Primavara cu apret cultural

Dans - "Tango Seduccion"

* Dansul argentinian rupe inimi *

La o luna de la grandiosul spectacol de dans clasic "Stars of XXI Century", Sala Palatului a gazduit pe 1 aprilie un alt eveniment de gen ce a reunit cativa dintre cei mai apreciati dansatori de tango argentinian. "Tango Seduccion" este compania fondata in 1999 de Gustavo Russo, dupa ce timp de sapte ani fusese atractia unui proiect cu un urias succes, "Tango Passion", ce a cutreierat lumea, ajungand si la Bucuresti. Nascut in 1970 la Buenos Aires, Gustavo devenea la 18 ani o mare speranta a tangoului argentinian, statut pe care si l-a implinit in anii ce au urmat, atat ca dansator, cat si ca regizor si coregraf. Spectacolul pe care l-a prezentat la Bucuresti, in fata unei sali arhipline, a fost o punere in scena a istoriei tangoului, de la barurile cartierelor rau famate ale capitalei Argentinei, si pana in epoca moderna. Spectatorii au putut lua fiecare de la acest spectacol ce le-a placut: unii au apreciat coregrafia, altii costumele sclipitoare, frumusetea voluptoasa a femeilor sud-americane, vocea Alejandrei Canepa, sau muzica interpretata live de o miniorchestra. Nu ai in fiecare zi ocazia sa asculti muzica lui Astor Piazzolla, interpretata ca la ea acasa. Ca traire, insa, nu am simtit nimic din intimitatea si caldura intalnite la scolile de tango bucurestene sau din fiorul artistic din spectacolul "Un Tango Mas", ce se desfasura in aceeasi seara la Teatrul Odeon. Tangoul propus de Gustavo Russo si de partenerii sai, intre care stralucitoarea si senzuala Samantha Garcia, seamana mai mult cu un sport de performanta, cu miscari rapide, de o uluitoare precizie. Cuvantul de ordine al acestor dansatori pare a fi "virtuozitate". Se pare ca dansurile acestea latine au mare cautare in Romania. Organizatorii spectacolului "Tango Seduccion" (Amfitrion) au fost surprinsi de cererea mare de bilete, ce ar mai fi facut posibila o a doua reprezentatie. Argentinienii se aflau insa in turneu, si chiar de a doua zi porneau intr-un tur de forta al Bulgariei: sase spectacole consecutive, in sase orase diferite. Ar fi grozav ca si la noi orasele din provincie sa se bucure de astfel de spectacole.

Teatru

Ras si plans la Metropolis si Odeon

Dupa doi ani in care s-a jucat in cluburi, piesa "Zaruri si carti", in regia lui Florin Piersic Jr., intra, incepand cu aceasta luna, in repertoriul Teatrului Metropolis. Cu o scenografie aproape inexistenta - doua scaune si o masa - si o distributie formata din doar doi actori, "Zaruri si carti" merita sa fie vazuta si pe scena de teatru, in fata unui public care nu frecventeaza spatiile neconventionale si cluburile. Inceput greoi, crispat, dialogul se rostogoleste ca un tavalug, starneste cascade de rasete si este regele incontestabil al acestei piese, scrise de Sam Henry Kass, scenarist si regizor la Hollywood, autor al unui celebru episod al serialului "Seinfeld". Florin Piersic Jr. este "seful", atat pe scena, unde interpreteaza patronul unui mic cazino, cat si in afara ei. Asa cum ne-a obisnuit, atat in teatru ("Sex, drogs and rocknroll"), cat si in film ("Fix Alert", "Eminescu vs Eminem"), el isi regizeaza singur proiectele, fiind totodata cel ce a tradus si adaptat textul lui Kass. In rolul unui angajat greu de cap, dar de un optimism si o naivitate ce-l scot din minti pe patronul sau, Petre Fumuru face un joc grozav."Nu trebuie sa-ti bati capul ca sa intelegi "Zaruri si carti"", spune Piersic Jr. "Nu este genul de piesa in care spectatorii pleaca frustrati si chinuiti de intrebari existentiale. Este pur si simplu o comedie de situatie, cu un dialog scris genial."
Cu totul altfel stau lucrurile in ceea ce priveste noua premiera a Teatrului Odeon, "Epopeea lui Ghilgames". Nu este un text contemporan, ci cea mai veche scriere literara a umanitatii, pe scena nu sunt 2 actori, ci 22, scenografia (Andrei Both) si costumele (Doina Levinza) au un cuvant greu de spus, iar umorul nu isi gaseste locul in acest spectacol maraton, de trei ore si jumatate. Dupa doua spectacole de succes la Odeon, "Portretul lui Dorian Gray" si "Hamlet Machine", regizorul Dragos Galgotiu il propune pe acesta, impresionant din punct de vedere vizual. Un alt atu al spectacolului este dat de recitalurile actoricesti de exceptie oferite de tanara generatie, Istvan Teglas, in rolul Enkidu, dar si de generatia matura, Constantin Cojocaru (Utnaspishtim). "Ceea ce m-a atras sa pun "Epopeea lui Ghilgames" pe o scena de teatru", marturiseste Dragos Galgotiu, "ceea ce mi s-a parut enorm de seducator in prima poveste scrisa a lumii, povestea in care cineva cauta fericirea, se ia la bataie cu imposibilul si vrea nemurirea, este posibilitatea de a trai sau a retrai pe scena un vis al omenirii, unul din visele pe care le avem in noi, e desenat in noi, e scris in carne sau in suflet. Nu e un vis personal, nu e o dorinta personala, e mai intens, mai dureros, mai adanc inauntru, e ca un secret mare, e ceva care anima irational gesturile multor oameni, ii impinge catre ceva necunoscut, tulburandu-i."

