Faceti ca greierele
Daca simtiti brusc dorinta de-a urina si nu aveti mijloace sa o faceti, asezati-va si frecati tibia piciorului stang, de jos in sus, cu dosul gleznei drepte (sau invers) exercitand o presiune constanta, pe toata durata masajului. Gestul inhiba contractiile vezicale prin presiunea exercitata asupra zonei de piele prin care trece nervul senzitiv care transmite nevoia de a urina.
Ginecologul american Arnold Kegel a fost primul medic care a preconizat un exercitiu menit sa intareasca muschii slabiti ai planseului pelvian. E vorba despre contractarea si relaxarea zonei cuprinse intre anus si organul genital, de mai multe ori consecutiv, pentru a intari muschii care retin urina.
* Modul cel mai simplu de a localiza grupa musculara care sustine vezica este sa intrerupem din cand in cand urinatul, blocand brusc jetul. Muschii ce se contracta atunci sunt cei ce trebuie fortificati prin exercitiu (testul are drept unic scop localizarea, nu este un exercitiu in sine si nu trebuie practicat prea des in timpul urinatului, pentru ca nu-i face bine vezicii).
* Exercitii pentru planseul pelvian - contractati-va muschii pelvieni (identificati prin intreruperea urinei) vreme de 1-2 secunde, apoi relaxati-i. Repetati de 10 ori, de 3-5 ori pe zi. Cum totul se petrece in interiorul corpului si nu se percepe din exterior, puteti face exercitiile nu conteaza unde si cand, stand la coada, in autobuz, cand stati la televizor etc.
* Daca sunteti prinsi de un hohot de ras, de un acces de tuse sau de un stranut sau alt act susceptibil de a crea o presiune asupra vezicii, faceti imediat exercitiul lui Kegel, pentru a evita accidentul.
* Daca suferiti de incontinenta imperioasa (mictiune involuntara) reduceti sau renuntati complet la bauturile ce contin cofeina sau teina. In afara de efectul ei diuretic, cofeina poate provoca contractii ale vezicii si poate declansa o urgenta mictionala. Nu beti mai mult de 200 ml cafea sau ceai pe zi, deci - mai putin de doua cesti.
* Evitati alcoolul. La fel ca si cofeina, alcoolul sporeste cantitatea de urina produsa de organism. Limitati-va la o bere sau un pahar de vin pe zi.
* Nu renuntati sa beti apa, sub pretextul de a produce mai putina urina. Riscati sa va deshidratati si cresteti riscul de a face o infectie urinara sau pietre la rinichi. La fel ca toata lumea, trebuie sa beti 2-3 litri de lichid pe zi.
Evitati tot ce irita vezica
* Renuntati la fructele acide - citrice, fragi, rubarbar si vedeti efectul acestui gest. Ele contin multi oxalati, substante ce au un efect iritant asupra vezicii.
* Evitati edulcorantii si colorantii artificiali, si ei pot sa irite vezica.
Impuneti-va o rutina
* Daca suferiti de incontinenta imperioasa (nevoie presanta de a urina, pe care nu o puteti reprima) luati obiceiul de a merge la toaleta din 3 in 3 ore, chiar daca nu simtiti nevoia sa urinati. Multe persoane asteapta prea mult fara sa urineze, nedandu-si seama ca vezica lor este plina decat atunci cand apare urgenta. Impunerea unei rutine evita acest fapt neplacut.
* Daca nu puteti astepta 3 ore fara sa urinati, duceti-va la closet din ora in ora, la acelasi timp. La 3-4 zile, incercati sa va stapaniti un minut-doua in plus. Procedand progresiv, veti ajunge sa nu mai urinati decat la trei ore.
Ramaneti mai mult pe toaleta
* Cand sunteti la toaleta, nu va fortati sa va goliti vezica prea repede. Daca sunteti femeie, ramaneti asezata pana ce aveti senzatia ca nu mai aveti urina, apoi asteptati un moment sau ridicati-va si asezati-va din nou. Vezica se contracta spontan, in mai multe reprize, pentru a expulza urina reziduala. Daca sunteti barbat si urinati din pozitia in picioare, e suficient sa ramaneti cateva momente in plus in fata wc-ului, pentru ca urina reziduala sa se evacueze de la sine. Ramanerea prelungita la toaleta pentru siguranta faptului ca vezica e eliberata total ajuta la evitarea accidentelor nedorite.
