VALENTIN DAEANU - "Sa nu ne dezicem de ceea ce este romanesc"

Librarie romaneasca la Roma

Un om de afaceri roman le ofera conationalilor sai din Italia ceea ce le lipsea cu adevarat: cultura si mandrie nationala

"La Strada"

- De ani buni, auzim numai stiri nefaste despre comunitatile romanesti din strainatate, imaginea noastra este mai neagra ca fumul. Iar acum, deodata, o veste minunata: o librarie romaneasca la Roma! In calitate de autor al acestei realizari, suntem nerabdatori sa-i aflam povestea.

- Deschiderea librariei a avut loc anul acesta, in martie. Avem deja sase luni de activitate intensa. Este o mare bucurie pentru mine, pentru ca de foarte multa vreme imi doresc sa pot oferi romanilor din diaspora activitati culturale. De ce culturale? Pentru ca eu am convingerea ferma ca la nivel intelectual putem comunica cel mai bine cu cei care ne-au primit in gazda (italienii, in acest caz), dar si intre noi. Cultura este singurul domeniu in care ne putem compara cu orice stat civilizat, iar globalizarea ne favorizeaza extraordinar drumul - traducerile cartilor romanesti in limbi de mare circulatie se fac mai usor, se pot organiza lansari de carte oriunde. Am avut si in libraria noastra lansari ale unor nume importante: Dinu Sararu, Silvia Kerim, Mircea Cartarescu. Chiar acum pregatim o lansare speciala, a unui artist cu totul aparte: doamna Sofia Vicoveanca va prezenta romanilor din Italia doua volume de-ale dumneaei, ea vrand sa rasplateasca astfel iubirea si aprecierea de care se bucura in randul romanilor din diaspora.

- Ce fel de carti pot gasi romanii in libraria dumneavoastra?

- Aducem orice fel de carti, dar cele mai multe sunt cele pentru copii si cele cu tema religioasa. Mai ales femeile le cumpara (barbatii, sa recunoastem, nu prea frecventeaza libraria), pentru ca ele lucreaza foarte mult, chiar si duminica, si de aceea ajung tot mai rar la biserica. Acest fel de literatura cred ca le aduce liniste. Chiar daca, deocamdata, oferta noastra nu este una extraordinar de variata, se pot comanda carti din Romania si ele ajung aici in doua saptamani. Avem si intelegeri cu diferite edituri care ne ofera volume ce nu se mai vand, colectii, carti pe care noi le putem oferi gratuit, cu diferite ocazii. Libraria se afla intr-un centru comercial, dincolo de scopul ei cultural, o librarie este totusi o intreprindere privata si trebuie sa se finanteze. In cazul nostru, sa se autofinanteze, pentru ca intreg centrul comercial ne apartine. El se numeste "La Strada" si este cel mai mare centru comercial romanesc din strainatate.

- Vin romanii in librarie, sunt ei interesati si de altceva decat de munca si agoniseala?

- Incetul cu incetul, vin. Eu ma bucur sa am si un client nou pe zi. As vrea insa sa stiti ca, pe langa librarie, cel mai drag loc al meu in "La Strada" este "Sala Copiilor". Este o sala pe care am creat-o pentru copiii romanilor din Roma (si de oriunde din Italia), pentru ca ei sa poata invata romaneste. Poate veti fi surprinsi, dar am intalnit copii de cinci, sase, sapte ani, care nu stiu deloc romaneste. Ei sunt nascuti in Italia, parintii (si nu trebuie neaparat criticati pentru asta) nu i-au invatat decat italiana, pentru a se integra mai usor la scoala. Acesti copii au reusit cu adevarat sa devina italieni, dar ei nu mai stiu sa vorbeasca cu bunicii lor, ceea ce mi se pare foarte trist. La fel de trist mi se pare ca Romania, pentru acesti copii, nu mai inseamna acasa, este doar o tara in care s-a intamplat ca parintii lor sa se nasca. Copiii au inceput sa frecventeze aceste "cursuri", insa marea problema pe care o avem este ca gasim foarte greu profesori care sa vina sa faca voluntariat. Spun apasat cuvantul "voluntariat", pentru ca e foarte important. Este o notiune care lipseste din vocabularul romanilor. Enorm de greu convingem un fost profesor roman din Italia (care acum e infirmier in case de batrani, sa spunem) ca o data pe luna sa vina sa faca din placere meseria pe care o avea in tara, cea de dascal. Cei tineri ma intreaba invariabil de bani, iar eu, desi am resurse sa-i platesc, nu vreau. E o chestiune de principiu, este, daca vreti, modul meu de a-i invata pe romanii din strainatate sa fie uniti, sa se iubeasca, sa-si ajute fara interes seamanul.

