SIMERIA - povesti din Raiul Verde

Putina istorie

Intr-una din zilele lunii septembrie a anului 1923, trenul cu insemnele regale ale casei de Hohenzollern se opri lin, suierand scurt, in gara Simeria. Starni curiozitate si emotie printre slujbasii insirati pe peroane, neliniste si nedumerire printre vrabiile imprastiate de forfota nefireasca si neobisnuita. Mai intai, au fost coborate din vagoane automobilele si numai dupa ce Herr Schofforii nemti (soferii regelui) cu chipie asortate s-au urcat in masinile decapotabile si cu roti spitate, usile vagoanelor s-au deschis si pentru inaltele fete ale familiei domnitoare si ale insotitorilor lor.
Regele Ferdinand pornise la vanatoare prin Muntii Retezatului, dar a vrut neaparat, cu acest prilej, sa faca si o vizita pe domeniul stravechi al familiei Ocskay, care avea in Simeria, aproape de raul Mures, un parc. Un parc renumit, "cel mai vechi de pe fata pamantului romanesc", infiintat inca de pe la 1700. Un parc despre care se dusese vestea pana la Budapesta, Viena si chiar mai departe, la celalalt capat al pamantului, in Japonia, tocmai la gradinile din Ookayama din Tokyo.
Interesul regelui Ferdinand era strict stiintific, el fiind un botanist pasionat, recunoscut si respectat pentru cunostintele sale. A petrecut astfel o dupa amiaza incantatoare, printre sutele de arbori, a cercetat curios cateva exemplare de Juniperus virginiana, a recunoscut Robinia pseudacacia, un salcam, de care mai vazuse doar la Versailles, si s-a plimbat pe pajistile scaldate in lumina galbuie de inceput de toamna, urmat indeaproape de doi dintre cainii favoriti si de suita care se extazia la fiecare observatie a sa.
Ziua s-a incheiat cu un ceai englezesc, baut pe terasa castelului gazdei, construit in stil colonial, cu fronton si coloane albe, uriase, la intrare. Prilej cu care Majestatii Sale i s-a povestit despre infiintarea parcului de catre familia nobiliara a lui Gyulay Ferenc, i s-a aratat actul din anul 1763, prin care se certifica aducerea primelor exemplare de castan si salcam in tara. Si, ca sa se incheie intalnirea jovial, spre amuzamentul tuturor, Regelui i s-a relatat si patania feldmaresalului german August von Mackensen, in retragerea sa dupa prabusirea frontului din Moldova, in 1917. Acesta a fost gazduit in casuta gradinarului din parc, azi acoperita in intregime de iedera, si in timpul noptii, speriat, crezand ca este atacat, si-a descarcat pistolul in propria tunica atarnata de fereastra.
O ultima gura de ceai, o ultima privire acvilina peste domeniul in care rugina toamnei facea victime, multumiri si urari protocolare au incheiat vizita din parcul de la Simeria. Distinsii oaspeti erau multumiti. Regele era incantat. Isi dovedise inca o data meticuloasele cunostinte botanice si, mai mult, a stat netulburat, pret de cateva minute bune, intr-o liniste cu-adevarat regala, in fata celui mai batran salcam din tara. Tatal salcamilor care au impanzit apoi Romania. Bunicul si strabunicul salcamilor de azi. El, primul adus in tara, primul din care s-au nascut apoi ceilalti, ca-ntr-o dinastie, in care important este intemeietorul. Maiestuos si impresionant, salcamul acela era si el un supus regal.

