice, prodemocrate. Dar si o viata culturala dinamica, cu teatre mici, in care se joaca experimental, dramaturgi inovatori, ce-si iau personajele din realitatea imediata, pentru teatru-documentar, poeti si romancieri noi. Si multi ochi indreptati catre Romania.

Vocea Basarabiei

"Buna dimineata! Sunt Grigore Matasaru si ascultati Radio Vocea Basarabiei, pe 102,3 FM. Avem puterea de a schimba viitorul, ramaneti aproape", se aude in micul aparat de radio de pe birou. Incepe un cantec de-al Margaretei Paslaru si, imediat, usa studioului se deschide si vocea care mai devreme era in difuzor este acum chiar langa mine. Un tanar timid, imbracat in camasa scrobita: Grigore Matasaru este una dintre cele mai cunoscute voci radiofonice locale.
Ceea ce pentru mine, venit de la Bucuresti, pare un studio obisnuit, aici, la Radio Vocea Basarabiei, sunt transee, intr-o lupta pentru existenta ce dureaza de noua ani. Directorul postului, Valeriu Saharneanu, si-a pus de multe ori in joc viata, familia, pentru a tine acest radio. Si asta, pentru ca a fost mereu singura alternativa la radiourile oficiale sau rusofone. Americanii l-au sprijinit, Romania l-a sprijinit in eforturile sale pro-democratice. Rezultatele s-au vazut: acolo unde au existat mici posturi locale ale radioului, oamenii au fost informati si au votat diferit: nu au votat comunistii. Amenintati, anchetati, pusi sub presiuni enorme din partea autoritatilor, cei de la Vocea Basarabiei au rezistat. Grigore Matasaru a fost de la inceput cu ei, inca din 2000, cand prezenta, la numai 17 ani, o emisiune folclorica. "Am inceput cu emisiunea "Doina, dor si omenie". Apoi am continuat cu emisiuni muzicale. Acum sunt la programul matinal, cu informatii politice, sociale si economice. Am participat la manifestatiile din aprilie. Cred ca am fost singurii care am transmis de la inceput la sfarsit ce s-a intamplat in piata mare din Chisinau. Bineinteles ca au fost foarte mari probleme cu transmisiile, cu telefoanele bruiate si cu internetul taiat. Dar am reusit. A fost unicul post de radio care spunea adevarul si asta nu a convenit puterii. Au fost batalii foarte grele pentru fiecare lungime de unda pe care am castigat-o in ultimii noua ani. Am avut probleme ca am lucrat aici, dar si bucurii".
Grigore se uita la ceas. In cateva minute, trebuie sa intre din nou in studio, pentru a prezenta stirile. Chisinaul il poate asculta mai usor: de curand, radioul a castigat o frecventa normala, FM sau vestica. Inainte, frecventele radioului erau marginalizate si se transmitea mai ales in banda estica, o banda care nu mai exista pe aparatele de radio moderne. Dar chiar si asa, au avut mereu ascultatori. Faptul ca Voronin a fost dat jos de la putere aduce o adiere de libertate. Si primul castig a fost aceasta unda FM. Toti angajatii radioului asteapta acum si deblocarea publicitatii, detinuta in monopol de catre fiul lui Voronin, prin agentiile sale de publicitate. Problema banilor este acuta. "Eu nu m-am limitat doar la radio, ci am facut o organizatie obsteasca si am facut actiuni sociale. Am primit sprijin de la Soros, de la Unicef etc. Totul pentru acces la informatie. Educatie pentru tineri, legata de trafic cu persoane, vicii, informatii", incheie Grigore cu vocea lui suava. Intra in studio. Isi pune castile si spune stirile in fata microfonului. Un tanar care si-a pus toata energia in slujba democratiei. Il salut in tacere, prin geamul studioului. Imi raspunde in tacere.

Komsomolistii

Tineri comunisti? De ce nu! Organizatia komsomolistilor moldoveni. Pare ireal, la doi pasi de Romania, dar este foarte adevarat.La fel de adevarate aveau sa fie toate: sediul Tineretului Comunist, cu afisele rosii, in care secera si ciocanul sunt inca aurite, legitimatiile plastifiate occidental, sau programul partidului, un carnetel rosu, pe care mi-l intinde cu mandrie chiar sefa acestui tineret, Inna Supac: "Dupa cum vedeti, suntem in pas cu timpul, nu suntem vreo organizatie sovietica", imi spune ea in timp ce ne asezam la discutii, intr-un birou luminos. Inna Supac nu este doar sefa tineretului comunist, este si deputat in Parlamentul Moldovei. Imi vorbeste despre organizatie si actiunile pe care le fac cei peste 4000 de membri, despre intrajutorarea batranilor si sustinerea lor. Idealurile sunt mari si "justitia sociala" este principalul lor obiectiv. "Justitie sociala?". Am trecut la intrebari punctuale, privind-o in ochi pe aceasta tanara de 25 de ani:

- Faceti parte dintr-un partid care are in spate zeci de mii de crime, deportari, persecutii, familii distruse. Nu va deranjeaza asta deloc?

- Daca va referiti la crimele din perioada stalinista si persecutiile din timpul sovieticilor, trebuie sa stiti ca nu mai vorbim de acelasi partid. Lucrurile si oamenii s-au schimbat.

- Ati facut ceva pentru condamnarea acelor criminali? Ati gasit vinovatii? Ati deschis dosarele KGB-ului si ati clarificat trecutul? Cum anume ati schimbat lucrurile? Din cate stiu, in partidul dvs. sunt nomenclaturisti.