Nu votati, nu contati!

- "La Strada" este, cu siguranta, si un seismograf pentru starea de spirit a emigratiei romanesti, cu care veniti frecvent in contact. Cum se mai simt semenii nostri din Italia?

- Se simt in continuare straini, desi nu ar trebui. Dupa parerea mea, ar trebui sa se simta pe picioarele lor, pentru ca merita, si pentru ca vor mai sta mult in Italia. Sa fim sinceri, sansa la un trai mai bun in Romania este o chestiune de timp, de mult timp. Am vorbit mult cu romanii, ei nu se vor intoarce curand acasa, poate niciodata, si tocmai de aceea ar trebui sa invete sa fie mai puternici acolo. E adevarat ca nu e numai vina lor, este si datoria autoritatilor romane sa se ocupe mai mult de ei, sa-i faca sa nu-si uite tara. La doua milioane de imigranti (care inseamna mai bine de trei judete populate din Romania), cred ca nu sunt mai mult de doua sute de angajati, in toate institutiile romanesti din afara (ambasade, consulate). Nu avem grija de ei, si de aceea au un motiv in plus sa se simta straini, ai nimanui, slabi.

- Dar sunt macar uniti, in singuratatea lor?

- Cu mare regret va raspund: nu, nu sunt uniti, romanii din diaspora nu reprezinta o forta. Ca o apreciere personala, chiar si forta familiei a fost zdruncinata, ispitele si viata total diferita din strainatate au periclitat serios unitatea familiilor de romani. Sunt foarte multe divorturi sau soti care nu s-au vazut de ani de zile. Debusolarea din familie s-a rasfrant si asupra comunitatilor de romani, lipsa de unitate nu e specifica celor din Italia, sau Spania, sau... orisiunde, ci este specifica romanilor in general. Fiecare roman este un mic univers suficient siesi, se tem de oameni, se tem ca alti romani sa nu vina sa le ia locul. Nu stiu daca regimul trecut a sadit in noi aceasta boala a suspiciunii, a egoismului, dar cred ca e o boala tipic romaneasca. Romanii nu se strang laolalta, nu am vazut nicicand o demonstratie romaneasca intr-un oras mare din Europa sau din lume, asa cum fac marocanii, algerienii, sud-americanii sau multi altii, care sunt mai putini decat noi, dar carora, daca li se incalca vreun drept legal, ies in strada cu miile. Noi nici la biserica nu ne adunam in numar mare, vin doar cateva zeci de oameni, in orase in care locuiesc mii. Foarte, foarte putin.

- Ce drepturi au romanii din pribegie?

- Chiar si cel la o imagine corecta, care este foarte important. Numarul nostru mare ne aduce drepturi si este capital sa constientizam ce reprezinta el in Italia, de exemplu. Cand in anumite comunitati, romanii reprezinta 30%, acest lucru ar trebui sa insemne o putere extraordinara. Ganditi-va numai la alegerile locale din anumite orase. Cand un primar stie ca in comunitatea lui 30% sunt romani, el ar fi dispus sa le faca o multime de favoruri in termeni legali. Si le-ar face. Dar cand vine ziua votului, si dintr-o mie de romani cu drept de vot, participa trei, ce parere isi face primarul respectiv despre ei? Ca romanilor nu le pasa, ca nu reprezinta o comunitate activa si, deci, o pot calca oricand in picioare. Si pe buna dreptate. Parca am fi mereu pe picior de plecare, desi nu suntem. Tot timpul cand au fost alegeri (mentionez ca nici eu si nimeni din structura mea nu are vreo culoare politica) noi am mers printre romani si le-am spus: daca nu votati, nu contati!

- Ce s-ar putea face sa fie miscati putin, sa fie activati?

