Cand lumea in care traim devine ostila si amenintatoare, simtim nevoia sa ne aparam. Pisicile se fac ghem pe pervazul ferestrei, copiii se ascund sub plapumioara, cu ursuletul de plus in brate... Dar noi? Exista oare solutii care sa ne dea sentimentul ca raul de care ne temem poate sa fie oprit, ca exista locuri de suflet, solutii de viata sau oameni care ne pot ocroti? Ca sa aflam raspuns la aceasta intrebare ne-am adresat unui cercetator in psihologie colectiva, dr. Andrei Basarab din Timisoara.
- Intr-un cantec la moda se spune: "Da-mi o farama de siguranta, intr-o lume in care nimic nu e sigur...". De ce ne e asa de dor de acest sentiment, mai ales in perioadele dificile?
- Perioadele care ne coplesesc cu greutati, cum este situatia economica actuala, ne dezorienteaza profund. Brusc, ne dam seama ca sentimentul care ne stapaneste e teama, frica de ziua de maine, viata ca o umbra plina de amenintari. Cand siguranta dispare, amenintarea patrunde pana in fibra intima a fiintei noastre. Traim doar ca sa supravietuim. In asemenea imprejurari, oamenii isi cauta un punct de sprijin. Insa eu n-am impresia ca in clipa de fata lumea e ingrozita de criza, asa cum se afirma la televizor si in ziare. Ea n-a lovit inca toate zonele sociale, iar istoria Romaniei e ea insasi o lunga criza. Suntem invatati, deci, sa o depasim. As spune, mai curand, ca la nivel de masa, romanii incearca sa decompenseze acest sentiment de teama difuza. De pilda, facandu-si planuri de concediu sau achizitionand diverse obiecte, desi banii de care dispun nu le-ar permite, de fapt, cheltuielile respective. Un fel de "dedublare", ca-n Morometii, capodopera lui Marin Preda. Stim ca vine raul, dar ne prefacem ca nu-l vedem. Prin urmare, oamenii isi fac o placere, stiind bine ca ea le-ar putea subrezi si mai mult starea materiala.
- Exista strategii care sa ne dea sentimentul ca suntem la adapost, feriti de "intemperii"?
- Nu exista un raspuns general valabil, el difera de la un om la altul. Ultimele studii realizate de psihologii americani, dependente de criza, care la ei exista cu adevarat, trec in revista o multitudine de caracteristici si conjuncturi capabile sa creeze cuiva sentimentul ca este protejat. Printre toate acestea se numara in special caldura afectiva, iubirea, comunicarea, sa fii acceptat de catre cei din jur, o stare buna de sanatate, evitarea izolarii, increderea, ocrotirea, intelegerea. Cand asemenea sentimente se manifesta in viata de cuplu, in prietenie, intr-o imbratisare, ele ne dau totodata si senzatia de securitate personala. Uneori e suficient sa ne evocam unele momente frumoase din trecut.
- Acest sentiment de siguranta este, de fapt, opusul singuratatii?
- Nu, singuratatea e doar una din numeroasele situatii in care noi ne simtim expusi, lipsiti de protectie. Ea provoaca o suferinta tot atat de mare ca starile depresive. Pentru cel ce o traieste, singuratatea este, pur si simplu, inspaimantatoare. El n-are nici puterea de a activa in sine resursele necesare pentru a evada din solitudine, nici pe aceea de a cauta comuniunea cu altii. Singuratatea reprezinta un fenomen larg raspandit in societatea contemporana.
- S-au intreprins cercetari pe aceasta tema in diverse parti ale globului. Ce deosebiri s-au observat?
- Unii oameni isi extrag sentimentul de siguranta mai ales din experientele lor de viata anterioare, folosindu-le ca baza de sprijin. Altii se simt protejati gandindu-se la proiectele lor de viitor sau isi pun toata nadejdea in Dumnezeu. In fine, o a treia categorie, compusa mai ales din adeptii budhismului, o religie care a atras milioane de occidentali, cauta ocrotire doar in prezentul nemijlocit. Budistii Zen spun: "Daca mananc, atunci mananc". Deci, fac doar asta. Exist in prezent. Acelasi principiu este valabil pentru toate celelalte lucruri si actiuni din existenta lor. Spre deosebire de ei, noi ne distrugem linistea, trezindu-ne de cinci ori pe noapte, ca sa luptam cu gandurile si sa recapitulam trecutul, iar astfel ne stricam si somnul, si ziua ce urmeaza. Acest mod de a trai e un izvor de nesiguranta. Ne cramponam cel mai adesea de aspectele negative, in loc sa fim optimisti si sa descoperim in noi forta de a modifica prezentul. Pe alte continente, de pilda in Asia, oamenii au o atitudine mai sanatoasa fata de viata decat noi, europenii. Ei se concentreaza mai mult pe ceea ce se intampla aici si acum. Noi ne intrebam intruna: care sunt telurile mele in viata, cum imi organizez prioritatile, ce ma motiveaza sa actionez, ce resurse pot mobiliza? Aceste ganduri ne aduc intr-o stare permanenta de agitatie si nesiguranta. Privim mereu spre trecut si spre viitor, lasand la o parte prezentul. Uitam sa traim. Sa ne bucuram de clipa data. Astfel ne compromitem sentimentul ca ne aflam la adapost.
- In alte parti ale lumii exista inca traditia familiilor numeroase, compuse din membri ce apartin unor generatii diferite, asa cum e cazul tiganilor de la noi. Aceste clanuri ii fac pe oameni sa se simta mai protejati?