Lectia de botanica

Suntem pe aceeasi terasa pe care, acum aproape un veac, Regele Ferdinand si-a baut ceaiul englezesc intr-o dupa amiaza de septembrie.Acesta este locul din care pornim intr-o scurta calatorie pe aleile parcului. Ghid ne este ing. Corina Coanda, cercetator, "responsabilul botanic" al acestui loc. Lucreaza aici de mai bine de cincisprezece ani, dintr-o mare pasiune si dragoste pentru lumea plantelor, mostenita de la tatal ei care a lucrat si el tot aici, peste patruzeci de ani. Cata vreme trecem pe langa un perete viu, inalt, fosnitor, de bambus, imi explica. Dar lucrul cel mai important in munca pe care o face este ca natura si vegetatia sa nu fie brutalizate, sa nu se distruga ceea ce exista deja in peisaj. Cu acest gand pornim pe alei, trecand mai intai pe langa niste stejari piramidali, pe o panta domoala marginita de tufisuri de Buxus sempevirens. Acolo unde nu reusesc sa recunosc eu copacii, ma ajuta tablitele cu denumiri latinesti infipte langa radacina. Coboram spre mijlocul parcului. Oriincotro te uiti, cat vezi cu ochii, este numai padure. Alei serpuite, pante domoale, bolti de crengi rasucite deasupra capului, coroane maiestuoase, lumini scaparand printre frunze, umbre delicate ce ascund gingase campanule, fluturi, pasari, ochiuri de apa incarcate de nuferi, multe, multe altele, pe care le-am zarit doar, fara sa ma pot apropia de ele, fac din locul acesta in care sunt o lume de vis, un paradis.
Calatoria aceasta e ca o initiere. Corina Coanda imbina povestile despre plante cu adevarurile de netagaduit ale stiintei. Ma simt intr-un labirint la capatul caruia sper sa descopar Graalul. Sunt bucuroasa ca sunt aici si ma straduiesc sa tin pasul cu cea care imi este ghid, desi as intarzia aproape la fiecare pom sau arbust, atatea intrebari si nelamuriri am. Imi povesteste despre arborele-lalea (Lyriodendron tulipifera), imi arata tulpina arborelui de pluta (Phellodendron amurense). Ma pune s-o pipai, ca sa simt cat este de moale.Ma lasa sa culeg semintele unui arbore american, din care indigenii prepara un fel de cafea, imi arata un arbore care a suferit asta iarna de frig si are acum in scoarta niste santuri prelungi, ca niste rani nevindecate, numite gelivuri, imi vorbeste despre chiparosii care traiesc pana la sase mii de ani. O intreb daca are un loc in parc in care se simte mai "acasa" decat in altele, daca "aude" cum o "striga" plantele, daca stie care este cel mai batran copac din parc, daca are o legatura speciala cu vreunul din ei. O intreb care este cea mai pretioasa planta din imperiul pe care il guverneaza si ea imi vorbeste despre Magnolia macrophylla, unul dintre cei mai sensibili arbori la frig si la schimbarile de temperatura, dar care e impresionant in momentul infloririi. Imi spune ca a trecut de la bucurie la disperare si iar la bucurie, timp de aproape un an, in incercarea de a-l salva, fiind singurul exemplar, si de a-l ajuta sa se adapteze la clima din Simeria. Si-mi povesteste si despre bucuria echipei de biologi care a reusit sa obtina primele plantute de la aceasta magnolie, ajutand-o sa se regenereze natural, sperand astfel la acomodarea si perpetuarea speciei in parc. Inteleg astfel ca nu sunt potrivite vorbele "cea mai pretioasa planta", pentru ca fiecare isi are locul bine delimitat in acest puzzle imens, intins pe zeci de hectare. Fiecare este pretioasa in felul ei. Nici una n-ar putea lipsi, fara ca absenta sa i se simta in peisajul din jur si fara sa lase in locul ei un gol greu de acoperit.

