Desi am facut chimioterapie si cobaltoterapie, sunt sigura ca numai Dumnezeu m-a vindecat. Am avut sansa sa fiu sub aripa unui mare preot, care din nefericire s-a dus la Domnul, si care mi-a dat un preparat din vin si ulei, m-a spovedit si impartasit foarte des. Participand si la slubele de duminica si la rugaciunile de dupa slujba, m-a sculat din patul suferintei. Azi, dupa 5 ani si jumatate de la prima serie de citostatice, un medic ginecolog mi-a spus, dupa o consultatie, ca "asa cum el nu-i popa, nici eu n-am avut cancer". Din nefericire am avut, si anume la ambii sani, cancer de gradul II B si III B. Este foarte adevarat ca de cand am aflat de boala n-am mai mancat carne, zahar si otet, foarte rar mananc peste, oua, branza. Am luat si iau spanz 7 zile pe luna (o cantitate foarte mica), din cand in cand. Rugaciunile si frecventarea bisericii fac parte din programul meu de rutina. Daca ar fi sa ierarhizez ordinea factorilor care au dus la vindecarea mea, pe primul loc este Dumnezeu, pe locul doi alimentatia naturista, impreuna cu ceaiurile, si pe ultimul loc, tratamentul chimioterapeutic si cobaltoterapeutic. (Ca sa fiu sincera, tratamentul chimioterapeutic m-a omorat pe jumatate, in schimb cel cobaltoterapeutic l-am suportat foarte bine si asta pentru ca in timpul sedintei spuneam rugaciuni care probabil ca redirectionau acele raze spre neant, nu spre organismul meu. Am facut 100 de sedinte fara sa am nici cea mai mica iritatie.) Ii sfatuiesc pe toti cei cu probleme de cancer, indiferent de ce tip, sa ia legatura, in primul rand, cu un preot cu har, si apoi cu doctorul.
Dumnezeu sa va ocroteasca, si nu uitati sa fiti buni, sa-i iertati pe toti dusmanii si chiar sa-i iubiti, ca nu stiu ce fac, iar dvs. sa faceti bine tuturor celor care au nevoie, fie si cu o vorba buna, daca material nu puteti. Numai asa Dumnezeu ne va scapa de aceste boli care sunt consecinta pacatului nostru, mostenit pana in al 9-lea neam.
Cu toata dragostea,
MARIA
"Sfaturi pentru bolnavii psihic si barbatii sterili"
As vrea sa vin in ajutorul tuturor suferinzilor de boli psihice si celor care nu pot avea copii, cu informatii legate de propria-mi persoana, de fratele meu si de cumnata mea. Locuim in Canada, dar citim cu regularitate "Formula AS".
Intai cele legate de afectiunile psihice. Din cauza unei depresii foarte severe, aveam stari puternice de anxietate, de mare nervozitate, ca si cum as fi fost conectata la curent electric, scaderea puternica a memoriei, stari de mare oboseala. Doctorita care m-a vindecat in numai doua saptamani de aceste hidoase simptome se numeste Ligia Nica Udangiu si este nu doar un specialist, ci si un om exceptional. Este sefa sectiei VI psihiatrie a fostului Spital nr. 9.
Poate fi gasita la aceasta sectie, la parter, cum intri in cladire, imediat pe stanga. Program: 8-14. De asemenea, mai poate fi gasita in Policlinica cu plata "MedSana" (str. Nanu Muscel nr. 12, langa Piata Cotroceni), tel. 021/410.86.43, 410.85.43 (Program: marti: 16-20, sambata: 8-14) In speranta ca aceasta informatie ii va fi cuiva de folos, va doresc multa sanatate!
Cealalta informatie se refera la sterilitate. Fratele meu si cumnata mea nu puteau avea copii si nu se cunostea cauza, in urma analizelor obisnuite. Asta, pana cand in urma analizei firului de par, frecventa aici, in Canada, fratelui meu i s-a descoperit in organism plumb. Si i s-a adus la cunostinta ca plumbul influenteaza absorbtia de zinc, care are un cuvant de spus asupra fertilitatii masculine. Drept urmare, a facut un tratament de curatare a organismului de plumb, iar cumnata mea a facut in paralel o cura de dezintoxicare a organismului si a luat branca-ursului, o planta prezentata pe larg in revista "Formula AS". Si au reusit sa aiba copilul mult dorit dupa ani buni de asteptare si dupa ce cumnata mea a facut si 4 inseminari artificiale, cu ovulatie multipla provocata. Acum este in luna a treia. O cunostinta din Romania mi-a dat adresa unui centru din Bucuresti unde se efectueaza analiza firului de par, o adresa pe care o are de pe internet. In cazul cand va confruntati cu probleme de sterilitate, merita sa incercati (str. Stirbei Voda nr. 94, sector 1, Bucuresti, tel. 021/313.50.93, 0722/50.98.10, fax: 021/313.50.24).