- In programul partidului nostru exista un paragraf care condamna acele crime ale trecutului. Programul a fost votat in Congres, deci, acele crime au fost condamnate. Cat despre dosarele de urmarire, nu cred ca cetatenii Moldovei sunt pregatiti pentru un astfel de pas.

- Imi vorbiti de justitie sociala. Partidul dumneavoastra, unul comunist, a privatizat cam tot ce era de privatizat, si intre membrii sai sunt cei mai multi multimilionari in dolari, in timp ce salariul mediu in Moldova este de 100 de euro. Ce fel de justitie sociala este asta?

- Noi avem un slogan: Nu suntem impotriva bogatiei, ci impotriva saraciei!

Cariera? Banii? Familia? Ce motiv avea Inna Supac de a refuza realitatea? M-am gandit la cei din Hyde Park si la cele 16 dosare CEDO pe care le au, la saracia lor lucie si la presiunile prin care au trecut cei de la Radio Vocea Basarabiei, sau la elevii de liceu. M-am gandit la cei trei tineri din aprilie iesiti in strada pentru ca nu au fost de acord "sa ingroape tineretea": unul a fost gasit langa spital, altul "s-a otravit" si un al treilea "s-a spanzurat cu propriile sireturi", desi avea o gaura in cap.

Cel mai tanar ministru din Europa

Apas pe butonul cu cifra opt. Se aprinde si liftul incepe sa urce cu o scuturatura usoara. E o cladire facuta in stilul comunist al anilor '80. Holuri largi si reci, birouri mobilate saracacios. Ministerul Turismului inseamna unul dintre aceste culoare, in imensa cladire de beton.
Ion Cebanu ma primeste in biroul sau de ministru. Are doar 24 de ani, un copilandru, ai zice, la prima vedere. Te incurca, totusi, costumul sau perfect si manierele oficiale, de diplomat. E mic de statura, si asta il face si mai pierdut in spatiul urias al biroului. Raspunsurile sale sunt de-o diplomatie fara cusur, la obiect, fara lamentari politicianiste. Pare un om de actiune, invatat, probabil, cu chestiunile administrative, in decursul celor doi ani de membru al consiliului municipal. Nu se gandea pe atunci sa intre in politica, tocmai terminase Dreptul, visa la o slujba oarecare, cu salariu de la buget. Ca si Ion Cebanu, multi tineri au intrat in politica vazand ca se poate sa fii tanar si sa fii luat in serios, daca faci treaba si esti cinstit. Idolul lor: Dorin Chirtoaca, primarul Chisinaului, la numai 27 de ani. Ion a avut sansa de a ajunge chiar Ministrul Tineretului. "M-am regasit in ideile partidului liberal, nu stiam si nu ma interesau functiile", spune. "Ma regaseam in dorinta de schimbare. Functia pe care o am e ceva temporar. Problema este ca indiferent de functie, misiunea trebuie indeplinita cu demnitate si cu moralitate. Ceea ce lipseste, in general, pe-aici".
Ion vine la serviciu cu mijloacele de transport in comun. Cateodata, oamenii il recunosc si sunt mirati. Unii il opresc sa isi spuna oful. Apoi el ajunge in biroul urias de la etajul opt si o ia de la capat cu dosarele, telefoanele, intalnirile. Probleme sunt destule de rezolvat, dar pentru inceput, se concentreaza pe prioritati: locuintele pentru tineri, locurile de munca si conditii mai bune pentru sportivii de performanta. Il intreb daca exista o directie mare pe care doreste sa o urmeze, dincolo de scopurile punctuale. "Cea mai buna este directia Uniunii Europene. Din '90, fortele kgb-iste au incercat sa ne traga intr-o lupta fara sfarsit: ca romanii sunt fascisti, ca vin sa ne domine etc. Noi, prodemocratii, eram pusi in situatia de a le explica oamenilor ca romanii nu vor sa faca asta. In loc sa discutam de ce nu vrem in CSI, sa discutam desecretizarea dosarelor, deportarile sau libertatea presei sau independenta justitiei, noi discutam frica de romani. Cand poporul va avea posibilitatea sa se informeze, va intelege de la sine cum stau lucrurile".
Telefonul de pe biroul sau suna incontinuu. Secretara vine cu cafea si ceai. Intra neanuntat presedintele tineretului liberal. Alianta prodemocratica a mizat foarte mult pe tineri. Nu doar acest ministru, ci si multi parlamentari, presedinti si vicepresedinti de comisii isi fac treaba cu entuziasm juvenil. Mai ales cu entuziasm, pentru ca, de exemplu, bugetul Ministerului Tineretului este... un milion de euro! Cu acesti bani trebuie sa reuseasca Ion Cebanu sa schimbe soarta tinerilor din Moldova. De aceea, cauta sponsori, parteneriate, este gata sa accepte si consilieri straini care sa il poata ajuta. Orice, numai sa schimbe ceva, sa ii convinga pe tineri ca au un viitor si acasa, nu doar la muncile umilitoare din occident. Romania? "Am fost in Romania de mai multe ori. M-am simtit... ca acasa. Dupa parerea mea, cel mai grav este ca Romania nu mai are un ideal. O tara fara un ideal este o natiune in deriva, nu stie care e directia. Nu am ce sa va spun acum despre unire. Cata vreme in timpul protestelor din aprilie televiziunea publica de aici arata cum se inmultesc elefantii, cred ca nu e momentul sa discutam despre asta".

Foto: Julien Goldstein