Si, conform unui scenariu obisnuit, ministrul a dezvaluit coruptia sistemului, abuzurile medicilor, practicile medicale deficitare, cadavrele din dulapurile de la urgente. De acolo si nu de la capetele de birocrati de la minister sau de la Casa de Asigurari de Sanatate se-mpute pestele.
In principiu, avea de ce fi suparat. Nu trece saptamana sa nu auzim de cazuri de oameni purtati cu vorba prin tot spitalul, pana isi gasesc un culoar sa moara de extenuare. Periodic auzim de diagnostice si tratamente gresite prescrise de medici neglijenti, neatenti sau pur si simplu bolnavi de oboseala: entorse operate de apendicita, rani tratate cu pansament gastric, clisme administrate in tratarea gripelor rebele. Ministrul le transmite pacientilor si medicilor ca asa nu se mai poate. Ecuatia e simpla ca functionarea unui service auto: sistemul de sanatate trebuie sa bage bolnavii pe la camera de garda si sa-i scoata pe usa din fata deplin sanatosi. Daca nu se intampla asa, nu e vina ministrului, nici a locotenentilor sai sau a belferilor din Casa de Asigurari de sanatate, ci a medicilor.
Aceasta atitudine nu este noua. Toti ministrii au incercat sa stabileasca relatii ca de la om la om cu platitorii de taxe. Asa se scriu tot felul de povesti de iubire cu bani de la buget. Si ce nu fac ministrii sa merite iubirea contribuabililor! Cate promisiuni facute cu jumatate de voce nu le soptesc la ureche. Cel putin la inceput de mandat, ministrii sar din tort urandu-ne multi ani la fiecare intrunire publica. Mierea se acreste repede dupa o vreme de deceptii, in care devine tot mai clar ca nu trebuie sa credem in juramintele facute cu mana pe portofel. Ne-am obisnuit ca, pentru a da un semn ca e in slujba cetateanului, ministrul sa-i puna la protap pe palmasii sistemului. Uneori pare un gest de dreptate, alteori, insa, generalizarile sunt pagubitoare, chiar daca aduc voturi. Insa pe principiul ca majoritatea are mereu dreptate, medicii, inevitabil mai putini ca pacientii, nu mai ajung sa se apere. Iar dac-o fac, devin suspecti. Nici ministerul si nici pacientii nu vor sa-i auda, fiecare din motivele lui. Pacientilor le place sa se legene cu speranta ca boala lor nu e vina neglijentei, nepasarii cu care au tratat problemele de sanatate si a exceselor, ci a medicilor care nu stiu sa panseze piciorul corect si nici sa faca injectia potrivita la timpul potrivit. E o tacere care oculteaza una dintre crimele postdecembriste aproape perfecte. Nu vom sti niciodata care sunt rezultatele programului national de sanatate, program care inventariaza decenii de degradare a medicinei preventive. Aflam informatii fragmentare de cosmar. O treime din populatie e pe punctul sa faca diabet, o zecime sufera de afectiuni cardiovasculare, circa 7 la suta sunt pe punctul sa se imbolnaveasca de cancer si aproape 3 la suta sunt pe punctul sa faca un accident cerebral. Cu un potential medical de 50 la suta din necesar, am ajuns, printre tarile europene, pe culmile disperarii la capitolul morbiditate. Si nu ne vom opri aici. Ministrul vrea sa retraga licenta medicilor de familie, care au mai putin de 1500 de pacienti inregistrati. Ar fi o solutie ca banii de asigurari sa nu se mai duca aiurea. Asta, cu toate ca fondul de sanatate a fost mereu excedentar, si doar calculele politice si deturnarile sunt cele care au facut din el principala sursa de boala si mizerie din spitale. S-ar putea, astfel, ca multi medici de familie sa fie nevoiti sa traga obloanele. Si, pentru ca posturile din sistem sunt blocate, ca masura de lupta impotriva crizei, cica, vor ajunge sa-si caute de lucru in alte tari, in care criza economica nu inchide cabinetele medicale si nici spitalele. Nu-i nimic, noi sa fim sanatosi.