Lipovencele vesele din Sarichioi

Folclor de clasa, la Institutul Cultural Roman

O institutie de mare prestigiu promoveaza, de o vreme incoace, folclor romanesc "pur sange", dar si folclor al etniilor ce traiesc alaturi de romani, in Carpati. Gazduit de o cladire superba, ascunsa in inima Bucurestiului vechi, Institutul Cultural roman, condus de Horia-Roman Patapievici, si-a deschis portile pentru spectacole fascinante de muzica vocala, instrumentala si dansuri vechi, traditionale. Ultimii virtuozi ai traditiei au fost cei din grupul de lipoveni nekrasoviti "Landas", veniti de pe malul lacului Razelm, din comuna Sarichioi (jud. Tulcea).
Zdravene la trup si fericite la obraz, guralive si pline de veselie, Uleana Mitri, Maria Deac, Ana Maroz, Ana Finoghin, Maria Ignat, Veronica Colareza, Evdochia Simionov, Georgeta Dolghin, Alexandra Ciubotaru, Elena Petrichei, acompaniate la harmusca de Pimen Bejenaru si conduse de prof. Vasile Dolghin, au fost invitatele programului lunar Ultimii rapsozi, initiat de Grigore Lese. Se spune ca daca se aduna doi rusi fac un cor pe trei voci. Va dati seama cum au sunat vocile celor zece hazeaice trupese, care atunci cand si-au unit glasurile au creat o tensiune artistica si o emotie incredibile in sala de concerte a Institutului. Ce-i drept, nici costumatia nu le-a fost mai prejos. Adevarate papusi Matriosca, invelite in saluri mari, inflorate, fiecare purtand scufia primita la cununie si crucea de la botez la gat, pe care o poarta pana la moarte, si-au fluturat ciucurii si fustele colorate pe scena, chiuind scurt sau lung, dupa cat de saltarete sau pline de alean le erau cantecele de dragoste, de razboi si de nunta. La sfarsit, reactia entuziasta a publicului, care s-a ridicat in picioare, aplaudandu-le arta cu frenezie, le-a facut sa biseze iar si iar. Mai lipseau un bors lipovenesc de peste, cu un toi de vodka alaturi, ca sa se lase cu o petrecere lipoveneasca in toata regula.
Dar cine sunt oamenii acestia uimitori? De unde vin ei? Iata ce povesteste Grigore Lese, descoperitorul lor. "Intr-un sat de pescari de pe malul lacului Razelm, vegheat de ruinele cetatii Heracleea, am intalnit o comunitate de rusi ortodocsi de rit vechi, a carei autenticitate si putere de conservare sunt impresionante. Eram in calatorie de documentare pentru emisiunea mea de pe TVR International, "La portile ceriului", si am ajuns la Sarichioi. Asa se numeste satul unde, de sute de ani, urmasii neinfricatilor cazaci nekrasoviti (a ignat-cazacilor, cum ii numeau cu respect autoritatile turcesti), se incapataneaza sa-si vorbeasca limba, sa-si cante cantecele, sa-si conserve portul traditional din zona Donului si a Kubanului, sa pastreze cu sfintenie carti bisericesti in slavona si icoane vechi, sa se nasca, sa creasca si sa moara in credinta ortodoxa, de rit vechi. Din povesti si legende s-au nascut cantecele din Sarichioi, care, prin stradania profesorului Dolghin si a grupului pe care-l conduce, sunt la fel de vii ca atunci cand au prins viata."