- Cu mult timp in urma, calatorind, am dat in mai multe locuri peste o structura numita "Dom Polski". Nu este altceva decat "casa polonezilor", un loc pe care-l regasesti peste tot in lume. Polonezii se aduna acolo oriunde ar fi, daca au o problema, daca vor sa vorbeasca, merg la Dom Polski din Roma, din New York, din Bucuresti. Pe acest model, acum incercam si noi, impreuna cu Academia Romana, sa cream "Casa Romaneasca". De asemenea, comunitatile de romani au nevoie de lideri locali, de oameni valorosi. Ei trebuie cautati, incurajati, stimulati, formati. Dar pana atunci, eforturile trebuie facute la nivel de individ. Un oarecare Ion care lucreaza in Italia trebuie sa fie ireprosabil in meseria lui, pentru ca numai asa va fi apreciat de italieni si va castiga cativa localnici de partea lui. Ei vor spune ca Ion este un om de calitate, iar asta se va generaliza la nivelul grupului. Cu timpul, italienii nu vor mai crede ziarele, vor crede realitatea de langa ei, iar daca Ion e de isprava, va insemna ca romanii sunt de isprava.

Sa nu ne pierdem copiii printre straini

- Veti organiza ceva deosebit de 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei?

- De ziua Romaniei vom incerca un eveniment mai special. Exista, la Roma, "faimoasa" piata Anagnina, unde se aduna romanii. Locul nu ne aduce faima, dimpotriva. Lucruri urate se intampla acolo, imaginea tarii e pur si simplu tarata in noroi in acel loc.Dar eu m-am gandit asa: decat sa ma raliez ideii de a inchide acel loc, cum vrea toata lumea (atat autoritatile romane, cat si italiene), as vrea, mai degraba, sa-l readuc la lumina. De bine de rau, este singura locatie unde cateodata se aduna mii de romani. Daca tot sunt romani acolo, hai sa-i reinvatam bunul simt, hai sa le aducem un strop de cultura, hai sa-i reeducam! Nu forma trebuie schimbata, ci fondul. Asadar, pe 29 noiembrie, vom organiza acolo un spectacol al unui grup romanesc de folclor format in Italia, un grup care are un nume foarte frumos si inspirat: "Dor calator". Nu trebuie sa confundam diaspora romaneasca de dinainte de revolutie, care era una politica, cu cea de acum, care e una economica. Oamenii pleaca din tara sa munceasca. Fara a vrea, Doamne fereste, sa jignesc pe cineva, romanii din diaspora de azi nu au un grad foarte ridicat de cultura, asa cum s-a intamplat dupa cel de-al doilea razboi mondial. Nu e o rusine, ei sunt meseriasi in cea mai mare parte, dar oameni amarati, saraci, care au plecat din tara nu pentru a se imbogati, ci pentru a trai.

- Se apropie si marea sarbatoare a Craciunului. Cum o sarbatoresc romanii aflati departe de casa, departe de bunici, departe de traditia religioasa care sporeste asa de mult frumusetea acestei sarbatori?

- Nu stiu cum va fi anul acesta, din cauza crizei. Dar in anii trecuti, multi romani se intorceau in tara. Plecau de aici incarcati de daruri si cu gandul la bunatatile de acasa. Daca nu pleaca, isi organizeaza sarbatorile in Italia, dar "in mic", sa zic asa. Cel mult un grup de prieteni. Ba chiar am observat ca aceia care sunt mai bine vazuti de catre italieni, care au ajuns la un alt nivel financiar, chiar se rup de comunitate, prefera compania localnicilor. Din pacate, occidentalii au desacralizat mult sarbatorile religioase, precum Craciunul si Pastele. Romanii din diaspora sunt oameni de la tara, sunt oameni care stiu protocolul Craciunului romanesc, traditiile, toate amanuntele legate de el. Nu vreau sa dau lectii sau sa folosesc clisee, dar e o mare tragedie sa pierdem traditiile acestea, numai pentru ca nu suntem in Romania. N-ar trebui sa mergem noi in alte case de Craciun, ar trebui sa-i invitam pe italieni la noi, sa le aratam ce frumosi suntem, ce credinciosi, ce sensibili. Romanii din strainatate parca nu inteleg ca tot romani sunt, ca in vecii vecilor vor fi vazuti ca niste romani, de catre noii lor prieteni italieni. Atunci, sa fim romani adevarati! Nu zic ca e rau sa ne imprietenim, departe de mine gandul, zic ca e rau sa ne dezicem de ceea ce este al nostru, romanesc. Trebuie sa luptam sa nu ne pierdem originea si copiii printre straini.