- Presedintele Traian Basescu a serbat Ziua drapelului national la Miercurea Ciuc, prilej pentru liderii UDMR si pentru unii comentatori politici sa-l acuze de nationalism. Cum apreciati gestul sau?
- D-l Basescu este primul presedinte roman care merge regulat in zona locuita preponderent de etnici maghiari. Astfel intareste ideea ca aceasta regiune nu este cu nimic diferita de celelalte ale tarii, ca e o zona din interiorul statului roman, careia presedintele ii acorda aceeasi importanta ca si restului tinuturilor romanesti. D-l Basescu a hotarat sa sarbatoreasca Ziua drapelului la Miercurea Ciuc, tocmai pentru ca in acea zona steagul Romaniei nu este agreat si este ascuns sub cele unguresti. Presedintele a vrut sa arate ca drapelul Romaniei trebuie sa fie si steagul acestei comunitati. Gestul sau respinge enclavizarea, izolarea, pe care o propovaduiesc liderii maghiari. Politica presedintelui in aceasta privinta este consecventa si dureaza de mai multi ani. Si nu avem ce sa-i reprosam, ba dimpotriva, merita apreciat pentru aceste eforturi. Comportamentul UDMR este mai degraba criticabil, pentru ca nu e normal ca autoritatile locale maghiare, ca si liderii formatiunii, sa lipseasca ostentativ de la ceremoniile dedicate Zilei drapelului, aratand lipsa de respect si fata de aceasta sarbatoare nationala, si fata de presedintele statului. Culmea e ca apoi tot ei s-au aratat ofensati.
- Sa ramanem la UDMR. Cu prilejul implinirii a 20 de ani de la infiintare, liderii acestei formatiuni maghiare au fost curtati intens de catre sefii principalelor partide politice romanesti. Atunci, dvs. apreciati ca o faceau ca o pregatire a unei viitoare aliante pentru alegerile prezidentiale. Se pare insa ca liderii UDMR au alte planuri si au anuntat un candidat propriu la presedintia Romaniei: Kelemen Hunor. Cum interpretati acest fapt?
- UDMR si-a pus mereu candidati la presedintia tarii. Cred ca doar in anul 1992 nu au avut. UDMR are aceeasi strategie si acum: nu vrea sa dea in avans voturile maghiarilor din Romania unui candidat roman, ci sa negocieze dupa ce va sti pe ce procente se bazeaza. Pana acum a functionat bine aceasta strategie, aducandu-le destule avantaje, si probabil ca va functiona si de aceasta data. De-a lungul vremii, UDMR a avut candidati mai buni sau mai putin reusiti, dar n-are importanta, pentru ca nu s-a ostenit sa se adreseze si electoratului roman, campania a fost dusa numai in limba maghiara, doar in zonele unde sunt majoritar etnici maghiari, accentul fiind pus doar pe probleme etnice. Acum, pe fondul absenteismului la vot, se pare ca UDMR va obtine un scor mai bun si deci un nivel de negociere mai inalt. Am vazut ca in alegerile europarlamentare, de la obisnuitul 6%, UDMR a ajuns la 9 procente. Ramane de vazut ce va mai cere de aceasta data. Desi mari surprize nu pot fi, intrucat vedem ca UDMR s-a raliat deja vechii coalitii 322, formata cu PNL si PSD, care a vrut sa-l demita pe d-l Traian Basescu.
"La noi par sa existe cateva personaje de neatins de catre Justitie, cum sunt d-l Nastase, sau d-l Ion Iliescu"
- Cum apreciati votul dat de PNL - care altminteri declama frenetic pe tema anticoruptiei - impotriva anchetarii fostului premier Adrian Nastase?
- PNL a procedat la fel si cand era la putere, caci altfel d-l Nastase ajungea la tribunal, in boxa acuzatilor, inca din legislatura trecuta. Si atunci a fost protejat cu votul PNL. Liberalii i-au protejat la fel si pe altii. De aceea am si fost atentionati in raportul de tara pe justitie. Prin votul de acum, PNL contribuie, pe de o parte, la mentinerea criticilor Comisiei Europene la adresa Justitiei noastre, critici intemeiate si foarte dure, si pe de alta parte, la scaderea increderii in Parlament. Abia a fost ales un nou Parlament prin vot uninominal si speram ca s-a mai curatat nitel, dar ne-am lamurit foarte repede. Cazul d-lui Nastase este interesant, pentru ca a fost protejat de Justitie printr-o complicitate transpartinica. La noi, par sa existe cateva personaje de neatins de catre Justitie, cum sunt d-l Nastase, sau d-l Ion Iliescu - care a primit Neinceperea Urmaririi Penale (NUP) si in dosarul revolutiei, si in cel al mineriadei din 1990, chiar la implinirea a 19 ani de la inecarea in sange a Pietei Universitatii. D-l Iliescu a iesit basma curata, desi a facut ce a facut anul acesta Vladimir Voronin la Chisinau, starnind un val de indignare si revolta: a dispus reprimarea vocilor opozitiei si inchiderea a mii de oameni, din care unii au fost torturati, altii ucisi. Nu inteleg de ce d-l Nastase nu a apelat la aceeasi reteta ca d-l Iliescu, sa permita sa fie cercetat, ca probabil oricum i s-ar fi dat NUP si ar fi scapat o data pentru totdeauna de povestea asta.
