O pala de vant racoros imi aduce in nari miros proaspat de mare si ierburi amarui. in aerul sarat al diminetii pluteste speranta, bucuria pentru o noua zi, fiorul nerabdator al oricarui inceput. Lumina de miere a rasaritului invaluie bland orizontul si curge usor peste lume. Creste rosie si se revarsa anapoda dinspre coline, nu dinspre mare. Asta pentru ca, dincolo de coline e tot mare. Si alte coline. Si muntele Athos, primul pe care-l saluta soarele, in zori, in drumul sau pe deasupra celor trei brate ale peninsulei Halkidiki. In zare, peste apa, linia perfecta a orizontului e intrerupta de conturul serpuit al Kassandrei, cea mai vestica dintre limbile peninsulei grecesti. Din inima distractiei si a luxului, (stapanite de imperiul G-Hotels) am venit aseara in Sithonia cea salbatica, incarcata de istorie.
Bratul median, Sithonia, numit dupa Sithonas, fiul lui Poseidon (zeul marii in mitologia greaca), este locul perfect de evadare din lumea dezlantuita. Regiune ocrotita ca parc natural, aici nu se defriseaza si nu se construieste nimic la intamplare. Cu plaje de un alb stralucitor, mare cristalina de culoarea turcoazului, paduri virgine si munti stancosi intr-o armonie perfecta, tinutul este intruchiparea dragostei la prima vedere.
In curtea animata de turisti matinali sunt si prietenii mei. S-au strans veseli in jurul lui Stratos, omul care cu entuziasmul lui face oameni fericiti. Este ghidul nostru de saffari.
In jeep ma asez in fata. Stratos scoate o harta, o netezeste si traseaza cu degetul itinerarul zilei. "O sa tinem linia de coasta inainte sa taiem padurea catre multele Dragoudelis. Ne oprim intai sa beti tzipuro la o taverna sateasca cu alambic, unde se distileaza bautura traditionala din struguri. Si sus, pe munte, deja veti vedea totul cu alti ochi." Rade. "Tot ce va cer este sa aveti incredere in mine. Va voi arata locuri a caror frumusete nici nu vi-o inchipuiti. Pe urma coboram catre sud." Incantata si curioasa, ii arunc zambind o privire intrebatoare. Oare ce pricina de ingrijorare as putea sa am?!
TZIPURO
Lasam in urma palmierii. Coasta e magnifica. De la nivelul marii, soseaua incepe sa urce in serpentine. Pe dealuri, aliniate egal sunt plantatii de maslini si vita de vie. Il tin pe Stratos de vorba.
In jeep e veselie mare. Batem din palme pe acorduri de mandolina, timpul curge usor si ajungem. Casele rare, ascunse intre pomi pe terasele dealului sunt din piatra. Satul pare pustiu, amortit. Numai florile vesele, bine ingrijite si o pisica atipita la umbra, pe masa din curtea casei ne dau de inteles ca sunt si oameni prin preajma. Dimitra ne intampina cu chipul luminat de-un zambet. Goneste pisica de pe masa si-si trece in graba palma peste luciul lemnului. Apoi face un pas inapoi si priveste catre usa. Iese si sotul ei carand cu atentie o tava plina cu pahare. O lasa pe masa si se indreapta sa ne salute cuviincios. Ne asteptau. Femeia dispare iar in casa si revine incarcata cu dulceturi de portocale, de smochine si gutui si cu o carafa aburita de racoreala apei. Barbatul toarna tzipuro in pahare si ne indeamna sa ciocnim. Tzipuro e tare si aromat. Iau o sorbitura si-o simt cum ma arde pe gat in jos. Pe nesimtite, liniile aspre ale caselor de piatra devin mai domoale si in coltul buzei imi infloreste un zambet. Locul e de vis, iar oamenii acestia simpli sunt minunati. Au o pensiune rurala de care sunt foarte mandri, iar toate bucatele pe care le servesc sunt facute in casa.
Multumim. Ramas bun!
SAFFARI
PORTUL
Istoria portului Carras povesteste despre armatorul Yanis Carras. Acesta, intr-o expeditie maritima cu flota sa, a fost nevoit sa acosteze la tarmul Sithoniei, pentru a remedia defectiunile unuia dintre vase. I-a placut atat de mult tinutul incat a hotarat sa cumpere cateva zeci bune de hectare, ca sa-si aminteasca mereu intamplarea. Acum, in Porto Carras acosteaza iahturi particulare de lux, iar pe mosia armatorului Carras se afla cel mai mare teren de golf din Grecia si un fabulos resort hotelier cu acelasi nume, construit de urmasii lui. Mergem doar sa aruncam o privire in ograda celor bogati. Apoi ne indreptam tinta catre Porto Koufo.