Aleea generalilor

"Generalul Sherman" este numele celui mai mare arbore din specia Sequoia. Are 83,8 m inaltime, un volum de 1487 metri cubi de lemn numai in trunchi si un diametru la nivelul solului de 31,3 m. Traieste in America si este cel mai mare copac natural, din punct de vedere al volumului de lemn, copac neobtinut prin clonare si se crede ca ar avea intre 2300 si 2700 ani.A fost botezat cu acest nume in 1879, de catre naturalistul James Wolverton, care a luptat ca locotenent in Razboiul Civil din America, sub comanda generalului William Tecumseh Sherman.
V-am spus aceasta poveste pentru ca si la Simeria s-ar putea infiinta "Aleea generalilor". Sunt si aici plopi uriasi, arini, frasini de peste 100 de ani, o salcie centenara, care acopera un lac intreg, cincisprezece stejari cu varsta intre 150 si 380 de ani, salcami seculari, urmasi directi ai primului salcam adus in tara din Franta, castani si nuci cu trunchiurile coplesite de batranete. Nu se poate sa ramai indiferent la atata maiestate naturala. N-ai cum sa iesi dintr-o astfel de padure fara sa simti ca esti alt om decat ai fost la intrare, fara sa fi invatat lectia smereniei in fata naturii, fara sa te intrebi cand esti in fata unei fiinte vii, atat de uriase, de coplesitoare prin statura ei, la ce se gandeste oare, la ce viseaza si ce simte o asemenea fiinta, cand te uiti la ea de la inaltimea ta de 1,70 m.

Cum se iubesc copacii

Tot vorbind, am ajuns la un pod care trece peste apele verzui ale canalului Strei, un afluent al Muresului, aflat dupa perdeaua de copaci. Suntem acum in plina padure, si-o pacla incarcata de caldura amiezii ne inconjoara ca un clopot urias. La capatul podului, un catel jucaus se alatura grupului nostru. Aflam ca acolo, langa pod, si-a gasit adapost de cateva luni, si ca nu vrea sa-l paraseasca cu nici un chip, ca si cum ar simti ca acolo el trebuie sa apere ceva. "Paznicul podului" ne urmeaza si dupa ce trecem apa si intram pe o alee mai ingusta, ca o carare marginita de copaci inalti. Dupa un ocol lin, ne oprim muti, in fata celui mai mare copac pe care l-am vazut vreodata de aproape. "Aici am vrut sa va aduc", ne spune Corina Coanda, "la cel mai iubit copac din parc.El este. Toata lumea care vine aici il ia in brate. Cand sunt mai multi oameni, il inlantuie, tinandu-se de mana, cand e doar un vizitator solitar, se apropie si se lipeste de trunchiul lui. El este uriasul nostru, celebrul Populus alba - plopul alb, cu diametrul de peste 2 m si cu varsta de peste 300 de ani. Cel mai mare copac din parc."
Inconjuram copacul, il atingem, ne lipim si noi cu spatele de el, ca sa ne fotografiem, ne purtam in fata maretiei lui precum copiii lasati in pauza de catre profesor. Si tot in fata lui aflam si alte povesti adevarate din lumea minunata a padurii. Ni se spune ca si copacii stiu sa iubeasca, ca sunt copaci indragostiti, ca unii sunt copaci femele, altii masculi. Ca, uneori, chiar daca nu sunt apropiati, pe aceeasi alee, in acelasi areal, se cauta unul pe altul, numai ei stiu cum, isi trimit mesaje de dragoste prin fluturi si albine, prin lumina si vant, care-i ajuta astfel sa se iubeasca, sa faca fructe si sa dea nastere altor copaci, pentru a-si implini astfel menirea. Aflam ca plantele pot sa aiba simpatii, ca se simt bine in apropierea altor plante, sau se vestejesc si mor daca sunt plantate langa un "dusman". Aflam ca sunt plante care emana energie pozitiva in jurul lor, cum ar fi Staphylea, si altele care te posomorasc. Ca sunt copaci care te calmeaza, care te pot vindeca de bolile sufletului si ca, daca stii si poti sa asculti chemarea padurii, sa simti armonia ei, inseamna ca esti cu adevarat un om fericit, un om ales.