"E indecent sa cheltui 600.000 de euro pentru o petrecere in conditii de criza"
- Incepe si PD-L sa aiba probleme de dosar penal cu unii dintre oamenii sai. Ministrul Tineretului si Sportului, Monica Iacob Ridzi, este cercetata de DNA sub acuzatia de gestionare frauduloasa a unor bani, pentru organizarea zilei de 2 mai. De ce credeti ca liderii PD-L ezita sa o demita pe Monica Iacob Ridzi sau macar sa-i ridice sprijinul politic, in conditiile in care ea se face vinovata, cel putin de prost management?
- PD-L a anuntat ca asteapta finalizarea anchetei. La Parchet s-a deschis un dosar pe numele doamnei ministru Ridzi, iar in Parlament s-a format o comisie de cercetare a cazului - desi asta face ca cele doua institutii sa se calce pe picioare. Sa nu uitam ca in acelasi timp cu cazul Ridzi a aparut si cazul ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi, acuzat de fals in declaratia de avere. Nici PSD n-a luat vreo masura politica sau administrativa cu d-l Nemirschi. Cele doua partide aliate la guvernare se pandesc si asteapta un moment prielnic pentru un "schimb de prizonieri", ceea ce nu este in regula. D-na Ridzi a fost insa mai mediatizata, pentru ca a si reactionat cu cinism, spunand ca nu o intereseaza cati bani s-au cheltuit, ci daca evenimentul a iesit bine. Totusi, e indecent sa cheltui 600.000 de euro pentru o petrecere in conditii de criza, cand pretinzi ca nu sunt bani pentru salariile bugetarilor sau pentru pensii. In plus, costurile sunt profund disproportionate. De pilda, 75.000 de euro pentru o scena, adica o platforma de scanduri, e cam mult, totusi. Asa incat anchetatorii au de stabilit daca d-na Ridzi fie a fost incompetenta, fie a fost corupta. Oricum ar da-o, e de rau si trebuie demisa. Cazul domniei sale va fi un test pentru presedintele Basescu, care va trebui sa o suspende din functie, asa cum a facut cu fostul ministru liberal al Apararii Teodor Atanasiu. Va fi un test si pentru PD-L si PSD. Normal, ar trebui sa se reactioneze deja in cazul d-nei Ridzi. A intins cam repede mana la miere, si intr-o perioada de mare seceta financiara.
- Intre timp, continua campania electorala pentru prezidentiale. Biserica este iarasi loc de pelerinaj pentru politicieni. La intronizarea PS Vicentiu, ca episcop al Sloboziei si Calarasilor, si la cea a PS Corneliu, ca episcop al Husiului, au participat mai multi oameni politici, in frunte cu Traian Basescu. De ce accepta BOR asa ceva?
- Biserica nu numai ca accepta, dar i-a si invitat pe unii lideri politici. BOR fiind biserica nationala este obisnuita sa trateze cu puterea politica. Negocierea cu politicul face parte din bioritmul Bisericii. Vechea colaborare cu regimul comunist s-a transformat in "parteneriat" in vremuri democratice. Biserica are nevoie de bani de la buget, mai ales ca vrea sa ridice Catedrala Mantuirii Neamului, iar politicienii au nevoie de capitalul electoral pe care li-l poate oferi Biserica. Pe de alta parte, intr-un an electoral, orice gest ar face politicienii, chiar unul sincer, e interpretat ca fiind interesat. Orice ar face un politician, indiferent ca merge la cumparaturi, la restaurant, la rudele de la tara sau la televiziune, este susceptibil ca isi face campanie electorala, intr-un astfel de moment. Cu atat mai mult va fi banuit cand se arata in Biserica, mai ales alaturi de ierarhii ortodocsi.
"Omenirea nu e intr-un moment bun"
- Credeti ca discursurile in biserica, inchinarea la icoane si sarutarea sfintelor moaste mai influenteaza electoratul, sau astfel de manifestari intra intr-un retetar de campanie, respectat cu strictete, indiferent daca are sau nu efecte?