In urma aceleiasi analize a firului de par, mie mi s-a descoperit o hipoglicemie pe care am reusit sa o reglez cu plante. De asemenea, reusesc tot in urma acestei analize si a tratamentului prescris, sa adorm mai devreme. In speranta ca v-am putut fi de ajutor le doresc tuturor cititorilor revistei sa iubeasca animalele si oamenii. Cu simpatie,
LAURA POPESCU - Montreal
"Cum am scapat de urticarie si de paraziti"
M-am gandit sa scriu "Formulei AS" pentru ca sunt multi cei care se confrunta cu aceste afectiuni "minore", dar foarte suparatoare. Eu fac urticarie in mod obisnuit cand mananc ceva nu tocmai proaspat (de exemplu ou), dar intr-o vara s-a intamplat sa apara dupa ce am mancat prima data pepene verde sau rosii, desi aceste alimente nu au nimic toxic sau alterat. Se pare ca problema sunt parazitii (chiar daca nu sunt evidentiati in analizele de scaun). Intr-o perioada am avut urticarie timp de 8 luni. Bineinteles ca medicii prescriu antihistaminice, care isi fac efectul, petele si mancarimea dispar, dar de multe ori reapar dupa intreruperea medicatiei.
Pe scurt, leacul - descoperit, prin incercari, de catre mine - este uleiul antiparazitar, un preparat produs la Cluj, de Stefania Stefan S.R.L. Am constatat, de asemenea, ca si preparatul Parazitol, produs de laboratoarele "Medica", este eficient (luat corect si pe durata indicata in prospect).
Trebuie sa mai adaug ceva ce m-a ajutat mult: identificarea cauzei mentale a problemei si rezolvarea ei prin insusirea unui nou model de gandire. Iata ce am gasit pe internet (www.vindecare.go.ro - contact-vindecare prin gandire).
Cauza mentala a urticariei: "iritatii din cauza intarzierilor. Manii ascunse. Mod copilaresc de a primi atentie".
Noul model de gandire: "Ma iubesc si ma aprob. Sunt impacat cu procesul vietii. Aduc pace in fiecare colt al vietii mele".
In cazul infestarilor cu paraziti, cauza mentala a problemei este: "dai puterea altora, ii lasi sa preia conducerea", iar noul model de gandire: "cu iubire, iau puterea inapoi si elimin toate interferentele". Cititi-i subconstientului dvs. mesajul de la "noul model de gandire", timp de 21 de zile, de trei ori pe zi, cate 10-15 minute. Evitati recitarea mecanica a formulelor. Ceea ce cititi incercati sa traiti. Puterea gandirii pozitive consta in repetitie, in insistenta de a emite aceleasi ganduri bune si de a avea deplina incredere in aplicabilitatea lor. Partea mai dificila este de a intelege afirmatiile de mai sus. De exemplu, eu m-am intrebat despre ce putere este vorba in mesajul legat de infestarile cu paraziti. Pentru mine raspunsul a fost: "puterea, libertatea de a decide cum ma simt, cum reactionez sau cum actionez". Daca va ganditi la aceste mesaje suficient de mult, veti gasi intelesul propriu care sa va ajute.
DOINA - tel. 0745/75.94.40
Terapia prin rugaciune
Oamenii cu credinta in Dumnezeu nu s-au indoit niciodata ca pot sa se vindece in biserici atunci cand ating sfinte moaste sau icoane facatoare de minuni. De curand, oamenii de stiinta din Petersburg au dovedit si au descoperit mecanismul "material" al acestui fenomen divin.