Tarafuri taranesti - Clanul Argintilor

* De la Bucuresti la Geneva, cu lautarii din Gorj *

"Cu noua ani in urma, Horia Bernea se atasase nebuneste de una din piesele de pe primul disc al colectiei noastre Ethnophonie: "Sarba lui Nicu Zlataru". Horia - omul cu cel mai rafinat gust muzical pe care l-am cunoscut vreodata - o asculta in atelierul lui, cand picta. De cate ori ne vedeam, imi repeta cu incapatanare: "Trebuie sa mergi iar la domnul Pripor asta, stie cu siguranta si alte cantece. Trebuie!". Pripor era numele satului gorjenesc, nu al muzicianului. Dar nu l-am contrazis, ci i-am promis."Cel de-al 18-lea disc al exceptionalei colectii Ethnophonie, intitulat "Muzica taraneasca de taraf din Gorj", reprezinta onorarea promisiunii facute in urma cu mai multi ani de etnomuzicologul Speranta Radulescu. Cu tenacitatea celui ce are o importanta misiune de indeplinit, Speranta Radulescu culege pe aceste discuri, din diferite sate si catune uitate ale tarii, ce a mai ramas din muzica traditionala, curata, a Romaniei. La fel s-a intamplat si in Parau de Pripor, un catun in care lautarii canta mai nou cu orgi electronice si cu statia data la maximum. Mai exista insa si cativa lautari ce canta "la rece", cu sonoritati naturale, doinele, horele si sarbele gorjenesti de altadata. Bucurestenii le-au putut asculta cantate cu patos, fara microfoane, la concertul de lansare, desfasurat intr-un local placut si civilizat, Clubul Taranului. "Este probabil cel mai reusit disc al nostru, daca ne gandim si la muzica, si la conditiile grafice in care a aparut, cu o brosura impecabila", ne spune doamna Speranta Radulescu. Concertul bucurestean si editia romaneasca a discului i-au avut ca protagonisti unici pe membrii Clanului Argintilor din Pripor, anume cinci barbati instrumentisti, o cantareata si... o cuscra, a doua solista a tarafului, Margalina Cidoiu. La cateva zile dupa evenimentul de la Clubul Taranului, a avut loc la Geneva lansarea unui album dedicat muzicii gorjenesti, pe care, pe langa Clanul Argintilor, apar mai multe tarafuri din zona. Argintii au sustinut si un concert la teatrul Alhambra, in cadrul unui program mai amplu, ce a omagiat printr-o expozitie si o carte activitatea ilustrului etnomuzicolog Constantin Brailoiu. "Alhambra este unul din numeroasele teatre din centrul Genevei. Vine lume fina la astfel de concerte, am mai avut concerte in Geneva, si cred ca public atat de interesat de muzica traditionala nu mai gasesti nicaieri in lume. Au fost trei seri de concert, una sustinuta de Clanul Argintilor, alta impartita de Taraful din Carei si de Heghedusii din Bihor, iar cea de-a treia deschisa de Nadia si Napoleon si incheiata de Fanfara de la Vorona. Au fost si cativa romani in sala, iar muzica pe care am propus-o a fost foarte bine primita."