- Da, desigur. La noi, din pacate, moda familiilor cu multi copii se stinge. Nu e si cazul tiganilor, mai ales a celor nomazi, din Ardeal, care lasa tot ce da Dumnezeu. La fel se intampla si prin tarile islamice, budiste sau hinduse, unde - pentru multi dintre cei ce traiesc acolo, familiile mari constituie un sistem de aparare, cu rol terapeutic. Stii ca ai in permanenta pe cineva langa tine. Noi am pierdut acest obicei.
- Si ce putem face?
- Pentru a-i compensa lipsa, putem infiinta institutii care sa ne protejeze. Ne putem inscrie intr-o asociatie ecologica, de curatat natura si de plantat copaci, ne putem alatura activitatilor de binefacere organizate de biserici, unor grupuri sportive care organizeaza sistematic excursii in munti. Existenta colectiva, comuna, le da oamenilor sentimentul de ocrotire, de rost. Exista si oameni care isi gasesc suport sufletesc prin achizitii de obiecte, carti vechi, icoane, bijuterii. Drept compensatie pentru faptul ca nu au o persoana alaturi de care sa se simta in siguranta si nici nu reusesc sa gaseasca in sine acest echilibru.
- Da, iar ea este probabil cea mai sigura dintre toate. Caci, daca sentimentul ca suntem la adapost ne vine mereu de la altii, iar intr-o buna zi acestia ne parasesc, vom ramane singuri. De aceea, este preferabil ca acest sentiment sa porneasca din noi insine.
- Pare cam complicat.
- Chiar si este. Nimic nu e mai dificil, decat sa-ti schimbi modul de a vedea lucrurile. Insa numai asa poti ajunge la o perceptie mai echilibrata a realitatii. Si nu e un obiectiv imposibil de realizat: trebuie doar sa incerci sa-ti faci o imagine pozitiva asupra prezentului si sa te concentrezi pe ea. In al doilea rand: sa nu te mai agati de experientele si gandurile negative din trecut si nici sa nu mai permiti altora sa te deprime. In al treilea rand: sa te orientezi spre o viziune pozitiva a viitorului. Exista tehnici care ne pot sprijini in aceste directii. Cum ar fi antrenamentul autogen, meditatia si sportul de rezistenta.
- Si cum putem da un sentiment de siguranta partenerului, prietenilor si copiilor nostri?
- Prin incredere, seriozitate si afectiune.
- E posibil ca anumite locuri sa ne induca sentimentul ca suntem ocrotiti?
- Exista, realmente, spatii care ne sugereaza siguranta. Aici joaca un rol important structura individuala a personalitatii noastre. Unii se simt foarte bine intr-un interior cu culori calde si piese frumoase de mobilier. Altii n-au nevoie de asemenea "zorzoane", ci prefera o incapere mai mult goala, poate cu un singur crucifix atarnat pe perete, unde pot citi sau asculta in liniste muzica indragita. Sunt si din aceia care se simt ca pestele in apa la cafeneaua de la coltul strazii, unde merg zilnic. Iar pentru cei mai multi dintre noi, fara indoiala ca locuinta proprie constituie un spatiu care ofera protectie.
- Oare de aceea foarte multi oameni plecati la munca in strainatate se intorc, pana la urma, in tara lor de origine?
- Fireste. Si inca un exemplu, chiar mai graitor: ne place in mod deosebit mancarea din regiunea de unde provenim. In ce priveste tara de bastina, determinante nu sunt doar coordonatele geografice, ci si o serie de alte lucruri. Cum ar fi atmosfera specifica a unui oras, legaturile indestructibile cu trecutul. Un detaliu, ceva care ne-a dat odinioara sentimentul ca nimic rau nu ni se poate intampla.
- Ceasca de cafea bauta zilnic in acelasi local, pachetelul cu sandviciuri de mancat in pauza, salutul postasului care ne aduce ziarul: de ce tabieturile de fiecare zi au acest efect, de a ne face sa ne simtim protejati?
- Noi percepem repetarea tuturor acestor lucruri ca binefacatoare, deoarece ea face mai previzibila desfasurarea zilei, dandu-ne astfel siguranta.
- Nevoia de siguranta depinde de varsta?
- Nu, aceasta necesitate exista in toate etapele vietii noastre. Ce-i drept, ea este supusa unor schimbari de-a lungul anilor. Copilului ii trebuie in primul rand ajutor, protectie si afectiune. Tinerii se simt protejati in actiunile lor comune, in interiorul unui grup. Ei se pun uneori si in situatii in care isi risca siguranta, de exemplu atunci cand insulta un profesor la scoala - insa numai pentru a creste in ochii prietenilor din grup. Daca reusesc, se simt invulnerabili. Alternativele intre care au de ales sunt afirmarea identitatii proprii si renuntarea. In decursul vietii noastre, asadar, securitatea personala ni se prezinta intr-o paleta diversa de calitati si nuante.
- Prea multa ocrotire poate fi daunatoare, in sensul ca devenim dependenti, nu reusim sa stam pe picioarele proprii?
- Niciodata nu exista prea multa ocrotire. Ea nu ne demobilizeaza, fiindca nu e o stare de lucruri, ci un sistem activ, care trebuie construit din nou tot timpul. A te simti protejat nu inseamna sa te retragi si sa fii inert. Siguranta presupune, printre altele, sa-ti parasesti cuibul si sa intri in actiune.
- Dvs. personal cand va simtiti la adapost?
- Cand sunt lasat sa-mi fac meseria, sa lucrez in liniste, fara sa mi se puna piedici. Cand sunt impreuna cu prietena mea. Si cand vad soarele stralucind, dis-de-dimineata.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