"O rugaciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, seful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare si Dezvoltare Psihoneurologica Bekhterev din Petersburg. "Rugaciunea nu numai ca regleaza toate procesele din organismul uman, dar ea repara si structura grav afectata a constiintei." Profesorul Slezin a facut ceva de necrezut - a masurat puterea rugaciunii. El a inregistrat electroencefalogramele unor calugari in timp ce se rugau si a captat un fenomen neobisnuit - "stingerea" completa a cortexului cerebral. Aceasta stare poate fi observata numai la bebelusii de trei luni, atunci cand se afla langa mamele lor, in siguranta absoluta. Pe masura ce persoana creste, aceasta senzatie de siguranta dispare, activitatea creierului sporeste si acest ritm al biocurentilor cerebrali apare tot mai rar, numai in timpul somnului profund sau al rugaciunii. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscuta "trezie usoara, in rugaciune" si a dovedit ca are o importanta vitala pentru orice persoana. Este un fapt cunoscut ca bolile sunt cauzate mai ales de situatii negative si de afronturi care ne raman infipte in minte. In timpul rugaciunii, insa, grijile se muta pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibila atat vindecarea psihica si morala, cat si cea fizica. Slujbele bisericesti ajuta si ele la ameliorarea sanatatii. Inginera si electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicala si Biologica, a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sanatatii unor enoriasi inainte si dupa slujba. A rezultat ca slujba in biserica normalizeaza tensiunea si valorile analizei sangelui. Se pare ca rugaciunile pot sa neutralizeze chiar si radiatiile. Se stie ca dupa explozia de la Cernobil, instrumentele de masura pentru radiatii au aratat valori care depaseau capacitatea de masurare a instrumentului. In apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, insa, aflata la 4 km de reactoare, valoarea radiatiilor era normala. Oamenii de stiinta din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, ca apa sfintita, semnul crucii si batutul clopotelor pot sa aiba, de asemenea, proprietati vindecatoare. De aceea, in Rusia, clopotele bat intotdeauna in cursul epidemiilor. Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoara virusii de gripa, hepatita si tifos. Proteinele virusilor se incovoaie si nu mai poarta infectia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect si mai semnificativ: omoara microbii patogeni (bacilul de colon si stafilococii), nu numai in apa de la robinet, ci si in rauri si lacuri. Este chiar mai eficienta decat aparatele moderne de dezinfectie cu radiatie magnetica.
Laboratorul stiintific al Institutului de Medicina Industriala si Navala a analizat apa inainte si dupa sfintire. A rezultat ca daca se citeste rugaciunea Tatal Nostru si se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentratia bacteriilor daunatoare va fi de o suta de ori mai mica. Radiatia electromagnetica da rezultate mult inferioare. Astfel, recomandarile ortodoxe de a binecuvanta orice mancare sau bautura nu au numai o valoare spirituala, ci si una preventiva. Apa sfintita nu este numai purificata, ci ea isi schimba si structura, devine inofensiva si poate sa vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale. Spectrograful indica o densitate optica mai mare a apei sfintite, ca si cum aceasta ar fi inteles sensul rugaciunilor si l-ar fi pastrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca. Singura limita este ca vindeca numai pe cei credinciosi. "Apa "distinge" nivelul de credinta al oamenilor", spune A. Malakovskaia. Atunci cand un preot sfinteste apa, densitatea optica este de 2,5 ori mai mare, atunci cand sfintirea este efectuata de o persoana credincioasa laica, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat si necredincios, fara cruce la gat, schimbarile au fost nesemnificative. Dupa cum se vede, cercetatorii rusi au fost capabili sa masoare unele efecte, dovedind cu mijloacele stiintifice actuale ceea ce Sfintii Parinti stiu, prin experinta, de 2000 de ani, dar "mecanismul" fiind divin, nu poate fi explicat in termeni omenesti.
30.11.2009, 17:46Maria Daniela Ion
Ma surprinde ca nu exista comentarii...in fine...Vreau sa explic un lucru: faptul ca medicina alopata, adica cea bazata pe tratament medicamentos chimic, este considerata de lumea medicala internationala ca fiind cea mai progresista mentalitate medicala, reprezinta una dintre greselile ultimelor doua secole. Faptul ca se ignora in totalitate legatura fiintei umane cu Creatorul, caruia crestinii ii spun Dumnezeu, musulmanii ii spun Allah, budhistii ii spun Nirvana, taoistii ii spun Tao etc...este un factor de regres pentru medicina, care se va scufunda ca valoare, iar oamenii simplii, cei multi care nu au bani pentru medicamente, sau asigurari medicale, sau care nici nu au acces vreodata la medicina moderna, se vor trata mult mai bine intorcandu-se la valorile traditionale din propria cultura, incercand sa ceara ajutor la Cel care nu cere nimic in schimbul "tratamentului", la Dumnezeu. De aceea in cultura Estica, in Ortodoxie, Sfintii Doctori fara de arginti, de exemplu Cosma si Damian sau Pantelimon, sunt cu mult mai apreciati decat orice medic, indiferent cat ar fi de bun. Si pana la urma ce valoare are medicina cu toate medicamentele, analizele, aparatele, in fata unui Sfant de acest rang , care doar prin CUVANT, invocand pe IISUS HRISTOS sau pe DUMNEZEU, reuseste sa vindece absolut orice boala....... Rezultatele medicale actuale sunt provenite din experimente ilegale si imorale pe oameni si animale, de aceea directia acestui domeniu este una descendenta ca valoare pentru toata lumea. Dumnezeu nu doarme....