Incontinenta feminina
* Daca suferiti de o incontinenta moderata, puteti folosi un tampon igienic superabsorbant. Presiunea pe care o exercita asupra uretrei (conductul care permite scurgerea urinei) o ajuta sa ramana inchisa. Pentru a facilita insertia, umeziti tamponul cu putina apa. Scoateti-l inainte de a va culca. Daca pierderea de urina se produce mai ales atunci cand faceti exercitii fizice, rezervati folosirea tamponului pentru orele de antrenament.
Faceti sport
* Excesul de kilograme creeaza o presiune asupra vezicii. Practicarea regulata a unei activitati sportive va va ajuta sa scapati de greutatea excedentara.
Asa m-am vindecat
Reteta pentru orice boala de rinichi, organe genitale, vezica biliara, ficat
Ani de zile am luptat cu o infectie urinara pe care nu am biruit-o nicicum.
Se umple 1/3 dintr-o oala mare de 5-10 l cu planta coada-calului (sa nu fie mucegaita). Se clateste bine in apa rece si se acopera apoi cu apa pana sus. Se acopera cu un capac si se lasa de seara pana a doua zi pe la ora 17-18, cand se pune pe foc. Dupa ce a fiert cam 10 minute se mai adauga o planta in oala, la alegere: coada-soricelului, galbenele, cimbru, pelin, sunatoare, in cantitate cam cat o cutie de la Plafar. Se mai lasa sa fiarba cam 5-7 minute, apoi se stinge focul, se pune un capac pe oala. (In timpul fierberii, plantele se ridica la suprafata, trebuie impinse spre fundul oalei, din cand in cand, cu o lingura de lemn cu coada lunga.) Fiertura se lasa la infuzat (15 minute, cu capac), apoi cu aceeasi lingura de lemn cu coada lunga se scot din lichid plantele fierte si se pun pe o bucata de finet de marimea unui scutec de copil (finetul se pune intr-un castron mare deoarece curge lichid prin el). Lichidul ramas se pune intr-o cadita pentru copii. Se adauga apa rece, cat sa fie suportabila temperatura baii. (De preferat sa fie cat mai fierbinte. Efectul este cu atat mai mare cu cat ceaiul este mai cald.) Bolnavul se aseaza cu sezutul in cadita, astfel incat ceaiul sa-i cuprinda rinichii, dar nu inima! In timpul baii, pe abdomen se aseaza finetul cu plante, pe care le tot inmuiati in compozitia fierbinte. Tot timpul plantele trebuie sa fie calde. Finetul cu plante trebuie mutat pe stomac, ficat, pe organe genitale, pancreas.
Stati in aceasta baie aproximativ 40 minute, apoi va ridicati si va spalati bine pe picioare (fara sapun). Asa uzi, va puneti sosete si pijamaua (folosita special pentru aceste bai, care pateaza putin), apoi un capot gros de molton. Va bagati sub o plapuma groasa (chiar si vara) pentru a transpira. Cineva din familie sa va dea 1/2 l ceai de soc cu zahar putin si lamaie. Trebuie baut fierbinte. Nu va descoperiti decat daca nu mai puteti respira. Cu un prosop va tot stergeti transpiratia de pe gat, dar nu si cea de pe corp. (Se sta fix o ora sub plapuma.)
In acest timp, nu se urineaza, nu va ridicati din pat. Dupa o ora, va schimbati, va stergeti bine, va puneti haine uscate, dar care sa va protejeze de curent, racoare etc., deoarece sunteti foarte sensibili, asa ca mare, mare atentie.
Baile se repeta la 2 zile (in total 10 bai). Dupa doua saptamani de pauza, mai faceti inca un rand de bai (pentru cei foarte bolnavi). Efectul retetei este 100%. Infectiile dispar drept urmare a eliminarii toxinelor.
SOFIA MOARCAS - Brasov