Lumea plantelor sub ochiul microscopului

"Se numeste alelopatie si este stiinta care studiaza relatiile nemateriale dintre plante.Pe vremuri, am facut parte dintr-un colectiv, la Institutul de Cercetari biologice, care s-a ocupat tocmai de aceste legaturi care iau nastere intre plantele aflate intr-un anume areal, legaturi care exista si care au fost demonstrate prin cercetari si experiente de laborator. Atunci studiam fiziologia vegetala si de aceea m-am aflat in acel colectiv", spune doamna dr. Magdalena Palada-Nicolau, cercetator principal, doctor in biologie, sefa Statiunii de Cercetari ICAS Simeria, ca raspuns la intrebarea mea despre legaturile si "dialogul" care iau nastere intre plante, intre plante si oameni.
Suntem de-acum in cladirea principala a Arboretumului, acolo unde se afla si laboratoarele vestite, in care lumea plantelor este cercetata la nivel celular. Am lasat afara, in lumina soarelui de vara, parcul si minunatiile lui. Vreau sa aflu mai multe despre "limbajul" secret al plantelor, si Doamna Palada-Nicolau, specialista in culturi in vitro si in embriologie vegetala, este omul cel mai potrivit sa ma lamureasca.
Incepem discutia in atmosfera sterila a laboratorului, in care totul este controlat si bine stabilit: lumina, caldura, umiditate. Laboratorul este complet izolat de exterior, cu alte cuvinte, lumea, atmosfera de acolo este una creata artificial. Nu exista vant, nu exista umbre, nici susur de izvoare, nici ceata si nici ploaie. In lumina puternica stralucesc peretii albi, iar plantele aflate in recipiente mici, de sticla, numerotate si catalogate fiecare, te induioseaza, pentru ca sunt singurele forme firave de viata in tot acest teren steril. "Eu lucrez culturi in vitro", imi spune doamna Palada-Nicolau, punand pe raft, la locul ei, cutiuta in care o viitoare magnolie, delicata ca o respiratie, incepe sa traiasca. "Fac micropropagare pentru conservarea speciilor endemice si ornamentale.Din fragmente foarte mici de frunze, putem obtine - fie tesut nediferentiat, din care regenereaza plantele, fie microlastari. Ceea ce vedeti aici este o cultura de magnolia. Am prelevat muguri de iarna, ei s-au activat in conditiile de laborator, au crescut, au desmugurit si unii au format lastari. Am ajuns sa obtinem o planta noua pornind de la o singura celula si in afara procesului sexual. Asta inseamna ca prin embriogeneza somatica se poate face multiplicare clonala si in acelasi timp inmultire prin embrioni. Am folosit cuvantul clonare, dar nu trebuie sa va sperie, pentru ca noi nu intervenim in constitutia genetica a speciilor naturale. Si nici n-am putea. Nu putem sa devenim Dumnezei si sa ne jucam cu viata. Nu putem imita orice si nu putem inventa totul. Sunt multe lucruri pe care inca nu le putem explica si, dincolo de interesul stiintific, eu cred ca este bine ca se intampla asa."

- Ati avut vreodata, ca om de stiinta, surpriza, uimire in fata naturii? Vi s-a intamplat sa nu puteti explica vreun fenomen legat de plante?

Intreb, sperand in secret sa primesc pana la urma raspunsul la intrebarea mea de inceput, legata de "limbajul" plantelor.
- Ei bine, uimiti suntem noi, cercetatorii, in fiecare zi, dar am sa va dau un exemplu. S-a intamplat pe vremea cand faceam androgeneza la orez, care este un proces foarte laborios si nu vreau sa intru in detalii. Vreau sa va spun doar ca plantele erau intr-o camera total izolata, erau trei pereti intre ele si in exterior, erau deci intr-un climat cu totul artificial, in care ele au primit caldura si lumina necesare. Intamplarea s-a petrecut iarna, adica intr-o perioada a anului in care in natura, in mod normal, nu are loc fenomenul de inspicare pe care-l asteptam eu de la plantele tinute izolat.Dar, desi am reprodus si respectat toate conditiile pe care le aveau si in natura, plantele parca erau bolnave, au stagnat toate in evolutia lor. Si asta a tinut asa, pana intr-o zi, in care a iesit pentru prima data soarele, vestind primavara. In ziua aceea, toate plantele mele au inspicat si au avut apoi o evolutie normala. Chiar daca au fost complet izolate de exterior, au simtit primavara. Au asteptat-o, au suferit ca a intarziat si-au primit-o inspicand toate, pana la ultima, ca-ntr-o explozie, cu bucuria devenirii in fruct.