Povestile diacului Nichita

Vasilii Vasilievici Dolghin, profesor de limba romana, presedintele Comunitatii Rusilor Lipoveni din Sarichioi, a cules si a consemnat toate datele legate de istoria si de traditia micii comunitati. "In urma cu mai bine de o jumatate de secol, diacul Nichita povestea legenda intemeierii satului Sarichioi, a "Satului Galben", cel mult insorit, precum il descrie numele-i turcesc: "Strabunii nostri au trait undeva in Rusia. Se ocupau cu agricultura si pescuitul, respectau autoritatile si se rugau Domnului in biserici ridicate prin truda lor. Asa au trait fericiti, cu frica lui Dumnezeu, pana cand un trimis al diavolului, pe nume Nikon, a ajuns sa fie patriarh al Bisericii Ruse si a hotarat sa distruga vechea credinta pravoslavnica. Cei care au urmat obiceiurile si credinta stramoseasca au inceput sa fie prigoniti, satele si bisericile lor arse, multi omorati in chinuri groaznice". Asadar, noi suntem rusii credinciosi de rit vechi si pe stil vechi, care am parasit teritoriul sudului Rusiei, tinutul Donului si al Kubanului, intai la 1708, si apoi la 1740, prigoniti fiind pentru credinta noastra, pe vremea tarului Petru Intai. Plecati in bejenie, strabunii s-au oprit aici, in Dobrogea. Trebuie sa stiti ca neamul nostru nu a cunoscut serbia si nu s-a supus tarilor. Noi suntem urmasii cazacilor liberi. Vorbim o limba rusa veche, arhaica, nu un dialect."

"Stim sa ne facem viata frumoasa"

Ana Finoghin: "Ocupatiile noastre nu s-au schimbat de veacuri: pescuim in lacuri si cultivam pamanturile roditoare care se pot iriga usor, din luciurile de apa dimprejur. Avem 3000 de hectare de pamant in jurul comunei noastre, si primavara, tot e plin cu ceapa de apa, ceaclama, verde, verde. Asa ca n-avem timp de stat la bautura si la petreceri nesfarsite. Trebuie sa lucram. Si e o zona vantoasa la noi, ca sase luni bate vantul dinspre mare, si sase dinspre lac. N-avem viata usoara, dar stim sa ne-o facem frumoasa, tinandu-ne credinta straveche si traditia. Si cantand. Cantecele noastre sunt asa cum este viata: si vesele, si triste. Pe coline se ridica vocile femeilor care canta pe camp, la prasit, cantecele pescarilor se poarta pe apele lacului Razin (Razelm), iar harmusca (armonica, un fel de acordeon mic, ale carui clape cuprind o singura gama) mai rasuna si astazi la petreceri si sarbatori. Copiii nostri sunt mari domni la oras, pe la Bucuresti, multi sunt plecati in strainatate, sa lucreze, dar de sarbatorile mari se intorc, majoritatea, acasa, cu mare drag si dor de cantecele si obiceiurile noastre. Pastram costumele de la bunici si strabunici, unele vechi si de 300 de ani, dar ne facem si costume noi, de fiecare sarbatoare a Pastelui, costume de iarna, de vara, de post ori de sarbatoare. Multe dintre femeile noastre au si cate 20 de costume, toate in stilul stravechi."
Ultimii rapsozi, program lunar al ICR, ofera publicului citadin un contact nemijlocit cu folclorul autentic - atat cel traditional romanesc, cat si cel al minoritatilor din Romania. Un admirabil program de constientizare a faptului ca arta traditionala reprezinta o valoare identitara fundamentala si formeaza un patrimoniu care trebuie respectat si pastrat.
Pana acum, la intalnirile "Ultimilor rapsozi" au venit, de la inceputul anului: Zaim Petru, tigan-turc, tambalist din Campulung Moldovenesc, grupul de aromani farseroti din Cogealac, ale caror cantece, interpretate intr-o maniera straveche, polifonica, le sunt cunoscute cititorilor nostri de la Concertul de Craciun, oferit de "Formula AS", Gherasim din Ungureni, rapsod si om hatru din Tara Lapusului, Banda lui Alita Pitigoi, lautari gorjeni din Targu Carbunesti, batranii rapsozi ucraineni de pe Tisa. Dar sarbatoarea se afla abia la inceput. Vor mai veni si vor fi de vazut si auzit in toamna aceasta la Institutul Cultural Roman: ceterasul "Paganini" din Salistea de Sus, Maramures (in 21 octombrie, ora 18.00), interpretii muzicilor de ritual din Poiana Rachitelii, Hunedoara (in noiembrie) si colindatori din Risca, Suceava (in decembrie). Ingrijita de Grigore Lese si editata de Intercont Music in colaborare cu "Jurnalul National", o serie de 12 CD-uri inregistrate in urma intalnirilor cu reprezentantii folclorului va insoti, la sfarsitul anului, acest proiect exceptional. Iar incununarea intregului demers va fi un concert de gala la Atheneul Roman, in luna ianuarie, anul viitor.
Foto: Agerpres (2)