E plin de barcute trase la mal. Casele oamenilor arata modest, insa extraordinar de vesel. Puzderie de struguri copti violet cotropesc inaltimile grinzilor si peretii varuiti. Un batran fumeaza tacticos pe prispa casei. Deasupra barbii albe ca nisipul, pometii sai bronzati se rotunjesc luciosi si-i scot la iveala ochii ageri. Ne zambeste si ne masoara cu privire adanca si albastra ca marea. Printre siragurile de margele care orneaza usa deschisa catre casa se iteste un cap de femeie.
Ma asez, putin incurcata de intentia lui evidenta de a ma lua la intrebari. "Ia spune, fato, tu stii povestea portului surd?", ma interpeleaza cu o uitatura indulgenta. "Nu, dar dumneavoastra?", il infrunt eu in gluma. "O stiu", zice bland. Si daca-mi faci placerea sa ciocnesti cu mine un deget de ouzo, am sa-ti povestesc. "Yamas!"("sa traim"), rostesc usor stingherita si ridic cu doua degete paharutul de ouzo, in cinstea batranului. Soarbe din pahar, fara sa ma scape din ochi, apoi, cu un gest reflex, duce mana catre pachetul de tigari. Aprinde satisfacut una, trage fumul adanc in piept si incepe sa zica:
Cei din antichitate au numit locul "portul surd", pentru ca sunetul marii nu se poate auzi in golf. Porto Koufo, asa salbatic si stancos cum il vezi este unul dintre cele mai frumoase locuri aflate in peninsula Halkidiki. Este cel mai mare port natural din Grecia. Adancimea apei masoara mai bine de 20 de metri, iar deschiderea golfului are o largime de 300 de metri. Pe coasta stancoasa si abrupta se deschid pesteri. Una interesanta a fost descoperita la est de port, pe locul de excavare al unei mine vechi. Dar vizitarea acesteia e aproape imposibila astazi, din cauza surparilor provocate de minerit. Aceasta pestera trebuie sa fi fost loc de inchinaciune in vremea romanilor. Mai tarziu, pentru a purifica zona, crestinii au desenat cruci rosii pe peretii ei. Pe urma, portul a fost folosit drept ascunzatoare pentru piratii turci si, mai tarziu, drept baza pentru submarinele germane, in cel de-al doilea razboi mondial, pentru ca localizarea geografica a portului ofera acces direct la Marea Egee. Armata germana a fortificat zona si multe dintre fortificatiile de atunci sunt inca vizibile.
"Efharisto poli", ("multumesc mult"), rostesc eu incantata. "Dar despre dumneavoastra ce-mi spuneti? Cu ce va ocupati?" "Treaba mea este sa am o viata frumoasa, fata draga. Am fost marinar si am o pensie frumusica. Mai am si o barca pe care o inchiriez turistilor peste vara. Si o gradina roditoare." Rade multumit. In fiecare an, in octombrie, batranul o ia pe Eleni, nevasta lui, lasa cainele si gospodaria in grija vecinilor si pleaca amandoi in Thailanda. Numai cu hainele de pe ei. Se intorc in aprilie, bronzati si fericiti.
Ma desprind cu greu din magia locului. Plecam in graba catre Ouranoupolis, ca sa prindem ultimul vas de croaziera in jurul muntelui Athos.
ATHOS
E forfota mare in port. Doua siruri lungi de pelerini se petrec pe pontonul de piatra.
Sirena suiera lung, de doua ori. E semnalul de plecare. Sunt si barbati si multe femei. Fiecare isi cauta in liniste un loc pe vapor si pare sa ingane o rugaciune. Nu ne putem apropia la mai putin de 500 de metri de tarm. Femeile nu au voie sa paseasca pe munte. Aceasta regula stricta dateaza de 1000 de ani. Muntele Athos (Agion Oros, in greaca sau Gradina Fecioarei, cum a fost supranumita de calugari) este stat in stat, cu paza de coasta si accesul ingaduit strict barbatilor si numai cu permis special. Din punct de vedere spiritual, Muntele Athos este sub directa jurisdictie a Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopole. Acest loc sacru este casa a 20 de manastiri ortodoxe. "Acum trecem prin dreptul Manastirii rusesti cu hramul Sf. Pantelimon, care a fost fondata in secolul al-XI-lea", se aude din difuzoare. Este o manastire de obste, iar in ea vietuiesc actualmente 35 de calugari. Banda cu ghidul audio a rasunat pe punte pe toata durata croazierei. In greaca, germana, franceza, engleza si italiana. Se gasesc de cumparat matanii, icoane si calendare ortodoxe. Iau un binoclu si urc pe puntea de sus ca sa fiu ceva mai aproape de cer.
Pana atunci zbor cu pescarusii si nu pot decat sa sper ca aici, aproape de cer, ruga mea, impletita cu cea a calugarilor de pe Sfantul Munte Athos, se va auzi mai tare pana la Dumnezeu. "Doamne, vegheaza-mi pasii ca sa am o viata frumoasa!"
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