- Poate ca intre dumneavoastra si ele s-a stabilit o comunicare subtila, poate ca dumneavoastra insiva le-ati dus primavara, le-ati anuntat-o prin cine stie ce vibratie de bucurie pe care ele au simtit-o.

- Cand ai parte de asemenea intamplari, nu se poate sa nu te gandesti la legaturile secrete care se nasc intre noi, oamenii, si plantele cu care impartim lumea. Tot ceea ce este viu are suflet. Si cum nici despre sufletul omului nu se stiu prea multe, si sufletele animalelor si ale plantelor raman inca acoperite de taine. Oricat de mari oameni de stiinta ne credem, tot nu putem sa explicam decat intr-o foarte mica masura multe din fenomenele lumii vii. Ramane partea aceea inefabila, de taina, de mister neexplicat si acolo il gasim pe Dumnezeu. Ganditi-va numai la celula, cat este de complexa. Toate procesele metabolice se petrec la nivelul ei.Nu se poate sa nu te uimesti! Trebuie sa ne plecam in fata misterelor Creatiei. Si-acuma, am sa va raspund si la intrebarea pe care mi-ati pus-o la inceput. Exista un limbaj universal care strabate si depaseste toate diferentele biologice dintre specii. Acest limbaj universal este alcatuit din dragoste, echilibru, puritate si credinta... si iarasi dragoste. Ganditi-va numai la florile care cresc in curtile manastirilor si-mi veti da dreptate. Cat sunt de frumoase, cat sunt de minunate! Se vede ca le prieste locul si oamenii care vietuiesc langa ele. Nu-i asa ca acolo, asa cum se intampla si aici la noi, in parc, ai impresia ca ai pornit la pas prin Paradis?
Parasesc parcul din Simeria gandindu-ma, usor amuzata, ca doar nu degeaba o fi venit si Regele Ferdinand acum aproape un veac aici. Cauta si el ceva, nu? Ca doar nu pentru un simplu ceai englezesc.... Poate ca astepta, si el, semne de afectiune de la plopul in fata caruia se aprinse uimit. Dragoste la prima vedere!

Foto: VALENTIN IACOB

Arboretumul Simeria, numit si "monument national in arta parcurilor", se intinde in Lunca Muresului, pe o suprafata de 67 ha, fiind al treilea din Europa, ca intindere. La propunerea Comisiei Monumentelor Naturii, in 1954, Parcul dendrologic devine "Monument al Naturii" - rezervatie dendrologica.

Are o pepiniera de 9 ha, la Dobra, de unde vinde puieti aclimatizati de plante autohtone sau exotice.

Adaposteste peste 2000 de specii de plante - arbori, arbusti, liane. Din acestea, numai 176 de specii sunt indigene, celelalte au fost aduse, ca seminte, si adaptate aici, din Asia (47%), America de Nord (25%), Africa, Australia, Europa.

A fost infiintat pe la 1700, pe proprietatea privata a unor familii de nobili maghiari. Proprietatea s-a transmis pe linie feminina de-a lungul timpului.

Arboretumul se afla pe str. Biscaria, la nr. 1, in Simeria, jud Hunedoara si poate fi vizitat zilnic intre orele 8-20, sau pe internet la adresa www.icashd.ro