La vreme de recesiune, cand criza capata zeci de nuante, un faliment in plus n-ar mira pe nimeni. Numai ca afacerea, pusa pe picioare acum patru ani, cu bani de la Uniunea Europeana, nu avea datorii la banci, pornise cu dreptul pe un culoar unde nu avea multi concurenti. Falimentul, dupa primarul localitatii, pare sa fi fost produs de faptul ca patronii erau tigani. In Gradistea, comunitatea romilor este consistenta, insa putini isi recunosc etnia, toti afirmand ca sunt romani. De la bun inceput brutaria a fost amenintata cu boicotul. Putini au fost cei care au vrut sa cumpere franzele facute de tigani. Dupa mai putin de un an, afacerea a capotat. Primaria a preluat-o cu tot cu datorii si a transformat-o intr-o institutie sociala. Asa a murit o afacere cinstita pusa pe picioare de tigani. Patronii s-au intors la dragostea dintai. In loc de paini acum ard caramizi. Caramizile lor se vand bine, nu le refuza nimeni. Singurul care crede ca la mijloc a fost o samanta de discriminare este primarul comunei, si el tigan. Ceilalti spun ca, de fapt, afacerea a fost condusa prost, ca painea nici macar nu era atat de alba si nici atat de bine crescuta.
Cand Madona si-a intrerupt concertul pentru a le cere romanilor sa fie mai ingaduitori cu comunitatea romilor a fost acoperita de viitura protestelor din public, de zgomotul de fond al comentatorilor politici si de veninul criticilor muzicali care au considerat ca afirmatiile vedetei nu au nici o baza si ca sunt facute doar pentru publicitate in timpul unui spectacol cam anost.
In realitate, zic contestatarii vedetei, Romania n-a avut niciodata probleme rasiale, iar daca a avut, le-a rezolvat. Unii spun ca le-a exportat. Cu acestia din urma este de acord si Damian Draghici, un tigan expatriat inainte de 1989, naist si laureat al premiului Grammy. A plecat pentru ca in Romania toata lumea ii spunea ca e tigan, chiar si familia sa. Si pentru ca era tigan, trebuia sa se supuna unui anumit model comportamental care-l arunca la marginea societatii. Oricum, nimeni nu l-ar fi acceptat altfel. A facut studii la Londra, a inregistrat 17 albume de muzica si a fost la un pas de Oscar pentru muzica din filmul "Piratii din Caraibe". Asadar, un om care stia ce i se intampla si nu a lasat istoria sau societatea sa-l calce in picioare. El spune ca toate lucrurile bune i s-au intamplat pentru ca a lasat "acasa" cei "sapte ani de acasa" atunci cand a fugit. Daca ar fi preluat mentalitatea de invins a familiei sau a rudelor sale, nu ar fi reusit sa faca nimic.
Iar acasa lucrurile baltesc in acelasi provizorat. Tiganii din Romania nu sunt doar ostaticii politicienilor, care ineaca in ignoranta si nepasare problemele integrarii tiganilor, aratand cu degetul spre ei cand e vorba sa explice esecurile europene ale Romaniei, si nici ai bancherilor si oamenilor de afaceri, care refuza mainile intinse de investitorii tigani, ci si ai jurnalistilor care nu se pierd in amanunte cand e vorba sa identifice in comunitatea romilor o nebuloasa sociala imposibil de descifrat si de organizat. E atat de convenabil pentru confortul sufletesc al celorlalti. La ore de maxima audienta, raul social, delincventa, inapoierea, prostul-gust sunt puse in carca unei etnii care, si-asa, nu le poate duce pe toate. Nu mira pe nimeni ca au un asa mare dor de duca. De toate acestea promite sa ne scape si, mai ales, sa-i scape un domn, Constantin Potarca, politician independent, candidatul romilor la presedintie si penultimul pe lista optiunilor electorale. Ar vrea sa reduca decalajele de educatie si de viata intre romi si restul lumii. Ar vrea sa le gaseasca un loc sub soare, eventual in Romania. Numai ca despre el nu vorbeste nici o televiziune. Cica ar fi o stire electorala si nu aduce rating. Nici macar la Taraf TV.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