- Astfel de gesturi intra in recuzita de campanie, dar si prind la un anume electorat. Poate nu la cel foarte bine informat, in general din mediul urban, dar politicienii nici nu mai sunt interesati de acesta, pentru ca el nu mai iese la vot. In schimb, strategia prinde in mod sigur la acel electorat care umple bisericile la sarbatori si apoi, uitand de ce se afla acolo, incepe paruiala pentru agheasma sau un loc mai in fata la sfintele moaste.
Pe de alta parte, cred ca unii politicieni o fac si dintr-o minima credinta, sau mai degraba, dintr-o superstitie. Nu numai sentimentul religios, ci si alte sentimente, cum sunt cultul familiei, recunostinta fata de parinti, cavalerismul, onoarea unor relatii (sa nu uitam ca afacerile se faceau printr-o simpla strangere de mana) s-au atrofiat in ultima suta de ani, pana la disparitie. Nu numai la noi, ci peste tot in lume. Au fost pastrate anumite forme, umplute cum s-a putut, diferit de la mediu la mediu, de la persoana la persoana. Dar esenta lor s-a pierdut. Ca sa te lauzi cu binele pe care il faci e mare pacat. Iti anuleaza gestul bun. Apoi, uitati-va cum se lauda politicienii cu familia lor, cu nevasta, cu copilasii, pentru ca, dupa campanie, sa se descopere ca intretin nu stiu cate amante, le numesc in nu stiu cate functii, toata presa e plina de blondele unuia sau altuia, ba cateodata, politicienii mai si divorteaza pentru ele. Mai mult, unii umbla cu Biblia dupa ei, se inchina ostentativ in fata camerelor de luat vederi, citeaza din sfintii parinti si, in acelasi timp, joaca la cazino, ii spurca pe adversari, cu mame, sotii si copii, vorbesc intr-un limbaj intraductibil in presa internationala, atat de murdar e, sar la bataie, inclusiv in studiourile de televiziune, mint. Insa nu doar politicienii au un comportament lipsit de repere morale si de aderenta la vechile valori, ci si oamenii obisnuiti. Vedeti cata violenta si rautate e in lume: bunici care isi violeaza nepoatele, fii care isi omoara in bataie parintii, mame care isi ucid pruncii in pantece etc. etc. Omenirea nu e intr-un moment bun. Este o deteriorare generala a fondului umanitatii din noi.
- Sa revenim la modul in care se folosesc politicienii de orice prilej pentru a castiga puncte electorale. Exista un subiect cu foarte mare incarcatura politica, Rosia Montana, care totusi este ocolit sau tratat cu manusi de politicieni. De ce?
- Aici parerile sunt inca impartite, disputele sunt puternice, fortele implicate sunt sensibil egale si nici o tabara nu este capabila sa castige batalia. In aceste conditii, politicienii care ar putea profita intr-un fel sau altul amana o pozitie transanta. Nu vor sa plateasca anumite costuri politice, in caz ca nu mizeaza pe cartea castigatoare. Asa ca lasa subiectul in asteptare, pana la momentul oportun.
- Nu mai avem nici un politician care sa lucreze, totusi, si pentru binele comun, pentru interesul general? Nu mai este nici unul motivat de o miza uriasa ca aceasta de la Rosia Montana?
- Teama de a pierde credibilitate, sprijin financiar sau voturi e mult mai mare decat orice principiu, gand, sentiment sau vorba mare, care i-ar putea determina sa ia o atitudine ferma.
19.07.2009, 12:30Perseverent Perseverent
Intrucat Formula AS este partizana (ca sa fiu elegant) in aprecierile sale politice, am renuntat de multisor s-o mai iau in serios in ceia ce priveste aprecierile cu acest continut. In privinta Tiei Serbanescu, pentru ca s-a nimerit sa deschis pe site-ul sau, pot spune ca lucrurile stau in articolele sale la fel ca in emisiunile de la OTV ale lui Dan Diaconescu: toate sunt la fel ! Daca ai citit o data, este suficient, nu mai este nevoie sa-i citesti zicerile Tiei Serbanescu pentru ca sti dinainte doua lucruri, cu certitudine: Traian Basescu e bun si brav, chiar daca mai greseste si el pe ici pe colo, prin locurile esentiale, da nu se pune, iar Iliescu, Nastase sau PSD-ul, de exemplu, sunt niste gandaci care trebuiau exterminati de mult! Chiar si liberalii, care l-au suparat atat de tare pe carmaciul suprem, ar trebui si ei, daca nu exterminatii, ca bolsevicii din PSD, macar reeducati corespunzator! Exact la fel stau lucrurile pe toata pagina politica din Formula AS. De ce oare?